Acu scuzati si voi calitatea pozei, dar este facuta cu prima mea camera foto compacta si vai mama ei (sapuniera adica) .

Am dormit, am lenevit, m-am odihnit… acum e timpul sa scriu si eu totusi acel post pe care l-am tot amanat, anume despre societate si om, de ce am ales sa traim intr-o societate si oare a fost o solutie benefica pentru noi? Oare ne predispune la conflicte sau ne asigura un grad mai ridicat de siguranta?

Aristotel scria ca natura umana este una sociala, in fiecare om existand instinctul pentru formarea comunitatilor, desi nu neaparat in cadrul unui stat. In natura, nimic nu este creat fara un scop, asa ca existenta fireasca a omului trebuie sa fie alaturi de semenii lui, spunea el.

Jean-Jacques Rousseau sustinea insa ca omul nu este nici bun, nici rau in starea sa naturala, societatea fiind cea care ii degradeaza pe oameni, iar comportamentul uman, natura lui, este, in mare parte, un produs al societatii in care acesta traieste. La randul ei, societatea este strans legata de organizarea politica: in acceptiunea lui Rousseau, o organizare politica defectuoasa ii face pe oameni rai, pe cand o organizare politica bună ii face buni.

La Spinoza, consideratia si dorinta de cooperare intre oameni sunt doar consecinte ale intelegerii ca acestea sunt necesare pentru propria existenta si autoconservare. Altfel, s-ar ajunge la anarhism. Fiecare om isi urmăreste propriul interes, dar nu in conformitate cu legile ratiunii, ci cu pasiunea, care este trasatura dominanta a oamenilor. Astfel, ei sunt atrasi in conflicte, intrucat fiecare  cauta sa fie primul in a-si atinge scopul.

Sfantul Augustin afirma ca, fara restrictiile impuse de un guvernamant, oamenii s-ar macelari reciproc pana la disparitia rasei. Nu stiu de ce, dar tind sa ii dau dreptate.

Thomas Hobbes afirma ca, din moment ce viata in starea naturala li se parea imposibila (deoarece era un adevarat razboi al tuturor impotriva tuturor), oamenii s-au indreptat catre stat si societate pentru a cauta, in colectivitate, securitatea pe care nu o puteau gasi în mod individual (“homo homini lupus”, adica omul este lup pentru om). Astfel, statul trebuie sa fie puternic pentru a le asigura oamenilor securitatea. Majoritatea liberalilor, insa, considerau ca exista totusi o armonie naturala care nu duce la un “razboi al tuturor impotriva tuturor”, ci la o societate stabila, progresista, in care nevoia de interventie guvernamentala trebuie sa fie minima.

Spinoza a explicat violenta in raport cu imperfectiunile umane, care sunt caracterizati atat de dorinta de a trai, cat si de incapacitatea de a-si ordona treburile in functie de ceea ce le dicteaza ratiunea.

Kant ii definea pe oameni ca pe niste membri ai lumii simturilor, insa si ai lumii intelectului; dar impulsurile inving ratiunea. In opinia sa, in starea naturala domina conflictul si violenta, dar, odata instituit statul, oamenii au anumite sanse de a adopta o conduita morala, deoarece ei au nevoie de siguranta legii pentru a-si putea imbunatati viata morala. Obiectivul filosofiei politice a lui Kant este acela de a da lumii speranta ca oamenii se pot perfectiona destul de mult si pot invata din suferinta si distrugerile provocate de-a lungul timpul, astfel incat intre ei sa poata prevala o lege care sa fie respectata de buna voie, si nu prin coercitie. Cam idealist dupa parerea mea; sa fim noi in stare de o asemenea evolutie? Nu stiu de ce, dar traiesc cu impresia ca ne vom autodistruge inainte sa atingem acel nivel. Sunt prea pesimista?

Rousseau si Montesquieu spuneau ca este extrem de greu sa cunosti o natura umana pura, iar definitiile date de Spinoza si Hobbes sunt arbitrare si nu pot duce la concluzii viabile. In opinia lui Montequieu, sursa conflictelor sta in situatiile sociale; de indata ce se afla in societate, oamenii pierd din vedere slabiciunile lor, egalitatea dintre ei inceteaza si incepe starea de razboi.

Daca oamenii ar fi perfecti, perfectiunea lor s-ar reflecta in toate calculele si actiunile lor. Spinoza evidentiaza ca imperfectiunea ratiunii umane ii împiedica in mod constant pe oameni sa ia hotarari care sa fie in interesul fiecaruia si spre binele tuturor. Deci o societate perfecta ar putea exista numai in conditiile in care si oamenii care o compun ar fi perfecti. In concluzie: hai sa schimbam oamenii!

Voi ce parere aveti? Ne asigura societatea mai multa siguranta? Suntem in stare sa evoluam fara sa ne macelarim pana la disparitie? Eu nu cred si, de asemenea cred ca natura nu greseste. In regnul animal legea junglei asigura supravietuirea celui mai puternic. Doar nu stam sa jelim zilnic moartea fiecarei caprioare sau a mai stiu eu carui animalut. E trist, desigur, dar este legea naturii. Noi ne-am creat refugiul societatii si tot noi suntem cei nemultumiti de imperfectiunea ei. Am vrut capitalism dar ne plangem de lipsa solidaritatii. Ne-ar fi mai bine intr-o jungla umana in care sa traim 24/24 cu teama sa nu sfarsim precum caprioara mentionata anterior? Desigur, noi am avut privilegiu si povara sa fim inzestrati cu ratiune, astfel incat sa e perfectionam mediul in care traim. Dar este la fel de adevarat ca nimeni nu este dispus sa aleaga in interes comun decat pana in punctul in care acest interes comun vine in contradictie cu interesul personal. Nu exista libertate si siguranta perfecta in acelasi timp. Educatia este singurul element care ne poate directiona spre un comportament macar respectuos si cat de cat moral fata de semenii nostri. Dar pana si moralitatea este atat de relativa… Iar educatia trebuie sa ti-o dea cineva pana la urma. Cine?

Astfel, “cadrul în care acționeaza natiunile face ca prudenta sa fie zadarnica, fiindca este inutil sa fii prudent cand totul este lasat la voia intamplarii. Daca intr-o astfel de lume prudenta este inutila, sanatatea mintala este de-a dreptul periculoasa, caci insusi faptul de a fi sanatos intr-o lume de nebuni este un fel de nebunie” (Kenneth Waltz). Imi place la nebunie citatul asta .