Ador lectura, anul trecut am reusit sa citesc destul de mult, desi m-am luptat cu masterul si un job stresant… insa cred ca de prin octombrie nu am mai reusit sa citesc nici o pagina de beletristica. Ma uitam cu puppy eyes la “Intermitentele mortii” care imi facea cu ochiul din biblioteca, insa nu am cedat tentatiei. Prioritatile au fost respectate. Abia pe tren inspre Cluj si la intoarcere am reusit in sfarsit sa ma bucur de cartea lui Saramago.

O carte pe care o recomand, in ciuda paragrafelor inexistente si a diagolurilor ne-delimitate care ingreuneaza semnificativ lectura. Romanul are ca idee centrala fiinta umana pusa fata in fata cu una din realitatile implacabile ale existentei noastre – moartea. Intr-o anumita tara, la un moment dat, moartea decide sa‑si suspende activitatea. Oamenii raman perplexi in fata perspectivei vietii vesnice. Initial cuprinsa de euforie, lumea ajunge sa se cufunde in haos  si disperare deoarece se vede nevoita sa faca fata unor probleme pe care nimeni nu le-ar fi putut anticipa, vrajiti de mirajul eternitatii.

Este o carte care forteaza cititorul sa priveasca moartea din alte puncte de vedere fata de cel cu care suntem obisnuiti, motiv pentru care necesita o minte deschisa pentru a fi cu adevarat inteleasa. Iar finalul este total neasteptat, cel putin asa a fost pentru mine. Saramago nu m-a dezamagit nici de aceasta data. Cu adevarat un scriitor de exceptie. “Nici unul dintre laureatii Premiului Nobel n-a meritat mai deplin suprema distinctie care ii poate fi acordata unui scriitor.” (The New York Times)