Cineva apropiat m-a intrebat mai demult ce se intampla cu dragostea? Unde dispare? Si cum e posibil ca ceva atat de puternic la inceput sa se transforme treptat in “nimic”? Recent sunt tot mai des intrebata acelasi lucru. Drept pentru care am considerat ca mai bine scriu un post public si il cititi cu totii in loc sa ma stresati cu aceeasi intrebare mereu

Relativ vasta mea experienta in domeniul relatiilor esuate m-a condus pana la urma si la un raspuns. Cam era si cazul, dupa atata timp. Asa ca iata concluzia la care am ajuns. Relatiile esueaza pentru ca s-a intrat in acele relatii din motive gresite. Majoritatea oamenilor intra intr-o relatie gandindu-se mai degraba la ceea ce pot sa obtina din ea, decat la ceea ce aduc ei in ea. Ori, scopul unei relatii este sa decizi ce parte din tine doresti sa arati, nu ce parte din celalalt ai putea sa capturezi si sa pastrezi. Relatiile sunt cea mai buna modalitate de a te exprima pe tine ca persoana, de a te crea si evolua.

Desigur, e foarte romantic sa spui ca, din clipa in care a aparut cineva special in viata ta, te simti desavarsit. Totusi, scopul unei relatii nu este de a avea o alta persoana care sa te desavarseasca, ci de avea pe cineva cu care sa impartasesti desavarsirea ta; de a te “creste” pe tine si a impartasi evolutia ta. Noi nu suntem jumatati de oameni, suntem intregi, avem fiecare cate doua maini, doua picioare, doi ochi, etc. E foarte frumos sa spui ca ti-ai intalnit jumatatea, dar aceasta expresie este totusi numai metaforica. Nu cred ca e cazul sa o luam ad literam.

Problema este atat de simpla si totusi atat de prost inteleasa: cele mai marete vise sunt legate de persoana iubita, si nu de “sinele” cel iubit. Testul relatiei este legat in cele mai multe cazuri de cat de bine s-a incadrat celalalt in idealul nostru si cat de mult ne-am ridicat noi la asteptarile si idealurile celuilalt. Totusi, singurul test adevarat este cat de bine ne-am ridicat noi insine la idealul nostru.

Concentrarea constanta asupra celuilalt, ce face, ce spune, de gandeste, etc.. nu are cum sa reziste. Asa ca cel mai bine ar fi sa lasati celalalta persoana din relatie sa isi faca griji cu privire la propria persoana, si sa ne concentram pe a noastra. Nu conteaza ce este, face, are, spune, vrea, cere celalalt. Singurul lucru care conteaza este ce suntem noi fata de toate aceste lucruri.

Cea mai iubitoare persoana este cea care se centreaza in jurul propriului sine. Nu fac o pledoarie pentru egocentrism, insa cum poti sa pretinzi ca il iubesti pe cealalt cand nu esti in stare sa te iubesti pe tine intai? Multi oameni fac greseala de a cauta dragostea de sine prin dragostea pentru celalalt, gandind ca “daca eu il/o voi iubi, atunci si el/ea ma va iubi, si atunci voi fi demna sa ma iubesc si eu la randul meu”. Astfel, doi oameni se pierd literalmente pe ei insisi intr-o relatie. Intra in aceasta relatie in speranta ca se vor regasi, si in schimb, se pierd. Spera ca intregul va fi mai mare decat suma partilor si constata ca e mai mic. Simt ca au renuntat la mare parte din ceea ce sunt pentru a fi, si a ramane, in relatie. Unii chiar renunta la unele obiceiuri la care tineau sau activitati care le placeau pentru a se mula pe asteptarile sau preferintele partenerului, pentru a fi siguri ca nu dezamagesc si se incadreaza in idealul lor. Nici nu e de mirare ca incep sa se gandeasca cu tristete la vremurile in care puteau face aceste lucruri la care au renuntat. Pierzandu-se pe sine, odata ce relatia a esuat, trec printr-o veritabila criza de identitate, pentru ca si-au construit tot universul in jurul celuilalt iar acum acest univers s-a destramat. Iar in lispa celuilalt si a lucrurilor la care au renuntat, nu le mai ramane nimic.

Cel mai important lucru este sa te iubesti, si sa ramai “TU insuti” in relatie, pentru nu vei putea niciodata sa-l iubesti pe cel de langa tine la fel de mult ca pe tine atata timp cand iubirea pentru tine nu exista. Sentimentele nu dispar in realitate daca sunt autentice. Insa de cate ori nu am intalnit cazuri de persoane care isi doresc sa fie cu cineva pentru a nu fi singuri si atunci orice persoana de sex opus care li se pare cat de cat interesanta se transforma subit, prin intermediul autosugestiei, in materializarea tuturor dorintelor… A cunoaste un om este, intr-adevar, aproape o misiune imposibila, intrucat chiar si noi insine petrecem o viata intreaga incercand sa ne cunoastem prin multitudinea de perceptii, ganduri si rationamente. Inceputul ofera intotdeauna o gramada de sperante si iluzii. Dar dupa un timp mastile cad, si ramanem doar noi. In plus, viata nu ofera garantii. Nu putem sti din prima secunda ca o relatie cu o anumita persoana va merge sau nu. Insa alegerea e a noastra.

Asa fiti voi insiva, nu incercati sa pareti altfel pentru ca pana la urma adevaratul “eu” tot va iesi biruitor la suprafata. Si foarte important: ascultati-va intuitia. Pentru ca mai rar se inseala .

p.s. Picture by ME.