Cand eram in liceu ma distram cu prietenele ghicind in carti sau in rune. Uneori se intampla sa se potriveasca foarte bine cu realitatea, alteori deloc, dar pentru noi era chiar distractiv. Era misterios . Cu toate astea, nu le-am luam niciodata in serios. Pur si simplu nu am putut. Daca mi-ai pune un spiridus pe nas sa-mi danseze, eu tot as zice ca-i o prostie, asa ceva nu exista. Sunt o persoana sceptica. Nu cred nimic pana cand nu mi se dovedeste clar si incontestabil. De asemenea, nu cred in coincidente. Fiecare lucru e acolo cu un rost, daca imi atrage atentia inseamna ca nu trebuie ignorat, undeva e o problema, fie la mine in cap, fie la mine in viata. E drept, mi se poate starni interesul pentru a aprofunda anumite subiecte, insa doar atat. Si totusi, uneori mi s-au intamplat lucruri pentru care nu am gasit niciodata o explicatie. Erau acolo, sub ochii mei, insa nici o judecata logica nu putea razbate pana intr-acolo incat sa-mi ofere intelegerea. Asa mi s-a intamplat si ieri…

Ma plimbam prin parculetul de la Unirii cu noua mea achizitie – un ruxacel foto portocaliu cu negru foarte dragut – (ajunsesem prea repede la intalnire). M-am asezat pe o banca, dar nici bine nu ma asez, ca ma trezesc cu o tiganca ma scuzati, persoana de etnie rroma, ca se ofera sa-mi ghiceasca viitorul. Incerc sa-i dau de inteles diplomatic ca nu sunt catusi de putin interesata sa-mi cunosc viitorul si ca ma simt foarte bine stiind numai prezentul. Dar ghicitoarea insista… si insista in continuare. E adevarat, o parte din mine ar fi curioasa un pic sa arunce o privire in avanmpremiera, dar stiu ca as regreta, deci mai bine nu, multumesc. Pana la urma o rog politicos sa plece (uneori mi se pare ca sunt draguta si politicoasa fix atunci cand nu trebuie si cu cine nu trebuie). Femeii nici nu-i trece prin cap sa ma ia in serios si se roaga de mine din rasputeri sa o las sa-mi ghiceasca. Lovindu-se de refuzul meu vehement, ce se gandeste… hai sa-i ghicesc oricum! Asa ca se aseaza langa mine pe banca si incepe…

“Tu ai avut o suparare mare… ai iubit pe cineva mult, pe un brunet, dar a fost o iubire fara cununie.” Eu ridic o spranceana si ma uit fix la ea, gandindu-ma: ah, geez… no shit! haven’t we all? nu eram deloc impresionata. Asa ca tanti scoate din tolba artileria grea. In acel punct eu deja ma ridicasem de pe banca si plecam in directia opusa. Dar ea nu se lasa si-mi zice “sa am mare grija, pentru ca nu intrevede nimic bun. Si are legatura cu Dan.” Ridic si cealalta spranceana gandindu-ma: pff tanti, ai gresit numele, nici macar nu-l cheama Dan. Cautam cu privirea o alta banca mai indepartata pe care sa ma trantesc. Dar imediat adauga, “nu te gandi la iubit, caci nu la el ma refer, ci la Dan, fratele tau”…. moment in care mi s-a sters zambetul ironic de pe buze si mi-a picat fata de mi-o adunam de pe jos. Am grabit si mai mult pasul, ca sa n-o mai aud. Pe fratele meu chiar il cheama Dan… Acum, eu nu cred in ghicit si nu cred in coincidente. Atunci, care sunt sansele sa spui un nume la nimereala si chiar sa ghicesti? Sau imi era scris pe frunte? Ma intreb…