Am vrut neaparat sa schimb vechea pagina “despre mine” cu una mai reprezentativa care sa cuprinda si niste fotografii mai reusite (din punct de vedere artistic, evident), nu simple poze de prin vacante. In sfarsit m-am convins sa o postez, ca sa nu treaca anul si eu tot lenesa sa raman . Curiosii o pot gasi aici.

Profit de ocazie sa va urez un An Nou asa cum vi-l doriti in care sa vi se indeplineasca toate rezolutiile, pentru ca maine dimineata plec la Sibiu . Ne auzim din nou “la anu’”.

A trecut si Craciunul, Anul Nou bate la usa, iar luna viitoare mai imbatranesc cu un an. Deci e timpul pentru un bilant. Iata ce-am invatat eu in acest an 2009 care se apropie de final:

- viata inseamna schimbare, amintirile raman doar amintiri si, oricat ai incerca sa le retraiesti, nu vei reusit, pentru ca desi locurile au ramas aceleasi, tu esti altul;
- barbatu/femeia ideal(a) exista, oricat de ridicate ne-ar fi standardele;
- nu exista niciodata prea multe carti, ci doar prea putin loc in biblioteca;
- ne nastem singuri si suntem singuri pana la final, oricate persoane dragi sau nu am avea in preajma, asa ca am face bine sa ne construim o relatie buna cu noi si nu ne plictisim singuri;
- norocul ti-l faci, el tine de atitudine, nu pica niciodata din cer;
- e bine sa ramai deschis si sa nu refuzi lucruri din prejudecati, pentru ca poti ajunge sa te distrezi minunat si sa cunosti oameni minunati cand si unde te astepti mai putin;
- uram la altii ceea ce avem chiar in noi, iubim la altii ceea ce suntem chiar noi, ne privim in oglinda o viata intreaga;
- a iubi inseamna a nu incerca sa schimbi/modifici/imbunatatesti;
- fotografiile bune au suflet;
- in viata regreti ceea ce nu faci, nu ceea ce faci;
- femeile si barbatii sunt diferiti si nu se vor intelege niciodata unul pe celalalt pentru ca functioneaza diferit;
- poti sa ai orice iti doresti si poti sa fii orice iti doresti daca vrei cu adevarat;
- intuitia functioneaza;
- tot ce conteaza e sa fii tu multumit de tine si sa te simti bine in pielea ta;
- religia, desi in esenta promoveaza toleranta si iubirea, naste intoleranta si ura;
- bagajele emotionale trebuie abandonate in gara;
- cuvintele au foarte multe interpretari si fiecare le interpreteaza pe ale altora asa cum le gandeste el insusi atunci cand le rosteste;
- schimbarea e intotdeauna spre mai bine, chiar daca de multe ori nu pare deloc asa;
- curiozitatea e cheia evolutiei, doar cei care vor sa cunoasca ajung sa o faca;
- ca ne place sau nu, toti avem tendinta sa ne transformam in parintii nostri;
- frumuseta vine si din exterior si din interior;
- exista tratament pentru alergia la pisici;
- sunt un capricorn atipic;
- inaintarea in varsta nu ne face automat mai maturi;
- narcisismul e o tulburare de personalitate;
- exista timp pentru toate, atata timp cat esti un manager bun si stii sa-ti gestionezi viata.

UPDATE: Am luat-o inaintea unei lepse pe care vreau totusi sa o preiau. Se numeste bilant si rezolutii pentru 2010. Bilantul l-ati citit deja, asa ca urmeaza rezolutiile. In primul rand, trebuie sa mentionez ca anul trecut nu am stabilit nici o rezolutie, pentru ca am observat ca nu are nici un sens sa mi le stabilesc, dat fiind faptul ca oricum voi uita de ele sau mi se va face prea lene sa le duc la bun sfarsit. Pentru cine a ratat postul de atunci, click aici.

