Cautam ceva pe google astazi si, ca de obicei, am nimerit si pe site-uri care nu aveau nici o legatura, dar absolut nici o legatura, cu ceea ce cautam. Ca de exemplu, pe un forum in care se dezbatea chiar ideea din titlu. Mi s-a parut interesant iar, dupa ce am citit raspunsurile… cu atat mai interesant! Sa va fac un rezumat al parerilor exprimate (si fac asta pentru ca mi se par foarte foarte relevante):

Femeile, surprinzator, in proportie de 100%, au raspuns ca aspectul fizic nu conteaza, ci cacarterul, gesturile ei, si mai mult, sunt convinse ca nu trebuie sa faca nimic pentru a fi frumoase. Poate gresesc, dar… daca aspectul nu conteaza si nu trebuie sa faci nimic pentru a fi frumoasa (fizic), atunci de ce isi cumpara femeile o mie de haine, zeci sau sute de perechi de pantofi, de ce stau ore intregi in oglinda ca sa se autoanalizeze, sa se machieze, sa-si faca o mie de tratamente cosmetice, sa-si asorteze posete si accesorii, etc? De ce se simt uneori urate sau cu fundul mare, daca au un caracter frumos? Conform teoriei lor, ar fi frumoase oricum. Deci ceva mai ipocrit nu am citit in viata mea!

Barbatii au cazut de acord asupra faptului ca pentru a fi frumoasa, o femeie trebuie sa fie bine proportionata, ca sa-l citez pe Cata, “orice parte prea mare sau prea mica nu e buna”. Pentru unii conteaza mai mult sa aiba un par frumos, pentru altii sunt mai importanti ochii, iar pentru altii sprancenele (da da!), pentru altii buzele, picioarele, etc… probabil fiecare prefera altceva sau e atras in mod special de altceva. Cert e ca barbatii s-au rezumat in proportie de 90% la aspectul fizic, ala care in viziunea ‘extraterestra’ a femeilor nu prea conteaza. Desigur, barbatii sunt de parere ca doar frumusetea fizica nu este suficienta, tabloul trebuie completat, asadar, si de ceva creier. Ca sa citez pe cineva la intamplare de acolo, “poti fi tu manechin dar cand deschizi gura dai perle pe ea si raman toti masca, e aiurea”.

Parerea mea este ca o femeie e frumoasa in primul rand daca arata bine fizic (daca as spune altceva, as zice o minciuna gogonata; doar nu umblam cu caracterul pe post de corp si cap, dureaza pana cunosti pe cineva si-ti dai seama cat de bun e la suflet sau cat de jigodie e; ceea ce vezi la un om prima oara e cum arata) si, de asemenea, daca e constienta de asta, are acea siguranta de sine, acea incredere care creeaza un adevarat magnetism. Normal ca daca esti numai frumoasa fizic si o stii bine, daca nu te duce deloc capul vei fi ca un fel de papusica de plastic cu baterii, care va strani hohote de ras la orice fraza care-ti iese pe gura. Acum, fie vorba intre noi, privirea tradeaza un om prost prin faptul ca are acea privire si expresie tampa intiparita pe fata in permanenta, care mai greu trece neobservata.

In concluzie, o femeie frumoasa e cea care arata bine, e proportionala, ingrijita, are un stil care se potriveste cu personalitatea ei are incredere in ea, stie ce vrea si e inteligenta. Oricine poate observa o femeie frumoasa pe strada, dar una care e si suficient de inteligenta incat sa poarte o discutie serioasa in contradictoriu cu tine si sa te intoarca pe toate partile e a naibii de atractiva. In plus, mi se par frumoase femeile care stiu sa castige respectul celorlalti, adica nu sunt blege ca niste carpe pe care sa calce toti dupa cum au chef. Si mai e ceva, acel “glow” care vine din interior, un fel de calm combinat cu fericire, optimism, bunatate, voiosie, multumire fata de viata lor, chiar daca au probleme… cumva transmit mesajul ca nu sunt niste plangacioase, stiu sa dea o replica acida, stiu sa ironizeze o situatie, nu sa se afunde in depresii si stiu sa acorde un sprijin real cuiva care are nevoie si nu te vor cicali toata ziua sau sa te umple de reprosuri. Nu stiu daca ati observat, dar oamenii tind sa caute compania persoanelor stapane pe sine, vesele, langa care sa se simta bine, nu care sa le taie cheful de viata, dar despre care sa nu stie complet totul, sa nu fie ca niste carti deschise, ci despre care sa poata afla mereu ceva nou, sa fie in permanenta inca ceva de descoperit la ele. Cunoscutul plictiseste, misterul incita. Cel putin asa gandesc eu. Frumusetea la femei e cumva o combinatie intre aspect placut, o minte deschisa si sanatoasa, putin mister si inteligenta.

