Baieti, buni sau baieti rai, cam astea sunt categoriile in care incadram tipii din jurul nostru in mod obisnuit. Daca e atent, docil si cam bleg, clar e baiat bun, daca e atractiv dar nepasator si dificil, atunci e baiat rau. Asa sa stea oare lucrurile? La o prima vedere e mai haios sa-i impartim in doua extreme si sa glumim pe tema asta, plus ca e mult mai usor sa pui o eticheta pentru a avea o oarecare siguranta in privinta a ce te asteapta. Din pacate, experienta pe mine m-a invatat ca tipologiile sunt mai numeroase, nu numai doua, ba mai mult, si ele sunt destul de vagi. Si am sa argumentez.

1. Va amintiti de tipul acela timid din liceu, caruia abia ii scoteai cu clestele cuvintele din gura, sau daca reuseai sa-l faci sa se simta suficient de confortabil ca sa palavrageasca mai relaxat, era numai pentru ca-ti povestea despre jocuri pe calculator sau mai stiu eu ce dracii care te plictiseau. Nu prea il vedeai in companie feminina decat daca era vorba de colege de clasa, sora sau vecina de bloc, si asta pentru ca succesul sau la femei era nul. Poate ravnea in secret la un succes extraordinar la fete, poate era indragostit de una din tipele populare din grup, dar toate zaceau bine ferecate in carapacea lui singuratica. De ce? Pentru ca era nesigur, pentru ca nu se considera dintre cei “populari”, ca nu avea sarm, ca nu era interesant, ca era neindemanatic si nu foarte aratos. Toate astea isi puneau amprenta. El era ceea ce numim “baiatul bun”. Era cel mai bun prieten al fetelor, era mereu atent cu ele, nu le uita ziua de nastere, le ajuta la nevoie, si cate si mai cate. Ar fi fost prietenul ideal, daca ar fi fost mai… frumos si mai… increzator si mai… interesant si mai… cu acel ceva… nu gasiti cuvantul, nu? Ei bine cuvantul e… inaccesibil. Baiatul bun pune totul pe tava, e si putin disperat sa aiba o relatie serioasa si asta se simte, e gata sa iti ofere si umarul pe care sa plangi la greu, si orice altceva ti-ai putea dori, toate ca sa te faca fericita. Incearca  sa iti fie pe plac pentru ca se simte nedemn de tine, nu are suficienta incredere in el insusi si nu-si vede valoarea. Asa ca incearca din greu. El are nevoie sa se simta pretuit, important, interesant, atragator, cuceritor… practic tot ceea ce nu se simte.

Daca ajungi sa fii iubita lui, mai ales daca ai avut cateva relatii esuate la activ si, mai ales, daca ai ramas cu sechele din partea unor “baieti rai” mai interesanti si mai atragatori, probabil un “baiat bun” pica fix ca un pansament pe rana. Totul bine si frumos, nu? Ei bine nu prea, si aici intervine partea in care se rupe tiparul. Baiatul bun nu are experienta, nu a fost cu multe femei, poate esti chiar prima si singura sau, in cel mai bun caz, a treia. Odata ce te cucereste pe tine isi dobandeste increderea si incepe sa se simta asa cu nu reusise pana atunci. Capata si curaj, incepe sa simta gustul succesului. Si atunci de ce s-ar orpi aici? Incepe sa nu mai vrea sa fie fraierul care iti este mereu la dispozitie. Din “baiatul bun” de odinioara nu mai ramane mare lucru. Frustrarile ies la suprafata intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu. Poate va dori sa fie cu alte femei, pentru ca acum stie ca poate avea si succes. Poate va incepe sa consume tot felul de substante dubioase, pentru ca vrea sa experimenteze tot ce nu a facut mai demult. Poate incepe sa devina indiferent, agresiv, etc. Cert e ca un “baiat bun” de la varste fragede nu garanteaza si un barbat in toata firea la fel de bun. E cu dus si intors, poate deveni si mai bun, dar poate deveni si exact opusul a ce era atunci cand l-ai cunoscut.

