“Ceva mi s-a intamplat, nu mai e nici o indoiala. A venit ca o boala, nu ca o certitudine oarecare, nici ca o evidenta. S-a instalat perfid, incetul cu incetul; m-am simtit putin ciudat, putin nelalocul meu, asta a fost tot. Odata ce m-a cuprins nu s-a mai miscat a tacut malc, drept pentru care am crezut ca n-aveam nimic, ca fusese o alarma falsa. Iata insa ca acum creste…

Cred ca eu m-am schimbat; e solutia cea mai simpla. Si mai neplacuta. Dar, in sfarsit, trebuie sa recunosc ca sunt predispus la aceste transformari subite… Ma aplec asupra fiecarei secunde , incerc s-o epuizez; nimic nu trece fara sa observ, fara sa intiparesc in mine, nici zgomotele strazii, nici bucuria tulbure a zorilor; si totusi minutul se scurge si eu nu-l opresc, doresc sa treaca. Si apoi, deodata, ceva se rupe. Aventura s-a sfarsit, timpul isi reia moliciunea zilnica. Ma intorc; in urma mea frumoasa forma melodica se cufunda pe de-a-ntregul in trecut. Se micsoraza, apune contractandu-se, acum sfarsitul e una cu inceputul.

Gandul e mereu aici, imposibil de numit. Asteapta linistit… Cat de mult as vrea sa ma las in voia sortii, sa uit de mine, sa dorm. Dar nu pot, ma sufoc: existenta ma patrunde de pretutindeni, prin ochi, prin nas, prin gura… Si brusc, dintr-o data, valul se rupe, inteleg vad. Nu pot sa spun ca ma simt usurat sau multumit; dimpotriva, asta ma striveste. Dar mi-am atins scopul: stiu ceea ce vroiam sa stiu; inteleg, in sfarsit, tot ce mi s-a intamplat din ianuarie incoace. Greata nu m-a parasit si nu creda ca ma va parasi prea curand; dar nu mai sufar, nu mai e o boala, nici un acces trecator; e una cu mine.

Negresa canta. Deci iti poti justifica existenta? Macar intrucatva? Ma simt extraordinar de intimidat. Nu pentru ca as avea mare speranta. Dar sunt un om cu totul inghetat, dupa un drum prin zapada si care, dintr-o data, ar intra intr-o camera calda. Cred ca ar ramane incremenit langa usa, rece inca si frisoane lente i-ar trece prin trup.

Some of these days

You’ll miss me, honey!”

Zilele astea m-am izolat in “pestera” mea. Pentru ca… asa fac eu uneori. Am recitit Greata de Jean-Paul Sartre. Atat de bine ma regasesc in aceasta carte… Am gasit si explicatia cu ocazia asta: e existenta. Recomand cu toata caldura aceasta carte, este cu adevarat extraordinara. Nu, nu sunt trista.

Ieri am iesit la plimbarea aiurea pe strazi. Si uitasem cat de placut e sa te lasi purtata de drum fara sens. Am ajuns in Parcul Circului. Nu mai fusesem niciodata. E asa de frumos… Nu se putea fara poze.