Gasisem un test interesant in revista Psychologies din iulie, dar lipseau raspunsurile. Mi-a parut rau, pentru ca as fi fost curioasa de rezultate. Asa ca l-am lasat balta, pana ieri cand am luat numarul de septembrie si am gasit, cu scuzele aferente, si raspunsurile de la acel test. Drept pentru care m-am hotarat sa il fac. 

Testul se refera la cat de mult corespunde parerea pe care noi insine o avem despre noi cu parerea celor care ne cunosc. E adevarat, pe mine ma doare fix in partea dorsala de ce parere au “altii” despre mine, DAR, adevarul e ca uneori noi nu observam anumite defecte sau, hai sa nu le spun chiar defecte, sa le zicem  comportamente, atitudini, obiceiuri, caracteristici, etc., insa cei apropiati noua ar putea sa le vada mai obiectiv din exterior. Motiv pentru care sunt curioasa. Oare este ceva in legatura cu mine de care eu nu sunt constienta? Am o imagine clara sau distorsionata de ceea ce mi-ar placea sa cred despre mine? Testul de mai jos ma va ajuta sa aflu raspunsul la aceste intrebari. Asa ca daca ma cunoasteti va rog sa va rupeti 5 minutele si sa bifati cate un singur raspuns la fiecare din cele 25 de intrebari de mai jos. Sunt anonime, deci identitatea voastra nu va fi divulgata (in caz ca va interesa). Multumesc!

Voi publica ulterior si concluziile. 

Asa incepeau povestile pe care ni le citeau parintii cand eram mici. Si intotdeauna se terminau cu victoria binelui asupra raului, balaurul era nimicit de puternicul si curajosul print, iar printesa era salvata si adusa in siguranta la castel, unde urma sa traiasca fericita pana la adanci batraneti alaturi de printul fermecat care o va venera pentru tot restul vietii. 

Nu m-am gandit niciodata pana acum ca tocmai aceste povesti sunt vinovate pentru cele mai mari probleme din relatiile pe care micutele fetite care le ascultau candva cu atata interes le vor avea in viitor, ca femei. Si iata si de ce: in povesti printesa e intotdeauna salvata de printul care e musai frumos, istet si fidel, nu bea ca ‘porcu’ impreuna cu amicii lui zgomotosi care fac glume obscene pana pica sub masa, nu se uita la meciul de fotbal sau ultimul joc de PS in timp ce tu te plangi de problemele cotidiene si in nici un caz nu observa picioarele interminabile ale gagicii de la masa alaturata. Eram doar sarcastica nu dati cu oua… Asaaa… Acum sa vedem ce se intampla cu fetita noastra pe masura ce creste. Acum nu mai e copil sa asculte povesti, e adolescenta, iar cei apropiati ii spun sa-i dea naibii pe baietii aia mitocani si idioti care nu au stiut sa o aprecieze pe minunata printesa, dar sa nu se nelinisteasca, pentru ca va intalni unu perfect care va face totul pentru ea, isi va dedica viata ei si nu o va supara niciodata. Barbatul ideal, nu? Sau versiunea up-grade a “printului” din poveste.

Si sta biata fata si asteapta idealul barbat care va veni in armura stralucitoare pe calul alb sa o salveze de la viata ei mizerabila. Si ca femeie se implica in relatii sperand ca l-a intalnit pe el, cel care i se va dedica pentru totdeauna. Dar in schimb primeste uneori comportamente care considera ca nu i se cuvin unei printese, si indiferent cat s-ar stradui omu’ sa o multumeasca, nu va reusi, pentru ca orice ar face nu e suficient, printesa doreste intotdeauna mai mult, si in plus, orice om e doar atat – un om. Si nu e fermecat, uneori mai calca pe bec, uneori mai spune ceva nepotrivit, uneori uita sa o sune la ora la care a promis sau nu apare cu flori la usa. Asa ca il arunca la cos. Unde e printul promis? Asta e doar inca un om obisnuit… 

Eu ma intreb de ce tot le umplem capul de tampenii cu acele povesti?! Sau mai mult, de ce le perpetuam si dupa ce fetita nu mai are 5 anisori?! E chiar atat de greu sa le spunem ca nu exista printii din povesti? Ca tot ce exista sunt doar niste alte persoane, ca noi, si nu sunt acolo ca sa ne slujeasca si sa ne indeplineasca toate dorintele, punandu-se 24 din 24 la dispozitia noastra, considerand ca asa ni se cuvine. De ce e atat de greu sa vedem ce e frumos intr-un om. Pur si simplu. Noi nu suntem printese, suntem doar niste oameni, la fel ca ei. Nu ni se cuvine sa primim nimic mai mult decat li se cuvine lor sa primeasca din partea noastra. Mai trist e ca cand orice mica scapare anuleaza intr-o secunda tot ce au facut minunat pentru ele. Iar faptul ca ei le iubesc poate fi demonstrat intr-o multime de feluri in afara de flori, bomboane si declaratii siropoase sub clar de luna. De ce se uita atat de usor? Un pic de neatentie si puf! Nu sunt decat niste porci nenorociti. E greu sa lasi cartile de povesti de-o parte, nu-i asa? E mai frumos sa te hranesti din ele pana cand ramai cu sufletul plin de fiere si abia atunci intelegi ca ceea ce-ai cautat atatia ani e un mit, o iluzie. Nimic mai mult.

