Nu stiu cum se face, dar de la o vreme persoanele din jurul meu par sa aiba cam aceleasi probleme. De ani de zile ii vad pe fiecare cum ajunge in acelasi punct, la aceeasi dilema si se streseaza atat de mult pentru a gasi o solutie. Dar revelatia intarzie sa apara o perioada buna de timp. Dupa care fiecare, intotdeauna, ajunge la vorba mea. Si da, imi place cand am dreptate . Nu, eu nu m-am confruntat niciodata cu acest gen de problema pentru ca am o abordare diferita asupra ei, si asa am avut-o mereu. Poate faptul ca sunt nascuta in zodia capricornului a avut un cuvant de spus.

Care e problema? Problema e oarecum similara pentru toti, dar cu doua nuante:

1. Unii vor sa fie buni la toate, sa exceleze in tot ceea ce fac. Dar uneori n-au chef sa depuna prea mult efort, asa ca la sfarsit isi dau seama ca nu au obtinut rezultate prea stralucite si simt ca ar fi putut sa obtina mult mai mult de atat, daca se straduiau suficient. Eh, daca asta ar fi o situatie singulara, parca nici n-ar fi asa o mare problema. Ar lua-o ca pe un singur esec, urmat de succese. Dar ea se repeta, mereu, din nou si din nou. Asteapta sa aiba rezultate minunate la tot, dar nu au suficient chef/vointa/interes pentru a munci pentru toate.

Pai, oameni buni, Einstein picta ca Van Gogh? Era mare poet? A castigat curse de atletism? Nu. De ce? Pentru ca era un geniu, dar nu un pictor genial, nici un poet genial si nici un sportiv extraordinar. A fost un mare, extraordinar, fizician. Credeti ca-si facea procese de constiinta ca el nu-i bun la cine stie ce alt domeniu? Sunt convinsa ca nu. In fond, de ce am vrea sa fim atat de buni la toate? Nici macar nu este posibil, nici macar nu am avea talent pentru toate. Natura ne-a inzestrat pentru anumite domenii, pentru altele, insa, nu. Sau poate nu suficient incat sa excelam. Nu cred ca ne moare orgoliul daca acceptam ideea asta. Mai exista, desigur si posibilitatea (si dupa parerea mea, asta e cea mai frecventa) ca pur si simplu sa nu fim suficient de interesati de anumite domenii. Astfel ca, de fiecare data cand ne vom impune, “gata… de azi ma apuc serios de lucrul X si devin minunat la el”, ne va apuca un cascat… si un chef de… a intreprinde absolut orice altceva, si nu ne vom apuca. Sau ne vom apuca si ne vom lasa imediat. Pentru ca nu ne dorim suficient. Credeti-ma ca si mie mi-ar fi placut sa fiu un mare programator. In teorie. Dar nu-mi placea treaba asta, in practic, nici sa ma bati. Asa ca nu mi-am mai irosit aiurea timpul cu activitati care nu imi fac placere, pentru asta ar fi insemnat sa ma chinui. Si pentru ce? Ca sa-mi demonstrez mie ca pot? Sunt convinsa ca as putea, daca as vrea. Capul in mod sigur ma duce. Dar sa dea dracu’ de vrea! In cocluzie, nu are nici un sens sa va faceti procese de constiinta pentru ca nu reusiti performante spectaculoase peste tot. Tineti minte ceea ce va intereseaza in mod real si ceea ce va place (sau v-ar placea) cu adevarat sa faceti. Adica ce e important pentru voi. Nu va imbatati singuri cu apa rece, fiti sinceri cu voi. Si canalizati-va energia si timpul catre acele domenii. Acolo vreti de fapt rezultatele, nu in alte parti. Iar pentru restul, acceptati ideea ca nu sunt de interes si lasati-i pe altii sa exceleze la ele. De-aia exista specializare. E foarte ok sa-ti doresti sa stii cate un pic din tot, asta deja tine de curiozitate si cultura generala. Insa daca asta ajunge sa va creeze procese de constiinta, frustrari si invidii, deja aveti o problema.

