Sunt o mare iubitoare a literaturii si inca de cand eram micuta de abia ma descurcam sa-mi leg bine sireturile de la pantofi, eram fascinata de carti. Inainte sa invat sa citesc o exploatam pe mama sa-mi citeasca. Biata de ea petrecea ore intregi zilnic langa mine recitand cu intonatie din zecile de carti de aventuri si povesti. A scapat abia din momentul in care am invatat sa le citesc singura. Nu as putea sa spun nici macar cu aproximatie cate sute de carti, poate mii, am citit pana in ziua de azi. Cine le mai tine sirul? In orice caz, cert este ca vorbim aici de un volum mare.

E adevarat, liceul nu m-a ajutat deloc in acest sens, ba chiar mi-a produs o usoara confuzie din care am iesit numai datorita bunicii mele care nu se lasa si imi recomanda incontinuu carti “bune”, indiferent de ce altceva eram obligata de scoala sa citesc. Vedeti voi, cartile de valoare “inestimabila” si “de necontestat” cu care ni se umpleau capul intr-una la orele de literatura nu eram tocmai pe placul meu. De fiecare data cand trebuia sa incep una ii priveam cu groaza coperta, ii masura ochiometric grosimea si deja ajungeam la o cifra estimativa care exprima numarul zilelor in care urma sa o termin. Asa, cam 3… luni! Desigur, punand la socoteala primele 5 zile in care ma imbarbatez sa o deschid, inca vreo 30 zile in care citesc primele capitole, cu pauze dese pentru a imi stapani plictiseala cu cate un pahar cu apa, o iesire la plimbare sau o intalnire cu un prieten, intre pagini Urma apoi inca aproximativ o luna in care nu ma atingeam de ea deoarece imi provoca repulsie chiar la o simpla privire in directia ei. Si restul… in restul de timp ma chinuiam sa indes pe gat fiecare rand fortat pentru ca nu mai aveam cand sa o aman, vacanta dura doar 3 luni. Inghiteam cuvant dupa cuvant, desi eram perfect constienta ca ma asteapta o inigestie in toata regula. Asta in primii ani. De la un punct am inceput sa devin alergica, astfel ca am decis sa ma las. Citeam la repezeala pe sarite, atat cat sa pricep despre ce e vorba si sa nu raman corigenta. Ar fi fost pacat ca o asa iubitoare de literatura ca mine sa nu ia nici macar nota de trecere. Eram debusolata, criteriile mele de apreciere a operelor literare nu se pupau deloc cu cele din programa. Nu vroia sa-i atinga nici macar putin buzele. Ba ma mult, isi intorceau incapatanate spatele si se incruntau nemultumite. Da, eram confuza, iar confuzia mea s-a spulberat abia dupa ce am inceput orele de filosofie, iar profesoara noastra a inceput sa ne citeasca din Nietzsche. Ei, uite ca incepe sa semene un pic a ce imi place mie, imi spuneam satisfacuta si fascinata totodata. Mai sa fie, poate nu o luasem eu chiar atat de profund pe aratura.

A mai durat ceva, insa am capatat curaj. Cartile bunicii, filosofia dom’soarei profesoare, incurajarile celor apropiati mi-au dat incredere sa continui impotriva curentului, sa aleg numai ce-mi place cu adevarat si simt ca are valoare, sa-mi formez singura o parere in loc sa o diger automat pe a altora. Acum, la ani buni dupa liceu, imi dau seama ca nimeni si nimic nu te poate invata sa recunosti un scriitor bun, decat experienta combinata cu inteligenta. Dupa ce ai dus la bun sfarsit sute de carti, scrise in epoci diferite, de autori diferiti, pe teme diferite, abia atunci incepi sa ai o idee. Pana atunci sunt doar cuvinte insirate, doar niste povesti pe care le intelegi sau nu, care te captiveaza sau nu, care reusesc sa te transpuna in pielea personajelor sale sau nu si care iti transmit niste stari sau nu. Ma frapeaza uneori pentru cateva secunde faptul ca unele persoane considera ceva scris cel mult mediocru, drept senzational. Dupa care imi revin si realizez ca lucrul acesta e firesc si nu e cazul sa judec.

