Eu mai postez cate o recomandare de carte din cand in cand, pe masura ce mai citesc cate ceva interesant. Insa exista destule carti pe care le-am citit mai demult, in afara celor recomandate deja, care merita citite. Iata o lista, in ordine aleatorie:

Procesul – Franz Kafka

Magicianul – John Fowles

Clopotul de sticla – Sylvia Plath

Lupul de stepa; Jocul cu margele de sticla – Herman Hesse

Punct contrapunct; Minunata lume noua – Aldous Huxley

Fortareata alba – Orhan Pamuk

Amurgul gandurilor – Emil Cioran

Luni de fiere – Pascal Bruckner

Pe drum – Jack Kerouac

Sexus, Nexus, Plexus – Henry Miller

Calatorie la capatul noptii – Louis Ferdinand Celine

Eseu despre orbire – Jose Saramago

Zidul – Jean Paul Sartre

Strainul – Alber Camus

Un veac de singuratate – Gabriel Garcia Marquez

Fratii Karamazov – Feodor Dostoievski

Leviathan – Julien Green

Portretul lui Dorian Grey – Oscar Wilde

Collected Works of the Master of the Macabre – Edgar Allan Poe

Romanul adolescentului miop – Mircea Eliade

Femei – Charles Bukowski

Batranul si marea; Pentru cine bat clopotele? – Ernest Hemingway

Despre eroi si morminte – Ernesto Sabato

Parfumul – Patrick Suskind 

Razboiul sfarsitului lumii – Mario Vargas Llosa

Imparatul mustelor – William Golding

Lolita – Vladimir Nabokov

Metamorfoze – George Orwell

Rosu si negru – Stendhal 

Dama cu camelii – Alexandre Dumas Jr.

Marile sperante – Charles Dickens

Suflete moarte – Nikolai Gogol

Cartea de nisip – Jorge Luis Borges 

Bufnita oarba – Sadegh Hedayat

Ajung?

“Mai tii minte ce senzatii acute aveai, cat de intense iti erau sentimentele legate de tot ce se intampla in copilarie? Desfatarea provocata de zmeura cu frisca, groaza starnita de pesti, ca si oroarea uleiului de castor! Si chinul acela cumplit de-a dreptul de-a trebui sa te ridici si sa reciti in fata intregii clase! Si bucuria inexprimabila in cuvinte de a te aseza langa vizitiu, simtind in nari mirosul acela de sudoare de cai si de piele, cu drumul alb care se intindea dinaintea ta la nesfarsit si cu lanurile de porumb si straturile de varza succedandu-se incetisor cand brisca trecea pe langa ele, deschizandu-se si inchizandu-se ca niste evantaie uriase!

In copilarie, mintea iti e un fel de solutie saturata de perceptii, o suspensie a tuturor senzatiilor tari – dar intr-o stare latenta, intr-o stare nedeterminata. Uneori circumstantele externe sunt cele care actioneaza ca agent de cristalizare, alteori propria ta imaginatie. Ai nevoie de-un anumit tip de senzatie tare si o urmaresti in sinea ta in mod deliberat, pana cand o obtii – un cristal roz, stralucitor de placere, de pilda, sau un nod verde sau vinetiu de frica in gat; caci frica, desigur, e si ea o denzatie tare ca oricare; frica e un fel de distractie diforma.”

Am terminat Geniul si zeita de Aldous Huxley de ceva vreme. Desi cartea nu are ca subiect copilaria, pasajul asta mi-a readus in minte amintiri frumoase de cand eram copil si modul senzational in care percepeam totul. Acele senzatii puternice s-au atenuat in timp. Transformarea, schimbarea nu cruta pe nimeni. Adevarul e ca oricat de viu ar fi copilul din mine nu voi mai fi niciodata copil si nu voi mai percepe niciodata lumea asa. Sunt nostalgica. Ieri m-am plimbat de una singura prin Cismigiu; doar cu aparatul foto si noua mea carte. Poza pe care am facut-o fetitei (de mai sus) mi-a amintit si mai mult de vremuri demult apuse… si de cartea lui Huxley, care e foarte frumoasa si o recomand cu caldura. Incepe sa-mi placa tot mai mult Huxley. Aproape la fel de mult ca si Kafka.