Am terminat de curand doua carti care pot spune ca mi-au marcat profund conceptia asupra evolutiei vietii pe Pamant. Desigur, in momentul de fata nu exista dovezile clare care sa explice concret misterele planetei noastre, ale universului si multe altele. Cu toate acestea, fiecare dintre noi are o parere mai mult sau mai putin conturata. Ipoteze au aparut cu duiumul, cele mai cunoscute fiind cele prezentate de marile religii precum crestinismul, sau teorii stiintifice cum ar fi evolutionismul. Orice minte rationala nu poate, totusi, sa nu remarce faptul ca fiecare prezinta carente destul de mari. Exista verigi lipsa pe care nici savantii si nici religiile nu le-au putut identifica. Eric Von Däniken propune in cartile lui (eu am citit doar doua dintre ele, desi exista mai multe), Amintiri despre viitor si Ipoteza extraterestra, o teorie la care eu personal nu m-am gandit pana acum niciodata, ba mai mult, am desconsiderat-o complet pe motiv ca e complet SF si absurda. Si totusi…

Dovezile pe care le aduce in mod concret in ceea ce priveste descoperirile arheologice din diferite regiuni ale globului sunt de-a dreptul socante, astfel ca un popas pe pamant a unor fiinte extraterestre nu mai pare deloc un scenariu demn de filme hollywoodiene, ci chiar o posibila realitate. Sceptica din fire, nu cred nimic pana nu vad cu ochii mei. Astfel ca a durat foarte mult sa termin aceste carti, datorita incapatanarii mele in a verifica fiecare poveste pe care o expune. Si nu am putut decat sa ii dau dreptate.

Este foarte greu sa rezum continutul sufos al acestor carti, dar foarte pe scurt, ipoteza pe care o propune  Däniken se refera la perioada aparitiei homo sapiens pe Pamant, planeta noastra fiind in repetate randuri vizitata de nave spatiale extraterestre si fiinte inteligente de pe alte planete. Inclusiv teoria Darwinista are destule lacune pentru care inca nimeni nu a putut sa ofere o explicatie plauzibila. Omul primitiv este inca departe de homo sapiens. Astfel ca ipoteza lui Däniken conform careia extraterestri au creat omul “dupa chipul si asemanarea lor”, distrugand exemplarele nereusite si furnizandu-le apoi oamenilor “alesi” (supravietuitorii) informatii cu privire la civilizatia lor si ajutandu-i sa se dezvolte extraordinar de mult intr-un timp foarte scurt, imi pare mai mult decat plauzibila. Practic oamenii de acum mii de ani posedau cunostinte extrem de avansate de astronomie, construiau piste de aterizare aparent fara nici un scop, gravau in piatra desene infatisand astronauti si oameni imbracati in pantaloni scurti si alte tinute similare cu ceea ce purtam noi astazi, construiau edificii din piatra masiva pe care nici in prezent nu am putea sa le reproducem, avand la dispozitie intreaga tehnologie de care dispunem, vorbeau despre aceleasi masinarii zburatoare descrise in acelasi fel, venerand aceiasi zei care coboara din cer. Coincidente? Nu prea.

Cartile abunda si in dovezi pornind de la Biblie si alte carti considerate sfinte precum cele tibatane, Rig Vedele indiene, Mahabharata, Ramayana si altele. Iata ce spune Cronika de la Akakor (un vechi manuscris din America de Sud):  ”Istoria poporului incepe cu  anul zero, cand zeii ne-au parasit, o epoca in care poporul Mangulala era singurul popor de pe continent. In vremea aceea, Ina, primul print din dinastia Ugha Mangulala, a cerut sa fie consemnat in scris tot ce se povestea, cerand ca textul sa fie redactat intr-o limba corecta si intr-o maniera lizibila. La inceput era haosul… Oamenii traiau ca niste animale, fara stiinta, fara sa se imbrace si fara macar sa-si acopere goliciunea. Secretele naturii le erau straine. Traiau cate doi, cate trei, in caverne sau in crapaturi ale stancilor descoperite intamplator. Mergeau in patru labe. Pana in ziua cand au venit zeii. Zeii le-au adus lumina. Extraordinare semne de foc au luminat campia. Pamantul a inceput sa tremure si tunetul sa bubuie deasupra colinelor. Oamenii s-au inclinat cu respect in fata puternicilor straini care soseau pentru a pune stapanire pe pamant. Strainii au declarat ca sunt originari din Chverta, o lume foarte indepartata, situata la hotarele cosmosului. Acolo au trait stramosii lor. De acolo plecasera sa aduca stiinta altor lumi.” Akakor, capitala imperiului Ugha Mongulala, a fost construita acum 14.000 de ani . ” In ziua in care zeii au parasit Pamantul, au cerut sa fie chemat Ina si i-au spus: ‘Ina, ne intoarcem la noi acasa. Ti-am dat sfaturi bune si te-am invatat precepte intelepte. Ne intoarcem la noi acasa. Misiunea noastra s-a terminat. Zilele noastre s-au implinit… Ne vom intoarce cand veti fi amenintati. Acum ia cu tine triburile alese. Du-te la locuintele subterane ca sa le pui la adapost de catastrofa care se va produce. Si Ina i-a vazut urcand la cer.” “Aceasta este istoria declinului omenirii. Era un frig teribil si un vant inghetat bantuia pamantul. Era foarte cald si oamenii au ars respirand. Oamenii si animalele au luat-o la fuga curpinsi de panica. Alergau ingroziti din toate partile. Incercau sa se catere in copaci, iar copacii ii aruncau departe. Incercau sa se ascunda in pesteri, iar pesterile se naruiau peste ei. Ce era jos se afla sus, ce era sus s-a prabusit in prapastie… Pe suprafata Pamantului domnea crepusculul. Soarele si Luna erau ascunsi. Atunci au aparut pe cer niste nave impunatoaresi aurite. Mare a fost bucuria servitorilor alesi. Vechii lor stapani se intorceau. Si poporul ales le-a intins darurile: pene de la marea pasare de padure, miere de albine, tamaie si fructe… Toti, pana la cel mai mic dintre ei s-au ridicat in vai si si-au inaltat privirile. dar nu erau supravietuitori, doar un mic numar mai era inca in viata pentru a-i saluta pe vechii stapani…”

