Eu una ma ingrozesc cand trebuie sa cumpar orice altceva in afata de obiecte, la modul cel mai serios. Parca mi-e si frica sa ma uit pe etichete. Produsele alimentare, de exemplu, sunt pline de “aditivi alimentari” si nu imi e tocmai usor sa le ocolesc. Nici nu e de mirare ca numarul bolnavilor de cancer creste ingrijorator de mult. Probabil nu este om sa nu cunoasca cel putin 3 cazuri de bolnavi de cancer prin preajma. Oare ce s-a intamplat cu vremurile in care mancarea era facuta din ingrediente naturale? Cand a devenit omenirea atat de lenesa incat sa vrea totul gata facut? Tin minte ca intotdeauna cand mancam la bunicii mei aveam parte de mancare “adevarata”, cu gust de mancare, nu prostii conservate. Si imi placea de 1000 de ori mai mult. Eu inteleg ca e secolul vitezei si lumea nu mai are timp de gatit, dar poate cand s-o trezit in tratament de chimioterapie sau in metastaze s-o gandi si la faptul ca poate  a trai este mai important. Poate, pentru unii probabil ca nu; cunosc destui carora nu le pasa catusi de putin , sau aplica deviza “nu o sa mi se intample chiar mie”. 

Substantele chimice ingerate (nu doar aditivii alimentari) isi exercita efectul cancerigen in special prin legarea de ADN-ul celulelor, modificand structura acestuia. In aceasta categorie intra:

- medicamentele antimitotice (care opresc multiplicarea celulara) si cloramfenicolul;

- unele substante folosite in bauturi alcoolice;

- fumul de tigara, fumuri industriale si gaze de esapament;

- colorantii, conservantii si aditivele la mezeluri, ca nitriti si nitrozamina daca sunt in cantitati mari, solventii benzolici, uleiurile minerale. 

Si acum ia sa vedem ce ingurgitam noi frecvent:

edulcorantii - pentru indulcit;
colorantii - pentru a schimba sau a da culoare (E100-E180);
acidifiantii - dau un gust usor acid;
corectorii de aciditate – cresc sau diminueaza aciditatea;
emulgatorii - asigura un amestec omogen intre apa si grasimile alimentare (E400-E500);
conservantii - Intarzie sau impiedica alterarea alimentelor. (E200-E290);
corectorii de gust si de miros – schimba/imbunatatesc mirosul si gustul alimentelor;
propulsorii - unele gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje;
gaze de ambalaj - asemanatoare aerului;
antioxidanti - limiteaza oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul (E300-E337).

Ele sunt intalnite sub denumirea de “E”-uri. Litera “E” simbolizeaza faptul ca produsele cu pricina au fost testate minim 6 ani si atestate la nivel european.

Unde le intalnim: dulciuri, prajituri, budinci, sucuri, jeleuri, branza topita, mezeluri, alcool (bere, vin, otet de vin), inghetata, bombone, carne de hamburgeri, cartofi deshidratati, fructe confiate, citrice, branza conservata prin sarare, uleiuri vegetale, supe concentrate, zahrina, si lista continua. 

Nu toate E-urile sunt rele, insa. Iata si o lista cu cele benefice:

E306 - tucoferol (sau Vitamina E), este un antioxidant natural care ajuta la regenerarea celulelor. Atentie, insa, caci si aceasta poate fi administrate numai in cantitati limitate, alfel organismul se poate deregla;

