Saptamana trecuta am avut neaparata nevoie de niste referinte de la fosti colegi de liceu. Nu ma intrebati de ce, imi trebuiau pentru job, oricum motivul e total neinteresant pentru voi asa ca n-am sa va plictisesc cu aceste detalii. Ideea e urmatoarea: de unde naiba imi scot eu fostii colegi de liceu, cand nu am tinut legatura cu nici unul si nici macar nu mai tin minte decat vag cum ii cheama? Asa ca pun manuta frumos si caut pe google, daca alte variante nu am. Si surpriza! O gasesc pe fosta mea colega de banca, Ancuta. Eu in culmea fericirii dau click .

Se pare ca are cont pe un anume site: Neogen. Ma intreb eu in sinea mea: “oare ce-o fi Neogen asta, ca n-am auzit in viata mea de el”? Ma rog, alung aceste ganduri stupide si fara sens. Ce conteaza ce e Neogen? Ancuta are cont, dau mesaj. Cu putin noroc, poate imi si raspunde. Dar nu ma lasa sa dau mesaj pana nu ma fac membru. Nu prea vreau, dar in fine… doar n-o sa-mi pierd jobul pentru ca nu vreau sa-mi fac cont pe Neogen. Bag date, bag si-o poza, in caz ca tanti Ancuta nu are idee cine sunt si in speranta ca-si va aminti ca am fost colega ei de banca patru ani de zile. Si astept…

Dupa nu foarte mult timp observ ca Inboxul meu de la mail se umple de mesaje intr-un mod cam straniu… Ma uit sa verific de unde apar, vad notificari Neogen. Mai sa fie… dar cate notificari sa primesc pentru un mesaj? Ceva clar nu era bine… Intru pe proaspatul si mirificul meu cont sa citesc mesajele. Deja ma gandeam ca mi-a raspuns Ancuta, mi-a dat numarul de telefon, problema mea era rezolvata si puteam sa-mi vad linistita de treburi. Dar NU! Culmea! Din cele aproximativ 50 de mesaje din Inbox, nici unul nu era de la Ancuta! Erau toate de la diversi tipi, care imi ofereau partide de sex incendiare, bani, casatorie chiar! pe motiv ca ei au muuulti bani, intalniri, relatii, absolut orice legat de asta. Si un bonus de la o tipa care ma invita la un menage a trois cu ea si sotul ei. Recunosc, asta a fost inedit, nu am mai primit o asemenea propunere pana acum. In fine, citind tonele alea de mesaje, ca ma plictisisem raaaau de tot deja de pe la al 10-lea… ma gandeam…

Mai, cat de patetica sa fii sa raspunzi la asemenea mesaje? cat de proasta si cat de urata si disperata te poate lasa natura incat sa ajungi atat de jos? Si cat de prost si urat si disperat sa fie ei, incat sa afiseze poze cu ceva macho mani cu abdomene numai pachetele de muschi si sa invite fetele la sex virtual pe motiv ca e la fel de incitant ca cel real. No offence, dar daca ar arata ca-n poza ma indoiesc ca ar avea prea mari probleme sa gaseasca pitzipoance pentru sex chiar in mod frecvent. Nu cumva sunt urati cu spume, au furat ceva poza de pe hi5-ul cuiva si se dau barbati fatali? O fi ala virtual incitant, dar… parca tot mai bun ala real.

Oricum, recunosc (si public, na!) ca, desi la inceput am fost complet oripilata si cumva contrariata ca de ce primesc EU mesaje de pitzipoanca?!!! (dupa care m-am prins ca deh, am cont pe Neogen, teoretic sunt o pitipoanca in acest moment), ulterior am inceput sa ma amuz citindu-le. Nu stiu, poate sunt rea ca zic asta, dar prostia unora chiar ma distreaza uneori . Am selectat cateva mesaje mai cretine care m-au amuzat, sa nu ziceti ca le tin numai pentru mine :

“sex, flori, sustinere materiala daca e nevoie. asta iti propun
nu sunt interesat de aventuri. o relatie discretra si de durata ar fi ok pt mine
ce zici?” Mi-e mila asa putin de bunicutii astia care au ajuns la pensie fara gagica si umbla disperati oferind cadouri si orice, numai sa prinda si el o p…a (scuzati limbaju ) Din fericire pentru el, lumea e plina de interesate. Mult succes batranicului in continuare.

