Diplomele noastre de Master sunt la Biroul de Diplome din cladirea Bastiliei si isi asteapta nerabdatoare stapanii. Asa ca va puteti duce dupa ele .

P.S. Trebuie sa platiti o taxa de 50 de ron ca sa le ridicati. Sugerez sa aveti si un calmant la voi .

Cand eram in liceu obisnuiam sa corespondez cu prietena mea din Cluj, dar nu pe e-mail (am apelat la asta abia ulterior), ci prin posta. Problema era ca de fiecare data, ai mei grijulii parinti imi deschideau si citeau fiecare scrisoare. Ma umpleam de nervi de fiecare data, pentru ca mi se nega dreptul la corespondenta, la intimitate. Si dat fiind faptul ca am simtit pe pielea mea cum e sa ti se intre cu bocancii in viata personala, am avut grija sa o respect pe a celorlalti si sa nu imi bag niciodata nasul in corespondeta/sertarele/cutiile/telefoanele/etc lor.

Pana la urma nu inteleg de ce vor unii oameni sa stie totul, si mai mult, sa afle in felul acesta. Nu se multumesc cu informatiile pe care le primesc direct de la persoana aceea? Nu pot pur si simplu sa intrebe daca doresc sa afle ceva? Si poate, daca omul acela nu vrea sa divulge o informatie, nu o face cu un scop? Poate raspunsul ar fi irelevant, poate ar fi dureros si nu spune pentru a menaja, poate stie ca nu ai fi de acord si vrea sa evite un scandal… sunt un milion de motive. Sau poate pur si simplu tine la intimitatea sa.

Lasand la o parte parintii “grijulii”, cunosc destule tipe (sau si tipi) care au mania de a-si “verifica” iubitii (sau iubitele). Asa ca se uita prin telefonul lor si le citesc mesajele, sau intra in calculator la ei si le cotrobaie prin fisiere, doar doar or gasi ceva. Poate cauta si prin casa, naiba stie… Iar daca ar da de un jurnal l-ar savura din scoarta in scoarta. Mi se pare oribil. Eu si cu ele in fata nu ma ating nici piscata cu ceara. De ce?

1. Pentru ca mie una nu mi-ar placea daca cineva s-ar uita asa pe furis (e un gest urat, e o chestiune de principii), ci as prefera sa ma intrebe sau sa-mi ceara voie (poate asa i-as arata chiar eu);

2. Pentru ca as interpreta-o ca o lipsa de incredere;

3. Pentru ca cine cauta gaseste. Persoanele curioase ar trebui sa stie ca daca isi baga nasul unde nu le fierbe oala s-ar putea sa se arda chiar ele. Nu poti sti niciodata peste ce dai, nu zic ca fiecare ar ascunde cine stie ce secrete macabre prin debara, dar pot exista unele lucruri pe care nu ti-ar placea sa vezi… asa ca mai bine nu cauti. Daca te inseala sigur iti vei da seama (altfel, nu cotrobaind, de-aia avem intuitie…) sau adevarul va iesi la iveala. Nu cred ca e degeaba si incapacitatea asta a noastra de a auzi gandurile altora. Este mai bine asa… Ignorance is bliss.

4. Pentru ca nu e treaba celorlalti, pana la urma. Exista totusi niste bariere pe care toti le impunem, pana la care suntem dispusi sa ne expunem si dincolo de care intram pe teritoriul privat.

Desi am avut destule relatii nereusite, trebuie sa recunosc ca nu prea am dus lipsa de iubire. Cu mici exceptii, am fost iubita. Intotdeauna m-am intrebat de ce. Chiar asa, de ce m-ar iubi cineva? Eu stiu de ce ma iubesc eu. Nici nu prea am incotro, sunt nevoita sa traiesc cu mine zi de zi, daca nu m-as iubi ar fi o relatie eu-mine cam… nereusita. Insa, de asemenea, stiu cat de greu imi este mie sa iubesc o alta persoana. Asa ca, de ce? Pentru ca ne vedem in ceilalti. Am vorbit deja despre asta in postul acesta. Nu vreau sa ma repet.

Si pana la urma ce inseamna a iubi? Dupa parere mea, iubesti un om atunci cand iti face placere si doresti sa-l cunosti, dincolo de ceea ce afiseaza, dincolo de ceea ce incearca sa para, uneori inconstient (pentru ca la inceput, cel putin, cu totii ne aratam partile mai bune si le ascunde bine pe cele mai putin minunate, pentru ca surpriza! ele sa iasa la iveala mai tarziu), fara sa-l judeci si intelegand ca dincolo de temerile si frustrarile sau complexele care stau la baza defectelor noastre umane se afla un suflet cald. Daca nu stii sa ajungi sa-l cunosti pe acela nu poti spune ca iubesti acea persoana. Iubesti mastile, iubesti aparentele sau iluzia a ceea ce ti-ar placea ca el sa fie, dar nu pe EL.