2. Ehe, cea de-a doua este un pic mai delicata. Pentru ca ii vizeaza pe cei care au niste interese mai bine definite, niste hobby-uri, catre care isi canalizeaza energia. Deci ei din start nu au prima problema expusa mai sus. Au trecut la faza urmatoare si au realizat ce le-ar placea sa faca. Problema este ca, de obicei, aceste activitati nu sunt jobul persoanei in cauza, ceea ce inseamna ca omu’ trebuie sa-i aloce doar ramasitele de timp de pe la sfarsitul zilei si-n weekenduri sau concedii. Ceea ce poate deveni foarte frustrant. Fiecare vrea sa progreseze cat mai mult, probabil are deja in cap o idee despre idealul pe care vrea sa-l atinga in acel domeniu. Si efectiv nu reuseste sa ajunga acolo, nu are timp, iar in putinul timp care ii ramane e foarte obosit, nu se poate concentra suficient. Exista constant acea presiune care apasa asupra lui ca trebuie sa ajunga la acel nivel pe care si l-a impus. Si trece timpul, iar rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor. Pe masura ce trece timpul, presiunea creste si frustrarile se adancesc si mai mult. Ajungi uneori chiar sa iti pui sub semnul intrebarii aptitudinile, talentul pentru acel domeniu. Unii cad in adevarate depresii. Ceea ce trebuie sa realizeze cei care cauta acea performanta, acel varf pe care si l-au impus, este ca nimeni nu ajunge sa-l atinga din prima, rapid. Trebuie sa rezlizati ca acela e obiectivul final. Pana la el mai aveti de parcurs multe etape.

Elliott Erwitt (un mare fotograf) avea o vorba mai demult, cand era pe la inceputul carierei sale. Spunea ca lui ii place sa iasa pe locul al doilea la concursurile de fotografie, pentru ca de acolo mai poate urca. Exista inca o treapta. Daca ar obtine de la inceput primul loc, daca ar ajunge in varf atat de repede… unde s-ar duce de acolo? Si chiar asa, ce faci cand te trezesti sus de la inceput? Vantul bate mai tare acolo, risti sa cazi si sa te lovesti foarte rau. Risti sa nu mai poti urca niciodata. Mie imi place sa aplic principiul caracteristic pentru zodia mea. Adica politica pasilor marunti combinati cu o rabdare de fier, rezistenta si perseverenta. Mai concret, am in cap obiectivul final, cu totii il vrem pe acela, de ce sa nu recunoastem? Cine nu are dorinta aceasta de autodepasire, de progres, se scalda in mediocritate. Mediocritatea e mediul celor slabi si mai putin inzestrati, sau pur si simplu al celor lenesi care nu vor sa depuna nici un efort si nici nu-i intereseaza sa creasca, pentru ca inertia ii tine pe lina de plutire. Restul insa… vor sa creasca, dar nu au rabdare.

Smecheria este sa ai o strategie realista. Gandeste-te bine si spune-ti sincer: ce ai nevoie sa faci pentru a ajunge unde-ti doresti? Punctual, noteaza ce-ti lipseste, unde mai ai de lucrat, daca se poate chiar pe etape, in ordine. Si apoi ia-le pe rand si gandeste-te iarasi realist, luand in considerare timpul pe care il ai la dispozitie, nivelul de oboseala, cheful, si statistic vorbind, cam in cat timp estimezi ca ai putea sa imbunatatesti acel lucru. Nu pe toate deodata. Doar o imbunatatire. Si tine minte acel termen. Nu trebuie sa devii obsedat de el.. ca aoleu, daca pana la sfarsitul anului n-am reusit, am ratat obiectivul. Si sincer vorbind, daca le iei asa punctual si-ti aloci timpul necesar, nu mai ai de unde sa fii stresat, pentru ca nu mai exista presiune. Ai cat timp iti trebuie, nici macar nu trebuie sa te grabesti.