“Floare! Cum surazi in gradina zilelor tale fara sa stii ca o inima se rupe; stea! cum lucesti in cerul tau fara sa stii ca un suflet moare!…Si, in nestiintza ta, esti si mai frumoasa, esti si mai mult cauza unor crunte dureri. Ah! cat esti de frumoasa si cu cat esti cu atat mai nefericit sunt, si cu cat sunt, cu atat mai frumoasa esti!” Blaga, Stanescu, dati-va demisia!

“Buna .Pe mine ma cheama Alexandru si locuiesc in Austria Viena din 1988.Mai am aici trei frati dintre care doi sant casatoriti.Eu nu am fost casatorit si nu am copii.Aici in Austria este greu ca sa iti faci prieteni sau sa iti gasesti o romanca pentru ca oamenii de aici sant cu totul altcumva ca in Romania si nu se potrivesc cu noi.Au cu totul un alt caracter si gandesc cu totul altcumva ca noi.De aceea am apelat la aceasta site ca poate imi gasesc pe aici o prietena sau jumatatea.” CV-urile credeam ca se trimit la Resurse Umane. Trista soarta sufletelor sensibile oropsite de soarta cruda si rea, negandu-le dreptul la iubire eterna. I am touched. (not)

“Hai sa ne “gatim” unul pt. celalalt, rumenindu-ne tocmai potrivit cat sa fim patrunsi de “sentiment” pt. ca apoi sa ne “gustam” la cina. Lumanarile fac atmosfera, estompand eventualele nefinisaje datorate emotiilor. Eu aduc vinul si voia buna, menite de a dezgheta inimile la vorba. Tu aduci vorba despre iubire, iar eu voi prinde indrazneala de a te cuprinde. Te prinzi in “joc” ?”Initial am crezut ca e o faza de-aia ca-n Sex and the City cand Samantha si-a asteptat iubitul cu ruloruri de sushi pe ea pacat, incepuse mai interesant.

“poate ca nu ai sa-mi raspunzi la acest mesaj, dar macar stiu ca ti-am scris si poate ai sa citesti… cred ca m-am uitat 10 min la fotografia ta…imi placi mult..ai niste buze absolut dementiale… stiu ca suna aiurea/ciudat si deloc bine, dar cred ca m-am indragostit de tine… mi-ar placea mult sa stam de vorba, sa te cunosc…dar totul depinde de tine.. sa stii ca nu sunt nici nebun, nici pervers…un om normal…” Ma, pe mine ma sperie genul asta de mesaje psihopate. Imi aminteste de o faza de mai demult cand unu se ‘indragostise’ de mine in metrou si m-a urmarit + stresat vreo doua luni de zile dupa. :-s So not funny.

P.S. Am dat si de Ancuta, mi-am sters si profilul, nu as vrea ca zeci de pitipoance din lumea asta sa ramana fara batranei care sa le sustina “moralul”. Monopolizam candidati si mesaje pretioase pentru pitzi.

Apusurile de toamna sunt superbe! Uite unul pozat de la balconului lui Catalin.

Nu am pic de inspiratie in perioada asta. Am fost atat de incercata incat abia am apucat sa-mi despachetez bagajul de la munte si sa-mi descarc pozele. Ca sa nu mai vorbesc de oboseala si raceala care nu m-au ajutat nici ele prea mult in acest sens. Asa ca am preferat sa nu scriu mare lucru, dupa cum ati putut observa, decat sa o fac numai de dragul de-a o face. Cu toate astea, mai devreme am citit pe un blog (nu conteaza care) un articol despre acest serial, si m-am hotarat sa-i dedic un post serialului meu preferat.

