S-a stins din viata “regele pop-ului”, Michael Jackson. Pe mine, insa, nu ma misca foarte tare vestea, la fel cum nu ma misca, de regula astfel de vesti. In general, nu pot sa ma arat afectata de moartea unor persoane pe care nici nu le-am cunoscut, de care nu eram profund atasata afectiv si niciodata nu stiu ce sa spun in astfel de momente. Cu atat mai mult cu cat viata m-a invatat sa accept moartea ca pe o etapa fireasca. Deci sunt complet stangace, asa  ca scuzati-mi insensibilitatea. Nu pot sa bocesc si sa pun fete triste. A fost un mare artist si prefer sa-i fredonez in continuare piesele care nu vor muri niciodata, sa-l respect pentru cariera lui si tot ceea ce a facut pentru muzica. Merita toata admiratia, indiferent de viata lui particulara. Nu am fost o fana, dar am ascultat deseori cu placere Dirty Diana si alte piese. Un mic tribut pentru un mare muzician.

NU, nu vreau sa fiu perfecta pentru iubitul meu. Este chiar ultimul lucru la care m-as putea gandi, pentru ca mi se pare o mare tampenie. Dar asa zicea un titlu de revista peste care mi-au picat ochii in aceasta dimineata frumoasa si m-a inspirat sa scriu acest post. Este vorba de povestea unei fete nu foarte inzestrata de la natura in ceea ce priveste fizicul ei, care visa dintotdeauna la printul cel frumos care o va cere in casatorie si cu care va trai fericita pana la adanci batraneti (incep sa ma cred ca povestile astea nu sunt foarte benefice pentru fete intrucat creeaz niste obsesii nerealiste si care vor duce in timp la niste dezamagiri uriase). Insa iat-o ajunsa la 25 de ani, deznadajduita, fara ca aceasta dorinta sa-i fie implinita, cand intalneste un barbat superb care tine la ea si ei parca nu-i vine sa creada, ba mai mult, simte ca nu-l merita. Replica ei m-a socat, insa. Citez: ” fac si voi face intotdeauna tot ce-mi sta in putinta pentru a pastra aceasta relatie, chiar si cu pretul vietii mele”. 

Nu am sa ma apuc s-o judec, nu sunt in masura, dar replica ei m-a dus cu gandul la toate acele femei de pe lumea asta care nu se iubesc, care pun alte persoane (iubitii lor) mai presus de ele insele si renunta practic la viata lor, la a fi ele, subordonandu-si actiunile si gandirea la ceea ce cred ca si-ar dori ei.  Unele persoane, insa, cu cat se simt mai neimplinite ca persoane individuale, cu atat se identifica mai mult prin relatia din care fac parte. Relatia si partenerul ajung sa le valorizeze pe ele, lucru care mi se pare extrem de periculos. Cum ar putea cineva sa fie fericit asa? Dar ele nu-si dau seama…

Am cunoscut, de-a lungul timpului, cateva fete care, fata de fiecare tip cu care se vedeau, incercau sa fie pe placul lor, adoptandu-le pasiunile fara sa le impartaseasca de fapt, adoptandu-le punctele de vedere, incercand in permanenta sa se transforme in iubitele ideale pentru ei. Exemple: lui ii plac blondele -> ma vopsesc blonda; lui ii plac fetele slabe -> ma apuc de dieta. Pur si simplu parca nu aveau o personalitate proprie. Daca iubitul le parasea era sfarsitul lumii si aveau nevoie urgent de un alt iubit. Incepeau si studiau toti tipii din preajma pe care ii cunosteau incepand sa se gandeasca de care ar putea sa-i placa pentru ca apoi sa reinceapa povestea. Tip nou, personalitate noua – iubita lui ideala. Fetelor, v-ati gandit vreodata ca poate ati putea valora ceva si ca persoane, nu doar ca niste ambalaje frumos impachetate? Ca va vine sa credeti sau nu, pentru multi tipi conteaza mai mult personalitatea, exact ceea ce aruncati voi la cos pentru a va transforma in ambalaje. 

Am sa citez opinia unui psiholog: ” dependenta de cineva nu face decat sa exacerbeze slabiciunea si nesiguranta unei personalitati deja labile. Iar in cazul in care ar ramane singura, o astfel de persoana si-ar vedea realitatea data complet peste cap si nu ar mai sti ce sa gandeasca si cum sa actioneze. Atata timp cat persoana dependenta nu intelege ca solutia nu este gasirea unui alt partener pe personalitatea caruia sa se muleze, nu va reusi sa se dezvolte independent si sa-si gaseasca propriul stil”. 

Sfatul meu pentru aceste fete, pe care am incercat sa il ofer si personal, insa fara succes (nu cred ca sunt buna de psiholog) este sa lase barbatii in pace un timp si sa se gandeasca la ele, la cine sunt ca persoana, la ceea ce le place sa faca, sa-si redescopere cumva personalitatea. Iar dupa ce au stabilit asta sa lucreze la ceea ce vor sa imbunataseasca la ele. Nu pentru ceva tip, ci pentru ele, pentru a fi multumite de ele. Nu ne-am nascut toate Afrodite, insa cu putina grija orice femeie poate fi macar draguta si ingrijita. Si cel mai important lucru, sa se accepte asa cum sunt, cu bune cu rele. Daca nu te poti iubi pe tine cum poti pretinde ca iubesti pe altcineva? Iar toata sacrificiile pe care se straduiesc din greu sa le faca pentru ei, pentru a fi perfecte pentru ei, credeti ca inseamna ceva pentru ei? Va spun eu: nu inseamna absolut nimic pentru ei, ba mai mult, le va trezi numai dispretul sau, in cel mai bun caz, mila fata de niste fiinte neajutorate care nu da doi bani pe ele insele. Cat de departe sa mergi pentru cineva? Fata din articol a mers pana la sacrificiul propriei vieti. Oare merita? Eu zic ca nu.  Astfel de actiuni nu au nici un fel de efecte benefice. Pentru nimeni.