1 + 1 = 0,5
Cineva apropiat m-a intrebat mai demult ce se intampla cu dragostea? Unde dispare? Si cum e posibil ca ceva atat de puternic la inceput sa se transforme treptat in “nimic”? Recent sunt tot mai des intrebata acelasi lucru. Drept pentru care am considerat ca mai bine scriu un post public si il cititi cu totii in loc sa ma stresati cu aceeasi intrebare mereu 
Relativ vasta mea experienta in domeniul relatiilor esuate m-a condus pana la urma si la un raspuns. Cam era si cazul, dupa atata timp. Asa ca iata concluzia la care am ajuns. Relatiile esueaza pentru ca s-a intrat in acele relatii din motive gresite. Majoritatea oamenilor intra intr-o relatie gandindu-se mai degraba la ceea ce pot sa obtina din ea, decat la ceea ce aduc ei in ea. Ori, scopul unei relatii este sa decizi ce parte din tine doresti sa arati, nu ce parte din celalalt ai putea sa capturezi si sa pastrezi. Relatiile sunt cea mai buna modalitate de a te exprima pe tine ca persoana, de a te crea si evolua.
Desigur, e foarte romantic sa spui ca, din clipa in care a aparut cineva special in viata ta, te simti desavarsit. Totusi, scopul unei relatii nu este de a avea o alta persoana care sa te desavarseasca, ci de avea pe cineva cu care sa impartasesti desavarsirea ta; de a te “creste” pe tine si a impartasi evolutia ta. Noi nu suntem jumatati de oameni, suntem intregi, avem fiecare cate doua maini, doua picioare, doi ochi, etc. E foarte frumos sa spui ca ti-ai intalnit jumatatea, dar aceasta expresie este totusi numai metaforica. Nu cred ca e cazul sa o luam ad literam.
Problema este atat de simpla si totusi atat de prost inteleasa: cele mai marete vise sunt legate de persoana iubita, si nu de “sinele” cel iubit. Testul relatiei este legat in cele mai multe cazuri de cat de bine s-a incadrat celalalt in idealul nostru si cat de mult ne-am ridicat noi la asteptarile si idealurile celuilalt. Totusi, singurul test adevarat este cat de bine ne-am ridicat noi insine la idealul nostru.
Concentrarea constanta asupra celuilalt, ce face, ce spune, de gandeste, etc.. nu are cum sa reziste. Asa ca cel mai bine ar fi sa lasati celalalta persoana din relatie sa isi faca griji cu privire la propria persoana, si sa ne concentram pe a noastra. Nu conteaza ce este, face, are, spune, vrea, cere celalalt. Singurul lucru care conteaza este ce suntem noi fata de toate aceste lucruri.
Cea mai iubitoare persoana este cea care se centreaza in jurul propriului sine. Nu fac o pledoarie pentru egocentrism, insa cum poti sa pretinzi ca il iubesti pe cealalt cand nu esti in stare sa te iubesti pe tine intai? Multi oameni fac greseala de a cauta dragostea de sine prin dragostea pentru celalalt, gandind ca “daca eu il/o voi iubi, atunci si el/ea ma va iubi, si atunci voi fi demna sa ma iubesc si eu la randul meu”. Astfel, doi oameni se pierd literalmente pe ei insisi intr-o relatie. Intra in aceasta relatie in speranta ca se vor regasi, si in schimb, se pierd. Spera ca intregul va fi mai mare decat suma partilor si constata ca e mai mic. Simt ca au renuntat la mare parte din ceea ce sunt pentru a fi, si a ramane, in relatie. Unii chiar renunta la unele obiceiuri la care tineau sau activitati care le placeau pentru a se mula pe asteptarile sau preferintele partenerului, pentru a fi siguri ca nu dezamagesc si se incadreaza in idealul lor. Nici nu e de mirare ca incep sa se gandeasca cu tristete la vremurile in care puteau face aceste lucruri la care au renuntat. Pierzandu-se pe sine, odata ce relatia a esuat, trec printr-o veritabila criza de identitate, pentru ca si-au construit tot universul in jurul celuilalt iar acum acest univers s-a destramat. Iar in lispa celuilalt si a lucrurilor la care au renuntat, nu le mai ramane nimic.