Pentru cei pe care ii surprinde sa afla ca-s asa o mare fana a acestui serial (am toate seriile pe dvd-uri), considerat de multi ca fiind despre gagici proaste sau, cum zice fratele meu, pur si simplu gay surpriza!  ii anunt ca eu nu-l consider deloc asa, din contra, mi se pare extrem de inspirat si plin de umor (e adevarat, si foarte periculos pentru fetele/femeile mai slabe de inger care pot sa ia mot-a-mot tot ce vad pe acolo si sa incerce sa se transforme in careva dintre personaje).

Iata si motivele pentru care imi place:

1. Imi place hazul de necaz, sarcasmul, autoironia. Discutiile lor, in special cand iau pranzul toate patru impreuna, ma fac sa rad de nenumarate ori in fiecare episod. Imi place cand vad persoane/personaje care si atunci cand se afla intr-o situatie nu tocmai roza si-si varsa amarul prietenelor, mai pot sa incheie conversatia cu o replica amuzanta, relaxata, cinica si un zambet pe buze. Rahaturi se intampla tot timpul, tuturor. Dar nu toti sunt in stare sa si rada in situatii de genul. Sau ma amuza teribil cand se imbufneaza aiurea din orice prostie. Imi aminteste de situatii reale din viata.

2. Imi place autenticitatea celor patru. Si in fond, a tuturor personajelor. Nu e nimic mascat. Totul e acolo pe fata. De cand am vazut primul episod mi-a venit sa zic: “in sfarsit!” cineva e in stare sa lase de-o parte acele masti sociale pe care le poarta foaaarte multi dintre noi si sa arate ca sunt umani si au defecte, ca le place sa faca sex, ca uneori au probleme/dileme/nedumeriri in legtura cu asta sau ca pur si simplu sunt suficient de deschisi incat sa impartaseasca niste experiente, sa rada de ele sau sa se lamenteze de cat de dezastruoasa a fost nu stiu ce partida.

3. Imi place ca, prin intermediul personajelor, serialul asta a surprins o gramada de ipostaze in care este pusa o femeie de-a lungul vietii, in relatiile ei, fie sentimentale sau doar pur sexuale, care le forteaza sa-si scoata la iveala frustrarile, slabiciunile, vulnerabilitatile, in ciuda aparentei stabilitati si control pe care il detin. Cred ca practic, fiecare femeie s-a putut regasi in macar una din acele ipostaze. E adevarat, 99,9% vor nega si vor spune ca alea sunt niste idioate ca au adoptat asemenea comportamente in acele situatii, ca ele stiu mult mai bine si nu s-ar comporta niciodata asa. Pe naiba! Pun pariu pe cat vreti voi ca fiecare femeie pe care o puteti gasi pe undeva (preferabil trecuta de 20 de ani, ca altfel e zero experienta) a facut una din greselile pe care le-a facut vreun personaj din serialul ala. Bag mana in foc! In esenta, fie ca ne place sau nu sa recunoastem, TOATE femeile suntem la fel. Diferenta consta doar in faptul ca unele dintre noi ne maturizam mai repede sau invatam mai repede din greseli, pe cand altele continua sa le repete la nesfarsit si sa se poarte mai imatur decat altele, fiindca nu inteleg lectiile cu care dau nas in nas. Asta e, ce sa-i faci, unele pot sa creasca frumos pentru ca le duce capul si au vointa, altele nu. Dar greseli facem toate (si chiar greseli similare). Iar PMS avem, de asemenea, toate.

4. Imi place faptul ca toate gagicile din serial sunt ingrijite (fizic) si au un stil personal. La capitolul asta multe romance ar putea avea ceva de invatat. Nu sa copieze, ci sa inteleaga esenta: sa se respecte. Desi eu una nu prea am gustat multe din tinutele lor, ba chiar mi s-au parut cam excentrice, vulgare sau… pur si simplu urate sau neinspirate. Totusi, au foat cateva care mi-au placut foarte mult. Sa nu uitam totusi ca acest serial a fost si un pretext pentru putina publicitate la capitolul vestimentar.

