Stiu ca va suna ciudat, dar eu nu vizitasem niciodata Brasovul, desi trecusem prin el in zeci de calatorii spre alte destinatii. E drept ca mai sunt si alte orase din Romania pe unde n-am fost niciodata si habar n-am cum arata, decat din poze (sau nici macar). Asa ca am considerat ca e cazul sa remediez aceasta problema urgent. De data asta am inlocuit muntele cu depresiunea si am ales sa-mi petrec weekend-ul in Brasov. Auzisem destule “cronici” pozitive cu privire la oras, asa ca recunosc ca ma asteptam la o impresie pozitiva. Nu plecasem cu cine stie ce asteptari, mai ales ca nu aveam idee la ce sa ma astept. Totusi, am fost profund dezamagita.

Unu la mana, centrul e uratel, obiective frumoase ar fi ele pe ici pe colo, dar sunt inghesuite printre cladiri banale si care n-au mai fost renovate de cine stie de cand… Biseria Neagra e absolut superba, dar e atat de bagata intre cladiri, incat nici nu poti sa-i faci o poza in care sa o cuprinzi pe toata, nici macar cu un obiectiv ultra-wide. Singura solutie ar fi fost sa ma urc pe Tampa . E absurd, nici nu te poti uita la ea in sus fara sa-ti sucesti gatul. Oricum, o biserica foarte frumoasa, desi sinistra de mi-a facut pielea de gaina cand m-am uitat la ea. Se pare ca incendiul care a innegrit-o si i-a dat numele actual si-a pus serios amprenta asupra energiei pe care o degaja. Mi s-a strans inima cat un purice cand m-am apropiat de ea. Pentru cine nu stie, biserica a purtat initial numele de Sfanta Maria. Dupa ce a ars in 1689, ea a fost refacuta, dar daca priviti cu atentie, veti observa ca boltile au fost reconstruite in stil baroc, nu gotic, asa cum fusese construit restul bisericii. Mie mi-au atras imediat atentia prin diferenta vizibila de stil.

Ce m-a enervat in Brasov: nu sunt lazi de gunoi si exista destule zone, chiar centrale, in care gasesti mornane de gunoaie aruncate pe jos langa care zaresti inconfundabilele dare galbene de urina alaturi de putoarea aferenta. Iti intorc matele pe dos, nu alta. La prima vedere as fi fost tentata sa dau vina pe romanu’ nesimtit fara cei sapte ani de acasa, dar s-a intamplat sa merg 20 de minute pe jos prin centru si sa nu gasesc nici macar un cos de gunoi! Oare cat sa rezisti cu gunoiul in mana?

In Brasov nu prea sunt nici parcuri. Sau poate nu le-am vazut eu … sunt doar niste peticele mici cu ceva copacei pe ele si niste bancute, sa le zicem mini-parcuri. Aranajate dragut, nu contest, dar n-ai pe unde sa te plimbi, in afara promenadei cu magazine si piatra pavata. Probabil veti spune “la ce mai vrei parcuri cand esti inconjurata de brazi?”  Da, e adevarat, sunt brazi de jur imprejur. Pacat ca aglomeratia de cladiri uratele sau cel mult modeste nu te lasa sa indrepti aparatul spre peisaj pentru ca peisajul cu pricina e automat stricat de cladiri. Si orice fotograf cu un minim de experienta stie ca nu poti forma o compozitie reusita cu un singur element (de exemplu un deal), pentru ca nu ai cu ce sa dai porfunzime cadrului. Deci singura solutie e tot Tampa (unde n-am putut sa urc, poate cu alta ocazie). Toata dorinta mea de a face poze (ba mai mult, pe film, pentru ca in elanul meu m-am gandit ca ar fi mai artistice asa) s-a dus pe apa sambetei. De unde sa scoti cadre artistice cand n-ai subiecte? Ma uitam spre Catalin si el spre mine si ne spuneam contrariati ca efectiv nu avem ce sa pozam. M-am intors la Bucuresti cu aproximativ 10 cadre din Brasov, dintre care vreo 3 sunt cu Catalin . In lipsa de alte subiecte, l-am pozat pe el . Deci voi posta putinele poze din Brasov dupa ce voi developa filmul, asta abia dupa ce termin filmul (cel mai probabil la primavara).

