De cate ori vi s-a intamplat sa va ganditi “ce frumos ar fi daca as putea sa fac… ” ceva, nu conteaza ce… sa simtiti un imens flux de energie care va inunda pe dinauntru si efectiv va da aripi sa puneti osu’ ca sa obtineti acel ceva, chiar atunci pe loc! Cateva secunde ati putea zbura, pentru ca in secunda doi ratiunea, experientele anterioare, perceptia voastra despre sine sa-i dea in cap si intregul vostru elan sa se prabuseasca in gol lasand in urma ei o groapa perfect conturata, asa ca-n desene animate.

Vedem pe altii ca reusesc sa faca lucrurile pe care le dorim, dar le gasim tot felul de scuze, ba ca a avut noroc, ba ca a avut pile, ba ca era mai talentat, mai destept, mai iscusit, mai… etc. Si asta pentru ca de fapt vrem sa ne gasim noua scuze ca sa nu fim nevoiti sa ne straduim mai tare. Unde e problema? Ma mir ca sunt atat de putini cei care o vad. Multi au impresia ca de fapt e lipsa vointei, dar asta e numai o jumatate din problema. Cealalta jumatate este ceacare face diferenta intre doi oameni, ambii cu vointa, dintre care doar unul dintre ei reuseste sa obtina ceea ce-si doreste, pe cand celalalt nu.

Asa ca sa vedem unde e buba. De cand incepem sa ne formam personalitatea, ne construim niste pareri despre noi, prin simpla constatare a unor fapte petrecute de-a lungul timpului si a parerilor exprimate de cei apropiati. Spre exemplu, cineva are dificultati in perioada copilariei cu lectiile de pian. Parintii l-au dat ca sa invete, dar profesoara il tot atentioneaza ca nu canta bine, ca greseste notele, etc. Desigur, poate nu orice copil ar reactiona la fel, dar unii ar ramane cu impresia ca nu se pricep la muzica si gata. S-ar lasa de cantat, le-ar spune parintilor ca nu mai vrea nici in ruptul capului sa puna vreodata mana pe o clapa, fie ea alba sau neagra, si cu asta basta. Drept pentru care, de atunci, de fiecare data cand va auzi pe cineva cantand superb la pian si se va gandi “ce frumos ar fi daca as putea si eu sa invat sa cant”, i-ar revni in minte acea veche conceptie formata inca din copilarie: “dar tu nu te pricepi la muzica, nu-ti amintesti?” Si te dezumfli instant cu vis cu tot, ca un balon intepat. Si cari conceptia aia veche in spinare ca Sisif pe munte. Pana cand?

Ce-ar fi sa lasam trecutul sa fie trecut? Vorbeam candva despre acel “suntem ceea ce gandim”. Tot ceea ce suntem acum este rezultatul gandurilor noastre trecute, al energiilor noastre trecute, al felului in care am stiut sa cream acest prezent. Drept pentru care prezentul este ceea ce vom cunoaste ca viitor si asa mai departe. Atata timp cat acum, in prezent, ne legam cu lanturi de gandurile noastre trecute, ramanem prizonierii inchisorii trecutului, condamnati sa traim nimic altceva decat ceea ce am fost. Daca vrem cu adevarat un viitor cu ceva nou in el, ceva ce ne dorim, ceva ce pana acum nu luasem in considerare si nu credeam realizabil, e cazul sa ne eliberam si sa avem curajul sa dezlegam lanturile cu care ne-am inhamat. Sa intelegem faptul ca noi nu suntem aceia de atunci, aia am fost, acum suntem altceva si putem sa fim altceva. Daca acel copil ar lasa in urma bagajul “dar nu te pricepi, nu-ti amintesti?” ar incerca din nou si in mod sigur ar canta la pian. Poate nu genial (nu ne nastem cu totii Mozart), dar macar decent.

Nu sunt un om ar retetelor dar asta functioneaza garantat, de fiecare data:
1. Defineste ce-ti doresti si blocheaza “mesajele binevoitoare” ce tin de trecut care iti apar ca un automatism in minte. Daca tu nu crezi cu tarie ca poti obtine acel ceva, nici nu-l vei obtine, poti sa uiti!
2. Considera ca deja l-ai obtinut si fii recunoscator pentru asta. Aici intervine partea cea mai dificila unde o vointa de otel si o fire optimista sunt absolut indispensabile. Scepticismul trebuie sa lase loc increderii. La inceput vi se va parea o minciuna gogonata si poate nu veti reusi, dar perseverati. Dupa ce va ies cateva incercari si va veti convinge ca functioneaza, va merge mai usor.
3. Eu nu sunt credincioasa, nu ma rog nimic, dar cred in energie si in faptul ca tot ce se intampla pe lumea asta si in univers in general se supune legii atractiei. Energia noastra e cea care atrage ceea ce ni se intampla, ceea ce primim. Daca ne dorim ceva si starea noastra de spirit e pozitiva, linistita, atunci il obtinem garantat. In schimb, daca mentinem o stare negativa, agitata, ceea ce ne dorim se risipeste fara urma. Asa ca aveti grija la starea de spirit. Incercati sa fiti suficient de puternici incat sa puteti fi fericiti, recunoscatori si multumiti, ca si cand acel ceva pe care vi-l doriti se afla deja in mainile voastre, desi nu se afla inca nimic acolo, iar Providenta vi le va plasa direct in palma atunci cand va asteptati mai putin.