2.  In liceu era ca un magnet pentru fete, vesnic inconjurat de ele, vesnic in centrul atentiei. Arata bine, stia sa se faca placut, cu alte cuvinte, avea charisma. Fetele suspinau dupa el in timpul orelor si ieseau buluc afara din clasa in pauze sprand sa-l vada, sa vorbeasca ceva cu el sau macar ca el sa le observe existenta, iar seara adormeau cu gandul la el. Ce mai, era Cassanova in devenire. Avand asa un background, e normal ca s-a umplut de tupeu si incredere in persoana lui. Drept pentru care, odata devenit adult, a dobandit suficienta experienta incat sa stie sa cucereasca femei. Si ciar reuseste. E genul de barbat pe care il vezi relaxat, sigur pe el si inconjurat de o anume aura greu de definit, dar care simti ca inglobeaza acea experienta, faptul ca a fost cu multe femei. Nimic din el nu striga “sunt disperat sa am pe cineva langa mine”, din contra. El nu face decat sa traiasca clipa. Aici insa, intervine diferenta intre anumiti “baieti rai”, care sunt destul de misogini din fire si nu se ataseaza de nimeni, nici nu cauta ceva serios, ci doar distractie de moment, aventuri. Poate au si relatii, dar in care nu se implica emotional decat intr-o foaaaaaarte mica masura sau chiar deloc. Isi inseala partenera pentru ca pur si simplu nu e monogam, nu crede in asa ceva si nu se poate abtine. Lui ii plac femeile si vrea sa le aiba pe toate cele care ii plac. Punct. Nu e nimic de interpretat, pur si simplu nu ii pasa de tine. Poate ii pasa de anumite avantaje pe care relatia cu tine i le aduce, dar nimic mai mult. Eh, in afara acestui tip, mai exista si altul: barbatul “Don Juan” si-i zic asa pentru ca lui ii pasa de fiecare femeie pe care o cucereste, si pune la bataie tot arsenalul pentru asta. E un adevarat gentleman si probabil se va purta impecabil, te va coplesi cu atentie si afectiune, flori si cadouri, astfel ca totul va parea “prea bun ca sa fie adevarat”. Si nici nu este, pentru ca “Don Juan”-ul nu este niciodata indragostit de femeia de langa el, ci de ideea de dragoste, care i se pare sublima. Are un ideal feminin in minte pe care il cauta si spera sa il intalneasca intr-o buna zi, in fiecare femeie pe care o cucereste, insa niciuna nu se va ridica niciodata la nivelul asteptarilor lui. Asa ca se plictiseste, odata cucerita femeia nu mai prezinta interes, asa ca trece la urmatoarea. C’est la vie!

Inainte sa-i punem la zid trebuie sa ne gandim ca nimeni, dar absolut nimeni nu ramane o viata intreaga neschimbat. Unii oameni au anumite predispozitii, cum este cea pentru poligamie. Cu toate astea, fiecare trece prin experiente care ii schimba. Destui “baieti rai” devin asa pentru ca ori nu au avut destula minte, ori au crescut intr-un mediu mai special, ori anumite sechele i-au determinat sa aleaga sa adopte o atitudine rece, detasata si lipsita de atasament in relatii. Dar si sechelele se pot vindeca. Poate ca acel proverb “lupul schimba parul, dar naravul ba” se aplica intr-o oarecare masura, dar nici ceasul biologic nu e de negljat. Poate ca unii ajung sa-si traiasca viata la fel pana la batranete, sarind dintr-o aventura in alta, insa nu va fi fara regrete. Altii, insa, vor alege sa se schimbe partial si sa imbunatateasca anumite defecte, astfel ca sunt “baieti rai” care ajung sa aiba familii fericite, chiar daca o dau in bara ocazional si chiar daca au avut de parcurs un drum foarte lung si anevoios pana acolo. Pana la urma tine de structura interna a fiecaruia.

In concluzie, dupa cum ati putut observa, lucrurile nu-s deloc asa albe sau negre ca in teorie. Pana la urma nimic nu garanteaza o relatie fericita decat modul in care fiecare reuseste sa-si defineasca nevoile/dorintele (reale!) si sa aleaga un partener in conformitate cu ele, sau pur si simplu sa aleaga omul potrivit pentru situatia potrivita. E si o chestiune de circumstante. Poate intr-o seara ai chef de o aventura si un “baiat rau” in cautare de acelasi lucru poate fi omul ideal pentru tine in acel moment. Sau poate vrei un moment de liniste in compania unui barbat in care sa poti avea incredere sa-i povestesti ce ai pe suflet fara ca el sa ti se holbeze in decolteu si apoi sa caste plictisit si sa se intrebe cat mai dureaza pana il inviti la tine acasa. Poate un “baiat rau” e mai incitant la prima vedere, dar poti avea enorm de suferit daca pui suflet intr-o relatie cu el, daca ai anumite asteptari pe care el nu le poate satisface. Poate un “baiat bun” pare perfect pentru a-ti linge ranile dupa un “baiat rau”, insa te poti trezi ori moarta de plictiseala fiindca un om atat de docil nu ti se potriveste, ori langa un om pe care nu-l mai recunosti si care ajunge sa iti provoace repulsie.

