Desi eu nu ascult deloc radio, astazi am prins involuntar din zbor o stire pe un post de radio autohton. Ce mi-a atras atentia, desi de obicei sunt prea furata de peisaje pentru a auzi sau vedea ceva din jur ce nu are legatura cu activitatea mea din acel moment, era faptul ca stirea anunta o campanie de incurajare a cititului de carti in mijloacele de transport in comun.

“Huh?!”

Initial al crezut ca nu am inteles bine, ca de fapt vor sa mai bage ceva ziare gratuite. Dar nu, era vorba chiar despre carti. Si sunt foarte surprinsa, deoarece inteleg disperarea unor oameni cu un anumit nivel de educatie si cultura care se iau cu mainile de cap cand vad in ce nor urias de prostie se scalda Romania, citez “citeste, boule, ca altfel risti sa ajunga cainele tau mai destept ca tine”. Dar nu inteleg de ce ei nu inteleg un aspect, zic eu, important. Anume:

Mi s-a intamlat des sa merg prin oras, sa observ o librarie pe drum, ca Eminescu sau Dalles, sa intru ca teleghidata si sa stau o juma’ de ora sa-mi aleg un teanc de carti pe care nu mai aveam rabdare pana acasa si ma apucam sa le citesc din metrou. Dar de fiecare data intervenea o mica problema, sau chiar doua: 1. zgomotul de fond care nu prea ma lasa sa pricep intelesurile subtile si filosofice ale cartilor mele, asa ca ma vedeam nevoita sa ma las pagubasa si totusi sa astept pana acasa si 2: uneori aglomeratia nu ma lasa nici sa-mi ridic mana impreuna cu respectiva carte pana in dreptul ochilor pentru a putea vedea randurile. Sa nu mai vorbesc de datul paginilor. Lasand la o parte cea de-a doua problema care face din start orice tentativa de a citi imposibila, faptul ca nu te poti concentra pe o carte buna iti lasa la indemana doar o solutie de compromis: sa alegi una mediocra si usoara, care sa nu te solicite atat de tare ca un roman de Kafka de exemplu.

Vad aproape zilnic prin metrou oameni citind. Daca am vazut in toata viata mea doua carti bune la ei in mana e mult. Asta cred ca spune multe. Ce-o fi asa greu sa astepti totusi pana ajungi acasa, intr-un parc, in alta parte, unde sa poti sta linistit si sa si pricepi ceva din ce citesti… Altfel ajungi sa citesti tampenii sau patesti cum mi se intampla mie prin sesiuni, cand nu aveam chef de invatat: citeam aceeasi fraza de 20 de ori si de fiecare data ma surprindeam cu ochii pe pereti, gandindu-ma la total altceva si nu intelegeam nici macar alea 10 cuvinte pe care le citisem de 20 de ori! Nu vad sensul acestei campanii, pentru ca parca invita la mediocritate. Nu ma astept nici la alta care sa promoveze valorile si invete omu’ sa le recunoasca pentru ca stiu cum functioneaza strategiile de marketing si mai ales, pentru ca stiu ca nimeni nu vede mai departe de propria valoare.

P.S. In sfarsit o minune s-a produs! Am nimerit pe un blog in care posesoarea lui scria ca a citit Dan Brown si i s-a parut cel mai prost autor pe care l-a citit in viata ei. Jur ca dintr-o data parca a rasarit soarele pe planeta mea verde si extraterestra si mi s-a parut ca zaresc inca un omulet la fel de verde ca mine care imi facea cu mana zambitor. I am so happy right now!

Candva cineva ma intreba ce inseamna pana la urma a fi o persoana matura, ce presupune de fapt acest proces: a te maturiza. M-am surprins singura cand efectiv ma uitam ca vitelul la poarta noua si nu stiam ce sa zic.Doar un “aaaa…” din ala penibil mai lipsea. Aveam doar asa o vaga idee pe care nu reuseam sa o transpun in cuvinte pentru ca nu o puteam contura in intregime. Mi-am dat seama in acel moment ca viata o intreaga etichetam pe altii si suntem etichetati ca maturi sau imaturi fara ca acele afirmatii sa aiba vreun fundament real. Ne aducem aminte din copilarie ca ni se spunea ca unele comportamente denota imaturitate. Ulterior am ajuns sa pun acele “invataminte” sub semnul intrebarii, intrucat de foarte multe am ori am putut sa constat din proprie experienta ca acele comportamente nu erau neaparat o dovada de imaturitate, cat de prostie. Hmm si atunci care e imaturitatea? Nici nu stiu cati dintre noi chiar stiu ce inseamna a fi matur, cu exceptia psihologilor. Asa ca m-am documentat. Si iata ce am aflat. Este foarte interesant.