A iubi mai inseamna si a fi in stare sa accepti un om cu tot pachetul  aferent: adica intreaga lui viata, preferinte, conceptii, defecte, tabieturi si chiar calitati (stiu eu de ce spun asta), fara a incerca sa-l modifici. Inseamna a-i respecta deciziile si alegerile, fara a incerca sa i le impui pe ale tale, considerand ca stii mai bine. Inseamna a fi tu insuti langa el, a avea curajul de a te expune la randul tau fara masti si “sisteme de siguranta”, a-ti arata adevarata fata, a-ti pastra integritatea si individualitatea proprie, a impartasi cu el experientele si sentimentele proprii, atunci cand doresti si nu ca o obligatie, a-i fi cel mai bun prieten iar el sa stie ca poate conta pe tine oricand, la fel cum tu poti conta, la randul tau, pe el, a-l incuraja sa creasca, sa-si dezvolte aptitudinile, sa-i vezi potentialul latent, sa oferi fara sa astepti ceva in schimb, sa-i respecti celuilalt intimitatea si sa-ti stabilesti tie insuti niste limite care sa-ti fie respectate si, nu in ultimul rand, sa ai incredere in el si in tine, sa-ti exprimi iubirea prin gesturi sau cuvinte (desi gesturile fac mai mult decat cuvintele, de cele mai multe ori), sa ai grija sa sa-l redescoperi constant, mereu, pentru ca ne aflam intr-o continua schimbare/evolutie si risti sa te trezesti intr-o buna zi si nu mai cunosti omul de langa tine, iar prapastia care s-a nascut intre voi sa fie prea mare.

Ma intriga o chestie. De cand m-am apucat de fotografie macro am facut mii de poze. Si ca sa imi iasa una buna a durat foaaaarte mult. E adevarat, am un obiectiv bun special pentru macro, insa cine isi inchipuie ca daca iti iei o lentila buna gata, faci poze geniale, se inseala amarnic. (e adevarat, fara o sticla buna nu ai nici o sansa). Asa ca daca aveti de gand sa va apucati, inarmati-va cu foarte multa rabdare si pregatiti-va pentru o serie lunga de dezamagiri pana sa ajungeti la rezultate macar decente. Sincer, n-as fi crezut ca e atat de greu, dar e al naibii de greu. Si eu am crezut la inceput ca gata, acum ca am obiectiv bun, o sa fie mai simplu. Mai simplu pe naiba, e chiar mai greu Dar macar m-am obisnuit cu ideea…

P.S. Nu stiu cum se numeste aceasta floare, cred ca e un soi de crizantema. Am pozat-o mai devreme cand eram plina de nervi. Ma mir ca a iesit…

1. Care … pe care … Shakespeare sau Biblia?
Pai sa vedem: cel mai mare dramaturg si poet al tuturor timpurilor sau o “carte sfanta” a unei religii de care nu apartin? Grea alegere Shakespeare! Oricand!

2. Care e cel mai romantic moment in fictiune?
Finalul din “Marile sperante” de Dickens.

“- Esti multumita ca ne despartim din nou, Estella? Pentru mine o despartire e ceva dureros. Pentru mine amintirea ultimele noastre despartiri a fost jalnica si dureroasa.

- Dar atunci mi-ai spus: ‘Dumnezeu sa te binecuvanteze, Dumnezeu sa te ierte!’ raspunse Estella cu glas grav. Si daca atunci ai putut sa-mi spui asa, n-ai sa stai la indoiala sa-mi spui si acum, acum, cand o suferinta mai puternica decat orice invatatura m-a facut sa-ti inteleg sentimentele. Am fost indoita si franta, dar nadajduiesc ca asta s-a intamplat pentru a ma preface intr-o fiinta mai buna. Fii ingaduitor si bun cu mine, asa cum ai mai fost, si spune-mi ca suntem prieteni.

- Suntem prieteni, spusei eu, ridicandu-ma si inclinandu-ma spre ea, in timp ce ea se scula de pe banca.

- Si vom fi mereu prieteni chiar si la departare, spuse Estella…

I-am luat mana in mana mea si am plecat impreuna din locurile acelea paraginite; si asa cum ceata diminetii se ridicase odata, demult, cand plecasem pentru prima oara de la fierarie, tot asa acum, ceata serii se ridica, si in lumina blanda, a carei intindere nesfarsita mi se dezvalui, nu vazui nici o umbra care sa-mi vorbeasca de o noua despartire.”

3. Care e cuvantul favorit?
Piiiisiiiiicaaaaaa )))))

4. Care e scriitorul cel mai supraestimat?
Am impresia (de fapt sunt sigura, ca am memorie de elefant) ca am raspuns deja la intrebarea asta in alta leapsa. Dan Brown si Paulo Coelho. Deci nu m-am razgandit intre timp.

5. Care e cea mai buna mancare din literatura?
Hmm… mancare in literatura!? Ce intrebare stupida si incredibil de solicitanta… Cred ca bunatatile de la balul Satanei din Maestrul si Margareta de Bulgakov.

6. Care e nuvela tradusa preferata?
Pisica neagra de Edgar Allan Poe.

7. Care e cartea pentru copii favorita?
Ciresarii (toate volumele). Mi-au marcat copilaria .

8. Care sunt cartile de pe noptiera ta?
Jocul cu margele de sticla de Herman Hesse. Restul sutelor zac in biblioteca.

9. Care e cea mai sexy carte?
Sexus de Henry Miller! Indiscutabil!