5. Imi place independenta lor. Imi place ca au carierele lor, prietenii lor, apartamentele lor, ca nu renunta la ceea ce sunt pentru nimeni, ca nu-si muleaza personalitatile pe ale iubitilor si stiu sa impuna niste limite – stiu sa spuna NU categoric atunci cand NU VOR sa faca ceva ce EI vor, dar ELE nu. Nu ma intelegeti gresit, compromisurile sunt foarte utile, insa pana la un punct: acela in care trebuie sa pui de-o parte ceva ce te reprezinta pentru a te transforma in ceva ce nu te reprezinta, doar ca sa-i faci lui pe plac.

6.  Imi place cum scrie Carrie de multe ori, abordeaza niste subiecte interesante din unele puncte de vedere la care poate nu ma gandisem pana atunci. Si-mi place ca are “apple” pe care scrie acele articole :p. Da, e un serial de femei, dar si femeia din mine mai tanjeste dupa cate o jumatate de ora “cu fetele” intre atata filosofie existentialista. Asa ca, pentru cei care mi-au mai spus de-a lungul timpului sau care considera ca e un serial pentru prosti, eu sunt de parere ca inteligenta unui om se observa (daca ea exista), indiferent de activitatile pe care decide sa le intreprinda, nu trebuie sa incerce sa para inteligent, adoptand (fata de ceilalti) doar activitati culturale/considerate inteligente/serioase. Stiu oameni foarte inteligenti care se uita obsesiv la True Blood, care mie mi se pare un serial cam stupid (a se remerca: serialul e stupid, nu oameni care se uita la el sunt stupizi, si, desigur, e doar o parere personala) . Deci… iata si exemplul.

7. Si nu in ultimul rand, imi place mult coloana sonora. E plina de jazz si piese vechi celebre foarte misto, nu stiu daca ati observat.

Cred ca serialul asta trebuie privit in contextul in care a fost conceput. Adica Manhattan. Nu se potriveste rupt de acolo si transpus in Bucuresti, sau alt loc. Acolo a fost scris, despre viata de acolo, despre societatea de acolo, asa ca e absurd sa ne apucam sa o judecam din prisma societatii noastre romanesti. Trebuie luat asa cum e si observat conceptul din spatele aparentelor, pentru ca dincolo de acele contexte este vorba despre femei si atat.

Cand eram trista, in plina criza existentiala cauzata de schimbarea prefixului de varsta sau cand nu stiam sa apreciez o ploaie zdravana care tinea cateva zile, ba chiar saptamani, si rece de-ti intra in oase, toamna mi se parea deprimanta si nu o puteam suferi. Intotdeauna o asociam cu tristetea si-mi doream sa treaca mai repede, numai sa revina totul la viata. Dar odata cu trecerea timpului si a crizelor existentiale, am inceput sa iubesc toamna si sa o apreciez pentru ceea ce este: anotimpul schimbarilor. Bune sau rele, schimbarile sunt intotdeauna benefice pentru cine stie sa creasca din ele.

Am dat o fuga la munte toamna asta (prima mea toamna la munte, pentru ca pana acum nu-mi prea suradea ideea) si am incercat sa surprind cateva momente reprezentative pentru peisajul montan autohton in aceasta perioada a anului.

Ati observat vreodata cat de bine se potriveste muzica lui Tom Waits cu cartile lui Charles Bukowski?

Click play.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“In ultima vreme n-am dormit prea bine, dar nu aici vroiam sa ajung. Se intampla cand pare ca dorm. Spun “cand pare ca dorm” pentru ca exact asa se intampla. Tot mai des in ultima vreme pare ca dorm, simt ca dorm si totusi in vis imi visez camera, visez ca dorm si ca toate sunt exact la fel cum le-am lasat inainte sa ma culc. Ziarul pe jos, sticla goala de bere pe masuta de toaleta, pestisorul de aur facand cercuri line pe fundul bolului, toate lucrurile astea intime care fac parte din mine, ca o mana sau un picior. Si atunci de multe ori cand NU dorm, stand in pat, uitandu-ma la pereti, motaind, asteptand sa adorm, ma intreb deseori: sunt inca treaz sau am adormit si visez despre camera mea?