E100 – turmeric (cunoscut in Romania si ca “sofran indian”) cu proprietati anticancerigene;
E140 – clorofila si clorofilina – pigmentul verde din frunze;
E160(a) – caroten, substanta ce se gaseste, de exemplu, in morcovi, cu efect antioxidant, permitand – printre altele -, micsorarea efectului cancerigen al unor toxine alimentare; 
E160(d) – licopen, gasit in tomate si in grapefruitul cu miezul rosu, considerat ca micsoreaza riscul de cancer; 
E161 (b) si E161(g) – xantofile de origine vegetala si animala; 
E162 – pigmentul rosu din sfecla;
E170 – carbonat de calciu;
E181 – acid tanic, gasit de obicei in ceai si in coaja de nuca; 
E260 – acid acetic, otetul;
E300 – acidul ascorbic sau vitamina C, cu puternic efect antioxidant. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza – adica vitamina C comprimate, asa cum se gaseste in farmacii; 
E410 – “locust bean” (termen din limba engleza, semnificand in traducere “bobul lacustei”), extract vegetal exotic ce se gaseste chiar in unele produse alimentare preambalate si care produce scaderea colesterolului;
E504 – carbonat de magneziu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza – adica pulberea gasita in farmacii, cu rol laxativ;
E509 – clorura de calciu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza – asa cum se gaseste in farmacii;
E511 – clorura de magneziu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza- asa cum se gaseste in farmacii; 
E516 – sulfat de calciu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza- asa cum se gaseste in farmacii; 
E516 – sulfat de magneziu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza – adica pulberea gasita in farmacii, cu rol laxativ;
E542 – fosfati extrasi din oase;
E552 – silicat de calciu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza – adica pulberea gasita in farmacii, cu rol antiacid (impotriva arsurilor la stomac); 
E636 – maltol, gasit, de exemplu , in maltul prajit.

Desigur, nu numai produsele alimentare ne expun, ci si o gramada de alte produse, de la cosmetice pana la detergenti si odorizanti. 

Nu stiu ce aveti de gand sa faceti voi, insa eu ma intorc la obiceiurile mele vechi si sanatoase. Macar atat cat imi este posibil. Supa la plic, adio! 

Intrebarea pe care nu am rostit-o: ai o pisica pentru mine? (ia, ca tocmai am rostit-o);

Greseala pe care nu mi-o iert: le-am iertat pe toate, important e sa invat ceva din ele si sa nu le mai fac;

Am plecat, desi stiam ca pentru totdeauna: aceasta intrebare ma solicita mult prea mult. neuronul meu tocmai a crapat;

Am tacut: cand am considerat ca nu am nimic potrivit de spus, cand imi era prea somn sa vorbesc sau cand am considerat ca nu merita sa ma ostenesc sa rostesc lucruri care oricum nu ar fi fost intelese;

Regret: regretele sunt inutile, nu am asa ceva;

Defect dintotdeauna: orgoliul si incapatanrea;

Imi lipsesc: calatoriile lungi;

Am renuntat: la ceea ce se dovedea nociv pentru mine;

Am pierdut: multe, dar am castigat mai multe decat am pierdut;

Am uitat: o mare parte din chestiile inutile pe care le-am invatat in facultate;

Am aruncat: cartile de fizica din liceu si pozele cu exii;

Nu am stiut: cat purta Churchill la pantofi;

In fiecare noapte: dorm, sau macar incerc.

Din pasiune pentru pisici

(Cu dedicatie speciala pentru buna mea prietena S., mare iubitoare de pisici la radul ei)

Locatia: Muzeul Satului din Bucuresti (care este plin de pisici)

Bonus: Mi-am facut, in sfarsit, damblaua cu apusul.

Exact asta imi inspira acest “cuplu de cirese” atunci cand le-am zarit pe fundul castronului. Asa ca m-am lasat putin purtata de ganduri… este vreunu dintre noi care sa nu isi fi pus vreodata intrebarea daca exista vreun suflet pereche pe lumea asta cu care vor trai fericiti pana la adanci batraneti, sau am ascultat noi prea multe povesti cu printi si printese cand eram mici?

Ma gandesc ca daca am cunoaste raspunsul la aceasta intrebare nimic din ceea ce am face incepand din acel moment nu ar mai avea nici un sens si nu ne-ar mai provoca nici o bucurie. La ce bun sa incepi sa citesti o carte fabuloasa cand cunosti de la bun inceput actiunea si deznodamantul? Ar fi plictiseala curata. E drept, tanjim dupa confirmari si aspiram la siguranta si sentimentala absoluta, dar in acelasi timp ne temem de monotonie ca de dracu. Sau poate unora le place monotonia, dar mie nu. Pana la urma, asa cum vad eu lucrurile, incertitudinea in cantitati moderate este sarea si piperul unei relatii. Ideea in sine ca daca nu ai grija de ea va muri te determina sa-i acorzi mult mai multa atentie. Altfel, odata cu certitudinea ca esti iubita de sufletul tau pereche se intrezareste deja finalul.