Nu vreau sa sune a aroganta, insa eu nu citesc multe bloguri pentru ca mereu voi prefera sa citesc o carte. Nu pentru ca nu ar exista bloggeri inteligenti care au ceva de spus, din contra, motivul pentru care inca mai citesc SI bloggeri este tocmai acela ca se gasesc totusi cativa care scot capul din multime si care au ceva de spus. Acum am terminat Delirul de Laura Restrepo si zambesc pentru ca femeia asta scrie fabulos. Nu degeaba spunea Garcia Marquez despre cartea asta ca e “o lectura pasionanta”. Chiar este, de la prima pana la ultima pagina. Sunt perfect constienta ca nu voi citi pe blogul nimanui ceva scris cu atata maiestrie. Si stiti de ce? Pentru ca scriitorii se nasc, nu se fac. Si se nasc cu un talent, dar lucrurile nu se opresc aici. Nuuu, nu este numai talent. Talente avem fiecare dintre noi la cate ceva. Ei traiesc prin asta, ei simt nevoia sa-si astearna gandurile pe hartie la fel cum simt nevoia sa manance cand le e foame. Scrisul nu e o simpla activitate pentru ei, e o nevoie vitala. De aceea cartile lor au viata. Noi ceilalti nu stim sa le dam viata pentru ca nu ne punem propria viata in ele.

© Kekszfolt

Sunt convinsa ca stiti deja faptul ca sunt o ciocoholica inraita si fara speranta de vindecare in aceasta viata sau in cele care urmeaza . De asemenea, sunt convinsa ca stiti si cat de buna este ciocolata, nu-i asa ? Atunci intreb si eu… de ce va feriti de ea ca de dracu’? (intrebare adresata in mod special fetelor ) Pentru ca ingrasa, nu? De aceea cand cineva se apuca sa o manance, se gaseste intotdeauna cineva sa-i sara in cap sa o atentioneze, evident si printr-o mimica aferenta de scoatere socata a globurilor oculare din orbite ca nu e bine sa mananci atata pentru ca.. ingrasa. 8-)Ma intreb cine a raspandit zvonul asta idiot! Sigur o persoana obeza. Ciocolata nu ingrasa! Uitati-va putin la persoanele mari iubitoare de ciocolata sau la popoarele vestite pentru ciocolata. Sunt frantuzoaicele vestite pentru obezitate? Nu prea cred, ba din cate imi amintesc, conform unor studii, frantuzoaicele sunt femeile cu cea mai frumoasa silueta din lume. Oare de ce?

1. Pentru ca nu se indoapa cu ea pana simt ca le plezneste stomacul si sunt pe care sa primeasca inapoi ciocolata prin acelasi orificiu pe care au inghitit-o; si
2. Pentru ca stiu ce fel de ciocolata sa consume – de calitate .

Primul contact cu boabele de cacao a avut loc datorita exploratorului Cristofor Columb (1502), care le-a adus in Europa din Lumea Noua. Cu toate ca la acea vreme ele nu s-au bucurat de un succes prea mare, deoarece nimeni nu stia la ce folosesc, in 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit ca Montezuma (conducatorul aztecilor) obisnuia sa bea aproape 50 de cani dintr-o bautura preparata din aceste boabe de cacao. Fiind cam amara pentru gustul lui Cortez, spaniolii i-au adaugat trestie de zahar si i-au imbogatit aroma cu vanilie si scortisoara. Locuitorii Spaniei au inceput, treptat, sa aprecieze miraculosul preparat, servit cu precadere de aristrocatiei, si nu au dezvaluit Europei secretul acestei bauturi timp de un secol. Calugarii spanioli au fost cei care au facut public modul de preparare a acesteia, fiind rapid apreciata la Curtea Regala franceza si britanica. Acum este nu doar printre cele mai indragite bauturi din lume, dar si cel cel mai delicios desert.

Numele ciocolatei provinde din limba incasa de la “cacohuaquatl”, care inseamna “cadoul gradinarului paradisului catre primii oameni”, adica a zeului Quetzalcoatl.

