Dar nu in Austria, ci in Romania .

Nu a fost pentru prima oara cand vizitam Sibiul, dar a fost prima oara cand l-am vizitat iarna de sarbatori, iar surpriza a fost uriasa. Poate a fost aglomeratia din perioada festivalului Artmania sau poate a fost entuziasmul meu de vara care m-a impiedicat sa observ detaliile cu atentie… poate pur si simplu s-a produs o schimbare intre timp. Cert este ca Sibiul are un look unitar si stilat, ca un oras din Europa Occidentala, este curat si civilizat, oamenii sunt atat de amabili si simpatici de nu-mi venea sa cred, se plimba linistiti si senini, nu se imbrancesc ca niste vite uracioase si nervoase. E un fel de enclava austriaca in mijlocul Romaniei. Priviti si voi cat de frumos este luminat. Si nu e doar promenada centrala, ci tot orasul!

Iubesc Bucurestiul, dar trebuie sa recunosc ca Sibiul e minunat. Poate si-ar pierde din farmec daca as trai in el zi de zi, dar in mod sigur vreau sa-l revad. De la cladirile cu “ochisori”, zidurile cetatii vechi, arhitectura tipic nemteasca, Biserica Evanghelica din a carei turn poti vedea panorama orasului, pana la sutele de porumbei din Piata Mare, cafenelele in care poti savura cele mai delicioase deserturi si bauturi vieneze pe fundal de Beethoven cantat live la pian, mic dejunurile pe muzica de Bach, librariile cu usi largi deschise, magazinele de suveniruri sau kurtos kallacs-ii cu nuca, Sibiul are un aer aparte, strain de meleagurile noastre.

Nu este nici un element care aminteste de Romania, cu exceptia tigancilor care vand  buchetele de vasc la capatul promenadei, tarabele de kitsch-uri de langa patinuar si limba romana. Sau cel putin asa am crezut, pana cand am dat peste privelistea de mai jos si pana cand clubul de langa hotelul unde eram cazati si-a inceput activitatea nocturna si hiper-zgomotoasa. Cata il asemana cu nuntile tiganesti… deci va puteti imagina .

De revelion am petrecut la Cafe Wien cu piano bar si bunatati. Atat de multe bunatati incat am deveni unu din “acei” oameni care se inoapa prea mult si apoi se simt rau. Si asta nu ar fi fost atat de rau, daca nu venea si cu o serie de bauturi combinate . Am vazut si artificiile de la miezul noptii, dar printre stropi de ploaie care-mi curgeau direct in paharul cu sampanie, motiv pentru care am scurtat “vizita” si am alergat inapoi inauntru imediat ce s-au oprit. Nu le-am pozat pentru ca eram prea ocupata incercand sa-mi deznod uriasul fular cu ciucuri infasurat de 3 ori in jurul gatului, pentru a putea sa-mi pun gluga de la geaca si sa-mi ascund undeva de ploaie aparatul. Nu am reusit decat sa vars sampania . Dar hey, oricum cel mai probabil le-ati vazut cu totii la TV.

Mai demult obisnuiam sa fac multe poze in vacante, atat de multe incat imi venea rau cand trebuia sa le descarc si sa ma si uit la ele. Asa ca noua mea  deviza e mai putine poze, mai putin turism “japonez” si mai multa arta. Pe principiul “less is more”. Nu stiu cat am reusit partea cu “arta”, dar macar nu am murit de plictiseala descarcand la ele. Am ajuns la concluzia ca cel mai bine e nu sa cauti subiecte de fotografiat, ci sa apesi pe buton atunci cand simti asta, spontan, irational, intuitiv. Poate data viitoare vor fi mai colorate, dar cel putin deocamdata eu prefer alb-negru.