“I met a genius on the train

today

about 6 years old,

he sat beside me

and as the train

ran down along the coast

we came to the ocean

and then he looked at me

and said,

it’s not pretty.”

(Charles Bukowski)

Eu am intanit un geniu in metrou. Avea tot aproximativ 6 ani. Dar era o “ea” si statea pe scaun langa bunica ei. Se vedea ca nu avea stare deloc, isi balanganea picioarele si le trantea de partea de jos a scaunului. Uitandu-se mirata in jur cauta peronul urmatoarei statii. La un moment dat bunica ei o intreaba: “ia spune, pe ce parte este peronul?” Fetita: “pe stanga”. Bunica: “nu mamaie, e pe dreapta”. Fetita: “dar dreapta e tot stanga, si nu exista dreapta, nici stanga si toate sunt stangi.. sau dreapta”. Am ramas tablou. Avea perfecta dreptate! Asta imi aminteste de prima ora de filosofie din liceu, cand doamna profesoara, o tanti foarte draguta care mi l-a prezentat pe Nietzsche ulterior , ne-a dat prima definitie a filosofiei… asa mai in gluma: “este incearcarea de a raspunde la intrebarile pe care le pun copiii si la care numai copiii stiu sa raspunda”. Uneori imi vine sa rad cand ma gandesc ca aproape tot ceea ce ne inconjoara si face parte din viata noastra de zi cu zi nici macar nu exista.