Aparente
Un gand al unei zile trecute sa-i spunem: oare care e sportul preferat al romanilor? Oscilam undeva intre statul degeaba asteptand sa “li se dea” ceva de undeva (de obicei guvern sau Dumnezeu) si bagatul nasului in “orgadele” altora + barfa. Totusi cred ca mai este o alta activitate care le intrece pana si pe acestea in popularitate: aratatul cu degetul si etichetatul.
“Mama are la serviciu un baiat, coleg cu ea. E aproximativ de varsta mea. L-am vazut de cateva ori si mi-am zis direct…cocalar! Pentru ca prea imi sarea in ochi cercelul ala shining like hell, a wannabe diamond si freza a la cocalar s.a.m.d. Dar intr-o zi am aflat ca baiatul respectiv a fost dat afara, ca lui nici nu ii facusera carte de munca si l-au concediat pentru ca nu si-au mai permis sa-l plateasca odata cu criza asta. Si ce crezi? A venit mama lui odata sa vorbeasca cu mama si sa o roage sa intervina cumva pentru el, ca e distrus, ca are un tata vitreg care il cearta mereu si il si bate pentru ca nu aduce bani in casa. Baiatul cica nici nu mananca uneori cu zilele, numai ca sa nu aiba probleme, pentru ca el nu aduce bani si sa nu spuna tatal vitreg ca ar manca pe banii lui. Si am mai aflat ca are porumbei, destul de multi porumbei de care are mare grija; le-a facut casute din lemn, ii tine in pod si le face rost de seminte. Stii cum m-am simtit? M-am simtit ca ultimul om!!!”
Relatarea apartine unei bune prietene care este opusul genului de persoana care arata cu degetul in stanga si-n dreapta sau pune etichete. Totusi a facut-o, asa cum probabil o facem cu totii sau aproape toti. Oricat mi-ar placea si mie sa cred ca sunt o persoana suficient de deschisa si evoluata incat sa nu ma apuc sa judec oamenii dupa aparente, recunosc ca uneori o fac. Cand mai vad o tipa plina de sclipiciuri si haine in culori stridente parca desprinse de pe site-ul pitzipoanca.org, in mintea mea se face automat conexiunea, asa ca lipesc eticheta: pitzi proasta. Cu ce drept? De ce sa fac asta cand nici macar nu am vorbit macar doua minute cu persoana aia pentru a vedea cum e sau nu e, sau ce-o determina sa fie asa? Luni am iesit la plimbare in parc sa-mi termin filmul foto inceput la Brasov, iar in drum spre statia Stefan cel Mare au urcat in metrou niste tigani persoane de etnie rroma, care tineau un adorabil pui de catelus in brate. Poate alta data primul impuls ar fi fost “ewww ce jegosi, bietul catel”, dar de data asta m-am abtinut si am preferat sa ma multumesc cu simplul privit al imaginii, lipsit de judecata. In ceea ce ma privea erau doar niste tineri care iubeau cateii.
Adevarul e ca nu stim nimic dincolo de imaginea pe care o vedem si daca refuzam sa lasam filtrele prin care privim de-o parte, imaginea ne va aparea intotdeauna modificata. Viata m-a invatat ca Andy avea dreptate cu citatul lui enervant pe care-l afisa si recita peste tot: “There’s always more to things”.
P.S. Poza reprezinta un pistil de magnolie 
Nu aveam idee ca arata atat de interesant.
Stii si vorba mea: It takes a smart man to know when he’s stupid. Si pe principiul asta, lumea ar trebui sa isi dea seama cat de rau e sa judeci atunci cand o patesc ei pe propria piele… dar pentru multi, intra pe o ureche si iese pe cealalta.
C’est la vie. Toujours parsive.
lasa ma, ca cine imi citeste mie blogu nu-i asa dobitoc
there is some hope
Mda, eu nu sunt atat de optimist. Aia care fac multi copii nu sunt cei mai destepti. Incep sa cred ca toata faza asta cu democratia si egalitatea drepturilor se va intoarce asupra noastra intr-o zi…
dar vom fi morti demult, asa ca nu vom afla
so remember folks…sa nu mai lipiti niciodata etichete de genul acesta pe moaca oamenilor (pana la urma nu sunt simple borcane cu gem
)
ma, daca si etichetatul asta ar avea loc doar o data pe an (toamna, cand e si perioada muraturilor) cred ca tot am putea vorbi de un progres
dar la noi din pacate, se pare ca e toamna in permanenta…
e ca la farmville, tot anul e sezon de ceva, daca nu-s pastile e st patrick’s sau ziua frantei sau mai stiu eu ce
nu pot sta fara sezon ca se plictisesc jucatorii
Cred că într-un cuvănt se poate traduce – renume. Și cred că este un termen și exprimă o idee bună dar care poate fii, normal, uneori prost interpretată.
Renume – un termen al cărei definiții nu îl știu pe dinafară dar pe care pot să îl intuiesc destul de bine în cea mai mare parte. Este un aspect rezultat dinspre ierarhia în neam sau societății dacă mă puneți să mă desfășor în mai multe cuvinte.
Oricum etichetatul este o subramură principală a superficialității întradevăr. Așa că, deși îmi place să mă asez între extreme, apreciez gândul acestei postări.
Mai, sa stii ca nu tine doar de renume, sau cel putin asa cred eu. Aparent asa am fi tentati sa spunem, ca ajuns pe o scara “superioara” (sau aspirand la ea) te apuci sa privesti de sus ceea ce consideri a fi sub acel nivel, insa de multe ori etichetarile astea sunt puse si de oameni fara cine stie ce renume, dar suficient de ignoranti, crescuti in medii indoctrinate cu prejudecati etc. Astfel ca devine eticheta tot ce nu se incadreaza in acele tipare cu care sunt ei obisnuiti.
Pana la urma nu poti cunoaste un om daca nu comunici cu el.. bineinteles acum nu ne apucam sa vorbim cu toti necunoscutii ca nu avem cum
Chestia cu felul cum se imbraca etc.. se pare ca s-a dovedit a nu fi prea buna in unele situatii, dar asta nu inseamna ca de fiecare data da gres..
Clar nu te apuci sa faci conversatie cu toata planeta acum ca sa vezi care cum e, dar si daca uneori ajungi sa afli ca nu te-ai inselat, prejudecatile nu-s bune. Totusi sunt constienta ca e imposibil sa nu mai judeci niciodata, dar na, merita incercat zic eu