Un alt minus l-as pune hartilor din statiile de transport in comun. Care sunt 99% inutile, mai bine scuteau cerneala si lasau copacii in viata. Pentru un brasovean sigur nu constituie o problema, pentru ca locuind acolo probabil cunosc deja traseele si nu mai au nevoie de harti. Dar pentru un turist sunt absolut cretine: sunt desenate numai dungile de traseu colorate fara a se specifica strazile sau macar zonele prin care trec, plus ca nu e bifat un nici un fel locul in care te afli. Oare era atat de greu sa puna o bulina rosie “you are here, you idiot!” Deci cauta acul in carul cu fan. Ca sa nu mai zic ca nu-s trecute toate statiile si numerele autobuzelor. Si daca asta nu era destul, aflati ca mijloacele de transport din Brasov circula la intervale de 30 de minute! Nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi sa pierd autobuzul .

Ce mi-a placut in Brasov au fost unele magazine si un bistro (Hirscher se numeste), unde mancarea a fost excelenta, servirea impecabila, ba mai mult, am fost serviti cu un sushi tare bun din partea casei. M-ar fi tentat si Taverna Sarbului pe care o stiam deja din Sinaia, dar n-a mai ramas timp. M-am consolat cu un clasic colac secuiesc de care nu gasesc niciodata in Bucuresti. Nu mi-a placut cofetaria Vatra Ardealului, desi auzisem recomandari bune despre ea, pentru ca era ca o cofetarie de cartier de prin Bucuresti, dar cu o ambianta ceva mai primitoare (erau floricele frumoase pe mese). As prefera Tip-Topul oricand, totusi. Depaaaaaarte de deserturile de la Chocolat. Mai ca plangeam dupa o prajitura “Apoteoza” dupa care salivez abundent numai cand incep sa mi-o imaginez.

Per total, muuulte puncte negative si putine pozitive. Mie nu prea mi-a placut Brasovul si nu ard deloc de nerabdare sa-l revad. Poate doar in tracere spre o alta destinatie, asa cum m-am limitat sa o fac pana acum. Nu se compara cu Sibiul sau Clujul, din punctul meu de vedere.

Cu putina intarziere, dar mai bine asa decat deloc, am preluat si eu de la Catalin leapsa despre orasul meu pe timp de iarna. 

Pe unele le stiti deja, pe unele nu le-am mai postat pana acum pentru ca sunt noi. Totusi, dat fiind faptul ca este ingrozitor de frig afara si se intuneca foarte devreme, fotograful din mine si-a pus talentele la pastrare pentru la primavara cand nu-i vor mai ingheta degetele pe butoane si va avea si ceva lumina afara pentru a se intelege ceva din ele. Sper ca sunt ok astea, totusi. Deci iata Bucurestiul, iarna. Partile frumoase in Bucuresti, evident. Am evitat blocurile ceausiste, masinile si gunoaiele . 

Sa-mi iau pantofii rosii oare, sau pe aia bej? Oare sa plec in vacanta la Paris sau la Viena? Sa ma mut in SUA sau sa raman in Romania? Sa divortez sau sa incerc sa-mi salvez casnicia, daca s-o mai putea, desi nu-s sigura? E greu de spus ce inseamna o decizie dificila, pentru ca difera de la om la om, in functie de gradul de nehotarare de care dispune si de nivelul de dramatism pe care-l atribuie diferitelor situatii cu care se confrunta. Pentru unii si sa gaseaca raspuns la o intrebare de tipul: “sa iau perechea aia de pantofi sau nu?”, constituie o adevarata dilema. N-am sa ma refer insa la genul acesta de decizii, ci la cele care presupun o schimbare majora cu impact semnificativ in viata cuiva. Si sunt ferm convinsa ca fiecare dintre noi ajunge la o astfel de rascruce macar o data in viata, daca nu de mai multe ori.