Cel mai important lucru este sa te iubesti, si sa ramai “TU insuti” in relatie, pentru nu vei putea niciodata sa-l iubesti pe cel de langa tine la fel de mult ca pe tine atata timp cand iubirea pentru tine nu exista. Sentimentele nu dispar in realitate daca sunt autentice. Insa de cate ori nu am intalnit cazuri de persoane care isi doresc sa fie cu cineva pentru a nu fi singuri si atunci orice persoana de sex opus care li se pare cat de cat interesanta se transforma subit, prin intermediul autosugestiei, in materializarea tuturor dorintelor… A cunoaste un om este, intr-adevar, aproape o misiune imposibila, intrucat chiar si noi insine petrecem o viata intreaga incercand sa ne cunoastem prin multitudinea de perceptii, ganduri si rationamente. Inceputul ofera intotdeauna o gramada de sperante si iluzii. Dar dupa un timp mastile cad, si ramanem doar noi. In plus, viata nu ofera garantii. Nu putem sti din prima secunda ca o relatie cu o anumita persoana va merge sau nu. Insa alegerea e a noastra.
Asa fiti voi insiva, nu incercati sa pareti altfel pentru ca pana la urma adevaratul “eu” tot va iesi biruitor la suprafata. Si foarte important: ascultati-va intuitia. Pentru ca mai rar se inseala 
.
p.s. Picture by ME.
Puh! Ce de cuvinte! Ori sunt eu prea obosita, ori atatea cuvinte m-au obosit! Sa inteleg ca la comments pot spune orice-mi trece prin ” teasta”. Ei bine, da! Trebuie sa te iubesti pe tine etc. In final ramai cu tine si esti cu tine mereu. Dar eu tind sa cred ca iubirea ramane sacra. Iubesc sacralitatea care mai zace inca in iubire. Si sacralitatea nu tine cont de eu, de sine, de tine, de el etc. Ce sa mai invatam? Din ce sa mai invatam? Atunci cand cad mastile totul se pierde oricum. Si de unde putem sti care ne este masca cea adevarata? Ce sa iubim? Pe cine sa iubim! Pe el? Pe sine? Pe tine? Pe noi? Vai de capul meu! Nu prea gandesc la ora asta tarzie( vorba vine…). Ma dor ochii! In final, ca sa-mi aduc aminte ce doream sa accentuez, cred ca renuntarea, sacrificiul si iubirea impreuna cu suferinta merg mana in mana. Nu poti fi bucuros si fericit tot timpul. Si nu exista o reteta pentru relatii de durata. Ceea ce se intampla se intampla pur si simplu. E doar riscant si frumos! Si in final…
Pai da, de-aia am spus ca viata nu ofera garantii. Iti asum ricul prin alegerea pe care o faci. Eu nu cred ca atunci cand cad mastile totul se pierde. Pentru ca daca nu porti masca de la bun inceput, ce pare frumos la inceput, este si real. Cand nu incerci sa pari altcineva ca sa multumesti, pt ca ti-e frica de respingere, atunci nu mai ai acea dezamagire ca cel pe care l-ai ales si de care te-ai indragostit, si care ti-a placut atat de mult, de fapt nu exista… pt ca masca a cazut, iar tu nu mai recunosti ce-i sub ea.
Iar renuntarea si sacrificiul.. hmm eu nu le vad rostul. De ce sa sacrifici ceva?Tu ai fi fericita stiind ca ai sacrificat o aprte din tine? Ai mai fi TU fara acel ceva la care ai renuntat? Sunt sceptica.
“You took a chance on loving me, I took a chance on loving you.”
) Asa ca revenind cu picioarele pe pamant..revin la ideea mea: o relatie sanatoasa si cu potential, implica maturitate afectiva si toleranta..plus multe altele..dar in mare 
..