Sa va dau un exemplu. Eu m-am apucat de fotografie acum un an si cateva luni, nici macar un an si jumatate. Eram varza, nu stiam nici ce-i aia o expunere si ma uitam la aparatul ala cu frica si-mi tremura mana pe el de parca aveam parkinson. Eram perfect constienta ca nu pot sa ajung la nivelul lui Elliott Erwitt imediat (a propos, nici nu stiam cine e Elliott Erwitt atunci . Asa ca mi-am stabilit intai obiective mai mici. De exemplu: ca in doua luni, invat ce-s alea diafragme, profunzimi de camp si timpi de expunere si cum se foloseste fiecare. Ma uitam pe teorie, vedeam cat de chineza mi se pare si ma gandeam cam in cat timp as putea sa pricep chestiile alea. Asa ca nu era deloc ceva nerealizabil, asa ca am stat frumos relaxata si am citit despre asta, am cautat tutoriale, am experimentat, si nu mi-a fost prea greu sa reusesc. Chiar fara stres. Apoi am trecut la urmatorul nivel, mi-am propus sa mai invat cate ceva, si tot asa. Ieseam relaxata si faceam poze prin oras, ma simteam bine. Si progresul se vedea in mod constant. Si da, uneori si mie mi-ar fi placut sa-mi iasa mai bine, ma intristam ca nu-mi ies, dar stiam ca atata pot atunci si cand voi ajunge la acea etapa, voi putea si mai mult. Obiectivul pe care il aveam in cap era ca intr-un an de zile sa fac fotografii macar decente. Acum priviti poza de mai sus. E decenta? Eu zic ca e chiar peste decenta. Obiectiv atins. Dupa un an mi-am stabilit altul, un pic mai indraznet.

Un prieten american are o vorba: “you have to learn to crawl before you walk”. (adica trebuie sa inveti sa te tarasti inainte de a merge) Si sunt total de acord. Nimeni nu iese din burta mamei si a doua zi alearga prin casa. Vedeti? Nu e deloc asa greu, insa devine foarte greu atunci cand vrei totul odata. Ideea e sa ne maturizam un pic. Acel “vreau aia, acuuuum!” e o reactie a copilasilor mici cand vor ceva si se trantesc cu fundul de pamant, dau din maini si din picioare , plang cu sughituri si urla ca descreiaratii . De la o varsta trebuie sa mai lasam un pic de la noi si sa acceptam niste compromisuri, fiindca timpul nu e de elastic, iar rezistenta noastra fizica are si ea niste limite. Performantele sunt foarte posibile, insa nu fara o strategie, rabdare, putere, vointa si intelepciune.

Hai, ca se poate!

Universul are simtul umorului foarte dezvoltat. Astfel ca unii oameni ajung sa iubeasca anumite animale sau lucruri si se trezesc ca sunt alergici exact la acel animal sau lucru! La nimic altceva, doar la ala . Cam asa s-a intamplat si in cazul meu. Pentru cine nu stie inca, eu ador pisicile si viata mea ar fi incompleta fara un astfel de animalut in ea. Dar sunt ingrozitor de alergica! Este de ajuns sa mangai o pisica doua secunde si ajung sa plang cu intreaga fata ore intregi. Cu toate astea, nu ma abtin. Niciodata. Le mangai cu fiecare ocazie posibila, desi imi face foarte foarte FOARTE rau.

Astazi, insa, am facut pasul cel mare. M-am dus la medicul alergolog, m-am testat, mi-am intepat mana in o gramada de locuri, m-am umflat si inrosit pe tot antebratul, evident am iesit alergica la epiteliu de pisica (si ceva mucegai care se gaseste prin casele vechi – ma intreb unde as putea intra in contact cu asa ceva… deci putin imi pasa), si m-am ales cu o reteta pentru imunoterapia pe care o voi incepe cat de curand. Mai ramane doar sa ridic reteta de la farmacie si sa ma indop cu fiolele.

Pisica draga, ma asteapta putin!  (poza nu e intamplatoare, chiar imi doresc o british shorthair)

Fotografie de digitaldreamz666

P.S. Costa al naibii de mult treaba asta, asa ca daca v-ar tenta ideea, mai ganditi-va cat de mult va doriti acel ceva sau cata nevoie aveti de ea. Daca puteti trai bine si fara, mai bine lipsa.