Baieteii sunt scutiti de toate aceste iluzii. Stiti de ce? Pentru ca lor nu partea aceea cu “pana la adanci batraneti” le straneste interesul si li se intipareste undeva in cap. Nici frumusetea rapitoare a printeselor nu ii intereseaza, mai ales la acea varsta. Ei nu aia retin. Lor le ramane in cap doar ideea ca printul l-a batut mar pe balaurul ala. Mama si ce i-a mai dat! Unlike girls, they get it. It’s fiction! Nu e mai simplu sa le spunem fetitelor si tinerelor adolescente ca alearga dupa cai verzi pe pereti inainte sa ajunga cu inima tandari sau niste scorpii inraite? Nu stiu… zic si eu… 

Bun venit pe noul meu blog! El este inca in constructie, dar va fi gata in curand

M-am intors de la marea noastra autohtona unde am petrecut, poate pentru ultima data (sau cel putin asa intentionez) un concediu zic eu reusit. Dar asta mai mult datorita entuziasmului meu care a depasit pe rand mizeria eterna specifica plaiurilor ‘mioritice’, tigania si kitsch-osenia prezenta ostentativ la fiecare… centimentru , aglomeratia care-mi amintea la tot pasul de orele de varf din statia de metrou Piata Unirii, nesimtirea si lipsa celor 7 ani de acasa a 99% din persoanele din preajma, etc. Am vrut sa ma simt bine si am incercat sa abordez ‘problema’ cu cinism. (Nu cred ca alta metoda iti poate mentine moralul intact)

Drumul spre mare a adus cu sine o revelatie in viata mea: acum stiu care e ‘buba’ la tot! Cum de n-am realizat pana acum? Ei bine, nu mai conteaza, important este ca am aflat acum. Privind intrigata comportamentul celorlalti soferi, al pietonilor si in general a oricarei suflari de om de pe drum…. m-a lovit: suntem o tara de PROSTI! Da, o spun chiar asa direct si fara alte comentarii adiacente care nu-si au rostul. Prostia – asta e singura explicatie. Iar, conform legilor dragului meu prieten Murphy, cu prostii nu te pui pentru ca ai putea fi confundat cu unul din ei. Gata, m-am calmat instant, un zambet s-a intiparit confortabil pe fata mea si acolo a ramas.

Ajunsa in Costinesti, am concluzionat ca litoralul nostru este doar o solutie de criza, care trebuie depasita cu prima ocazie, adica musai vara viitoare. In statiunea asta nu exista mai deloc cosuri de gunoi. Mai “environmentalista” din fire, ma plimbam cu ambalajele, pungile, sticlele in mana si mai bine de jumate de statiune ca sa dau de un nenorocit de cos, si ala plin pana la refuz de-i zburau in toate directiile bucatile indesate mult peste capacitate. Plajele sunt pline ochi, prosop langa prosop, pana la ultima palma de nisip de unde incepe aleea plina de gablonzuri, colace, scoici si mancaruri. De asemenea, scoicile de pe plaja au fost cu succes incoluite de chistoace de tigari si capace de plastic. Da, am cautat si expres, nu am gasit decat vreo trei stridii si niste pietricele in zona unde valurile mai spala tarmul. In rest, nici fir de scoica. Si cand te gandesti ca acum cativa ani gaseai si murecsi in care puteai auzi marea daca-i lipeai de ureche… trist… Apa marii e jegoasa in ultimul hal si atat de plina de turisti… ca nu ai loc nici doi metri sa te deplasezi. Destul de enervant pentru cei care intentioneaza sa si inoate.

Dar hai sa privim si partea plina a paharului (sau mai bine zis ce am reusit eu sa storc din aceasta experienta si sa interpretez pozitiv):

1. Pentru o persoana infometata de trei saptamani cu regim si urticarie, litoralul a fost o excursie in paradis. M-am indopat cu toate bunatatile pe care le-am intalnit in cale si partea cea mai frumoasa: orice pofta imi putea fi satisfacuta in cel mult 5 minute, cat imi lua sa ajung la terasa/bomba cu pricina. Plus ca in Costinesti exista si locuri unde chiar gasesti mancare foarte buna. (Terasa Stefan de exemplu ) Sunt o gurmanda, asa ca mancarea e importanta.