…
Sunt de acord cu ce spui tu..si sti de ce? pt ca m-am identificat in ce ai scris. E true ca o relatie implica si renuntare, si sacrificiu..uneori si suferinta..dar in mod clar nu trebuie sa implice renuntarea la tine ca persoana. Relatiile din viata reala..nu seamana deloc cu cele din povesti,romane,filme etc ce iarasi dau o gramada de stereotipii care nu au nici o treaba cu realitatea..le vedem peste tot, chiar si in reclame, muzica (melodiile cu mesaje gen: fara tine nu exist, traiesc doar pt tine..sunt chiar periculoase daca ajungi sa le crezi si sa le aplici
back to limfoame
PS: o persoana independenta chiar si intr-o relatie, vede mult mai clar evolutia relatiei.. Iar adunarea corecta e 1+1=3
(eu, tu, relatia..)
PS2: chiar imi place cum ai pus problema, ca o relatie te ajuta sa evoluezi..e f true. Asta e scopul oricarei fiinte in viata.. cand te opresti din evoluat esti ca si mort. Si atata timp cat o relatie nu te incorseteaza, ci din contra, iti da libertatea sa te desavarsesti ca persoana.. e perfecta
Si apropo..nu-mi plac persoanele care dupa ce ies dintr-o relatie sunt distruse 5 ani 
e ok sa suferi..dar pana la un punct.. trage linie si incearca sa ramai cu ceva bun din ce-a fost..altfel, nu a meritat.
Ai zis-o foarte bine. Si intr-adevar, versurile de genu ala alimenteaza si mai mult atitudinea asta dependenta. Iar toleranta e de baza. Din pacate si eu mai am de invatat la capitolul asta.
Spor la limfoame
Cred extraordinat intr-o relatie e sa ai pe cineva care te ajuta sa cresti, si care nu te limiteaza, din contra. Si care iti e alaturi si te ajuta sa te ridici cand iti pierzi echilibrul, si care te corecteaza cand gresesti, nu iti canta in struna desi vede ca nu faci bine, si te apreciaza cand faci ceva bun. Dar nici nu e prea usor sa gasesti o asfel de persoana…
..ai dreptate si la faza asta..dar hai sa nu incercam sa atingem perfectiunea aici.. la asta e utila toleranta
Ooo da, si eu chiar in momentul asta ma straduiesc ca fiu toleranta
))
Whoa! Ce de comentarii pe aici! Ok… nu stiu cat de bine m-am exprimat eu in legatura cu mastile! Inteleg ca voi vorbiti despre realatii si cum esti tu ca persoana intr-o relatie. Apropo de masti. Eu nu stiu cine sunt de fapt. Ma surprind pe mine in fiecare zi, si nu stiu care masca mea autentica. Atunci cand spun masti ma refer la starile de zi cu zi. Uneori ma plac si imi fac pe plac in orice mod posibil si cateodata ma urasc. Noi nu vom sti niciodata cine suntem noi de fapt. Si de ce sa nu vorbim de sacrificii si suferinta? In fond cam astea sunt lucrurile care ne sunt oferite cel mai des, fie ca vrem, fie ca nu vrem. Si nu vorbesc neaparat de relatii. Filmele, muzica, reclamele romantice cu ” Love happens” sau “True love exista” chiar nu imi plac. Dar exista acel sentiment ca realatia in care esti tu este rupta din alta realitate, si ca ceea ca traiesti tu cu acea persoana e magic si sacru. Cel putin, asa este in cazul meu. 1+1= 2. Nu, nu trebuie sa renunti la lucrurile care iti plac sau mai stiu eu ce, dar atunci cand “ESTI DOI”(
) nu te mai poti gandi la tine ca “EU”. “EU” nu mai exista. Exista “NOI” care este “EU” si lumea va disparea o data cu ” NOI”. Am spus ca atunci cand dispar mastile dispare tot. Cand spun masti ma refer la masca ” TU” si masca “EU” sau “EU” si “TU” sau “TU” si “EL”. Mastile suntem noi, si daca ele dispar, dispare si “NOI”. 
Eu cred ca nu trebuie sa te gandesti la nimic. Sa lasi totul asa cum este. Sa te lasi dusa de val. Si valul o sa te duca acolo unde trebuie. Oare? Mai conteaza? Iubesti! Si plutesti! De ce sa nu inchizi ochii, sa te relaxezi si pur si simplu sa iubesti! Restul vine de la sine! Ce ma dor ochii!
