Probabil aproape toata lumea are cateva relatii sau macar una inainte sa-si intalneasca “jumatatea” langa care sa simta ca au gasit in sfarsit ceea ce cautau. Iar unii nu o intalnesc niciodata… Ideea este ca nu toate relatiile functioneaza, iar daca nu functioneaza, fiecare isi continua propriul drum singur (sau cu altcineva). Dar ce se intampla cu fostii? Este posibil oare sa mentii o prietenie cu cineva dupa o despartire care aproape intotdeauna este echivalenta cu o inima franta (daca nu chiar doua)? Oare regretul de a pierde pe cel/cea care ti-a fost iubit/a o buna bucata de vreme ne determina sa ne agatam de prietenia care a existat, incercand sa o pastram cu orice pret? 

Ma uit in urma la fostele mele relatii si imi dau seama ca singurii exi cu care am ramas amica (nici macar prietena) sunt cei cu care am avut cate o aventura scurta trecatoare, fara implicatii emotionale, dar cu persoane cu care ma intelegeam foarte bine si ar fi fost pacat sa nu pastram legatura, nici un prieten insa. Am lasat loc de buna ziua, desigur, insa in 90% din cazuri respectivii nici nu vor sa mai auda de mine si chiar m-au urat o perioada indelungata (probabil inca o mai fac, sau daca nu ma urasc, cu siguranta au un sentiment de repulsie puternica fata de persoana mea). Uitandu-ma si la cei apropiati observ acelasi lucru. Nimeni nu ramane prieten cu exul/exa. Ba chiar nutresc diverse resentimente fata de ei. Si cel mai frecvent pur si simplu nu mai doresc sa aiba de-a face cu ei. Exii inceteaza sa existe odata ce au incetat sa mai faca parte din viata lor. Si atunci de ce mai incearca? 

Eu cred ca este imposibil sa raman prieten cu exul imediat dupa despartire. Singura situatie in care admit ca aceasta ar fi posibil este cazul in care nu mai exista sentimente de nici una din parti. In cazul in care cei doi chiar nu mai simt nimic unul pentru celalalt, de ce nu? E foarte plauzibil ca prietenia sa fie sincera si sa dureze. Dar in cate cazuri ne-am putea intalni cu situatia asta? Eu nu vad in jur, sau chiar in viata mea, genul asta de despartiri, pentru ca toti oamenii mai putin masochisti taie “raul” din radacina atunci cand observa ca lucrurile pur si simplu nu merg. Intotdeauna cineva termina suferind, cineva este cel parasit, cel care trebuie sa se preocupe pentru vindecarea propriilor rani cauzate de ruperea relatiei cu persoana iubita. Drept pentru care, cum ar putea acel cineva cu inima franta sa pretinda ca poate face abstractie de sentimentele care i-au fost respinse si sa fie pur si simplu prietenoasa? Si cum ar putea celalalt sa-l creada si sa nu aiba consideratia si compasiunea sa plece si sa-l lase sa-si vindece intai ranile in liniste? Pastrand contactul cu exu/a este imposibil sa treci peste, pentru ca fiecare nou contact iti redeschide ranile pe care te chinui din greu sa le inchizi. Poate e egoism… poate tentativa de prietenie post-relatie mai scade din intensitatea durerii usii trantite in nas, de aceea nu vor sa rupa complet contactul cu fosta/fostul prieten/a, scutindu-si astfel durerea pierderii unei prietenii, poate chiar a celui mai bun prieten.