Nu stiu ce s-a intamplat de cand am terminat eu liceul si am dat admitere la facultate, dar anul acesta si cel precedent, avand prietene care au dat Bac-ul, am sesizat un fenomen ciudat, care pare sa ia tot mai mare amploare. Anume – obsesia fata de acest examen. Tin minte ca si “pe vremea mea” parintilor le tremurau picioarele de emotie in fata primelor examene ale copilului, iar profesorii incercau sa ne impulsioneze sa invatam predicandu-ne despre importanta vitala a Bac-ului in viata noastra, insa parca nimeni nu-i acorda atata importanta. Nimanui nu-i pasa prea mult. Plus ca, fie vorba intre noi, nu erau de fapt primele examene. Noi dadusem examene de admitere si la liceu, insa fara prea mult dramatism (pe atunci nu exista capacitate). Asa ca nu inteleg de ce ar fi mai dramatica o serie de examene pe care le dai cu 4 ani mai tarziu. Nu ar trebui sa fim mai copti un pic?

Daca imi amintesc corect, eu am invatat in sila doua zile pentru Bac – la istorie – si asta pentru ca nu invatasem mai nimic tot liceul (dar shhh! ca ai mei cred ca am tocit de zor). Aiurea, ma uitam cu mare interes la Campionatul Mondial de fotbal in fiecare zi. Singura materie la care invatasem foarte mult (dar recunosc ca am facut-o de placere, nu de nevoie) a fost matematica. I just loved math! :X (nu dati cu oua) In rest, draci… si totusi am luat peste 9. Deci, cred ca nu e cazul pentru atata dramatism. Nu e nici pe departe sfarsitul lumii. E adevarat ca acum conteaza mai mult media de la Bac la admiterea in facultate, insa oare daca va stresati mai mult o sa stiti mai bine? Eu as zice ca e chiar invers.

Cred ca profesorii si parintii strica mult. Pentru ca sincer, eu asa copii panicati n-am intalnit in viata mea cum am vazut in anii astia. Atata presiune exista pe capul lor, ceva ce n-am pomenit… parca acesta ar fi cel mai important examen si viata se termina dupa el. Asa ca stau si tremura ca niste frunze-n vant. Si pentru ce? Pentru niste note, pentru ca profesorii zic ca trebuie sa inveti ca un robotel ca altfel vei fi un ratat etern si pentru ca daca nu iei note bune parintii vor fi dezamagiti. Imi dau seama acum ca eu nu prea am fost un elev/copil model, pentru ca ma durea in partea dorsala de ceea ce spuneau profesorii, iar multumirea familiei in materie de evolutia mea scolara ma lasa mai rece decat telenovelele.

Cat despre vestita admitere la facultate… eu cred ca daca vrei sa intri undeva, o faci indiferent daca ai de-a face cu o concurenta de 1 sau 30 pe loc. Vezi post-ul despre “Nu exista nu pot”. Ca dai la zece facultati sau la doua, e cam tot un drac. Vointa sa ai. De ce aceasta uriasa lipsa de incredere si frica, chiar si la persoane inteligente si pregatite? Asta chiar nu pot sa inteleg. Poate pentru ca multi raman cu impresia ca daca nu recita “poezia” cuvant cu cuvant din carte nu iau 10. Poate asta e cea mai mare deficienta a sistemului de invatamant liceal: te forteaza sa reciti “poezii” pe de rost ca un papagal in loc sa gandesti singur. Eu imi amintesc (nu cu mare placere) ca eram efectiv obligata sa invat comentarii literare dupa carti de comentarii la diferite carti/nuvele/poezii. Mi se bagau pe gat cartile de comentarii sub pretextul ca alea sunt bune, iar daca nu invat dupa ele o sa iau nota proasta. Dar oare nu-si punea nimeni problema ca poate unii dintre noi sunt in stare sa-si dea si singuri seama despre ce e vorba in operele alea? Poate nu suntem toti tampiti, ce naiba! Eu n-am fost in stare niciodata sa invat nimic pe de rost. Nici macar poezii. In cel mult doua zile uitam totul, de la primul cuvant pana la punctul de final. Si nu vad deloc sensul acestei activitati. Multi cred despre cei care stiu multe lucruri in timpul scolii ca sunt tocilari. Dar nu, tocilari sunt cei care invata pe de rost lucruri pe care nici macar nu le inteleg si nu pot sa le redea cu propriile lor cuvinte. A intelege si a retine nu inseamna a toci. Pacat ca pe la noi prin licee se promoveaza la greu toceala.

Citisem pe statusul cuiva de messenger mai demult o replica simpatica si foarte adevarata: “Eram o persoana inteligenta candva. Scoala m-a stricat.” E incredibil cat poate scoala sa strice un om, paradoxal, in loc sa-l educe.

In concluzie, despre Bac pot sa spun ca este un examen care nu conteaza decat pana cand ai intrat la facultate, moment in care isi inceteaza pe deplin importanta. Incepand de atunci, nimanui nu ii va mai pasa de el niciodata. Nici chiar voua. Va zace unde intr-un sertar si va aduna praf.