Nu categoriile conteaza, ci omul. Nuantele sunt variate si poti intalni destule persoane pe care sa nici nu le poti incadra nicaieri. Important e sa fii deschis sa cunosti ce e in spatele ambalajului si cine stie, poti fi placut surprins. Dar fara naivitate, caci nu exista porci roz care zboara. Si fara a interpreta mesajele celuilalt prin prisma unor proiectii ideale proprii. Femeile au instincte materne care le determina in timp sa aiba tot felul de comportamente, la baza lor, similare. Ca aleg sa creasca plante, sa aiba grija de animalute sau sa aduca pe calea cea dreapta barbati, ideea e aceeasi: le place sa “creasca” chestii. Totusi e bine de retinut ca barbatii nu sunt nici catelusi, nici iepurasi, nici plante. Nici macar bebelusi. Poate ca pana la 22-23 de ani mai poti reusi sa modelezi/cizelezi unul in anumite privinte (de obicei, mai superficiale), insa dupa 25 de ani NU MAI AI NICI O SANSA. Nu va chinuiti sa ii schimbati, sperand ca veti fi zana cea buna cu puteri magice care va transforma un cersetor in print. Nu functioneaza. Ei nu se mai schimba, pentru nimeni, decat daca au ei chef. Si de obicei nu au , asa ca nu mai porniti batalii imposibile, ca nu faceti decat sa irositi energie, timp si sentimente.

Oara cat este de simplu in ziua de azi sa-ti gasesti linistea interioara, in conditiile in care zgomotul orasului este intr-o continua derulare? Deschizi usa de la balcon sau geamul si in casa iti patrunde imediat vacarmul produs  de trafic, vocile deloc suave ale persoanelor de etnie rroma care cumpara fiare vechi, clopotele bisericilor din vecinatate, tobele manelistilor din spatele blocului sau muzica house de la vecinii de bloc… Iesi din casa si dai direct nas in nas cu ele. Pe strada, acasa, in mijloacele de transport, nu ai scapare. Si atunci cum faci sa-ti gasesti oaza de liniste fara a te izola in varf de munte, inainte de 3 noaptea, daca ai noroc sa nu fie nici o petrecere zgomotoasa in bloc?

Imi aduc aminte de un episod din Sex and the City in care Charlotte mergea la o sedinta de acupunctura la un medic chinez renumit. Dupa ce-o transforma pe Charlotte in perna de ace, doctorul iese din salon, nu inainte de a o indemna sa se linisteasca si sa-si gaseasca “centrul”. Nu prea intelege ea mare lucru, dar inchide ochii si se straduieste sa se relaxeze, fara succes insa. Protestatarii cubanezi din strada faceau o galagie de nedescris si, pierzandu-si rabdarea, iese chinuita si plina de ace din salon, strigand dupa doctor sa vina sa o ajute pentru ca nu se poate nicicum concentra din cauza cubanezilor de afara. Insa raspunsul chinezului nu-i este deloc pe plac… El o indeamna sa invete sa blocheze energia negativa ce vine din exterior catre ea, pentru ca altfel nu-si va gasi niciodata “centrul”. Debusolata, ea paraseste cabinetul pentru ca nu reuseste nicicum sa puna in practica sfatul medicului chinez.

De ce e atat de greu pentru majoritatea persoanelor sa blocheze energia aia nociva externa si sa se concentreze pe interior, unde sa-si gaseasca si linistea? Pentru ca nu multi sunt familiarizati cu exercitiul meditatiei si beneficiile sale, ba chiar resping aceasta practica din start considerand-o o prostie inutila. Cu exceptia practicantilor yoga si a celor de religie hindusa, budista etc, nu exista nici un contact intre persoana si interiorul sau, decat accidental poate atunci cand simte multa suferinta sau multa bucurie. Nimic din cultura noastra nu ne invita sa ne privim interiorul, sa ne concentram pe starile care vin la suprafata din interior catre exterior si nu invers. Astfel ca ajungem sa traim pe pilot automat, adica pasiv, raspunzand exclusiv la stimulii externi, fara a ne crea exteriorul in functie de ce generam din interior. Si daca nu facem altceva decat sa raspundem, in loc sa participam activ, cum am putea sa ne gasim linistea? Ea nu are de unde sa ne parvina in mediul in care traim, decat daca il schimbam radical si ne mutam in pustietate.

