De conversatiile filosofice despre univers, evolutie, sensul vietii si cate si mai cate… noaptea pe pietrele sparte de valuri, cu marea stropindu-ne-n fata spuma sarata, iar mana ta calda atat de familiara impletindu-si degetele cu ale mele intr-o inlantuire completa…

De apusurile de la capatul falezei, unde stancile de imbina cu vantul si soarele se ineaca intr-o umbra de sange. Iar vidul e forma si forma este vid, si timpul se topeste intr-o singura clipa eterna… si moarta…

De sunetul obturatorului care rupe tacerea monotona a zgomotului de fond. Inca o data, si inca o data… Imi place sa imortalizez momente. Sunt o criminala care ucide de placere. Si vreau sa o fac din nou, dar timpul s-a scurs iar valurile imi spala pentru prima oara urmele din taramul ce-i apartine…

De balaceala jucausa cu mingea, prelungita pana cand buzele ne inghetau intr-un larg zambet vanat, iar pielea ni se strangea asemeni unei gaini jumulite…

De magia prin care faceam totul in jur sa dispara, iar lumea se tranforma in nisip si peretii in aer, si toate grijile pamantului se pulverizau printr-o simpla imbratisare. “O sa pierdem trenul”… “Si ce conteaza?”…

P.S. Data viitoare o sa reusesc si eu o expunere lunga .