Astazi m-am trezit prea devreme si nu aveam ce face. Asa ca mi-am pozat graul care a crescut maaaare si frumos. Va invit sa il admirati.

Probabil ca nu sunt singura care a luat cu dificultate anumite decizii in anumite momente, gestionand prost defectuos situatiile in cauza, in dauna altcuiva, sau a judecat actiunile cuiva in necunostinta de cauza, pentru ca dupa un timp viata sa-l puna exact in situatiile diametral opuse, in pielea celorlalti. Adevarul e ca roata se intoarce, intotdeauna. Nu cred ca putem chiuli ca in liceu de la scoala, sperand ca vom scapa cu lectia neinvatata. Pentru ca oricat am fugi de ea, ne va ajunge din urma. Eu constat cu stupoare ca inca mai experimentez pe pielea mea lucruri pe care le-am facut altora. Mi-ar fi prins bine la vremea respectia o lista. Acum numai bifam… aham, mai am asta, asta, si ailalta… i see… Oare mai am mult? Ce e interesant este faptul ca cel putin mie nu mi se intorc intr-o anumita ordine, cronologica… ci aparent aleatoriu, si totusi deloc intamplator. Fiecare lectie e plasata exact la momentul potrivit pentru a continua o noua etapa a vietii. But how? Probabil e Karma. Nu pretind ca am raspunsul la aceasta intrebare, nimeni nu are. Dar imi pot da cu parerea…

Trebuie sa recunosc ca pana in prezent nu am crezut niciodata in destin. Totusi nu pot sa nu-mi pun unele intrebari. Credeam ca noi atragem in viata noastra ceea ce ni se intampla, prin felul in care gandim si actionam. Inca mai cred lucrul asta. Si totusi, oare depinde numai de noi? Sau exista un destin prescris fiecaruia?

Hmm… Uneori se intampla lucruri pe care chiar nici nu le-as fi putut concepe vreodata, sau altele despre care nu aveam nici un dubiu ca s-ar finaliza esueaza. I’m pretty sure i didn’t attract those. Incep ca cred ca exista totusi ceva pus de-o parte pentru fiecare, dar avem liberul arbitru pentru a ne alege singuri soarta. Pana la un punct. Ceva, cumva, nu ne lasa sa deviem sub nici o forma de la cursul firesc al lucrurilor. Putem alege altceva, dar vom fi redirectionati mereu. Si nimic nu e intamplator, fiecare persoana care apare in viata noastra are un rol, ne poate invata ceva, if we keep an open mind. Si este exact ceea ce ne trebuie atunci, desi nu realizam lucrul asta. De cate ori nu mi s-au intamplat lucruri pe care nu mi le doream, si am fost trista, pentru ca dupa un timp sa recunosc ca erau cel mai bun lucru pentru mine… Nu cred insa ca suntem niste simple marionete, fiecare cu o harta a propriei vieti deja prestabilita, fiindca depinde foarte mult de noi cum sesizam oportunitatile care apar. But Karma always comes back. We’re just placing order into chaos.

Poate cea mai buna poezie pe care am citit-o vreodata, sau oricum, clar printre cele mai bune. Autorul: Theodore Roethke.

In a dark time, the eye begins to see,
I meet my shadow in the deepening shade;
I hear my echo in the echoing wood–
A lord of nature weeping to a tree,
I live between the heron and the wren,
Beasts of the hill and serpents of the den.
What’s madness but nobility of soul
At odds with circumstance? The day’s on fire!
I know the purity of pure despair,
My shadow pinned against a sweating wall,
That place among the rocks–is it a cave,
Or winding path? The edge is what I have.

A steady storm of correspondences!
A night flowing with birds, a ragged moon,
And in broad day the midnight come again!
A man goes far to find out what he is–
Death of the self in a long, tearless night,
All natural shapes blazing unnatural light.

Dark,dark my light, and darker my desire.
My soul, like some heat-maddened summer fly,
Keeps buzzing at the sill. Which I is I?
A fallen man, I climb out of my fear.
The mind enters itself, and God, the mind,
And one is One, free in the tearing wind.

(Compliments to Catalin for the beautiful picture.)

Cine tine mortis sa danseze pe franghie isi asuma riscul sa cada, chiar de mai multe ori. Dar ce faci daca te-ai trezit intr-o dimineata si visezi sa devii circar? Si chestia asta incepe sa te obsedeze, ti s-a pus pata si nu mai vrei sa-ti dai jos costumul de clovn. Hmm…. Cred ca ar trebui sa-mi iau o casca. Si niste genunchiere. Nu de alta dar am inceput sa fac vanatai. Si nu e estetic deloc.

Thankies to Dana for posing.

Desi cei mai apropiati mie stiu deja lucrul asta, sunt destui care nu il stiu: eu sunt buddhista de ceva vreme incoace. Asa ca, in spiritul traditiei buddhiste, astazi sarbatoresc Ziua Iluminarii.