Acum cativa ani a fost si randul meu sa ma trezesc cu o dilema majora careia trebuia sa-i dau de cap, si intr-o perioada bine determinata de timp chiar. Sinu cred ca e strain de cei care s-au vazut pusi in fata unei astfel de decizii faptul ca este intr-adevar forte dificil sa alegi, cu atat mai mult cu cat ai presiunea timpului pe spinare. Decizia a fost o surpriza pentru toti apropiatii. Sincer, nu cred ca era vreo persoana din viata mea care s-ar fi asteptat la acea alegere din partea mea. Asa ca nu prea am putut sa evit evidenta intrebare: “De ce?! Ce te-a putut determina sa alegi asa?” Si oricat as fi vrut sa le pot raspunde, nu am putut, pentru ca nu aveam nici cea mai vaga idee cum as putea sa explic asa ceva. Acum, insa, pot si am sa va impartasesc si voua revelatia. 

Nu se putea ca ea sa apara fara un catalizator. In cazul de fata a fost vorba de un articol dintr-o revista, in care o tanti psiholog explica pe un caz concret cum sa invatam sa luam decizii usor. Am ridicat automat o spranceana. “Cum dracu’ sa iei deciziile usor? Mie mi s-a parut oricum, numai usor nu!”, gandeam eu in scepticismul care ma caraterizeaza. Dar am zis ca hai, treaca de la mine… sa auzim ce are de spus tanti asta. Nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca tani aia explica, asa cum eu n-am putut nici de-mi storceam creierul ca buretele imbibat de apa, exact pasii pe care i-am urmat (fara sa-mi dau seama) atunci cand am luat atunci acea decizie. Nici nu mi-a venit sa cred cata logica era la mijloc si cat de mult simplifica ecuatia. 

1. In cazul in care esti un om foarte ocupat, ai clar nevoie sa-ti scoti de undeva un pic de timp liber. Nu cred ca oricine isi permite sa-si ia concediu chiar cand vrea muschiu’ lui, dar ideal ar fi unul, pentru ca in conditii de stres, tot efortul e inutil. Este nevoie de o minte limpede si relaxare. 

2. Luati frumos un caiet sau niste foi de hartie si un pix. Nu sunt, de obicei, adepta unor astfel de liste, insa candva am aplicat metoda pentru ceva si s-a dovedit a fi unul din cele mai istete lucruri pe care le-am facut vreodata. Asa ca nu strambati din nas si luati rechizitele cu pricina . 

3. Dat fiind faptul ca de obicei omul oscileaza intre doua optiuni, veti avea nevoie sa faceti doua liste, cate una pentru fiecare din cele doua optiuni intre care trebuie sa va decideti. Nu le abordati pe ambele in acelasi timp, nu veti face decat sa va zapaciti complet. Luati-le pe rand. 

4. Pentru prima dintre ele acordati-va un timp de gandire si asterneti pe hartie cum credeti ca va deveni viata voastra in prima saptamana dupa ce luati decizia cu pricina. Nu va grabiti, treceti tot ce va vine in minte, insa nu asa cum doriti sa devina ci asa cum credeti in mod obiectiv ca va deveni. Nu cred ca e foarte dificil acest prim exercitiu, deoarece vizeaza o perioada foarte scurta de timp. Partea mai dificila vine abia pe urma. Dupa ce ati terminat cu prima saptamana, incercati sa faci exercitiul de imaginatie pentru urmatorii 6 ani. Tanti psiholog mentiona ca acest exercitiu poate sa dureze si o saptamana, chiar mai mult. Deci luati-va cat timp aveti nevoie si nu va grabiti. O importanta deosebita in aceasta parte a exercitiului o are obiectivitate, veti vedea imediat de ce. 

5. Dupa ce ati terminat cu prima optiune, continuati acelasi exercitiu si pentru cea de-a doua. 

6. Acum luati fisele si citit-le din nou. Sunt convinsa ca sistemul de valori isi va spune automat cuvantul si va simplifica infinit de mult decizia, desi la prima vedere parea una extrem de dificila. Fiecare dintre noi are anumite nevoi mai pregnante decat altele, are dorinte diferite de ale celorlalti. Ok, nevoile de baza le avem cu totii, dar in privinta celorlalte ne diferentiem in mod fundamental. Motiv pentru care nu e deloc in reula sa stam sa judecam de pe margine ca “vai, ce decizie de rahat a luat ala. Eu n-as fi procedat niciodata asa”. Evident ca nu, pentru ca “tu” ai alt sistem de valori prin prisma carora ai alte nevoi si dorinte/asteptari de la viata. Daca prima parte a exercitiului, cea cu lista, implica obiectivitate, cea de-a doua este o analiza pur subiectiva.