Primul pas este concentrarea. Cand ati fost ultima oara atenti la propria vostra respiratie spre exemplu? Cu fiecare inspiratie puteti alege sa lasati doar energia vitala benefica a universului sa intre si sa circule prin intreaga voastra fiinta, devenind constienti ca suntei o parte a lui si creand o conexiune intre voi, pentru ca intre noi si toate celelalte elemente universale exista o permanenta interactiune. Fiecare dintre noi este de fapt o masa de energie, conectata la energia tuturor celorlalte fiinte vii. Cu fiecare expiratie, lasati sa iasa din interiorul vostru orice urma de energie negativa pe care ati acumulat-o: stres, nervi, suparari etc. Odata ce mentineti concentrarea se produce o detasare de tot ce inseamna atasament. Pentru ca tot ce ne afecteaza se intampla datorita atasamentului nostru, fie fata de un lucru, o persoana, o problema, o situatie. Detasarea produce calm deoarece se afla in spatele gandurilor si sentimentelor generate de ganduri si, totodata, deoarece aduce omul mai aproape de natura lui si il determina sa fie mult mai constient de ceea ce este de fapt – nu o masinarie ghidata de sentimente si stari aleatorii, ci o fiinta desavarsita. Acolo este si “centrul” luminos despre care vorbea medicul chinez si acolo este si linistea si calmul pe care le puteti simti, blocand zgomotul de fond.

Nu uitati ca nu sentimentele si starile pe care le simtiti ca reactie la ce vine din exterior sunt cele care va conduc,  ci voi sunteti cei care alegeti ce stari si sentimente doriti sa simtiti. Ciclul firesc si benefic este interior -> exterior, si nu invers. Veti spune poate ca e greu, ca nu poti sa nu fii afectat, ca nu poti sa nu raspunzi la exterior. Evident ca usor nu este. Dar asta e scuza celor care nu au suficienta putere si autocontrol. A te lasa ocazional coplesit cateva clipe de o anume problema e una, pentru ca pana la urma e firesc sa nu avem la fel de mult autocontrol si intelepciune ca Dalai Lama, dar a te lasa in voia sortii in mod perpetuu e cu totul alta.

P.S. Daca tot nu-s deloc fana zambile si totusi am primit una pe care, deci, sunt nevoita sa o gazduiesc, am transformat-o in material de pozat .

Pentru ca ati vrut poza cu noua frizura .

“Words and eggs must be handled with care.
Once broken they are impossible
things to repair.”

(Anne Sexton)

Cat de mult conteaza oare sinceritatea? Sau mai bine zis, pana unde e bine sa mergi cu ea de gat? Exista limite sau e de preferat sa exprimi ce simti, ce gandesti in fiecare situatie? Probabil parerile sunt impartite. Poate unii ar spune ca atunci cand ascunzi ceva e ca si cum ai minti, prin omisiune, asa ca a ascunde ceva e ca si cum ai trada intr-un fel. Altii poate considera ca nu are mare importanta, atata timp cat nimeni nu este afectat si sunt, desigur si mincinosii de profesie experti in a musamaliza si fabrica povesti. Sunt oameni si oameni, abordari de toate felurile.

Pana de curand si eu era adepta adevarului in orice circumstante, poate si din cauza ca mi-e extrem de greu sa ascund ceva, ma macin pe dinauntru pana explodez si nu mai am incotro decat sa-mi exprim pozitia. Si totusi, m-am inselat, asta nu e nici pe departe solutia optima. E departe, departe de ceea ce inseamna optim. A fi prea onest strica uneori mai mult decat a omite anumite detalii. De ce? Pentru ca unele lucruri sunt absolut inutile, nu ar schimba cu nimic datele problemei daca le-ai dezvalui, iar a vorbi despre ele nu aduce nici un element constructiv in ecuatie, din contra, aduce presiuni inutile, tensiune si, in plus, raneste oameni complet gratuit. Si pentru ce?

Deci in concluzie, grija mare la cuvinte, ganditi-va bine la ce consecinte vor avea vorbele pe care sunteti pe cale sa le rostiti, pentru ca uneori comunicarea verbala face totul, dar alteori nu numai ca nu e necesara, dar poate strica tot ce ai trudit sa construiesti pana atunci.