Despre scrisori si vremuri apuse
Craciunul care a trecut mi-a adus o surpriza care m-a bucurat foarte mult, dar m-a pus si pe ganduri in acelasi timp. Am primit prin posta o felicitare si un mic cadou de la o prietena din Ardeal. Va amintiti de felicitari? Chestiile acelea de carton colorate pe care scrii urari? De mana… 
Nu mi-a venit sa cred! Mai sunt oameni care trimit asa ceva? Imi venea sa-mi trag doua palme peste fata ca sa-mi revin. Ultima oara cand am mai primit asa ceva s-a intamplat acum trei ani, de la un prieten american. Si atunci am fost la fel de uimita.
Imi amintesc cu nostalgie de vremurile cand comunicam cu prietenii de departe prin scrisori, asa ca-n epocile antice, doar ca pana era inlocuita de pix. Si asta in mod frecvent, nu o data pe an. Aveam cutii pline cu teancuri de scrisori si felicitari in care ne povesteam noutatile, barfele, dilemele si tot ce ne trecea prin cap. Erau vremuri cand oamenii se oboseau sa faca niste gesturi pe-ndelete, nu pe fuga, cu drag, nu cu sila. Erau vremuri cand gesturile frumoase aveau in spate chiar intentii frumoase, nu clisee din obligatie. Acum primesc urari pe “mess” sau e-mailuri, in cel mai bun caz sms-uri, de cele mai multe ori trimise la intreaga agenda, pentru ca deh, ne e lene sa trimitem tuturor si, daca nu trimitem tuturor, poate se supara ceilalti ca-i neglijam, a suna pe toti e scump si a trimite felicitari (nu virtuale) consuma prea mult din timpul nostru pretios.
Nu fac parte din generatia care a crescut cu calculator in casa. Am prins abia mIRC-ul in vremurile sale de glorie cand navigam prin net-cafe-uri o data pe saptamana si trimiteam cateva e-mail-uri ocazionale cu detalii picante care se cereau a fi citite urgent. Dar cam atat. Daca vroiam sa vorbesc cu cineva ii faceam o vizita sau o invitatie la “un suc”, nu ii dadeam mesaj de intre pe mess, daca vroiam sa petrec timp cu cineva pur si simplu o faceam, nu asteptam sa fie online. Oare cand am pierdut pe drum adevaratul contact cu realitatea? Oare cand am ajuns atat de grabiti incat am inlocuit canalele autentice de comunicare cu unele rapide, dar care doar creaza impresia de comunicare?
Nu neg ca si internetul, ca si telefonul si alte gadgeturi de ultima generatie isi au utilitatea lor. Exista treburi care se cer a fi solutionare rapid, chiar instantaneu, in fata carora vechile canale de comunicare “medievale” se vad complet depasite si neputincioase. Cu toate acestea, nu sunt de acord cu implementarea lor in mod general la intreaga noastra viata, pentru ca pe masura ce le lasam sa ne acapareze universul, constatam ca legaturile pe care le avem cu cei din jur devin tot mai superficiale. Timpul trece si cand vom deshide cutiile cu amintiri ele vor fi goale, iar spatiul de stocare a mesajelor virtuale (oricat de mare, totusi intotdeauna limitat) le va inlocui in timp pe toate.
Paradoxal, am cunoscut, prin intermediul retelelor de socializare online, oameni cu care am legat prietenii reale si foarte stranse. Dar, trebuie sa mentionez faptul ca, daca ele nu ar fi trecut din planul virtual in cel real, probabil ca s-ar fi dizolvat mult mai repede. Si asta pentru ca atunci cand nu cunosti un om, cand n-ai impartasit nici o experienta cu el, nu-ti pasa. Nu te gandesti la el cand nu e “online”, nu impartasesti bucuriile, tristetile si ceea ce ti se intampla in mod curent, decat daca se afla intamplator online. Practic nu exista posibilitatea de a suda legatura. Si asta pentru ca nu exista implicare.
Mai nou se anunta tablete grafice pe care sa putem citi cartile “mai usor”. De asemenea, se anunta si disparitia incet incet a cartilor in forma cu care am fost pana acum obisnuiti. Oare ce urmeaza? Deja abia de mai stim sa scriem pentru ca nu o mai facem aproape niciodata. Poate va disparea in timp si hartia, poate copacii vor trai mai fericiti astfel. Dar oare noi vom fi mai fericiti? Eu una am dubii serioase. Totul are un pret, tehnologia nu face exceptie. Ne usuram viata dar ne si sapam groapa in acelasi timp.