Eu traiesc pentru ca-mi place imi place totul, imi place ca sunt atat de multe lucruri minunate pe lumea asta de care ma pot bucura: exista natura asta superba pe care, e adevarat, o cam distrugem, insa eu cel putin ma straduiesc sa contribui cat pot la conservarea ei, pentru ca si copii si nepotii mei sa aiba un motiv pentru care sa se trezeasca dimineata si sa traiasca; exista muzica; exista acuarele; exista carti; exista aparate foto; exista potential de creatie; exista transformare; si cel mai important lucru, exist eu, si-mi place sa incerc sa ma cunosc. Aveam o colega de master foarte vesela, care avea ca motto ceva de genul: “nu uita sa crezi in miracole, pentru ca esti unul”. Desteapta fata aia

Chiar asa, v-ati pus vreodata problema asta: de ce va treziti dimineata si mai traiti inca o zi?

Ceva care pe mine una ma inveseleste si ma face sa-mi amintesc pentru ce traiesc, atunci cand vremea de afara nu ajuta foarte mult:

Cause i love looove LOOOOVE the Ramones

Blogul meu arata acum asa cum mi l-am dorit. It’s so me! Ii multumesc pe aceasta cale lui Cata, pentru ca a fost asa de dragut si s-a ocupat de schimbarea de look a blogului meu.

P.S. Acum puteti comenta oriunde doriti, si la pagini, nu doar la posturi.

Am plantat bumbac in FarmVille, ceea ce inseamna ca macar inca o zi si jumatate treaba e partial rezolvata, asa ca m-am gandit sa mai imi fac prezenta si pe aici un pic . Nu, nu doar ca sa fie, ci pentru ca vreau sa vorbesc despre ceva, zic eu, important pentru vietile noastre. Anume, rutina din ea. Ideea mi-a venit in timp ce observam ca unii oameni ma frapeaza prin obiceiurile lor zilnice, prin felul in care isi petrec timpul liber, ceea ce cumpara, programele tv la care se uita, etc. Pur si simplu fac acelasi lucru zi de zi, cumpara aceleasi lucruri zi de zi, mananca aceleasi lucruri zi de zi…

Deja imi imaginez un sifonier cu vreo 30 de umerase pe care stau camasi de aceeasi culoare si acelasi tip. Mi-am pus de nenumarate ori intrebarea, si as fi vrut sa ii intreb si pe ei, fiindca MOR de curiozitate, insa stiu ca s-ar supara, asa ca de fiecare data m-am abtinut: “va simtiti fericiti asa? traind aceeasi zi de fiecare data, fara nimic nou, fara nici o surpriza…” Si mi se pare cu atat mai trist, cu cat sunt constienta ca pe mine rutina ma omoara. Daca vrea cineva sa ma tortureze, trebuie sa-mi impuna rutina. Sa-mi dea aceleasi chestii de mancare, pana ajung sa vomit numai cand ii simt mirosul, sa ma duca in acelasi loc, sa ma puna sa fac acelasi lucru pana incep sa urlu ingrozita si sa imi blocheze telecomanda pe un singur post (imaginati-va oroarea, mai ales stiind ca eu nu prea sufar tv-ul). Ce poate fi mai infricosator decat sa ajungi prizonierul unei zile din care nu mai poti sa iesi? E ca un film horror cu o camera ucigasa in care ramai blocat. Numai ganul ma face sa o iau la fuga si sa trag disperata de clanta.

Ma gandeam ce beneficii ai putea avea din rutina. Oare nu te plictisesti de chestiile alea pe care le tot repeti? Comoditatea nu te solicita sa faci noi alegeri. Pur si simplu alegi ceea ce ai ales deja. Oare nu e si o teama de shimbare? Mie una imi place schimbarea, e ca o gura de aer curat de munte, ca o evadare din smogul bucurestean. Dar atunci de ce sunt atatia oameni care aleg sa se intoxice cu el zi de zi, fara sa miste un deget spre o fereastra? Obisnuinta poate, inconstient, te prinde intr-un labirint din care efortul de a iesi devine, de la un punct prea mare pentru cel care s-a indepartat tot mai mult de iesire. Si totusi, cand te gandesti cat de simplu e… Este de ajuns sa te ridici si sa-ti spui, azi vreau sa fac altceva. Hai sa incerc ceva nou.

Nu poti schimba poate ora la care te trezesti ca sa mergi la serviciu, nu poti schimba poate faptul ca un anumit numar de ore trebuie sa le petreci in acelasi birou. Dar poti schimba unele lucruri pe care le faci acolo (macar ordinea in care le faci, pentru a nu mai parea atat de repetitiv totul) si, mai ales, poti schimba ceea ce faci dupa sau la sfarsit de saptamana. Nu stiu cum e pentru altii, dar mie rutina mi se pare nociva, distructiva. Pe tot ce pune mana, transforma in cenusa. Distuge momente, distruge relatii, distruge intalniri si mai ales stari mentale. Ajungi cumva ca un fel de zombie care umbla cu ochii larg deschisi, dar uitandu-se in gol si repetand instinctiv totul dupa un scenariu invatat pe de rost. Probabil sunt oameni si oameni, poate tine de firea fiecaruia, poate unora le place si poate pentru ei nu e distructiv, ci e o plasa de siguranta si o sursa de multumire. Dar, cu toate astea, e pacat sa se priveze de bucuria spontaneitatii, a schimbarii, a noutatii. Eu nu cred ca e o sursa de fericire.