Pe vremea cand visam la sufletul pereche nu stiam nimic despre relatii. Cunoscusem un baiat care urma sa devina primul meu prieten. M-am indragostit nebuneste, pluteam pe un norisor si il vedeam ca prin vraja pe el, printul cel minunat, gata sa imi declare iubire vesnica… Nu fusesem nicicand mai fericita. A durat destul de mult sa reusesc sa-mi scot putin capul din norii in care mi-i afundasem ca sa constat ca printul cel minunat nu era nici pe departe minunat, ba mai mult, obisnuia sa-si declare “iubirea” tutuor fetelor care ii ieseau in cale. Pamantul pare al naibii de dur cand pici din nori, am aflat si eu dupa vreo 5 ani de “vraja”. Cel supranumit “jeg” de mine si prietena mea cea mai buna m-a determinat sa reconsider un pic ideea de suflet pereche.

Nu stiu daca am devenit de piatra sau pur si simplu eram mai interesata sa experimentez tot ce-mi trecea prin cap mai degraba decat sa visez la printi frumosi… insa nu am mai iubit pe nimeni, mai degraba m-am jucat. Intai a fost D. – vesel, boem, deloc plictisitor (trebuie sa recunosc ca m-am distrat foarte mult cu el), insa plin de ciudatenii pe care nu le gustam deloc. Ca de exemplu pasiunea inflacarata pentru fotbal, sau muzica house – ok, poate nu sunt ciudate, dar sa zicem ca nu-mi placeau (desi el se chinuia din greu sa se dea fan Rammstein si suporta cu stoicism seratele zbuciumate din hard Rock Cafe), plus o gramada de alte dracii pe care le-am uitat in timp. A mai avut si ideea deloc inspirata sa ma ceara de logodnica, cu inel si tot tacamul . Am aflat atunci ca exista ceva la care sunt mai alergica decat grasimea de porc – casatoria.

Apoi a urmat M. Ne-am cunoscut la mare si am continuat idila in Bucuresti. Nu aveam nimic in comun, dar mi se pusese pata pe el (nu imi pot da seama exact de ce, probabil pentru ca era atat de dragut…), asa ca m-am multumit cu mult sex si cat mai putina conversatie. Nu a durat prea mult, din motive evidente.

Dupa M. a fost C. – genul de tip retras, inteligent, inaccesibil, rocker si, de asemenea, simpatic. A fost o provocare si mi-am pus la bataie arsenalul ca sa cuceresc imposibilul. Dupa ce am reusit, insa, am inceput treptat sa ma dezumflu. Era atat de dragut si bun cu mine… observam ca ma iubeste enorm si vrea sa ma ma multumeasca, asa ca am reusit sa tin foarte mult la el si a devenit fara discutie cel mai bun prieten al meu. Dar pe masura ce trecea timpul, eu ma intristam tot mai mult, ceva imi lipsea… imi lipsea acea distractie pe care o aveam cu D., imi lipseau partidele de sex cu M., iar ce m-a intristat cel mai mult a fost  momentul in care am realizat ca el nu ma poate intelege, nu-mi poate intelege firea. Eu am o latura artistica si boema pe care nu o pot nega si mi-as fi dorit ca cel de langa mine sa o aiba si el, pentru ca cine nu o are nu o poate intelege si, cu atat mai putin, nu poate aprecia. Eram vulnerabila, imi pierdeam cel mai bun prieten, insa stiam deja ca nu are rost sa-l mai ranesc cu buna stiinta pe cel care ma iubea.

A existat in viata mea si un R. care, desi la vremea respectiva nu a jucat un rol important pentru mine, iar implicatia mea in acea relatie a fost minima (aflandu-ma si in prag de licenta), a reusit sa-mi zdruncine existenta mai mult ca oricine pana atunci si s-a dovedit a fi printre cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat. Pentru prima oara in viata mea eu eram cea parasita, fara nici un cuvant, fara nici o explicatie. Orgoliul meu a explodat si mi-a provocat cea mai mare agonie posibila. M-am intrebat atat de mult de ce… cu ce gresisem? Abia dupa cateva luni bune am realizat ca de fapt puneam intrebarile gresite. Totusi, pe masura ce trecea timpul si iesea la iveala adevarata natura a lui R., imi priveam spectatoare povestea pe care am avut-o cu el transformandu-se in cenusa. Nimic nu fusese real, nu insemnasem nimic pentru el. Trist, dar un sut in fund este intotdeauna un pas in fata.