Orice ciocolata contine doar un anumit procent de cacao, restul fiind un amestec de alte substante. Ei bine nu partea de cacao este cea care ingrasa, ci restul, motiv pentru care este foarte important ce fel de ciocolata consumi. O ciocolata ieftina de la buticul din colt va contine un procent foarte mic de cacao, iar restul substantelor din compozitie vor fi multe si de calitate proasta si, de cele mai multe ori, va contine si o gramada de zahar si E-uri. O ciocolata de buna calitate va contine mai putine “prostii” care ingrasa si se ataseaza la molecula noastra de ADN provocand mutatii genetice supranumite cancer. De aceea este bine de retinut ca numai ciocolata amaruie este benefica, intrucat are un continut mare de cacao, cea care este purtatoare de substante benefice, si deasemenea contine mai putin zahar.In plus, ciocolata nu duce la ingrasare, datorita prezentei teobrominei si a cafeinei, iar trigliceridele din compozitia ei sunt slab absorbabile de tesutul adipos uman. Mai mult, ciocolata amruie ajuta la slabire datorita faptului ca diminueaza apetitul pentru mancaruri grase. Teobromina prezinta in plus proprietati bronho-dilatatoare, stimuleaza sistemul nervos central si amelioreaza performantele musculare. Cafeina are rolul sau de tonic cardiac, sporeste atentia ai intarzie aparitia oboselii.Ciocolata contine de asemenea si endorfine, hormonul care se declanseaza atunci cand te indragostesti. De aceea ciocolata este considerata afrodisiac. Consumata in exces are, insa, efect contrar. Datorita stimularii endorfinelor, ciocolata ajuta la relaxarea organismului oferindu-ti totodata o stare de voie buna. Deci nu este un mit feminin, ciocolata chiar te face fericit.

Beneficiile ciocolatei nu se opresc aici, nu degeaba a fost supranumita “bautura zeilor”. Cacaoa poseda un puternic efect antioxidant natural, protejand impotriva oxidarii lipo-proteice, ceva mai mult decat alte alimente sau bauturi bogate in antioxidanti polifenolici. Unele studii clinice au demonstrat, de asemenea, un efect de reducere a tensiunii arteriale si de imbunatatire a dilatatiei vaselor de sange. Chiar a existat o dieta numita “Dieta Ciocolata”, care punea un accent deosebit pe consumul de capsule de ciocolata si cacao.

Iata de ce. Ciocolata contine:
70% acizi grasi saturati (acid stearic, care se transforma rapid in acid oleic si care actioneaza asupra metabolizarii hepatice a colesterolului si a acidului palmitic);
30% acizi grasi nesaturati (acid oleic esenţial, vasoprotector).
Aceasta compozitie de acizi grasi face ca ciocolata sa fie un instrument impotriva actiunii daunatoare a oxidantilor (responsabili de imbatranire si de declansare a cancerului) si ii confera proprietati hipocolesterolemiante (datorita fitosterolilor si fibrelor). Consumul ciocolatei diminueaza, de asemenea, riscul de arteroscleroza, datorita proprietatilor sale antiarteromatoase.

Contrar credintei populare conform careia ciocolata este nesanatoasa, ea contine numeroase substante nutritive: vitamina B si minerale (fosfor, magneziu, zinc, cupru, potasiu). De asemenea, consumul de ciocolata neagra ajuta igiena orala, lasand o respiratie proaspata si protejand chiar impotriva cariilor dentare. Deci nu fac carii, le previn. (Aviz parintilor care le interzic copiilor sa manance ciocolata pe motiv ca-si strica dintii).

Desi este considerata vinovata de aparitia acneei, studii clinice nu au putut confirma acest lucru. Cu toate acestea, zaharul din ciocolata poate contribui la cresterea valorii glicemiei, iar laptele este dovedit a favoriza aparitia acneei, deci, in general, consumul excesiv de ciocolata cu lapte poate intr-o oarecare masura favoriza aparitia acneei. Daca cea cu lapte nu este tocmai benefica aspectului pielii, ciocolata amaruie face pielea frumoasa si sanatoasa, protejand stratul exterior al pielii.

In ceea ce priveste ciocolata alba, ea este produsa din unt de cacao, zahar, lapte, vanilie si alte arome. Nu contine cacao pudra sau alte preparate din cacao, de aceea are o culoare apropiata de alb. Eu personal nu pot sa o sufar si nici nu o consider ciocolata .

Pentru posesorii de animale, este bine de retinut urmatoarea informatie:
In cantitati suficiente, teobromina din ciocolata este toxica pentru organismele animale precum caii, cainii, papagalii, rozatoare mici si pisici, deoarece acestea nu sunt capabile sa metabolizeze substanta chimica in sine. Daca sunt hraniti cu ciocolata, teobromina va ramane in sistemul lor circulator o perioada de timp pana la 20 ore, iar animalele vor experimenta crize epileptice, infarct miocardic, hemoragii interne sau chiar moartea. Deci nu oferiti ciocolata animalutelor de companie decat daca nu le mai iubiti si vreti sa dispara!

In concluzie, ciocolata este minunata pentru organism, dar nu orice fel de ciocolata si nu in exces. Asa ca nu e pacat sa o evitati?

