Despre nebunia obisnuita

"Nu exista fapte, ci doar interpretari." (Fr. Nietzsche)

Intuitie feminina

December4

Jolie

Este un fapt! Intuitia feminina exista, dar functioneaza diferit de la om la om. In primul rand, nu doar femeile poseda aceasta intuitie, ci si barbatii, doar ca in cazul femeilor este mai puternica. Se pare ca a fost chiar demonstrat stiintific ca femeile si persoanele mai creative, in general, sunt mai apte in ceea ce priveste descifrarea mesajelor non-verbale si a emotiilor decat restul lumii, motivul fiind unul anatomic, situat la nivelul traseelor nervoase care leaga cele doua calote ale creierului. In cazul barbatilor, fibrele nervoase de legatura au o forma constant cilindrica, in timp ce la femei, ele devin mai numeroase catre spatele craniului. Astfel, femeile prezinta o mai buna conectare a celor doua jumatati ale creierului. Poate fi explicatia unei mai bune interpretari a semnalelor si simbolurilor vizuale, olfactive sau auditive.

Ceea ce pare uneori complet inexplicabil poate fi doar inexplicabil in mod rational, insa creierul a descifrat niste semnale pe care nu le-am perceput in mod rational. De aceea uneori “simti” ca ceva se va intampla, primesti un impuls atat de puternic din interior incat e ca si cum ai avea un al saselea simt care te avertizeaza ca nu ai luat ceva in considerare: fie ca e vorba de “ia-ti umbrela” desi e soare afara, sau “ma inseala iubitul” desi nu da nici un semn ca ar fi ceva in neregula. (totusi a nu se abuza de aceste “presupuneri” pentru ca ajungi sa dai in paranoia pe urma :))

In calitate de femeie, si chiar una creativa, pot spune ca am o intuitie foarte puternica. As putea sa va dau si nice exemple concludente in acest sens:
- Intr-o minunata zi insorita mi-am facut planuri cu o prietena sa iesim intr-un parc sa facem poze. Asa ca-mi iau aparatul la mine si plec. Fix inainte sa ma urc in metrou am simtit un impuls foarte puternic sa ma uit la cardul de memorie :-| Desi sceptica (nu ma uit niciodata la cardul de memorie pentru ca e ultimul lucru care ma intereseaza), nu m-am urcat in metroul care tocmai venise si pe care il asteptasem 10 minute, ci m-am uitat dupa card. Si ghici ce, il uitasem acasa. Am intarziat ceva la intalnire pentru ca m-am intors dupa el, insa as fi intarziat muuult mai mult daca m-as fi urcat in metrou.
- Eram de un an de zile intr-o relatie cu cineva si intr-o zi am avut o stare bizara pe care nu mi-o puteam explica. Mi-am sunat prietena cea mai buna si-i povestesc ca am un “feeling” extrem de puternic ca el e cu “exa” in acel moment. Ea, evident, mi-a zis ca-s paranoica. Am inceput sa-mi pun intrebari daca nu cumva chiar sunt paranoica, dar starea aia nu-mi dadea pace, asa ca dupa doua ore de “paranoia” am decis sa pun mana pe telefon si sa-l sun. L-am intrebat direct, “esti cumva cu F.”? Probabil s-a ingalbenit la fata in acel moment pentru ca mi-a raspuns cu juma’ de gura si voce tremuranda dupa o pauza considerabilca ca…. “da, dar de unde stii?”. “Intuitie feminina :)) “.

Evident, am simtit intotdeauna cand era ceva “fishy” la mijloc, indiferent cine era persoana si ce ascundea, chiar si cand era pe cale sa dea bir cu fugitii. La fel cum simteam din prima clipa cand ma intalneam cu un tip cum se va termina povestea. O voce deloc subtila din interior ma informa in detaliu ce va merge prost. Si culmea, fie ca era ceva de o saptamana sau un an, asa se termina. Vocea aia “malefica” nu greseste si nu minte niciodata. Problema e sa o deosebesti de emotii, vocile ratiunii, judecati proprii si temeri personale sau paranoia.

Deci in concluzie, eu nu cred in femeile care au “surprize” in materie de barbati. Poate nu-ti auzi vocea cand iti spune ca o sa ploua la munte in weekendul ala sau o sa-ti cada pixul preferat din geanta si n-o sa-l mai vezi in veci, insa in mod sigur daca auzi un “te inseala” sau “o sa-ti dea papucii pentru alta” ar trebui sa-ti atraga un pic atentia. Daca va ia prin surprindere e cam nasol, inseamna ca nu aveti o relatie prea stransa cu propriul interior si nu ar strica sa va imprieteniti un pic mai mult. :)

Intuitia e foarte importanta si in unele decizii care implica multe necunoscute, cum ar fi alegerea unui drum in viata, a unei cariere poate, a unui job, etc. Si asta pentru ca ratiunea nu poate functiuna in ecuatii cu prea multe necunoscute. Ea se bazeaza pe fapte concrete pe care le analizeaza si ofera, pe baza ei, un raspuns coerent. Dar ce te faci cand lipsesc o multime de date din ecuatie si nu poti decat sa presupui fara nici un fundament? Eu una nu sunt adepta “datului cu banul” in astfel de situatii. Dar intuitia e absolut minunata! Pentru ca face exact ceea ce ratiunea nu poate: analizeaza emotii si semnale pe care nu le poti percepe constient. E singura care te poate indruma atunci.

Unii spun ca e bine sa-ti asculti inima. Eu nu sunt deloc de acord. Inima habar n-are pe ce lume traieste. E complet rupta de ratiune si nu se bazeaza pe nici un fundament logic. E ca si cum te-ai indragosti de o esarfa mov si ai cumpara-o, desi nu ai nimic la care s-o asortezi si iti sta oribil in mov.

Tot intuitia e baza, chiar si cand contrazice ratiunea. ;)

By Camelia Achim

Acum citesc…

Photobucket
Pisici - Anunturi adoptii pisici
Photobucket
"Indoieste-te de toate. Gaseste-ti propria lumina." (Buddha)
Photobucket
Photobucket

Calendar

December 2009
M T W T F S S
« Nov   Jan »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
Photobucket
"Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci." (Gandhi)
Serginiu.com
Photobucket
Photobucket