Asa ca, pe acelasi principiu enuntat de Mark Twain (New Year’s Day – Now is the time to make your regular annual good resolutions. Next week you can begin paving hell will them as usual) si in care cred cu tarie, nu stabilesc nici o rezolutie. Imi voi propune totusi, niste lucruri pe care oricum doresc sa le realizez si fac parte din planurile mele de viitor:

- sa ma mut in casuta mea proprie si cu al meu prieten;

- sa invat sa cant bine la chitara, e cazul, ca prea o lalai;

- sa merg in Delta;

- sa  plec mai mult in excursii aventuroase prin tara, pentru ca sunt atatea locuri frumoase pe care inca nu le-am vazut;

- sa invat mai mult design interior;

- sa-mi continui seria de fotografii macro pe care sa le includ intr-o carte;

- sa evoluez, ca om, profesional, dar si la capitolul pasiuni/hobby-uri.

Eu ma declar o mare fana a colindelor americane. Si asta pentru ca sunt pline de spiritul sarbatorii si au acel sound jazzy specific perioadei de gratie a Hollywood-ului. Cui nu-i place Sinatra de exemplu? Sunt chiar vesele si te indeamna sa te simti bine, sa petreci, spre deosebire de cele autohtone care parca sunt cantece de jale. Poate nu inteleg eu, dar a murit cineva? Atunci de ce sa bocim?

Craciun fericit tuturor!

De ani de zile visez la o iarna cu multa zapada, asa cum aveam an de an in copilarie. Totusi, parca pe masura ce trecea timpul, iernile deveneau tot mai uscate, reci si sumbre. Pentru sa o spunem pe aia dreapta, peisajul cu copaci jumuliti de frunze si atmosfera constant gri-innorat, nu e tocmai vesela. Mai degraba aduce a poezii de Bacovia decat a sarbatoare. Dar eu ma incapatanam sa sper, la o iarna alba cu peisaje ca de pe felicitarile reusite, la oameni de zapada… fara succes. Pana anul acesta! Eh, anul asta iarna este exact asa cum mi-o doream. Am fost atat de entuziasmata si plina de euforie incat cred ca i-am enervat la culme pe toti cei din jur care priveau morocanosi pe geam si vedeau doar: gheata, noroi, mocirla,  mers in ritm de melc, viscol si ger. Incapatanata din fire nu am vrut sa cedez majoritatii.

Am iesit afara in gerul acela cumplit si m-am plimbat prin parcuri, am facut poze, m-am jucat cu zapada si m-am bucurat din plin de peisajul alb si pufos ca de poveste si ornamentele cu lumini din oras. Dar am inghetat toata, aproape mi-au degerat mainile, mi s-a umflat genunchiul stang si mi-a facut apa la rotula de la atata alergat chinuit prin zapada. Nu ma intelegeti gresit, ador zapada! M-am nascut in mijlocul lui ianuarie pe viscol si zapada si imi creste inima in mine cand le vad. Dar am imbatranit, nu mai am energia din copilarie, in ciuda entuziasmului la fel de mare, nu mai am articulatiile pe care le aveam inainte sa ma apuc de gimnastica si, mai ales, nu pot sa sufar frigul. Asa ca pentru anii urmatori, am sa fiu mai clara si voi specifica. Imi doresc DOAR Craciunul alb, nu toata iarna. Genunchii mei nu cred ca rezista atata. Sa vina uscaciunea! Dar numai dupa Craciun.

Va las cu pozele din ger. Era pacat ca asa o amintire sa se piarda, cu atat mai mult cu cat cine stie cand vom mai vedea asa o zapada in Bucuresti…

Eu ma intreb un lucru: ce se intampla cu noi pe masura ce trece timpul? Se presupune ca odata cu ridurile ar trebui sa vina si experienta, ca pe masura ce ni se intampla diferite lucruri invatam ceva din ele si evitam a repeta aceleasi greseli, ca odata ajunsi la o varsta considerabila si incaruntiti sa avem capacitatea de a lumina cu raspunsuri intelepte pe nepotii aflati abia la inceput de drum. Dar cumva lucrurile astea se incapataneaza sa ramana in filmele hollywoodiene si imaginatia celor idealisti. Pur si simplu, in realitate nu se intampla asa…