Organizarea asta simplifica foarte mult procesul de decizie. Sper sa va fie de folos. 

Tocmai mi-am reinstalat sistemul de operare si inca mai am de instalat o gramada de softuri, deci nu ma pot plange de plictiseala. Asa ca nu va speriati, somez un pic pe blog pana readuc ordinea in haos. Am sa preiau lepsele si voi continua sa scriu de indata ce lucrurile revin la normal. Multumesc pentru intelegere.

De la Mihaela citire. Principala trasatura a caracterului meu: perfectionismul
Calitatea pe care o prefer la un barbat: umorul inteligent
Calitatea pe care o prefer la o femeie: sinceritatea
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: faptul ca ma accepta asa cum sunt si nu incearca sa ma schimbe
Principalul meu defect: lenea
Ocupatia mea preferată: lectura
Visul meu de fericire: sa fiu sanatoasa, sa am casa mea decorata conform gusturilor estetice proprii, cu iubitul si o pisica frumoasa british shorthair (gri) langa mine, prieteni buni, un job bine platit pe care sa nu-l detest si care sa-mi permita sa-mi cumpar toate nebuniile pe care mi le doresc, sa-mi satisfac capriciile vestimentare si in materie de cosmetice si, mai ales, sa-mi permita sa calatoresc.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: sa locuiesc cu tata pana la adanci batraneti, sa ma lase iubitul, sa nu-mi functioneze imunoterapia pentru alergia la pisica, sa raman somera, sa ajung singura cuc la 80 de ani cu un caine oribil mic care latra isteric si nici macar nu-mi place, mancand din aceeasi conserva cu el si calatorind cel mult pana la piata. dar n-o sa se intample in veci asa ceva
Ce-ati vrea sa fiti? Cum adica CE? Adica ce obiect? Ce animal? Nu multumesc, ma simt bine om Desi uneori mi-ar placea sa fiu pisica si sa lenevesc toata ziua in pat
Tara in care-as vrea sa traiesc: ipotetic vorbind, Australia
Culoarea preferata: rosu
Floarea preferata: floarea soarelui
Pasarea preferata: rata
Prozatorii mei preferati: Sartre, Saramago, Kafka, Camus, Bukowski, Dostoievski, Fante, Miller, Le Clezio, Pamuk, Llosa, Marquez, Celine… erm m-am plictisit, ajung atatia?
Poetii mei preferati: Plath, Baudelaire, Cummings, Poe, N. Stanescu.
Eroul meu preferat: Henry Chinasky cine stie cunoaste
Eroina mea preferata: Xena
Compozitorii preferati: Beethoven, Vivaldi, Mozart, Bach
Pictorii preferati: Van Gogh, Monet, Dali
Eroii din viata reala: give me a break
Eroinele din istorie: nu le-am cunoscut personal, asa ca nu ma pronunt. Cartile de istorie nu-s de incredere
Bautura si mancarea preferate: Toffee Nut (Starbucks) si clatite
Numele preferat: tre sa am si un nume preferat? Natasha
Ce detest cel mai mult: pai ce detest eu mai mult este urmatorul lucru. Sa vorbesc cu cineva care nu asculta ce spun, dar nu numai ca nu asculta ce spun dar vorbeste peste ceea ce spun eu incercand foarte indarjit, cu o incapatanare dusa la extrem, sa ma convinga de o absurditate care e si extrem de evidenta, ca si cum eu i-as ridica in permanenta o pancarta pe care scrie mare ROSU iar el sustine intr-una ca pe ea scrie de fapt VERDE.
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: nu detest oameni morti!
Fapta militara pe care-o admir cel mai mult: aaa ce? cum sa admir o fapta militara???!!! fapta militara = in traducere razboi = oameni nevinovati care mor pentru a sprijini interesele politice egoiste ale unor elite! Daaa le admir de nu mai pot de atata admiratie.
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: daca era natural il aveam deja, nu?
Cum as vrea sa mor: wow cineva s-a trezit foarte optimist azi
Starea de spirit actuala: mai buna decat a celui care e scris acest chestionar, in orice caz
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: alea pentru care iti ceri scuze ca le-ai facut
Deviza mea: don’t shit where you eat .

Daca o mai doreste cineva, sa o preia cu incredere.