A urmat J. – despre el nu pot sa spun ca am avut o relatie, dar, asa cum a fost, a avut o influenta foarte benefica asupra mea: mi-a deschis interesul pentru fotografie (el fiind fotograf), mi-a recomandat niste carti extraordinare si am purtat cele mai interesante conversatii de pana atunci. A fost cu adevarat o evolutie in procesul meu de autocunoastere.

Si atunci, cu atatea relatii in spate (fara sa mai punem la socoteala multiplele aventuri dintre care de unele nici nu-mi mai amintesc foarte clar), cum ramane cu sufletul pereche? Exista? Atunci unde e? Si ce au fost ceilalti? Dupa cum am mai spus si in alt post, cred ca experientele pe care le traim sunt acolo toate cu un scop, acela de a ne atrage atentia asupra a ceea ce avem nevoie sa schimbam in noi insine. Daca acu mult timp credeam orbeste in suflete pereche sortite unul celuilalt pana cand moartea ii va desparti, astazi sunt de parere ca jumatatile se construiesc pe parcursul vietii, ca in ziua de azi nu esti neaparat compatibil cu acelasi om cu care erai in urma cu 10 de ani, decat in situatia in care v-ati schimbat impreuna. E o iluzie sa crezi ca amandoi veti ramane aceiasi ca-n ziua in care v-ati cunoscut. Oamenii se schimba in permanenta si, chiar daca ai norocul sa intalnesti pe cineva pe care sa-l poti iubi cu totul, capabila sa-i tolerezi defectele si sa-i accepti partile mai putin perfecte (ca doar suntem cu totii oameni), ba mai mult, sa ti se para adorabile imperfectiunile sale, totusi viata este si va fi intotdeauna o continua schimbare. E nevoie ca zi de zi sa acorzi atentia si timpul necesar cunosterii si intelegerii celuilalt, asa ca-n prima zi. In plus, mai cred ca “jumatatile” nu sunt de fapt jumatati, ci oameni intregi, liberi sa fie orice aleg ei sa fie, independent de celalalt, minunati in individualitatea lor iar relatiile nu au scopul de a ne gasi fericirea – eu am fost foarte si cand eram singura si pot afirma ca se poate trai si fara – , ci de a ne ajuta in evolutia noastra si de a avea cu cine sa ne impartasim aceasta evolutie.

Mentiune: Post-ul nu contine detalii explicite care ar putea duce la identificarea personajelor, pentru simplu motiv ca personajul principal este o persoana publica foarte cunoscuta in lumea rock-ului.

Asadar… Concert de metal. Atmosfera placuta. Companie placuta. Carlsberg. Pentru mine o sticla, pentru altii mai multe, iar pentru altii suficienta cat sa le deformeze panorama. “Copiii” cuminti ca mine se duc pe la casele lor dupa spectacol, altii raman pentru distractia de dupa show si combinatii cu puicute bune, ca-n fiecare popas de turneu. Este si cazul lui… sa-i spunem K., desi nu are legatura cu numele lui real.

Pe principiul “nu exista femei urate, decat prea putina bere”, o doza suficienta la bord poate face si “duduia” din imagine sa para un top-model. Dar in fond ce mai conteaza? K. zareste gagica si incearca si el o combinatie, care ii reuseste, asa ca pleaca in compania “domnisoarei”. Nici reactia stupefiata a amicilor sai care incercau sa-i sugereze ca domnisoara cea sexy ar fi de fapt un “el”, nici avertismentul tipului de la standul de merchandise ca “the girl is a dude, man!”, nu il pot opri pe K. sa plece cu tipa, convins ca domnisoara este, fara indoiala, o “ea”.

Voi ce parere aveti, era o “ea” sau un “el”? (poza alaturata)

La scurt timp, K. se intoarce ca fulgerul si se incuie in autocarul de turneu, exclamand oripilat, spre amuzamentul tuturor celor prezenti, ca “the girl was really a dude, man!” Intr-adevar, gagica era un barbat, “bijuteria” dintre picioare a fost dovada incontestabila a acestui fapt.

Haha, mi-l si imaginez pe K. vesel si pus pe combinatii cu blonda, schimbandu-si treptat moaca in toate culorile curcubeului la vederea “podoabei” neasteptate .

The world is a sick place.

P.S. Tasha si-a revenit la viata cu noul ei incarcator . Deci, cu alte cuvinte, m-am intors!