In renovare
A venit primavara (desi nu se vede), am terminat si cu “minunatul” master si vreo doua zile ma intrebam de ce nu ma simt bine? Ar trebui sa jubilez, dar o faceam doar teoretic si superficial. Cinismul a pus stapanire pe mine si m-am lasat prada lenevelii si apatiei. Mda… cu aceasta ocazie am meditat asupra motivelor letargiei mele inexplicabile si iata raspunsul: eram terminata (fizic, psihic si emotional). Asa ca am inceput revizia si renovarea post-ASE.
Verdictul: oboseala cauzata de stres, oase anchilozate de baba datorita statului in pozitia ganditorului de la Hamangia pentru a reflecta si a scrie mirifica teza de disertatie, imunitate scazuta a organismului, ceva imi spune ca tot din cauza stresului (adica sunt racita moarta si nici pana acum nu mi-a trecut otita), si nu in ultimul rand… mi-e groaza sa ma uit la pielea mea 
.
In ce consta renovarea? Pai, in primul rand… fuga la doctor pentru analize si cumparaturi de medicamente. Fuuun! Apoi, cura de vitamine, multa apa (sunt surprinzator de deshidratata din motive nedeterminate), stretching, exercitii cardio, fitness, o alimentatie sanatoasa (s-a terminat cu prostiile la punga) si exfoliere. Aparent, dezastrele nu sunt atat de mari precum par… Cred… Dar abia acum realizez ce poate sa faca stresul din om. Ingrozitor.
Astazi m-am trezit bine dispusa, in ciuda durerii de gat, nas, urechi si cam orice altceva. Asa ca am pus muzica si m-am apucat de stretching. Dupa vreo 20 de minute de “trosc”, pardon antrenament pentru mobilitate a articulatiilor si intindere a muschilor 
am trecut efectiv la treaba: gimnastica. Vai doamne! 
Se vede ca am somat vreo 3 luni de zile. Abia am reusit sa fac 100 de abdomene, cand in mod normal faceam 500 fara probleme. Am imbatranit dar nu-i nimic, perseveram. Am continuat cu exercitii cardio si am terminat tot cu ele. Adica m-au terminat ele pe mine. Sincer, imi compatimesc vecinii. Nu stiu cum ma suporta. Daca in ultima vreme au scapat de “simfoniile” chitarii mea acustice si metalele suparate (ascult la casti), acum sar ca o minge prin casa . How can you not love me? 
P.S. Trebuia sa apara si poza asta aici, nu? Cred ca motivul este evident.
“Eve” va fi ca noua in curand .
daca sari ca o minge…te poti rostogoli…si nu mai sari
…ca ce fel de minge…? de aia de dresat focile 
Ba mai sari daca iti tot iei elan
sa-i spunem o minge vie si cu multa energie 
sa nu ajungi tu pe la vecini …daca tot mai sari asa…sau se inclina blocul
..saracii mosnegi din bloc 
fii serios, am 43 de kg
sa nu ajunga ei la mine la usa cu bata 
43 kg? aoleu…baga vitamine la greu…si papa bine
sunt f bine asa
nu inteleg fobia asta a kilogramelor. ori prea multe, ori prea putine…eu am auzit si ca-s prea…, si ca-s prea…in urma cu 15 ani aveam prea multe (cand de fapt organismul meu era in faza de acomodare dupa ce renuntasem la handbalul de performanta si evident luasem in greutate ceva, dar nu exagerat) iar acum, de cativa ani toata lumea isi face probleme ca sunt prea slaba, dar nici vorba de asa ceva. atat timp cat tu simti ca esti ok (evident dupa ce o sa restabilesti valorile necesare tie), nu conteaza cat cantaresti. oricum cred ca cele 43 de kg sunt proportionale si cu inaltimea. eu sub 49 n-am coborat niciodata, nici chiar dupa o luna jumate de mancat un iaurt la doua zile (ma pricopsisem cu o insolatie in sesiunea de vara) si de dormit cateva ore la 2-3 zile. rabdare, mai bine decat tine nu te cunoaste nimeni. soare in suflet si vant din pupa
vai, nici eu nu inteleg fobia asta cu kg. ba sa fii ca un schelet ambulant, ba cat o vaca. chiar nu inteleg. ai zis tu f bine, atata timp cat tu te simti bine, e ok. eu sunt micuta, am oasele subtiri si am aceeasi greutate de cand ma stiu, abia dupa ce m-am lasat de gimnastica a ajuns la 47 de kg si nu exagerez, nu mai aratam f bine la asa greutate, se vedea ca e un pic in plus. eu ma simt f bine asa si oricum mananc de toate si nu se depune nimic. cred ca o sa scriu un post despre asta
.