Mi-am promis ca o sa-mi inving ego-ul, si totusi, de data asta, s-a intamplat invers. Imi pare rau, m-am dezamagit singura intr-un mod atat de profund… si nu exista nimic mai dureros pentru mine decat sa ma dezamagesc singura. Sunt momente cand sunt in stare sa trec prin stanca, fara sa las vreun bolovan sa ma atinga, dar uneori sunt doar un copil prostut.

Nietzsche spunea ca ce nu te omoara te face mai puternic. Si asa este, sunt acele “ceva”-uri care te strivesc de podea, te obliga sa-ti privesti cioburile insangerate in fata si te forteaza sa gasesti puterea si rabdarea sa-ti refac puzzle-ul de sticla pisata. Deocamdata nu am puterea sa ma ridic, imaginea pe care o privesc imi sfasie cerul cu dintii. Dar probabil ca pana maine o voi avea. Sper. Nu exista nu pot…

P.S. Pentru C.