Mi se intampla uneori sa fiu corectata de cei din jur, chiar persoane foarte apropate cand dau anumite raspunsuri, pe motiv ca nu asa SE spune. De sexmplu, cand mi se ura bafta la examene raspundeam cu multam fain sau alte derivate. Insa, aparent, nu este corect asa, ci trebuia sa spun “sa fie!” Ei bine, mie nu imi place sa spun asa drept pentru care voi continua cu ale mele. De asemenea am fost corectata uneori si cand combinam anumite mancaruri, pe motiv ca nu asa SE mananca . Practic, as putea numi orice domeniu posibil si sigur as gasi o fraza la care am fost corectata, pentru NU asa SE face.

Totusi, nu pot sa nu fiu putin nedumerita. De-alungul timpului m-am ciocnit atat de mult de acest SE care pare sa guverneze intreaga planeta ca un fel de catalog universal de retete pentru practic orice, incat nu pot sa-mi pun intrebarea fireasca: cine sau ce este acest SE universal care detine adevarul absolut aspura a orice si ne obliga tacit sa-l urmam orbeste? Circumspecta din fire, tind sa pun sub semnul intrebarii orice nu-mi prezinta suficienta credibilitate pentru a-l lua in serios. Iar pana acum, acest SE nu mi-a lasat decat impresia unei expresii impersonale, rezultat al perpetuarii unor obiceiuri transmise prin imitatie de o turma docila si la fel de impersonala.

Nu-mi vor placea niciodata retetele de viata, pentru simplul motiv ca-mi inmoaie personalitatea ca pe o coca si o transforma intr-o papusa de lut dintr-o matrita. Apreciez, insa, foarte mult, spontaneitatea, originalitatea si autenticitatea… acele “ceva”-uri specifice care diferentiaza fiecare om si dau acea nota de autenticitate, care, oricat de dubioase ar fi imi smulg un zambet sau o grimasa macar, daca nu un hohot de ras. Nimic nu mi se pare mai plictisitor decat un cliseu fad. In fond, fiecare dintre noi este o fiinta unica si minunata. De ce ne-am dori sa ne uniformizam ca niste produse standardizate? Din acelasi ciclu, nu-mi plac oamenii care-si modeleaza parerile, ca o salcie indoita de vant in toate directiile, dupa cele ale majoritatii sau ale unor persoane considerate “icons”. Prin asta nu denota decat ca au o coloana vertebrala extrem de mobila, cam prea mobila pentru gustul meu.

As putea asemana fenomenul “asa se face/asa se spune” cu cel al “ce spune lumea”. Aceasta “gura a lumii” imi pare cea mai nociva metoda de a-ti submina singur liberatea de expresie a personalitatii. Practic, invatand sa repeti niste “invataturi”, care in timp ajung sa devina niste automatisme, iti inhibi exprimarea fireasca pe care ai fi avut-o daca nu o sugrumai din fasa. Si iata cum autenticitatea si spontaneitatea se ineaca in ligheanul obisnuintei.

Mie imi plac oamenii directi, care se exprima asa cum simt in acel moment, chiar daca uneori pot fi considerati prea “verde in fata” (nu pledez aici pentru nesimtire), care spun ceea ce vor sa spuna fara sa-si cosmetizeze cuvinte sub mastile lui “asa SE zice”. La fel cum imi plac oamenii care nu se incadreaza in tipare, care nu cauta etichete pe care sa si le lipeasca mandri in frunte, care nu se feresc sa inoate impotriva curentului daca asa simt ei ca isi doresc, care nu tin neaparat sa placa si nu cersesc aplauzele multimii, care sunt pur si simplu ei insisi si fac asa cum vor EI sa faca.

“Vegheaza sa nu dispari in personalitatea altcuiva.” (Scott Fitzgerald)