Prima oara cand am auzit melodia asta era la finalul unui episod din Sex and the City. Nu o stiam, asa ca am cautat-o, am ascultat-o, dupa care am uitat de ea. Dar aseara, la finalul unui episod al altui serial (House), iat-o din nou. Aceeasi piesa. Imi place, ma relaxeaza, se potriveste pe fundalul vremii mohorate de afara.

P.S. Clipul mi se pare cam neinspirat, asa ca sugerez a se asculta fara a si viziona. Ori va uitati la altceva, ori inchideti ochii .

Tocmai am terminat una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata. Si spre uimirea mea, este scrisa de un autor roman – Octavian Paler.

Cand eram in liceu am fost bombardata de liste intregi de autori romani pe care trebuia musai sa-i citesc, pe motiv ca erau extraordinari. I-am citit, mi s-au parut oribili. Am inceput sa citesc literatura universala si am iubit-o. De atunci am ramas cu ideea ca scriitorii romani nu fac nici cat o ceapa degerata, cu unele exceptii cum ar fi Eliade sau Nichita Stanescu si inca vreo cativa foarte putini. M-a mirat ca prietena mea Simina e asa fana a lui Paler, asa ca am zis ca hai sa incerc si eu, poate o fi ceva de capul lui. Am fost uluita de-a dreptul, e un scriitor genial! In mod sigur il voi mai citi.

Cartea se numeste Viata pe un peron si fiecare fraza din ea este o metafora, o analiza a sinelui. Nimic nu este ceea ce pare, autorul te poarta printr-un intreg labirint de perceptii interioare asupra ego-ului sau, dar de fapt a ego-urilor omului in general. Ideea de baza este conflictul dintre partea pozitiva si cea negativa din noi: adica frica si curajul, si modul in care ne percepem viata si destinul, atitudinea pe care alegem sa o adoptam in fata sa.  Oare care din ele invinge?

“Modul in care un om isi accepta destinul este mai important decat insusi destinul sau”.

P.S. Citind cartea asta mi-am dat seama ca, orice activitate as intreprinde, fie ca ma uit la un film (oricat de inspirational ar fi), fie ca studiez fotografie sau pictura sau altceva, nimic niciodata nu are impactul unei carti pline de esenta. DIn carti chiar ai ce sa inveti… enorm de mult. Din alte parti… foarte putin, prea putin, de multe ori absolut nimic. Cartile combinate cu experienta de a trai… asta te creste.  Restul, restul e umplutura.

O leapsa preluata de la Cartitzoi, ca tot n-am mai preluat nici o leapsa de ceva vreme.

1. Ce varsta ti-ai da daca nu ai sti cati ani ai?
Cam 20… sau chiar 19.

2. Ce e mai rau: sa esuezi sau sa nu incerci?
Sa nu incerci! E o dovada clara ca nu ai nici macar curajul sa-ti urmezi visele. Cum ai putea avea pretentia sa se realizeze singura daca nici macar nu esti dispus sa-ti asumi un risc. Daca esuezi, asta e, macar ai incercat. Esecul nu e o tragedie. Lasitatea insa e o mare tragedie, poate fi chiar tragedia vietii tale.

3. Daca viata e atat de scurta, de ce facem multe lucruri care nu ne plac?
Eu nu fac lucruri care nu-mi plac iar daca sunt pusa in situatia in care sa fiu nevoita sa fac si lucruri care nu-mi surad, caut o metoda sa le transform in ceva placut.

4. Cand ti se pare ca s-a vorbit si s-a facut totul, ti se pare ca ai vorbit mai mult decat ai facut?
Niciodata, eu tac si fac.

5. Daca moneda naţionala ar fi fericirea, cat de bogat ai fi?
Muuult mai saraca decat sunt acum deci hai sa lasam experimentele .

6. Care este lucrul pe care ai vrea sa il vezi cel mai mult schimbat la oameni?
Din partea mea nimic, eu nu sunt dependenta de ce fac sau zic altii. Dar ipotetic vorbind… Sa invete ODATA sa se orienteze catre ei insisi, in joc sa stea pe margine si sa judece pe cei din jur si sa se streseze ca de ce nu se schimba cutare, sau cutare de ce e asa si nu altfel, aplicand etichete in toate directiile. Poate asa o sa isi dea si ei seama ca fericirea exista si e chiar foaaarte accesibila, nicidecum un mit.