M-ai pus si pe mine pe ganduri. Candva aveam si eu o prietena in Germania cu care comunicam prin scrisori. Alergam ca disperata dupa timbre ca sa ii raspund cat mai repede. Era mirc-ului am prins-o si eu in plina ei “glorie” cand, la fel, mergeam prin internet cafe-uri, in general cu o prietena.
Ai dreptate… incet incet dispar scrisorile, felicitarile. Urmatoarele generatii nu vor avea idee ce e aia o scrisoare. Oricum, eu am mai trimis si felicitari prin vehcea noastra posta.
Ori de zile de nastere la persoane din alte orase fiindca nu sunt adepta mesajelor de “La Multi Ani”, ori de Sarbatori. Si mereu alergam dupa timbre 
Parerea mea e ca era digitala a adus niste avantaje incontestabile, dar cu ele au venit si niste probleme aproape la fel de mari. “With great power comes great responsibility” spune vorba si e foarte adevarat. Era digitala a venit fara manual de utilizare pentru marea parte din noi si in lipsa unei educatii corespunzatoare, ca sa nu mai vorbesc de lipsa unui discernamant foarte necesar in randul tinerilor si nu numai… cine stie unde vom ajunge.
@Simina: si eu la fel alergam dupa timbre, multi ani. Abia de vreo 5 ani incoace m-am lenevit… dar am primit o doza de realitate acum de Craciun si sunt decisa sa ma intorc la vechile obiceiuri
@Cata: bine zici. Ni se pun constant pe tava o multime de avantaje tentante pe care cu greu le poti refuza, mai ales ca ele sunt utile, nu putem nega. E atat de usor, totusi, sa uiti de unde ai plecat… mi-e groaza de tinerii care cresc cu ele si nu beneficiaza de o educatie din care sa inteleaga riscurile la care se supun. O sa ajunga sa traiasca online.
Succes. Eu astept ziua unei colege sa ii trimit o felicitare
Numai ca nu mai stiu exact la ce numar locuieste 
O sa aflu 
cool
si mie imi plac felicitarile
Întotdeauna progresul are atât avantaje, cât şi dezavantaje…Recunosc că sunt o nostalgică a vremurilor în care scriam de mână, a vremurilor în care nu vorbeam cu un prieten care stă la câteva străzi sau cel puţin în acelaşi oraş, pe mess…
Am citit şi eu despre cartea digitală şi m-a întristat f tare…poate că va fi o formă să atragă tinerii, într-o epocă a tehnologiei, poate că va fi utilă în activitatea profesională, dar cum să înlocuieşti de bună voie cartea clasică? noi poate nu o vom face, dar cei care acum sunt foarte mici şi cei care se vor naşte de-acum încolo o vor face şi nici măcar nu vor şti ce au pierdut…nu vor cunoaşte sentimentul de a da pagină cu emoţie şi nerăbdare…
Mie îmi plac felicitările scrise de mână, îmi place surpriza dar şi magia deschiderii unei astfel de felicitări şi descoperirea scrisului unei mâini… îmi place să-mi bag nasul în cărţi, să-mi umflu nările şi să simt mirosul tuşului proaspăt, să desprind paginile încă neatinse, să simt mirosul pozelor vechi şi să le ating uşor cu teama de a răscoli secole de amintiri…
Minunat articol!
now that’s what i’m talking about
eu am omis fotografiile, dar si ele intra tot in categoria asta.
multumesc, Mihaela!
Au apus de mult vremurile in care ieseam la suc cu fetele pentru mici dar si interminabile discutii. Dupa suc preferam plimbarile in parc, continuand astfel discutiile interesante. Tehnologia are avantaje si dezavantaje. In Bucuresti pierdem prea mult timp in trafic..asa ca ne consolam cu online-ul.
eu merg cu metroul asa ca n-am probleme cu traficul
are si masina dezavantajele ei, in Bucuresti mai ales 
spuneti-mi si mi-e ca sa trimit o scrisoare prin posta din Germania in Romania cate timbre trebuiesc lipite pe plic ???.. va rog trebuie sa stiu exact !!
Esti tare
de unde sa stiu eu? du-te si tu la posta si intreaba 