As putea spune ca asta e primul an in care mi-au placut toate antotimpurile si m-am bucurat de fiecare in parte.

E adevarat ca mereu am iubit vara, si o parte din iarna, ca si o parte din primavara, dar niciodata pe toate in intregime… poate doar cand eram mica, dar nu-mi amintesc. Nu-mi amintesc nici ultima data cand am putut sa spun ca e frumoasa toamna de exemplu. Si totusi, anul asta am iesit cu un entuziasm putin spus iesit din comun, la cum ma cunosc, sa fac poze de toamna prin parcuri.

Noiembrie a fost mereu luna cea mai detestata. Chiar ma gandeam azi, ce luna urata… parca totul in natura e in agonie… o imagine mai dezolanta de copaci jumuliti de frunze uscate, sfaramate apoi sub picioarele noatre si destramate de vant si ploi. Ma gandeam… ce as putea vedea frumos in asta? Eu.. care obisnuiesc sa umblu aeriana pe strada, cu ochii la cer, la copaceii inmuguriti si floricelele colorate… iubeam soarele si caldura, iar privelistea nu ma mai incanta acum, cu atat mai putin cand simteam si frigul in oase, desi incercam sa-i caut frumusetea. Pana azi… Si da, stiu ca e 1 decembrie si teoretic este iarna… dar mai stiu ca se aflau acolo la fel, si ieri…

“The first step to eternal life, is you have to die.” (Chuck Palahniuk)