“You must have chaos within you to give birth to a dancing star.”

(Friedrich Nietzsche)

E cumva trendy mai nou sa fii deprimat? Sa te plangi in toate directii de cruda ta soarta? Poate din curentul “emo” e de vina, cert e ca mai nou pare a fi la moda sa-ti pui viata personala si sufletul pe toate gardurile. Evident, cu totii avem momente mai nefavorabile in viata, tuturor nise intampla uneori cate ceva nu tocmai sperat. Cu toate astea, nu toti le primim uniform. Unii se lasa mai usor doborati decat altii, unii prefera sa si le depoziteze undeva cat mai adanc in ei si sa se minta singuri ca totul e in regula, pe cand altii simt nevoia sa se descarce pe cine o fi mai la indemana sperand ca asta ii va face sa se simta mai bine. Nu prea e bine nicicum si nici una din aceste variante nu ajuta. Varianta ideala e sa fii sincer cu tine si sa-ti accepti trairile, fara insa a te agata de altii pentru ajutor, ci ajutandu-te singur. Pentru ca nimeni altcineva decat tine te poate ajuta.

Ce faci totusi cu toata acea energie care risca sa te afunde complet in depresie?  Daca o lasi sa te copleseasca, o sa te darame. Gaseste o directie in care sa o canalizezi, si vei realiza lucruri marete. Eu poate nu am realizat lucruri chiar atat de marete in acele momente, insa de fiecare data cand incercam sa creez ceva din acea energie distructiva, iesea ceva bun. Starile acelea apasatoare sunt incarcate cu o forta atat de puternica incat poate “naste monstri”, dar poate crea si ceva minunat, atunci reusesti s-o transpui intr-o activitate sau arta.

E un paradox la mijloc: nu scapi din haos luptandu-te cu el, pentru ca te va atrage intr-un vartej care te va duce direct la fund. Trebuie sa-l imbratisezi. You hate it? Start loving it.

“To embrace Chaos is not to slide toward entropy but to emerge into an energy like stars, a pattern of instantaneous grace – a spontaneous organic order…” (Hakim Bey)