Indarjire
“Men in general are quick to believe that which they wish to be true.”
(Julius Caesar)
Trist, dar adevarat – pusi in situatii ce se prefigureaza a se contura diferit/opus de modul in care ne-am fi dorit, negam orice semnal inutitiv. Negam chiar anumite realitati in curs de finalizare, ba, in unele situatii, negam macar pentru o perioada si deznodamantul. Nu cred ca este cineva care nu s-a mintit pe sine macar de cateva ori, refuzand sa accepte inevitabilul ce urma sa se produca. Eu personal pot sa admit ca mi-am negat un intreg eveniment pentru cel putin o zi, dar pana la urma, fortata de imprejurari, am fost nevoita sa accept situatia: uneori lucrurile pur si simplu nu ies asa cum vreau eu.
Totusi, de ce ne mintim pe noi insine refuzand sa privim adevarul in fata? E adevarat, unele lucruri sunt greu de digerat din prima clipa, in special cand ele implica suferinta. Dorinta creeaza asteptari de cele mai multe ori, iar asteptarile daramate aduc inevitabil deziluzii. Teoretic vorbind, insa, traind intr-o continua stare de nepermanenta, ar trebui sa ne fi obisnuit pana acum cu schimbarea si tot ceea ce presupune ea (conform legilor lui Murphy, atat de valabile, de obicei neprevazute si invers proportionale cu ce asteptam). Sau oi fi eu mai pesimista din fire? Nu prea cred… cand te astepti la ceva de obicei primesti altceva, deci nu ceea ce-ti doreai. Desigur, viata ne surprinde si in mod placut, dar nu mai putin neasteptat.
Si atunci de ce tot ne vindem singuri gogosi? Oare spiritul nostru dornic de siguranta are probleme de adaptabilitate si are nevoie de o perioada de tranzitie de la negare spre acceptare? Sau pur si simplu Ego-ul nostru se resemneaza mai greu cu esecul? Eu inclin spre a doua varianta, pentru ca nu parem a avea mari dificultati in adaptarea la imbunatatiri. Din contra, ne adaptam atat de rapid la ele, incat ne vine greu sa ne amintim de unde am plecat. Ceea ce ne depaseste asteptarile e primit cu bratele deschise aproape instantaneu. In schimb esecul, el e cosmarul cel mai cumplit al umanitatii. El ne obliga orgoliul sa se plece in fata umilintei si sa o ia de la capat cu mai multa ratiune. Cui in place sa constate ca drumul pe care pornise cu atata elan da intr-o fundatura? Mergem orbeste inainte pana dam cu capul de zid.
Ne obisnuim usor cu schimbarile in bine, dar greu cu schimbarile in rau… Trist dar adevarat
i know
E normal să nu accepţi prea uşor eşecul dacă te-ai străduit foarte tare să ajungi cu totul şi cu totul în altă parte.
Cât despre proverbul sau zicala lui Julius Caesar, nu mi se pare că ar fi chiar aşa. Io stiam că “men in general” sunt mai precauţi
.
Legile lui Murphy, deşi am observat că sunt nimerite 90%, seamănă cu horoscopul pentru mine.
A şi apropo eu mi-am zis să încerc să îmi simulez situaţii mult mai grele (gen să mă mut la ţară etc) dar nu prea m-am ambiţionat să trec de la teorie la practică
. Nu mai zic că sunt pasionat de emisiuni ca “extreme survival”.
Oi fi ei mai precatuti, dar sunt si mai orgoliosi si fac mai mare tragedie dintr-un esec decat femeile. You know, the macho thing, we are never wrong, whatever
. Desi nu cred ca e o regula neaparat 
Si practici “extreme survival” :-s sau doar iti place sa te uiti la emisiuni de genu’?
Dacă le practicam nu mi-ar fi plăcut emisiunile și din orgoliul de “meșeriaș”
aș fii arătat cu degetu’ toate greșelile și bâlbâielile de naiv ale prezentatorului din emisiune, l-aș lua la caterincă.
Și normal că suntem dramatici… pai dacă se strică ceva mai stricăm și noi câte ceva
(e asta doar așa când suntem chiar foarte nervoși, și ca să vă fac să râdeți). Da lasă că și voi dacă se strică ceva… noooooooiiiii nimica cumpărăm alta/u. 
.
Daca nu ne-am indarji am avea senzatia ca lenevim, cel mai interesant mi se pare ca esecul nu e considerat ca o consecinta a indarjirii noastre ci ca o fatalitate, nesansa, soarta potrivnica.. Suntem oameni imperfecti si greseala apartine intotdeauna altcuiva decat noua insine.
Dap, sunt de acord, avem tendinta sa aruncam vina pe o forta superioara noastra (sau uneori chiar pe alte persoane as adauga), cum ai spus tu – soarta potrivnica sau nesansa. Spunandu-ne singuri ca am avut ghinion, esecul devine mai usor de acceptat pentru ca nu ni-l asumam in mod direct.
cata dreptate ai….Acceptam mai greu esecul…pentru ca doare. este adevar si ne obliga sa recunoastem ca am gresit, ne ia un timp sa acceptam, sa ne iertam si abia apoi sa ne facem curaj sa si rostim…