Am depasit in mod oficial 25 de ani. Iar asta pe mine inseamna… criza existentiala! Complet absurd, daca ne gandim ca eu eram cea care pana acum sustinea cu tarie ca astfel de crize sunt fara sens. Dar nu va impacientati, nu  a fost o criza de lunga durata, pentru ca s-a trezit S. din senin sa-mi trimita un mesaj in care mi-a scris ca NU CUMVA sa am o criza existentiala! “:-s ok” Si asa s-a dus si criza mea dupa o durata de maxim 30 de minute.

Cu ocazia asta am inteles si ce inseamna crizele astea si de ce apar. La unele prietene au aparut la 20 de ani odata cu schimbarea “prefixului”, la alte femei am observat ca apar la 30 de ani odata cu alta schimbare de “prefix”. Pe mine, insa, m-a “speriat” “sufixul” 6.

Iata ce  parere au psihologii in privinta crizelor de varsta. Se face ca intre 20 si 30 de ani omul ajunge la un moment de cotitura in viata lui in care asteptarile, aspiratiile si convingerile pe care si le intiparise in minte despre viata lui se ciocnesc cu realitatea. Este momentul unei analize a realizarilor pe care le-a infaptuit in comparatie cu asteptarile pe care le avea. De obicei ele nu prea coincid, pentru ca e in firea omul sa-si construiasca niste imagini ideale despre cum doreste sa fie viata lui. In plus, are loc o reevaluare a valorilor, a “eu-lui” si, totodata, o necesitate de acceptare a naturii sale imperfecte si a faptului ca sunt unele lucruri din viata sa care pur si simplu nu se pot schimba sau nu se pot schimba de pe o zi pe alta.

Pentru barbati, aceasta este o perioada in care multi isi schimba serviciul sau modul de viata, cele mai frecvente motive fiind insatisfactia fata de ceva ce tine de postul respectiv. Spre deosebire de ei, la femei criza apare datorita inversarii prioritatilor pe care le avea la inceputul vietii. Spre exemplu, o femeie de cariera care initial s-a dedicat vietii profesionale, va dori o familie, casatorie, copii, pe cand o femeie care s-a casatorit foarte tanara si s-a dedicat familiei si copiilor, va dori dintr-o data sa-si construiasca o cariera. Asa ca iata si criza.

Desi e denumita “criza de 30″, ea nu se refera strict la pragul de 30 de ani si, dupa cum putem observa si concret in jurul nostru, varsta difera de la persoana la persoana. Explicatia este nevoia fiecaruia de a-si stabiliza locul in viata de adult. Si in cazul meu, evident, este legata tot de asteptari si inversarea prioritatilor. Trebuia, insa, sa imi imaginez ca va aparea, din moment ce-mi stabilisem ca pana la 25 de ani sa rezolv puzzle-ul si eu inca stau cu piese impastiate de jur imprejur, iar sistemul de valori mi s-a rostogolit cu 180%, astfel ca-mi privesc universul cu susul in jos. Dar nu-i nimic, nu mi-a luat mai mult de o jumatate de ora + un sms de la S. pentru a constientiza inutilitatea dramatizarii. Deci gata cu crizele,  e timpul pentru petrecere.

Dupa cum bine stiti, cutremurul din Haiti a avut urmari dezastruoase: peste 100.000 de morti, intregi cartiere complet distruse si, conform Crucii Rosii, cel putin o treime din populatia tarii are disperata nevoie de ajutor umanitar.

Click aici pentru a ajuta oamenii din Haiti cu hrana. Nu va costa absolut nimic, fondurile sunt puse la dispozitie de sponsori. Sunt doar doua clickuri care pot ajuta niste oameni loviti de catastrofa. Haideti, faceti un mic efort.

De cate ori vi s-a intamplat sa va ganditi “ce frumos ar fi daca as putea sa fac… ” ceva, nu conteaza ce… sa simtiti un imens flux de energie care va inunda pe dinauntru si efectiv va da aripi sa puneti osu’ ca sa obtineti acel ceva, chiar atunci pe loc! Cateva secunde ati putea zbura, pentru ca in secunda doi ratiunea, experientele anterioare, perceptia voastra despre sine sa-i dea in cap si intregul vostru elan sa se prabuseasca in gol lasand in urma ei o groapa perfect conturata, asa ca-n desene animate.