2. Daca vrei sa te joci diverse jocuri si nu ai cine stie ce pretentii de localuri finute, te poti distra pe cinste. Biliard, ping pong, parcuri de distractie… chef sa ai. Eu am avut

3. Lenevitul la plaja este minunat pentru o persoana extenuata ca mine cea nemancata . Ce poate fi mai frumos decat sa zaci ca o vaca la soare cu o revista non-intelectuala, in timp ce briza marii si mainile pline de crema ale iubitului iti mangaie spatele? Desigur, poti fi mangaiata si de o rafala de nisip venind de la vecinii care tocmai fac slalom printre prosoape, dar hai sa ramanem la partile pozitive .

4. Am lasat ce e mai bun la urma. Cum ce? Marea! Acel gigant de apa atat de putin apreciata… Nu pot sa nu admit ca eu sunt fermecata de mare. De orice mare, sau ocean. Atat de calme si linistite, dar totusi ascunzand atata forta, atatea mistere, atatea vieti cu povestile lor.

Nu se putea fara poze, desi anul acesta nu m-am mai trezit cu noaptea in cap pentru rasarit; m-am multumit cu apusul. Dar in asteptarea apusul mi-a cam inghetat fundul. Briza asta poate fi rece rau uneori. Iar pe faleza e vant puternic de-a dreptul. Totusi m-am incapatanat sa pozez o micuta papadie care nu statea locului nici doua secunde. (Nu se poate pune, insa, cu incapatanarea mea). Si din fericire, nu i-a zburat tot puful pana am reusit s-o imortalizez .

Am pozat rapid apusul, nici n-am avut rabdare sa se coloreze de tot cerul, si am fugit sa ma imbrac pentru ca nu mai puteam de frig! Si in plus, trebuia sa fiu pe plaja in 10 minute ca sa nu-mi ratez “ideea” . (Cred ca daca prietenul meu n-ar fi si el pasionat de fotografie as manca bataie intr-o zi

Si iata carea era “ideea”. Da, e chiar Marea Neagra…

(Multumesc lui Cata pentru ‘wide’ si trepied )

Mi-ar fi placut sa vad si epava Evanghelia mai de aproape, dar, dupa ce am montat 90 mm pe aparat ca sa o vad “mai de aproape”, m-a pufnit rasul. Fac eu poza, o privesc apoi pe display si observ ca pe epava scria ceva. Deja ma gandeam la ceva inscriere veche… dau cu zoom de zor sa vad mai clar… Pe epava scria de fapt Deea + Edy = Love Tipic!

Venit, vazut, balacit, pozat, distrat, indopat, plecat. Cu tot regretul pentru Marea noastra… cred ca tocmai i-am dat papucii. Dar raman pozele, scoicile, pietrele si mai ales amintirile frumoase. Cred ca am si ceva nisip intr-o sticluta pe undeva

P.S. M-am vindecat si momentan ma umplu de vitamine

Am primit o leapsa de la Onutzza despre consecintele, uneori fatale, ale teribilismului in randul tinerilor. In primul rand, ar trebui sa mentionez ca eu am un punct de vedere un pic diferit asupra acestui subiect: da, stiu ca sunt multi tineri care mor anual in accidente de masina sau alte situatii pentru ca au vrut sa fie “cool”. Desigur, ce e “cool” sau nu decide fiecare pentru propria persoana, chiar daca unele lucruri raman un mister pentru mine si mi se par copilaresti si stupide. DAR, de asemenea stiu ca fiecare isi poarta propria karma. Daca atata au trait inseamna ca atata le-a fost dat. Si in plus, teribilismul se plateste.

Si ca sa raspund si lepsei, aveam mai demult un amic amator de curse de masini. De cum a implinit 18 ani, si-a luat masina si a inceput sa alerge ca bezmeticul cu ea. Pana cand intr-o buna zi a facut un mare accident intr-o cursa si a murit. Cu parere de rau, si-a facut-o cu mana lui. Acum ca ma uit in urma, candva m-am urcat si eu in masina cu un tip care alerga ca nebunu cu masina si ma mir ca am ajuns in viata la destinatie. Nu era o cursa de masini si un simplu drum intre doua orase. Cert este ca nu ma voi mai urca niciodata cu asemenea persoane in masina. Daca muream era vina mea. Trebuia sa stiu.

Si morala… cred ca ar fi doua de fapt, nu una: 1. Nu e nevoie sa alegi extremele pentru a fi interesant. Nu inteleg de ce unii sunt atat de avizi de atentie si adrenalina incat isi pun viata in pericol in asemenea moduri. Poti fi foarte interesant si fiind responsabil. Ba mie chiar mi se par mult mai interesant oamenii care poseda simtul masurii. Ma rog, treaba lor. Dar sa nu uite ca: 2. Faptele au intotdeauna consecinte. Si daca scapi azi, nu inseamna ca scapi si maine