Traim intr-o pestera globalizata, a tehnologiei, a informatiilor, a comunicarii, in care mass media capata un rol tot mai important. Multimi de oameni stau drepte in fata proiecturului asezati pe scaune, cu picioarele ferm pe pamant, ca si cum un carlig de fier ne-ar traversa craniul si le-ar tine insurubate in piatra. Imaginile proiectorului se succeda rapid… Stiri, divertisment, cultura, sfaturi si stiluri de viata si practic orice subiect al vietii umane sunt predate cu persuasiune elevilor docili care stau cuminti cu mainile legate la spate in intunericul pesterii. Boala grea, manipularea… atat de grea ca le aduce cu certitudine moartea. Moartea gandirii si a personalitatii. Milioane de papusi de lut legate de scaune cu fata la perete, pe care ploaia le va transforma in noroi si apoi soarele le va usca, preschimbandu-le in praf. Dar acesta este destinul fiecaruia dintre noi.

Se spune ca cel mai usor mod ce a vedea in intuneric este sa te afunzi in el cu ochii inchisi. Dar nu e usor sa te gandesti dupa ce vezi… Cine sunt oamenii aceia morti? Oamenii aceia suntem noi, intreaga lume. Iar singurul mod de a te aventura catre lumina din afara pesterii este orbirea, caci adevarul e prea stralucitor pentru niste ochi crescuti in intuneric.