Lucrurile merg prost in ultimul timp. Oamenii mor, caii fac curse proaste, ma dor dintii, sangerez si alte lucruri pe care nu le pot mentiona aici. De multe ori ma gandesc: “Oare se poate mai rau de atat?” Apoi imi spun: “Ei, macar ai o camera. Macar nu dormi pe strazi”. A fost o vreme cand nu ma deranja sa dorm pe strazi. Acum nu le mai suport. Nu mai suport multe lucruri. Am fost intepat, ranit, da, chiar si bombardat… atat de des, incat pur si simplu nu mai vreau; nu mai pot sa fac fata.

Deci iata cum stau lucrurile. Cand ma duc sa ma culc si visez ca sunt in camera mea, sau cand se intampla cu adevarat sa fiu treaz, nu-mi dau seama, dar incep sa se intample tot felul de chestii. [...] Lasati-ma sa continui. Desi, daca aveti chef de niste chestii mai stranii, va povestesc despre crima. Aceste Vise despre Camera, hai sa le numim asa, au inceput acum cativa ani. Pe unul dintre primele l-am avut in Philadelphia. Nu prea lucram nici pe atunci, si probabil era din cauza grijilor pe care mi le faceam pentru chirie. Nu beam pe atunci mai mult de un pahar de vin sau doua-trei beri, iar sexul si jocurile de noroc nu ma acaparasera inca. Desi pe atunci traiam cu o tipa de pe strazi si mi se parea ciudat ca mai avea chef de sex sau “dragoste”, cum ii spunea ea, chiar si dupa ce mai avusese 2-3 barbati in ziua si noaptea respectiva, si, desi eram un tip trecut prin multe, ca orice Rege al Soselelor, mi se parea cumva aiurea s-o bag acolo dupa toti AIA… si toate astea se intorceau pana la urma impotriva mea.

- Iubitel, obisnuia sa-mi zica, tre’ sa intelegi ca eu TE IUBESC. Cu ei nu simt nimic. Tu nu CUNOSTI femeia. O femeie poate sa te lase sa intri si sa ai impresia ca esti acolo, dar de fapt nu esti nici macar aproape. Pe tine in schimb, te las sa intri.

Toata vorbaria asta nu prea ma ajuta. Nu facea decat  sa ma sufoce si mai rau. Si, intr-o noapte, visam sau nu, nu mai stiu, ma trezesc, si ea era in pat cu mine, ma uit in jur si vad niste omuleti, vreo 30 sau 40, care ne legau pe amandoi de pat cu sarma argintie. Si ne legau, ne infasurau sub pat, peste pat, cu sarma. Probabil ca doamna mea a simtit ca eram agitat. Am vazut-o ca se uita la mine cu ochii larg deschisi.

- Taci! i-am zis. Nu te misca! Incearca sa ne electrocuteze!

- CINE INCEARCA SA NE ELECTROCUTEZE?

- Fir-ar al dracului, ti-am zis sa TACI! Stai linistita acolo!

Ii las sa munceasca in continuare, prefacandu-ma ca dorm. Apoi, cu toata puterea, ma ridic, smulgand sarma, luandu-i prin surprindere. Dau sa-l pocnesc pe unul, dar ratez. Nu stiu unde au disparut, dar am scapat de ei.

In fine, hai sa ne intoarcem la prezent. De la o vreme ma trezesc dimineata cu niste semne pe mine. Niste vanatai  in toata regula. E o patura la care ma tot uit de ceva timp. Cred ca se strange treptat in jurul meu cand dorm. Ma trezesc si cateodata mi-e infasurata in jurul gatului, incat abia mai respir. Aceeasi patura, mereu. Dar pana acum am ignorat-o. Desfac o bere, deschid Formularul pentru Curse cu un deget, ma uit pe geam la ploaie si incerc sa uit de toate. Vreau doar o viata linistita, fara complicatii. Sunt obosit. Nu vreau sa-mi imaginez lucruri sau sa inventez cine stie ce.

