Semnificatia viselor

De cand ma stiu, eu visez foarte mult, aproape (daca nu chiar) in fiecare noapte. Si de cele mai multe ori imi amintesc in cele mai mici amanunte toate visele. Cand eram mica obisnuiam sa am cosmaruri oribile. Numai criminali, cadavre, sange si orice monstruozitati va pot trece prin cap, ba chiar mai multe! (efectul pasiunii mele macabre pentru filme horror din acea vreme
). In timp am capatat imunitate si am cautat si o explicatie pentru ele. Ba chiar as putea spune ca sunt fascinata de creierul uman.
Bunica mea avea o carte cu explicatii ale simbolurilor viselor (in care nu credea, dar o tinea de amuzament). Desi eram micuta, mi-am dat seama repede ca erau niste aberatii. “Se zice”, spre exemplu, ca daca te visezi mireasa urmeaza sa mori. Ei bine eu m-am visat asa acum multi ani si ia te uita… inca respir bine merci. Asa ca mi-am indreptat atentia in alta directie, anume spre psihologie.
“Intr-o epoca, pe care o putem numi prestiintifica, umanitatii nu-i era greu sa-si interpreteze visele. Cei care si le aminteau la trezire le considerau ca o manifestare binevoitoare sau ostila a puterilor superioare, zei sau demoni. Odata cu nasterea spiritului stiintific, toata aceasta ingenioasa mitologie a fost devansata de psihologie si, in zilele noastre, toti savantii, cu exceptia unui mic numar, sunt de acord sa atribuie visul activitatii psihice a insusi celui ce doarme.” (Sigmund Freud)
Carl Gustav Jung identifica 3 componente ale psihicului uman: corpul (partea materiala, fizica, ce stapaneste instinctele animalice), sufletul (o personalitate interioara care contine totalitatea proceselor constiente si inconstiente) si spiritul (principiul creator universal, sursa de energie si inteligenta). Din punct de vedere psihologic, spiritul reprezinta substanta transformatoare care produce si face ordine in imaginile psihice in scopul de a permite constientizarea. Din intreaga noastra masa de energie, noi avem insa constiinta doar de o particica foarte mica. Dincolo de zona constientului, se afla zona inconstientului. Inconstientul se imparte, la randul sau, in doua zone: inconstientul personal si inconstientul colectiv.
Primul (mai poate fi gasit si sub denumirea de subconstient) aduna tot ceea ce am refulat si ce nu am reusit inca sa percepem despre noi insine, de la nastere pana in prezent. Continutul refulat al inconstientului personal il reprezinta dorintele, temerile si alte tendinte ale psihicului care sunt incompatibile cu ego-ul nostru . Acestea ar fi putut sa fie constiente, insa, prin refulare, au alunecat in zona inconstientului.
Inconstientul colectiv este zona alcatuita din ansamblul instinctelor si a tot ce are legatura cu acestea. Acesta este comu pentru intreaga colectivitate umana.
Subconstientul este poate cea mai activa parte a psihicului uman, iar comunicarea dintre acesta si constient este necesara pentru pastrarea integritatii psihice. Visele reprezinta calea de comunicare intre aceste doua componente. Ele arata idei, credinte, trairi, pe care individual nu le cunoastem inca, sau daca le cunoastem refuzam sa le acceptam, dar ele exista. Sunt exact mesajele subconstientului si ne pot fi extrem de utile in autocunoastere, daca reusim sa le interpretam corect. Dar aceasta interpretare difera de la o persoana la alta, pentru ca, in mod evident, si trairile interioare ale fiecaruia difera fata de ale celorlalti. Motiv pentru care cartile care ofera interpretari rigide, fixe ale unor simboluri, sunt false si nu conduc in nici un caz catre cunoastere.
Singura modalitate de a le gasi semnificatia este de a le raporta la propria persoana. Un prieten psiholog m-a sfatuit mai demult sa tin un jurnal de vise, mai ales daca reusesc sa mi le amintesc atat de amanuntit, iar asta ma va ajuta in timp sa gasesc niste legaturi pentru a dezvalui adevaratele semnificatii ale mesajelor subconstientului. Sincer, eu eram un pic speriata de avalansa de “mesaje”, dar el m-a asigurat ca pur si simplu am o legatura mai stransa cu propriul subconstient comparativ cu alte persoane, iar asta nu e deloc un lucru rau sau anormal, ci chiar interesant si benefic.
Later update: Fiindca tot vine vorba de vise prevestitoare, eu nu cred in premonitii prin vis. Adica nu in sensul adevarat al cuvantului. Le-am avut, dar nu cred ca este pentru ca ceva divin ne-a luminat mintea si s-a decis sa ne trimita o veste anticipat. Ci mai degraba ca noi insine stiam ce se va intampla, intuiam, insa nu eram constienti de asta sau am tot refulat aceasta informatie, pana a alunecat in planul inconstientului. Iar prin vis pur si simplu am redevenit constienti de ea. Si nu, nu voi primi iepurasi, desi i-am visat
.
), lucrezi sau ce faci, cu cat o faci mai mult, cu atat va disparea mai rapid sexul din viata ta.
. Iesiti in oras, faceti altceva. Traiti in viata reala. Any maybe then you’ll get laid too! 