Pentru a intelege mai bine ce inseamna aceasta sarbatoare, am sa va spun cateva vorbe despre buddhism si, evident, voi si devia un pic de la subiect, ca asa e mai interesant . Este o filosofie si o religie orientala care a aparut in India, in secolul al VI-lea i.H., are la baza invataturile lui Gautama Siddhartha (supranumit Buddha) si face parte din cele trei religii dharmice, alaturi de hinduism si jainism. In limbla sanscrita si pali, buddha inseamna “invataturile celui iluminat”.

In buddhism, existenta individuala a omului aduce suferinta, deoarece reprezinta o sinteza a unor factori supusi in permanenta distrugerii: corpul, senzatiile (sau sentimentele), perceptiile (simturile), activitatea mintii (vointa, concentrare, vigilenta, confuzie, calm, etc.) si constiinta. Sub aceste “agregate” nu se afla nici un “sine” vesnic, acesta fiind o irealitate, o iluzie, deoarece ele nu pot constitui un suflet, o entitate vesnica, fiind intr-o permanenta transformare. Ele sunt efemere. Buddhismul nu admite nimic vesnic, de altfel, totul fiind schimbator si lipsit de substanta. Este ceea ce buddhistii numesc “non-sinele”. Aceasta continua schimbare este si foarte vaga, deoarece prin moartea omului nu se produce o distrugere totala a existentei lui, faptele sale, Karma sa, fiind transmise intr-o viata urmatoare prin reincarnare. Astfel, mostenitorul faptelor este acelasi cu cel care le-a comis, dar in acelasi timp este diferit de acesta, are cu totul alte “agregate” componente. Desi par contradictorii, identitatea persoanei reincarnate cu cea din viata anterioara si diferenta dintre acestea coexista. Aceeasi conceptie este abordata si in cazul schimbarilor umane ce tin de maturizare, imbatranire, etc. Omul devine alta persoana, desi ramane aceeasi. Reincarnarea buddista nu consta in migrarea sufletului de la un trup mort spre embrionul unei fiinte vii, ci continuarea de catre un individ nou a existentei care pana atunci se manifesta in cel mort, conform incarcaturii karmice acumulate.

Nu stiu daca si pe voi va mai apuca uneori sa va intrebati in sinea voastra, totusi, ce suntem noi? Ce se ascunde sub partea materiala a noastra si cum ajungem sa ne dezvoltam din punct de vedere spiritual si psihologic? Eu sunt mai “filosofica” din fire si mereu m-au preocupat intrebari de genul: care e sensul vietii? etc…Si o intrebare care m-a preocupat recent este legata de care e factorul principal care va determina gradul nostru de dezvoltare psihologica? In mod curios, nu cred ca avem un cuvant de spus in ceea ce priveste crearea personalitatii noastre deoarece, atunci cand incepem sa-i remarcam existenta si structura (de obicei, in adolescenta), ea este deja destul de bine definita. Ea poate, insa, fi modelata. Buddhistii considera ca, daca ne concentram asupra unui “sine” in jurul caruia graviteaza viata umana, si pe care il numim centrul de comanda al psihicului, pierdem legatura cu o cunoastere si o actiune mai autentica ce se naste din adevarata noastra natura. Nucleul invataturii lui Buddha consta in faptul ca meditatia ofera o cale dincolo de notiunile obisnuite despre sine (pe care le dobandesti pe parcursul timpului si care reprezinta perceptiile tale si ale celorlalti despre ceea ce esti). Psihologia “trezirii” sau a “iluminarii” recunosc eul ca o structura mentala de tranzitie care are o utilitate practica in dezvoltarea umana, fiind creat de minte pentru a putea permite copilului sa supravietuiasca, sa functioneze si sa se dezvolte in primii ani de viata. Tragedia eului este ca incepem sa credem ca acest “administrator” este ceea ce suntem. Ignoranta este radacina suferintei.

“Viata este suferinta”, iar mintea umana este in mare parte cea care creeaza suferinta. Deci tot ea este cea care o poate anula. Starile si sentimentele umane se afla intr-un continuu proces de evolutie, de schimbare. “Calea de mijloc” din buddism presupune sa nu ne identificam cu nimic: nici cu placerea, nici cu durerea, nici cu atasamentul, nici cu detasarea. Procesul acesta implica constientizarea felului in care ne putem pierde echilibrul. Pierzandu-si pozitia, insusi actul caderii ne trezeste; iar cand ne trezim, ne restabilim pozitia, revenim in prezent, ne desprindem de identificarea cu o pozitie anume si privim cu atentie la natura dinamica a realitatii, la ceea ce se intampla si ce este necesar in noua situatie. Aceasta este psihologia trezirii.

“Live in Joy, In love,
Even among those who hate.
Live in joy, In health,
Even among the afflicted.
Live in joy, In peace,
Even among the troubled.
Look within. Be still.
Free from fear and attachment,
Know the sweet joy of living in the way.

Love yourself and be awake -
today, tomorrow, always.
First establish yourself in the way,
then teach others,
and so defeat sorrow.
To straighten the crooked
you must first do a harder thing -
straighten yourself.
You are the only master. Who else?
Subdue yourself,
and discover your master.

Be lamps into yourselves.
Be refuges into yourselves.
Take yourself no external refuge.
Hold fast to the truth as a lamp.
Hold fast to the truth as a refuge.
Look not for a refuge in anyone besides yourselves.” (Buddha)