Haos
“You must have chaos within you to give birth to a dancing star.”
(Friedrich Nietzsche)
E cumva trendy mai nou sa fii deprimat? Sa te plangi in toate directii de cruda ta soarta? Poate din curentul “emo” e de vina, cert e ca mai nou pare a fi la moda sa-ti pui viata personala si sufletul pe toate gardurile. Evident, cu totii avem momente mai nefavorabile in viata, tuturor nise intampla uneori cate ceva nu tocmai sperat. Cu toate astea, nu toti le primim uniform. Unii se lasa mai usor doborati decat altii, unii prefera sa si le depoziteze undeva cat mai adanc in ei si sa se minta singuri ca totul e in regula, pe cand altii simt nevoia sa se descarce pe cine o fi mai la indemana sperand ca asta ii va face sa se simta mai bine. Nu prea e bine nicicum si nici una din aceste variante nu ajuta. Varianta ideala e sa fii sincer cu tine si sa-ti accepti trairile, fara insa a te agata de altii pentru ajutor, ci ajutandu-te singur. Pentru ca nimeni altcineva decat tine te poate ajuta.
Ce faci totusi cu toata acea energie care risca sa te afunde complet in depresie? Daca o lasi sa te copleseasca, o sa te darame. Gaseste o directie in care sa o canalizezi, si vei realiza lucruri marete. Eu poate nu am realizat lucruri chiar atat de marete in acele momente, insa de fiecare data cand incercam sa creez ceva din acea energie distructiva, iesea ceva bun. Starile acelea apasatoare sunt incarcate cu o forta atat de puternica incat poate “naste monstri”, dar poate crea si ceva minunat, atunci reusesti s-o transpui intr-o activitate sau arta.
E un paradox la mijloc: nu scapi din haos luptandu-te cu el, pentru ca te va atrage intr-un vartej care te va duce direct la fund. Trebuie sa-l imbratisezi. You hate it? Start loving it.
“To embrace Chaos is not to slide toward entropy but to emerge into an energy like stars, a pattern of instantaneous grace – a spontaneous organic order…” (Hakim Bey)
conform teoriei haosului, doar aparent comportamentul sistemelor este neliniar, instabil si imprevizibil. in realitate insa, dinamica lor viitoare e determinata de conditiile initiale. asa ca problema e simpla: atat timp cat stii de unde si de ce ai plecat, cum ai ajuns in starea respectiva de haos, stii si unde vei ajunge, nu? :p
dracul nu e niciodata atat de negru cum pare. cel putin nu atat timp cat esti impacat cu tine insuti si cu realitatea care te inconjoara. inca odata, duminica placuta!
Exact
bine ai revenit si duminica frumoasa!
Cumva e natura umana sa considere orice lucru rau care i se intampla ca o tragedie nemeritata. O soarta cruda asa…
@Cata: da, si in plus, ca nimeni n-a suferit asa pana atunci, ca tragedia lor e cumva mai dureroasa…
Cami, întotdeauna, suferinţa personală, este cea mai mare din câte au existat vreodată, oricare altă suferinţă a altei persoane, fiind de departe mult mai uşor de suportat. Până aici este universal valabilă teoria, departajarea incepe cand vine vorba de capacitatea de a accepta şi suporta acea suferinţă. Sunt persoane care simt uşurare dacă îi încarcă pe toţi din jur cu problemele lor : evident că fiind împrăştiitori de energii negative, nu prea sunt iubiţi de cei din jur. Sunt oameni slabi, care clachează uşor. Trebuiesc înţeleşi şi ajutaţi. De regulă, din rândul lor sunt sinucigaşii , oameni cu probleme psihice (obsesii, depresii.. ).
@Aura: da, asa e, suferinta personala este, fara indoiala, cea mai mare. Dar, si pentru ceilalti, suferinta lor este cea mai mare. Deci daca privim in ansamblu lucrurile, e cam tot pe acolo. Daca doua mame, sa zicem spre exemplu, isi fierd fiecare cate un copil intr-un razboi, fiecare simte ca suferinta ei e cea mai mare, insa privind de sus, ele sunt foarte similare. Se poate, insa, ca ele sa-si gestioneze diferit modalitatile de a-si continua viata din acel punct. Ai zis bine tu, cei care clacheaza usor trebuie ajutati, dar nu prea ii putem ajuta decat invatandu-i sa se ajute chiar ei.