Oglinda
Credeam ca atunci cand ne place o persoana admiram diferite trasaturi ale respectivei persoane, fie ca vorbim de caracteristici fizice sau ce tin de personalitatea si sarmul persoanei in cauza. Insa, dupa o discutie foarte interesanta cu un amic psiholog, am aflat ceva ce nici prin cap nu-mi trecea. Se pare ca, lasand la o parte atractia hormonala, chimia sau vreti sa-i spuneti, de fapt, noi ne privim pe noi insine ca intr-o oglinda ca este reprezentata de cealalta persoana si ne plac de fapt si de drept chiar trasaturile noastre (pe care noi nu le cunoastem poate decat la nivelul inconstientului si pe care putem sa le trezim in noi insine oricand) reflectate in cealalta persoana. De aceea, dupa o anumita perioada de timp, cand ajungem sa cunoastem mai bine cealalta persoana, cu bune cu rele, iar avalansa de hormoni care ne “orbea” se domoleste permitandu-ne sa vedem si acele trasaturi pe care nu le agream, suntem dezamagiti. Daca am fi constienti de la bun inceput ca ceea ce privim in oglinda suntem chiar noi, lucrurile ar fi mult mai simple, iar dezamagirea nu ar mai exista. Pentru ca am reusi imediat sa distingem cealalta persoana de noi insine si mai mult, sa fim placut surprinsi de cat de multa frumusete, de care nici nu stiam ca exista, se afla chiar in noi.
hm…as indrazni sa te contrazic…sau sa indraznesc si mai mult si sa spun ca voi contrazice psihologia?! cred ca si aici este un DEPINDE. acel depinde care depinde de cine, de ce, cum, pentru ce, etc, etc. iti spun cu siguranta ca eu si sotul meu suntem diametral opusi din punct de vedere caracterial si nu numai. dar pot sa admit ca, atunci cand descoperim ca partenerul nostru e imaginea noastra in oglinda, suntem dezamagiti. e deja destul de greu sa ma suport pe mine uneori, nu cred ca as rezista pe termen lung cu doua persoane la fel
. fara gluma!
nu-i bai, iti respect punctul de vedere
eu, insa, nu am spus ca am fi la fel din punct de vedere caracterial, ci ca vedem in oglinda ceva ce noi avem in noi, un potential insa ne valorificat inca, asa ca deci care se alfla doar in planul inconstientului. dar am putea valorifica.
si da, de acord cu tine, doua persoane la fel pe termen lung… booooring! si infricosator :-s
da, eu am inteles ce voiai tu sa spui. poate nu am fost destul de explicita eu, dar ceea ce voiai tu sa subliniezi am inteles. oricum eu cred ca, tot ceea ce suntem noi ca indivizi rezida in trasaturile de caracter. spre exemplu eu sunt timida, el din contra. eu sunt modesta, el deloc. eu sunt genul care se consuma pentru orice, el pentru nimic. sau eu sunt cerebrala, el impulsiv. si lista poate continua. eu gasesc in el tot ceea ce nu sunt si probabil ca el la fel. ne completam. desigur ca avem si puncte comune, dar mai multe diverse/opuse. pro si contra exista si daca celalalt iti seamana si daca nu. de asta spuneam inainte ca depinde. o seara frumoasa!
aaa am inteles acum. si totusi acele puncte comune…. oameni identici nu exista
o seara frumoasa si tie!
ba uite ca eu ii dau dreptate psihologului…Cu fostul meu sot eram diametral opusi. Prietenii ne denumeau mai in gluma mai in serios “Nord si Sud” si desi la inceput a fost frumos si incitant, dupa cativa ani am obosit de-atatea diferente. Vedeam diferit si viata si modul cum trebuie abordata vreo problema, ca sa nu mai zic de educatia copiilor pe care el o voia “spartana”…eu dimpotriva, mai libera si amicala. Logic ca finalul s-a produs, desi ne-am chinuit sa ne obisnuim unul cu celalalt si sa formam un cuplu. Dupa ceva timp..am intalnit un alt barbat care gandeste foarte asemanator cu mine, ne plac aceleasi activitati, distractii, suntem cam pe aceeasi lungime de unda in majoritatea cazurilor. Asemanarea intre noi ma face sa am incredere in el, sa nu ma tem ca-l ranesc sau ca fac ceva care sa-l deranjeze…intr-un cuvant…sa fiu eu. relatia actuala nici macar nu prea este relatie, dar tot ma atrage mai mult acest om decat cel care era asa diferit de mine….
cred ca noi instinctiv cautam pe cineva care sa ne semene. inspira incredere asta. cel putin mie. vad ca si tie. insa uneori si ce e diferit poate fi interesant, as zice chiar opus, care sa vina in completarea a ceea ce nu avem, atata timp cat exista si destule lucruri comune.
[...] alta persoana. Asa ca, de ce? Pentru ca ne vedem in ceilalti. Am vorbit deja despre asta in postul acesta. Nu vreau sa ma [...]