Vedem pe altii ca reusesc sa faca lucrurile pe care le dorim, dar le gasim tot felul de scuze, ba ca a avut noroc, ba ca a avut pile, ba ca era mai talentat, mai destept, mai iscusit, mai… etc. Si asta pentru ca de fapt vrem sa ne gasim noua scuze ca sa nu fim nevoiti sa ne straduim mai tare. Unde e problema? Ma mir ca sunt atat de putini cei care o vad. Multi au impresia ca de fapt e lipsa vointei, dar asta e numai o jumatate din problema. Cealalta jumatate este ceacare face diferenta intre doi oameni, ambii cu vointa, dintre care doar unul dintre ei reuseste sa obtina ceea ce-si doreste, pe cand celalalt nu.

Asa ca sa vedem unde e buba. De cand incepem sa ne formam personalitatea, ne construim niste pareri despre noi, prin simpla constatare a unor fapte petrecute de-a lungul timpului si a parerilor exprimate de cei apropiati. Spre exemplu, cineva are dificultati in perioada copilariei cu lectiile de pian. Parintii l-au dat ca sa invete, dar profesoara il tot atentioneaza ca nu canta bine, ca greseste notele, etc. Desigur, poate nu orice copil ar reactiona la fel, dar unii ar ramane cu impresia ca nu se pricep la muzica si gata. S-ar lasa de cantat, le-ar spune parintilor ca nu mai vrea nici in ruptul capului sa puna vreodata mana pe o clapa, fie ea alba sau neagra, si cu asta basta. Drept pentru care, de atunci, de fiecare data cand va auzi pe cineva cantand superb la pian si se va gandi “ce frumos ar fi daca as putea si eu sa invat sa cant”, i-ar revni in minte acea veche conceptie formata inca din copilarie: “dar tu nu te pricepi la muzica, nu-ti amintesti?” Si te dezumfli instant cu vis cu tot, ca un balon intepat. Si cari conceptia aia veche in spinare ca Sisif pe munte. Pana cand?

Ce-ar fi sa lasam trecutul sa fie trecut? Vorbeam candva despre acel “suntem ceea ce gandim”. Tot ceea ce suntem acum este rezultatul gandurilor noastre trecute, al energiilor noastre trecute, al felului in care am stiut sa cream acest prezent. Drept pentru care prezentul este ceea ce vom cunoaste ca viitor si asa mai departe. Atata timp cat acum, in prezent, ne legam cu lanturi de gandurile noastre trecute, ramanem prizonierii inchisorii trecutului, condamnati sa traim nimic altceva decat ceea ce am fost. Daca vrem cu adevarat un viitor cu ceva nou in el, ceva ce ne dorim, ceva ce pana acum nu luasem in considerare si nu credeam realizabil, e cazul sa ne eliberam si sa avem curajul sa dezlegam lanturile cu care ne-am inhamat. Sa intelegem faptul ca noi nu suntem aceia de atunci, aia am fost, acum suntem altceva si putem sa fim altceva. Daca acel copil ar lasa in urma bagajul “dar nu te pricepi, nu-ti amintesti?” ar incerca din nou si in mod sigur ar canta la pian. Poate nu genial (nu ne nastem cu totii Mozart), dar macar decent.

Nu sunt un om ar retetelor dar asta functioneaza garantat, de fiecare data:
1. Defineste ce-ti doresti si blocheaza “mesajele binevoitoare” ce tin de trecut care iti apar ca un automatism in minte. Daca tu nu crezi cu tarie ca poti obtine acel ceva, nici nu-l vei obtine, poti sa uiti!
2. Considera ca deja l-ai obtinut si fii recunoscator pentru asta. Aici intervine partea cea mai dificila unde o vointa de otel si o fire optimista sunt absolut indispensabile. Scepticismul trebuie sa lase loc increderii. La inceput vi se va parea o minciuna gogonata si poate nu veti reusi, dar perseverati. Dupa ce va ies cateva incercari si va veti convinge ca functioneaza, va merge mai usor.
3. Eu nu sunt credincioasa, nu ma rog nimic, dar cred in energie si in faptul ca tot ce se intampla pe lumea asta si in univers in general se supune legii atractiei. Energia noastra e cea care atrage ceea ce ni se intampla, ceea ce primim. Daca ne dorim ceva si starea noastra de spirit e pozitiva, linistita, atunci il obtinem garantat. In schimb, daca mentinem o stare negativa, agitata, ceea ce ne dorim se risipeste fara urma. Asa ca aveti grija la starea de spirit. Incercati sa fiti suficient de puternici incat sa puteti fi fericiti, recunoscatori si multumiti, ca si cand acel ceva pe care vi-l doriti se afla deja in mainile voastre, desi nu se afla inca nimic acolo, iar Providenta vi le va plasa direct in palma atunci cand va asteptati mai putin.