Cand suntem mici cred ca suntem cei mai receptivi, pentru ca atunci nu cunoastem mai nimic din lumea care ne inconjoara si ne bombardam apropiatii cu intrebari si dileme, iar raspunsurile chiar le luam i considerare, nu le nimicim fara drept de apel. Cel putin pentru un timp. Odata cu adolescenta deja respingem tot ce vine din partea “celor batrani”. Ei devin “inamicul” care ne critica mereu si nu ne intelege, iar noi stim mai bine. De fapt nu stim mai nimic, iar revolta noastra e doar un raspuns la niste critici poate nepotrivit formulate. Dar totusi, timpul trece, realitatea ne loveste in plin, si in repetate randuri. Degeaba incearca cineva sa ne sfatuiasca “de bine”, fiindca le luam in nume de rau (noi stim mai bine, evident). Motiv pentru care nu invatam nimic pana nu ne lovim si vedem ca doare. Si totusi, unii se lovesc tata ziua, ii doare, si tot degeaba. O iau de la capat facand exact aceleasi greseli.

Pentru a invata ceva este nevoie de o lunga serie de revelatii. Acea lumina care se aprinde dintr-o data si ne lumineaza intreaga minte, acel moment in care in sfarsit intelegem – ce nu facem bine, ce ar trebui sa schimbam. Eu am invatat ca revelatiile nu apar decat atunci cand vrem cu adevarat sa intelegem si suntem pregatiti sa le primim. Iar pentru a fi pregatiti, trebuie sa ne deschidem mintea spre intelepciune. Ea nu vine pur si simplu la noi si, dintr-o data, ca prin minune, pricepem totul. Daca ne ridicam un zid de jur imprejur, pe unde sa patrunda lumina? Si ne petrecem ani de zile, unii chiar zeci de ani si altii o intreaga viata, orbecaind in intunericul propriilor noastre ziduri, rugandu-ne sa aprinda odata cineva lumina, fara sa stim ca lumina e aprinsa deja, ea a fost acolo mereu.

Experienta m-a invatat sa nu ma inchid intre zidurile propriilor mele prejudecati si convingeri, sa las macar o fereastra pentru a intampina lumina, pentru ca nu le stiu pe toate, mai am inca destule de invatat si niciodata n-am invatat nimic pana nu am inteles ca lumina nu trece prin zid. Candva, cineva mi-a spus ca noi avem tendinta sa vedem realitatea printr-un filtru pe care-l tinem in fata ochilor, si orice s-ar intampla poarta amprenta acelui filtru. Fapt care ne creeaza niste scenarii nerealiste. M-a pus serios pe ganduri. E ca in fotografie, un warming filter iti va “ingalbeni” toate imaginile, nu le vei putea niciodata vedea asa cum sunt de fapt in realitate pana nu-l demontezi de pe obiectiv. Dar teama ne face sa purtam acel filtru, pentru ca daca l-am da jos intreaga noastra realitate s-ar schimba radical, am vedea totul altfel si oare suntem pregatiti pentru o astfel de schimbare? Dar problema e ca purtandu-l in continuare nu vom vedea niciodata nimic asa cum este de fapt. Vom judeca, si o vom face gresit (iar a judeca in principiu este gresit). Vom gresi in continuare, iar asta ne va alimenta temerile. Pana la urma e un cerc vicios, o roata care se invarte la nesfarsit pana ne ia ameteala.

Din pacate unii oameni doar imbatranesc si trec prin viata inconjurati de acelasi zid si invartindu-se in acelasi cerc obositi, ametiti si inraiti, invinuind soarta cea cruda sau pe alti oameni pentru amaraciunea pricinuita. Cand de fapt vina e doar a lor, pentru ca s-au incapatanat sa-si construiasca ziduri si sa-si blocheze orice raza de lumina. Am intalnit, insa, si oameni intelepti, care atunci cand cautam un sfat mi-l acordau, chiar daca eu nu intelegeam nimic din ceea ce-mi spuneau la vremea respectiva, oameni care au stiut sa se inconjoare de lumina pana la batranete, care in momentele de cadere, chiar daca au pastrat zidul, au scos macar o caramida sau au deschis macar o fereastra si au lasat lumina sa-i calauzeasca. Toata stima si admiratia, avem multe de invatat de la ei.

Update: in caz ca interesa pe cineva, poza am facut-o la Unirii in parculetul de distractii improvizat de Mos Nicolae .