M-am intors de la marea noastra autohtona unde am petrecut, poate pentru ultima data (sau cel putin asa intentionez) un concediu zic eu reusit. Dar asta mai mult datorita entuziasmului meu care a depasit pe rand mizeria eterna specifica plaiurilor ‘mioritice’, tigania si kitsch-osenia prezenta ostentativ la fiecare… centimentru , aglomeratia care-mi amintea la tot pasul de orele de varf din statia de metrou Piata Unirii, nesimtirea si lipsa celor 7 ani de acasa a 99% din persoanele din preajma, etc. Am vrut sa ma simt bine si am incercat sa abordez ‘problema’ cu cinism. (Nu cred ca alta metoda iti poate mentine moralul intact)

Drumul spre mare a adus cu sine o revelatie in viata mea: acum stiu care e ‘buba’ la tot! Cum de n-am realizat pana acum? Ei bine, nu mai conteaza, important este ca am aflat acum. Privind intrigata comportamentul celorlalti soferi, al pietonilor si in general a oricarei suflari de om de pe drum…. m-a lovit: suntem o tara de PROSTI! Da, o spun chiar asa direct si fara alte comentarii adiacente care nu-si au rostul. Prostia – asta e singura explicatie. Iar, conform legilor dragului meu prieten Murphy, cu prostii nu te pui pentru ca ai putea fi confundat cu unul din ei. Gata, m-am calmat instant, un zambet s-a intiparit confortabil pe fata mea si acolo a ramas.

Ajunsa in Costinesti, am concluzionat ca litoralul nostru este doar o solutie de criza, care trebuie depasita cu prima ocazie, adica musai vara viitoare. In statiunea asta nu exista mai deloc cosuri de gunoi. Mai “environmentalista” din fire, ma plimbam cu ambalajele, pungile, sticlele in mana si mai bine de jumate de statiune ca sa dau de un nenorocit de cos, si ala plin pana la refuz de-i zburau in toate directiile bucatile indesate mult peste capacitate. Plajele sunt pline ochi, prosop langa prosop, pana la ultima palma de nisip de unde incepe aleea plina de gablonzuri, colace, scoici si mancaruri. De asemenea, scoicile de pe plaja au fost cu succes incoluite de chistoace de tigari si capace de plastic. Da, am cautat si expres, nu am gasit decat vreo trei stridii si niste pietricele in zona unde valurile mai spala tarmul. In rest, nici fir de scoica. Si cand te gandesti ca acum cativa ani gaseai si murecsi in care puteai auzi marea daca-i lipeai de ureche… trist… Apa marii e jegoasa in ultimul hal si atat de plina de turisti… ca nu ai loc nici doi metri sa te deplasezi. Destul de enervant pentru cei care intentioneaza sa si inoate.

Dar hai sa privim si partea plina a paharului (sau mai bine zis ce am reusit eu sa storc din aceasta experienta si sa interpretez pozitiv):

1. Pentru o persoana infometata de trei saptamani cu regim si urticarie, litoralul a fost o excursie in paradis. M-am indopat cu toate bunatatile pe care le-am intalnit in cale si partea cea mai frumoasa: orice pofta imi putea fi satisfacuta in cel mult 5 minute, cat imi lua sa ajung la terasa/bomba cu pricina. Plus ca in Costinesti exista si locuri unde chiar gasesti mancare foarte buna. (Terasa Stefan de exemplu ) Sunt o gurmanda, asa ca mancarea e importanta.

2. Daca vrei sa te joci diverse jocuri si nu ai cine stie ce pretentii de localuri finute, te poti distra pe cinste. Biliard, ping pong, parcuri de distractie… chef sa ai. Eu am avut

3. Lenevitul la plaja este minunat pentru o persoana extenuata ca mine cea nemancata . Ce poate fi mai frumos decat sa zaci ca o vaca la soare cu o revista non-intelectuala, in timp ce briza marii si mainile pline de crema ale iubitului iti mangaie spatele? Desigur, poti fi mangaiata si de o rafala de nisip venind de la vecinii care tocmai fac slalom printre prosoape, dar hai sa ramanem la partile pozitive .

4. Am lasat ce e mai bun la urma. Cum ce? Marea! Acel gigant de apa atat de putin apreciata… Nu pot sa nu admit ca eu sunt fermecata de mare. De orice mare, sau ocean. Atat de calme si linistite, dar totusi ascunzand atata forta, atatea mistere, atatea vieti cu povestile lor.

Nu se putea fara poze, desi anul acesta nu m-am mai trezit cu noaptea in cap pentru rasarit; m-am multumit cu apusul. Dar in asteptarea apusul mi-a cam inghetat fundul. Briza asta poate fi rece rau uneori. Iar pe faleza e vant puternic de-a dreptul. Totusi m-am incapatanat sa pozez o micuta papadie care nu statea locului nici doua secunde. (Nu se poate pune, insa, cu incapatanarea mea). Si din fericire, nu i-a zburat tot puful pana am reusit s-o imortalizez .

Am pozat rapid apusul, nici n-am avut rabdare sa se coloreze de tot cerul, si am fugit sa ma imbrac pentru ca nu mai puteam de frig! Si in plus, trebuia sa fiu pe plaja in 10 minute ca sa nu-mi ratez “ideea” . (Cred ca daca prietenul meu n-ar fi si el pasionat de fotografie as manca bataie intr-o zi

Si iata carea era “ideea”. Da, e chiar Marea Neagra…

(Multumesc lui Cata pentru ‘wide’ si trepied )

Mi-ar fi placut sa vad si epava Evanghelia mai de aproape, dar, dupa ce am montat 90 mm pe aparat ca sa o vad “mai de aproape”, m-a pufnit rasul. Fac eu poza, o privesc apoi pe display si observ ca pe epava scria ceva. Deja ma gandeam la ceva inscriere veche… dau cu zoom de zor sa vad mai clar… Pe epava scria de fapt Deea + Edy = Love Tipic!

Venit, vazut, balacit, pozat, distrat, indopat, plecat. Cu tot regretul pentru Marea noastra… cred ca tocmai i-am dat papucii. Dar raman pozele, scoicile, pietrele si mai ales amintirile frumoase. Cred ca am si ceva nisip intr-o sticluta pe undeva

P.S. M-am vindecat si momentan ma umplu de vitamine