Si cu toate astea, in acea seara, patura incepe iar sa ma sacaie.  Se unduieste ca un sarpe. Ia fel si fel de forme. Nu vrea sa stea intinsa pe pat. Si noaptea urmatoare. O dau jos cu piciorul pe podea, langa canapea. Si vad ca incepe sa se miste. Ma scol din pat, aprind lumanarile, iau ziarul si citesc, citesc orice, bursa de valori, ultimele tendinte din moda, cum sa gatesti un pui de porumbel, cum sa scapi de buruieni, scrisorile catre redactor, rubricile despre politica, mica publicitate, decesele, etc. In tot acest timp, patura nu se misca, iar eu beau 3-4 beri, poate mai multe, apoi se lumineaza de ziua si imi vine mai usor sa adorm.

Acum o noapte, s-a intamplat nenorocirea. Din cauza ca nu prea dormisem, m-am culcat pe la 4 dupa-masa si, cand m-am trezit sau am visat din nou, se lasase deja intunericul si patura era infasurata in jurul gatului meu si decisese ca GATA, imi vine de hac! S-a terminat cu prefacatoria! Era pusa pe treaba si era puternica, sau poate eram eu prea slab, ca in vis, si a trebuit sa-mi adun toate fortele ca s-o impiedic sa ma sugrume definitiv, dar atarna peste mine si sarea din cand in cand, incercand sa ma prinda cu garda lasata. [...] In sfarsit, am reusit sa ma descotorosesc de ea si s-o trantesc de pamant, si am aprins luminile. Asta avea sa puna capat la tot! LUMINA, LUMINA, LUMINA! Dar nu, inca se mai misca cativa centimetri si cu lumina aprinsa. M-am asezat si am privit-o cu atentie. Se misca din nou. M-am ridicat si am inceput sa ma imbrac, miscandu-ma in jurul paturii ca sa-mi gasesc pantofii, ciorapii, etc. Apoi, imbracat cum eram, nu stiam ce sa mai fac. Patura se linistise. Poate o plimbare in aerul noptii.

Apoi, cand am ajuns  la capatul scarilor, ceva m-a facut sa ma intorc si sa ma uit de-a lungul holului. Ati ghicit: patura ma urmarea, unduindu-se cu miscari de sarpe, cutele si umbrele de pe fata formand un fel de cap cu gura si ochi. Da, chiar ma urmarea! Se misca atat de repede pe scari, ca si cum ar fi avut propria vointa. Fara un sunet. Hotarata.

Stateam la etajul trei. Cobora dupa mine. Etajul doi. Etajul unu. Primul meu impuls a fost sa o zbughesc afara, dar era prea intuneric. Cel mai indicat ar fi fost sa gasesc niste oameni ca sa testez realitatea situatiei. Am batut la usa apartamentului 102. Imi deschise nevasta lui Mick. Mick statea in pat.

- De ce-ai venit cu patura, pustiule? ma intreba.

M-am uitat in jos. Patura sarise pe bratul meu ca sa intre neobservata.

- Ei, i-am zis, ce sa fie, am prea multe. Am zis ca poate una nu-ti strica.

Si am luat-o si am aruncat-o pe canapea.

- N-ai adus nici macar o bere?

- Nu, Mick.

- O bere sigur nu mi-ar strica!

- Ma intorc imediat, i-am zis, aduc eu niste beri de la mine din frigider.

M-am ridicat si am luat-o spre usa, cu un ochi la patura. Nu s-a clintit. Statea si se uita la mine de pe canapea.

Cred ca totul se petrece doar in mintea mea, ma gandeam. Eu am fost cel care a carat patura cu mine si mi-am imaginat ca ma urmarea. Cred ca e cazul sa mai ies in lume. Lumea mea e prea mica.

Am urcat si am pus 3 sau 4 sticle de bere intr-o sacosa de hartie si am coborat. Eram pe la etajul 2 cand am auzit tipete, o injuratura si apoi o impuscatura. Am  alergat pe scari si am imtrat la 102. Mick statea in mijlocul camerei, umflat, si tinea in mana un magnum de calibru 9, din care iesea o dara ingusta de fum. Patura era pe canapea, acolo unde o lasasem.

- Mick, esti nebun! zicea femeia lui.