Abraham Maslow, un renumit psiholog american definea maturitatea in felul urmator: “perceperea eficienta a realitatii si capacitatea de a stabili relatii mai comode cu ea; vizeaza judecarea corecta a situatiilor si oamenilor.” “Persoanele mature sunt mai deschise la risc, catre necunoscut si sunt mai putin afectate de frica. Persoanele imature, dimpotriva, accepta foarte greu situatiile neprevazute, avand nevoie imperioasa de certitudine si siguranta.”

Mai in detaliu, iata ce ar defini, o personalitate matura:

- spontaneitatea, lipsa unui prea mare grad de conventionalism, capacitatea de a trai experiente maxime si de a avea o existenta plina de viata;

- capacitatea de a se accepta pe sine si pe ceilalti;

- o anume doza de detasare in relatiile cu ceilalti, a nu fi exagerat de atasat de familie si a avea nevoia de a petrece timp si in singuratate;

-  creativitate in ceea ce priveste actiunile intreprinse, a da cate o nota personala/individualitate stilului de viata;

- solidaritate cu scopurile considerate din punct de vedere moral ca fiind drepte, capacitate clara de a distinge intre bine si rau;

- independenta fata de cultura si mediul social, capacitatea de a lasa de-o parte critica si conventiile sociale;

-  pastrarea unui orizont nelimitat in ceea ce priveste convingerile religioase si preocuparea privind aspectul final al vietii;

- toleranta, inclusiv privind alte etnii sau religii;

-  compasiune;

- simt al umorului neostil, cu nuante mai degraba filosofice;

- selectivitate in relatiile sociale, dar si o profunzime a lor; totodata, capacitate de a intretine relatii si cu persoane cu care nu au relatii profunde;

-  optimism, veselie, capacitatea de a se bucura de munca, de a iubi, de a atinge anumite scopuri;

- manifestarea temperata a emotiilor, echilibru emotional;

- capacitate de autocontrol;

- evitarea implicarii emotionale fara rost, a geloziei si posesivitatii;

- cunoastere de sine;

- intelegere clara a scopului vietii (in termenii unei teorii).

Pe de alta parte, personalitatea imatura este una nevrotica, care nu poate trece peste deziluziile vietii cu capul sus, are o dorinta constanta de a fi iubita si nevoie de confirmare, se straduieste in permanenta sa aiba succes, este incapabila de iubire dar alearga in permanenta dupa afectiunea celorlalti, fara sa-si dea seama ca ostilitatile sale latente le fac relatiile nesatisfacatoare si atribuie intotdeauna vina celeilalte parti; este indiferenta fata de personalitatea si nevoile partenerului si se victimizeaza pentru ca acesta nu-i indeplineste dorintele; este lipsita de incredere in ceilalti, fapt ce suscita frica si suspiciune; este instabila in general, sensibila la refuzuri, avand chiar accese de furie in cazurile in care se simt respinsi; sunt egocentrici, anxiosi si apatici si nu sunt deschisi catre situatii sau experiente riscante/nesigure/necunoscute. In plus, au caracteristicile opuse celor pe care le-am descris mai sus cand am vorbit de persoanele mature.

Parca nu suna tocmai a ceea ce credeam si a ceea ce “se spune” prin jur ca inseamna a fi imatur. Nu vi se pare?

Acum ca m-am documentat si mi-am facut o idee mult mai clara despre aceasta tema, as putea concluziona ca maturitatea nu vine neaparat odata cu maturitatea fizica, desi de cele mai multe ori se intampla asa. Am cunoscut persoane mature conform explicatiilor psihologice si la 20 de ani. Deci nu trebuie sa ajungi carunt si cu o intreaga viata in spate pentru a atinge un nivel ridicat de maturitate. De asemenea, desi o banuiam dinainte, acum m-am convins si asupra faptului ca barbatii sunt considerati mai imaturi decat femeile si ca se maturizeaza mai tarziu decat ele pe nedrept. Am cazuri chiar apropiate care demonstreaza contrariul.

Cum poti deveni matur daca nu esti? Eheee… am sa-l citez pe Goethe:

“everybody wants to be somebody, nobody wants to grow”.

Aici ar fi problema, zic eu.