Dupa parerea mea, spontaneitatea e o calitate demna de apreciat la un om, si merge oarecum mana in mana cu creativitatea. Oamenii spontani sunt, de obicei si cei carora le place sa se reinventeze, sa-si reinventeze viata, sa aleaga diferit, fara sa obsedeze asupra rezultatului si apoi sa revina la scenariul lor pentru ca nu sunt dispusi sa riste. Acum nu vorbim de alegeri cruciale care iti schimba fundamental viata, ci de alegeri de tipul: “sa comand pizza ca de obicei sau ca incerc ceva mai exotic?” Astea nu omoara pe nimeni, in cel mai rau caz te alegi cu o indigestie . Si totusi, poate tocmai o astfel de gandire si un astfel de comportament iti poate schimba fundamental viata. In bine.

Uneori ma mai intreaba cineva ce o sa fac in urmatoarea zi cand ies prin oras, ce planuri am sau cand ma intorc. Sincer, nu am idee ce o sa fac, nici cand o sa ma intorc. Cine stie ce o sa am chef sa fac? Voi vedea atunci. Si cine stie cat voi avea chef sa stau? Niciodata nu poti sti. Daca ar fi numai dupa mine, n-as planifica mai nimic, decat o rezervare cand stiu ca e absolut necesar (ca de exemplu cand plec in vacanta, pentru ca n-am chef sa dorm pe presul hotelului). E bine sa fii organizat cand e cazul, dar pentru restul e absolut minunat sa ai totala libertate de alegere in fiecare secunda. Atunci toate constrangerile dispar.

Exista si rutine pe care eu cel putin le consider bune: rutina orelor de masa care-ti fac metabolismul sa functioneze ca un ceas elvetian, rutina demachiatului si ingrijirii fetei (pentru fete), rutina spalatului (eh, aici iar imi amintesc cu dezamagire de cum imi cade nasul uneori cand ma aflu in mijloacele de transport in comun… bine ar fi sa existe rutina asta), rutina pieptanatului, a epilatului, etc… in fine, nu insist pe astea (desi poate ar trebui!), rutina ingrijirii florilor din balcon sau de prin casa (nu cred ca ele apreciaza spontaneitatea), si altele asemenea.

Oare tabieturile sunt rutina? Totusi, chiar daca si ele sunt tot un fel de rutina probabil, parca nu le-as baga in aceleasi oala cu cele distructive. Eu le vad cumva ca pe niste mici placeri ale fiecaruia.

Intai si intai, trebuia sa va marturisesc ca eu nu ma jucam niciodata pe calculator. Nici PS nici nimic. Pentru ca nu am intalnit niciodata un joc asa de interesant incat sa ma “fure” complet si sa ma tina ore intregi in fata calculatorului. Ma plictiseam imediat de oricare, singurele pe care m-am jucat asa cat de cat, macar de cateva ori au fost Fifa 2000, Need for Speed nu mai stiu care din ele si Cosmopolitan Makeover. Dar si alea m-au plictisit repede. Plus ca nu vedeam de ce mi-as pierde vremea cu asemenea prostii. Am mai avut acum doi ani o pereche de papagali pe Facebook, de care am avut grija vreo doua-trei saptamani si apoi o pisicuta, dar cu aia n-am rezistat decat 3 zile pentru ca ma calca pe nervi si-mi cerea sa fiu online tot timpul. Ete na, ca eu n-am ce face toata ziua decat sa dresez pisici virtuale . Am abandonat-o urgent pentru ca-mi spunea tot timpul ca o neglijez, desi eu chiar ma straduiam…

In fine, ideea e ca, de la o vreme, prietenele mele de pe Facebook (si chiar fosti colegi) apareau cu notificari de “movin’ on up in FarmVille”. Eu ma intrebam ce naiba le place atata la jocul ala, asa ca am zis ca hai sa vad si eu cum e. Am incercat sa plantez niste capsuni, a doua zi erau stricate. Clar nu aveam stofa de fermier, nu m-a “prins” jocul, asa ca l-am abandonat. Apoi, dupa un timp, si mai multe prietene incep sa-l joace, de-a dreptul obsesiv. Primeam zilnic notificari de la Corina sa ii devin vecina. Vazand ca n-o bag in seama, m-a abordat personal “hai ma, ca e fun”. Eu   “riiiight, de parca nu l-as fi incercat deja”. Pana la urma am zis sa-i mai dau o sansa. (nu am mai plantat capsuni, am inceput cu altceva) si incet incet am avansat in joc. Pot sa spun ca acum mor dupa el Zici ca am luat-o razna, ma joc zilnic de doua saptamani cred si nu am nici o intentie sa ma opresc prea curand. Am lasat pe plan secund si House si carti si tot. Primul lucru, ma joc ca un copil mic. Jocul asta da dependenta, dar imi place .

P.S. Cand m-oi plictisi de asta poate imi fac Zoo Pfff, si cand te gandesti cate chestii pierdeam eu nejucandu-ma