Inteleg ce zici, dar nu sunt de acord cu o chestie. Desi recunosc acel sentiment cand esti cu acea persoana ca suntei “voi doi si restul lumii”, insa nu pot spune ca “eu” nu mai exista. Pentru ca asta ar insemna ca te contopesti cu celalalt si identitatile voastre nu mai exista. Ori asta chiar nu mi se pare ok… sincer. Cel mai mult am avut de suferit in viata cand mi-am uitat identitatea si m-am pierdut in acel “noi”.
Imi cer scuze pentru greselile de ortografie
!
Da-le incolo!
… Acest “NOI” este format din 1+1. Daca spun “NOI” nu inseamna ca identitatile ni se pierd in acel “NOI”. Sunt de acord cu ce ai spus. Si totusi mai e ceva…
hm..te lasi dusa de val..dar nu 24 din 24
anyway..tot ce am spus e parerea mea si vine din experienta proprie.. Iar faza cu mastile nu o inteleg si nu-i gasesc locul. Suntem oameni..evoluam..deci suntem intr-o continua schimbare. Pastram o persoana “de baza” in noi..evident ca nu vom fi acum intr-un fel, iar peste un an total opusul..dar vom fi diferiti in anumite provinte. Si crede-ma: niciodata nu o sa te cunosti in intregime, niciodata nu o sa te vezi clar, nu o sa-ti poti da o definitie. Suntem niste fiinte mult prea complexe pt a intelege totul..cred ca nici psihologii nu reusesc asta. Si ei se surprind de multe ori pe ei insisi..
dar cum zicea cami.. mai avem multe de invatat, si de pus in practica 
La partea cu ganditul e true..uneori gandim prea mult
Ma, eu am zis si in post, ca “A cunoaste un om este, intr-adevar, aproape o misiune imposibila, intrucat chiar si noi insine petrecem o viata intreaga incercand sa ne cunoastem prin multitudinea de perceptii, ganduri si rationamente.” Si sunt perfect de acord ca nu ai cum sa te cunosti atat de bine. Insa cred ca fiecare din noi se percepe intr-un fel, relativ bine definit, desi se schimba de la o stare la alta. Prin masca eu ma refer la acele comportamente si atitudini pe care le adoptam in mod constient diferit de modul in care ne percepem a fi. E foarte neplacut sa te cunosti o persoana si sa-ti faci o parere despre ea si sa constati dupa un timp ca doar se prefacea. E doar un exemplu dat la repezeala. Iar cu lasatul dus de val… da cred ca e cel mai bine ca lucrurile sa isi urmeze cursul firesc. Orice tentativa de a le forta cumva directia nu poate decat sa duca la ceva conflict.
Hm..masca la care te referi tu e deja nesimtire
si ipocrizie! 
pot sa ma gandesc totusi la mastile pe care, de frica sa nu dezamagesti oe cineva, incerci sa ti le pui si sa influentezi intr-un fel parerea acelei persoane..dar chestiile astea nu au ce cauta intr-o relatie.
Pai si asta faci tot constient. Ca doar iti dai seama ca ceea ce faci e fortat si nu esti “tu”, iar ceea ce faci e ipocrit. Chestiile alea sunt des intalnite in relatii, si nu prea are cum sa reziste dupa ce se pun cartile pe masa. Ca nu mai recunosti omul, si te simti oarecum tradat sa afli ca de fapt e altcineva, iar acel altcineva nu-ti place.
Da ma, insa firea omului nu o schimbi printr-o afirmatie. Si eu pot spune multe si de multe ori ma si contrazic singura. Suntem doar mai nevrotice, atata tot.
..yep
1 + 1 = 0,5 se intampla atunci cand unul din indivizi devine simbiotic legat de celalalt, iar celalalt isi pierde jumatate din timp/energie ca sa-i hraneasca simbioza… asa deci, din 2 ramane doar jumatate…
cam asa ceva, da.