- Asa este, spuse, imediat cum ai plecat tu la bucatarie, patura aia a sarit la usa. Dumnezeu mi-e martor. Incerca sa rasuceasca manerul, incerca sa iasa, dar nu putea sa apuce clanta. Dupa ce mi-am revenit, m-am dat jos din pat si m-am dus spre ea, dar, cand m-am apropiat, a sarit de la maner direct la gatul meu si a incercat sa ma sugrume!

- Mick a fost bolnav, spuse femeia, a facut tratament cu injectii. Isi imagineaza tot felul de lucruri. [...]

M-am dus la patura. gaura se vedea clar. Patura parea foarte linistita. Care era oare punctul vital al unei paturi vii?

- Dumnezeule, hai sa bem o bere, spuse Mick, iar eu am aprins doua Pall Mall-uri. [...]

Am urcat pe scari. Patura era linistita. Poate ca glontul ala chiar i-a venit de hac. Am intrat in casa si am aruncat-o pe un scaun. Apoi am stat un pic pe scaun si m-am uitat la ea. Si mi-a venit o idee. Am luat o tigaie si am pus niste ziare peste. Am cautat un cutit pentru decojit. Tigaia am pus-o pe jos. M-am asezat pe scaun. Am luat patura si am pus-o in poale. Si am ridicat cutitul. Dar era destul de greu sa tai o patura. Stateam acolo pe scaun, in timp ce vantul de noapte al imputitului de Los Angeles imi sufla in ceafa. Cine stie? Poate patura aia era de fapt o femeie care ma iubise candva si care acum incerca sa se intoarca la mine luand infatisarea unei paturi. M-am gandit la 2 femei. Apoi la una. Apoi m-am ridicat si m-am dus la bucatarie dupa sticla cu vodka. Doctorul ma avertizase ca dau coltul daca ma mai dau la tarie. Dar imi facusem antrenamentul cu ea. Mai intai, de-un deget pe noapte. Apoi de doua degete. Acum insa, mi-am turnat un pahar intreg. Nu moartea conta, ci tristetea si mirarea. Si putinii oameni buni care plangeau in noapte. Puntinii oameni buni. Poate ca patura fusese o femeie care incercase sa ma omoare ca sa ma tarasca spre moarte impreuna cu ea, fie sa ma iubeasca sub forma de patura, fara sa se priceapa prea bine… Nebunie? Bineinteles. Dar e normal pe lumea asta? Nu e viata o nebunie? Cu totii suntem dirijati ca niste marionete… arcul se invarteste de cateva ori, dupa care se strica si asta-i tot… Si cand te gandesti ca ne traim viata facand tot felul de presupuneri, de planuri, ducandu-ne la alegeri, tunzand iarba… Nebunie, normal, dar ce NU E nebunie?

Am dat vodka peste cap si mi-am aprins o tigara. Am luat patura in brate pentru ultima oara si APOI AM TAIAT-O! Am taiat, am taiat, si-am taiat, nu ma mai opream, am taiat-o in fasii mici-mici… apoi le-am pus in tigaie, am pus tigaia langa geam, am pornit ventilatorul ca sa scoata fumul din casa si, in timp ce focul se aprindea, m-am dus la bucatarie si mi-am turnat inc-un pahar. Cand am iesit, flacarile ardeau rosii, ca o vrajitoare batrana din Boston, ca o Hiroshima, ca o iubire, ca orice fel de iubire, si nu ma simteam bine, nu ma simteam bine deloc. Am dat peste cap al doilea pahar de vodka, dar parca n-am simtit nimic. M-am dus inapoi sa-mi mai torn unu, cu cutitul  dupa mine. Am azvarlit cutitul in chiuveta. Lama era manjita de sange, se vedea.

M-am uitat la mainile mele. ma uitam dupa taieturi. Mainile lui Hristos fusesera niste maini foarte frumoase. M-am uitat la mainile mele. Nici o zgarietura. Nici o taietura. Nici macar un semn.

Simteam cum lacrimile mi se preling pe obraji, ca niste taratoare greoaie, fara viata, fara picioare. Eram nebun. Trebuie sa fiu cu adevarat nebun.”