Fiecare dintre noi trece printr-un continuu proces de transformare interioara de-a lungul vietii. Asa ca ar fi absurd sa pretindem ca vom ramane la fel, ca vom gandi la fel ca vom avea aceleasi opinii si poate chiar aceleasi principii toata viata. Eu una nu sunt atat de constienta asupra schimbarii proprii de obicei, decat dupa ce trece o anumita perioada de timp. Pot sa ma privesc asa cum eram acum 5 ani, dar mi-e foarte greu sa sesizez schimbarea raportata la termene mai apropiate, ca de exemplu fata de acum cinci luni… Totusi, de data aceasta am reusit sa o vad. Pur si simplu, a fost nevoie de o secunda de realizez ca m-am schimbat. 

Abia acum cred ca realizez totusi la ce este bun un blog: te poti privi pe tine, te poti analiza. Esti negru pe alb (ma rog, in cazul meu gri sau colorat pe maro inchis si e imposibil sa nu observi. Eu obisnuiam sa urasc unele chestii care nu-mi placeau. Imi era foarte greu sa spun pur si simplu: nu-mi place carnea de porc/clovnii/cainii. Nu puteam sa ii sufar si punct. Nici nu eram foarte toleranta de altfel. Ieri insa am avut un moment in care mi-am dat seama ca acea parte din mine a disparut. Nu stiu cand, cum si de ce. Dar nu mai e acolo. Sa va dau un exemplu: eu nu puteam sa sufar Van Halen. Asa ca atunci cand mi-a trimis prietenul meu (expre) un link spre un clip de-al lor de pe youtube deja mi-am dat ochii peste dap si ma asteptam sa turbez numai cand ii aud. Dar surpriza: mi s-au parut chiar draguti Apoi mi-am dat seama ca daca as vedea acum un clovn in fata mea nu as avea nimic cu el. La Sibiu am trecut pe langa un mim (nu puteam sa-i sufar nici pe aia ) si nu am schitat nici un gest. Cand mi-a atras Catalin atentia ca tocmai am depasit un mim am ridicat din umeri si cam aia a fost. Nu mai urasc nimic. Sunt o bleaga. M-am inmuiat toata. Nu stiu ce e cu mine, dar cei apropiati zic ca e de bine. 

Apoi, am realizat ceva. Un lucru zic eu extrem de important. De fapt sunt doua lucruri, dar conectate. Evident, le stiam teoretic de ani de zile, insa reuseam uneori cu brio sa-mi dau cu mucii-n fasole si sa distrug tot ce ma straduisem sa construiesc. Noroc cu perseverenta cu care construiesc imediat la loc, ca altfel as zace acum pe un morman de cenusa. Primul lucru pe care l-am inteles in sfarsit e faptul ca egoismul si orgoliu fac rau tuturor, atat mie, cat si celor din jur. Dar mai ales mie. Si practic, orice exemplu din viata mea pe care l-as lua imi demonstreaza acest lucru. Pur si simplu strica si strica rau. Armonia se naste din intelegere. Si al doilea lucru – fiecare persoana ar trebui sa-si cunoasca si sa-si inteleaga propria minte, felul in care functioneaza si “deficientele sale”. Atata timp cat le negam ca nuuu, noi nu puteam fi asa, nu vom putea sa le depasim niciodata. In plus, trebuie sa ne asumam responsabilitatea pentru actiunile noastre. Fiecare fiinta umana isi creaza situatii de viata, fie ca intelege acest lucru sau nu. Prin ganduri bune isi creeaza actiuni bune, iar prin ganduri rele, actiuni rele. Astfel, actiunile bune, corecte iti purifica sinele interior. Intelegerea naturii interioare duce la o pace interioara si o fericire pe care greu o poti zdruncina. Nu stiu daca ati observat, dar sunt oameni care desi nu au o viata nemaipomenit de stralucita, plina de succes, bani si mai stiu eu ce, stiu sa se bucure de tot, sa se bucure chiar si de bucuriile altora, emana asa o energie pozitiva si o stare de bine ca ti-e mai mare dragul sa fii in preajma lor. Pur si simplu sunt oameni buni la suflet si asta o poti citi si-n ochii lor. 

Deci in concluzie… e asa de bine cand nu te umpli de sentimente negative, cand esti bun… abia atunci simti ca esti fericit cu adevarat. Adevarata vorba aia, ce semni aia culegi.

P.S. Deja simt ca blogul meu are multe elemente care nu ma mai reprezinta si nu mi se mai potrivesc. Drept pentru care in perioada urmatoare va suferi destule modificari, de la aspect pana la continut (ma refer la ‘blog theme’ si ‘pages’, nu voi modifica post-uri). Asa ca “stay tooned”!