Se presupune ca semanam cu parintii nostri, ca doar de la ei preluam genele, in mare parte. Insa nu se intampla intotdeauna asa, iar eu sunt un exemplu in acest sens. Mai demult nu am acordat atentie, pentru ca oricum eram in plin proces de crestere/maturizare si, prin urmare, oricum nu intelegeam mare lucru. De la o vreme, insa, am inceput sa realizez ca eu nu seman deloc cu nici unul din parintii mei. Decat fizic. Ba din contra, am o gandire deiametral opusa, un sistem de valori cu totul pe dos si comportamentul meu general nu se asemana absolut deloc cu al lor. Asa ca am inceput sa ma intreb totusi, cum este posibil asa ceva? Totusi, cu cineva trebuie sa seman macar un pic, ca doar nu mi-am fabricat singura ADN-ul.

In dimineata aceasta m-a lovit si raspunsul. In sfarsit! ma indreptam spre locul unde imi tin cosmeticele si am constatat ca “ia te uita, exact la fel le aranja si bunica”…”ce chestie, si ea obisnuia sa se aranjeze asa”… dupa care am observat ca imi plac aceleasi culori pentru machiaj, si pentru oje…” mai sa fie… dupa care m-am indreptat spre cutia cu margelute si mi-am amintit ca si ei ii placeau margelele cu pietre semipretioase si chiar avea unele asemanatoare. Zambesc. Nu, pe astea sigur nu le-am preluat de la mama. Ei nu-i placea sa fie asa cocheta, sa se tot dichiseasca… Iar tata e complet anti asa ceva.

Imi ridic ochii si observ biblioteca plina cu carti. Da, si ea avea multe carti, majoritatea le am chiar de la ea. Si obisnuia sa citeasca foarte mult… asa cum fac si eu. Am observat ca in ultima vreme am mereu flori in camera. Imi plac mult. Ma simt mult mai bine cand am flori in casa. Tin minte ca niciodata nu lipseau flori din casa bunicii mele. Ii placeau foarte mult. la fel cum ii placea sa faca prajituri. In mod straniu si mie imi place sa fac prajituri .

Si sunt la fel de zapacita cum era ea. Mereu ma ciocnesc de ceva, daram ceva, ma lovesc in ceva… sunt un dezastru .

Intotdeauna i-am admirat independenta si puterea. Era atat de stapana pe ea, pe situatie, nu se lasa niciodata descurajata, nu se vaieta… Stia sa se bucure de viata, de lucrurile marunte din viata, era chiar o placere sa o am in preajma, sa discutam despre literatura, aventuri, chiar dragoste, absolut orice. Stateam ca fetele sa bem ceai si sa barfim. Avea o colectie impresionanta de ceaiuri. Ca sa vezi… si eu am o gramada de ceaiuri, sunt innebunita dupa ele. Si nu-mi plac oamenii slabi, fara coloana vertebrala. Imi amintesc cand imi povestea bunica mea ca pentru a-si urma visurile si pentru a-si trai viata asa cum isi dorea a plecat de acasa si s-a mutat intr-un alt oras. A luat-o de la zero, insa nu a acceptat ca altcineva sa-i controleze viata sau sa-i impuna ce decizii sa ia. Ooo da, aici cred ca seman cel mai mult cu ea. Intotdeauna am fost incapatanata, de neclintit si putin rebela, cu riscul de a fi perceputa ca fiind rece si egoista. Trebuie sa recunosc ca am depus eforturi considerabile sa ma desprind cu orice pret de o educatie nociva pentru mine si tentativele de control. Ma bucur ca am reusit sa o fac, desi pretul pe care il platesc este destul de mare. Si am sa continui sa o fac, cu orice pret. Cred ca incep sa inteleg de la cine am luat genele. Si nu pot decat sa multumesc naturii ca mi le-a dat pe astea. As fi extrem de bucuroasa daca as ajunge sa fiu la fel de plina de viata si implinita cum a fost ea, chiar si la 80 de ani. Am tot respectul pentru oamenii care stiu sa iubeasca viata si stiu sa-si pastreze respectul de sine, indiferent ce li s-ar intampla.