7. Faci ceea ce ai visat sa faci, sau faci ceea ce faci pentru ca imprejurarile te-au adus aici?
Ce am visat s-a dovedit ca nu mi se potrivea si a dus la dezamagire, deci fac altceva, mai potrivit pentru mine. Uneori visezi la anumite lucruri care par ideale, dar odata ce le-ai obtinut constati ca de fapt nu asta iti doresti, ci vrei altceva.

8. Daca media de viata ar fi de doar 40 de ani, ti-ai trai viata diferit?
Nu, ce garantii am si acum ca azi nu e ultima mea zi? Media de viata nu garanteaza nici ca o ating obligatoriu, nici ca nu o depasesc .

9. Esti mai preocupat sa faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?
O a treia optiune nu am? ca nu pot alege nici pe una, nici pe celalalta. Eu fac lucrurile asa cum simt eu ca e bine. Nu cum trebuie, si nici pe care trebuie. Acel trebuie = corvoada, ori eu incerc sa-mi fac viata placuta, nu  un fel de “to do list”.

10. Daca ar fi sa oferi un singur sfat unui copil despre viata, care ar fi acela?
Sa nu priveasca niciodata in exterior pentru raspunsuri sau sfaturi. Toate sunt in el, nimic altceva nu conteaza.

11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Un geniu stresat Desi, fie vorba intre noi, geniile nu sunt stresate, sunt zapacite

12. Ce-ai alege untre amintirile pe care le ai pana acum sau a fi incapabil sa mai ai amintiri de acum inainte?
Huh? De ce si-ar sterge cineva amintirile? Sau de ce ar vrea sa nu mai aiba nici una. E sinistru. Acu hai sa nu devenim drastici, daca am facut si greseli, daca nu a fost totul roz, putem pur si simplu sa continuam altfel, nu e nevoie sa ardem, sa stergem, sa nimicim tot ce-a fost. Pana la urma a-ti renega un EU trecut e ca si cum te-ai nega pe tine. Eu pastrez amintirile si vreau sa am si altele noi.

13. Îţi mai aduci aminte de momentul acela de acum 5 ani când erai extrem Hmm… nu, nu imi amintesc astfel de lucruri lol

14. Care este cea mai frumoasa amintire de-a ta din copilarie? Ce o face atat de speciala?
Ooo sunt atat de multe… poate Craciunurile de la Cluj cu mere coapte cu scortisoara, prajitura cu visine, miros de brad si portocale, zapada uriasa afara si flori de gheata la geam Daaaaaa… Nu stiu ce-o face speciala, poate tocmai faptul ca nu o disec. Cred ca ideea e tocmai sa te bucuri de momente, nu sa le analizezi.

15. Daca ai castiga un milion de dolari, ai renunta la ceea ce faci acum?
As renunta la job, dar nu la pasiuni, as calatori in toata lumea si mi-as lua o casuta frumoasa si o pisica si mai frumoasa .

16. Cand a fost ultima oara cand te-ai aruncat cu capul inainte in ceva in ce credeai din tot sufletul, desi toti te sfatuiau sa nu incerci?
Eu nu ma arunc cu capul inainte, iau decizii care au fost foarte bine cantarite. Iar daca asa decid sa fac poate sa stea toata lumea si-n cap din partea mea… i do it my way

17. Cand a fost ultima oara cand ti-ai auzit sunetul propriei respiratii?
Azi.

18. Care e lucrul pe care ti l-ai dorit intotdeauna sa il faci si inca nu l-ai facut? Ce te opreste?
Sa cant ca Paul Gilbert la chitara Erm… ok, nu-mi doresc de fapt asa mult, dar asta ar fi singura chestie care nu-mi iese cum as vrea…  ma dor degetele, n-am talent suficient… si nu-mi doresc suficient.

19. Care e lucrul pe care il faci mai bine decat toti ceilalti pe care ii cunosti?
Decat toti ceilalti? Pictez mai bine decat ceilalti (pe care ii cunosc)