Acesta este doar un exemplu, dar cartile abunda. Biblia e la loc de cinste, prin partile pe care le-a interzis si ascuns, dar care exista si pot fi citite de cei curiosi. Cartea lui Enoch lasa umanitatii nenumarate informatii referitoare la stramosii nostri si descrie detaliat aterizarea unor nave extraterestre pe Pamant si o calatorie cu o nava spatiala din care povesteste cum se vedea Pamantul de sus. Citez: “M-am dus in cer. Am intrat si m-am apropiat de un zid din pietre cristaline inconjurat de limbi de foc si a inceput sa-mi fie frica. Am traversat limbile de foc si m-am apropiat de o casa mare de cristal. Zidurile acestei case erau asemanatoare cu un sol acoperit cu pietre cristaline, iar podeaua era din cristal. Tavanul era ca drumul astrelor si fulgerelor, intre care se aflau ingeri, iar cerul era de apa. ZIdurile erau inconjurate de o mare de foc iar usile ardeau de foc. Mai era o casa, mai mare decat prima; toate usile erau deschise. Aceasta casa era, din toate punctele de vedere, remarcabila prin pompa si grandoarea ei. Podeaua era de foc, partile de sus erau fulgere si stele care se miscau in cerc, iar tavanul era un foc arzator. M-au luat cu ei si m-au transportat intr-un loc. Am vazut originea luminilor, magaziile cu fulgere si tunete, am vazut gura tuturor fluviilor de pe pamant si am vazut gura genunii. Am vazut piatra unghiulara a pamantului, am vazut cele patru vanturi care poarta pamantul. Am vazut vanturile cerului, cele care fac sa se miste, sa se roteasca discul soarelui si al tuturor stelelor. Am vazut drumul ingerilor si am vazut la capatul pamantului firmamentul de deasupra pamantului. Am vazut o prapastie adanca cu coloane de foc ceresc si am vazut, dedesubt, cazand coloane de foc care nu ar fi putut fi masurate in adancime sau in inaltime. Dincolo de aceasta prapastie am vazut un loc deasupra caruia nu era firmament, dedesubtul caruia nu era pamant, nici apa. Nu erau nici pasari, era o lume pustie si lugubra. Am vazut acolo sapte stele ca niste munti mari in flacari. la intrebarea mea, ingerul a raspuns: ‘iata locul unde se termina cerul si pamantul’. Am calatorit pana cand am ajuns intr-un loc unde nu era nimic. Am vazut acolo ceva ingrozitor: nu am vazut cer sus, nici pamant jos, nimic decat un loc pustiu. Am vazut stelele cerului si am vazut cum le spunea fiecareia pe numele ei”.

Iata un scurt pasaj edificator si din Ramayana: “Cand se face dimineata, Rama urca in carul ceresc. Puterea acestui car este nelimitata. Inalt cat o casa cu doua etaje, carul are mai multe sectiuni ca si ferestre… Era colorat si puternic… Sunete ceresti se faceau auzite cand se ridica spre cer…” Am sa ma opresc cu exemplele aici; cine este interesat poate sa citeasca mult mai multe in cartile lui Däniken sau din multe alte surse.

Dovezile exista, dar sunt ingropate sub pres. Biserica ascunde toate pasajele care ar putea pune pe ganduri pe orice om inzestrat cu un minim de ratiune, pentru ca asta ar insemna niste semne de intrebare, dubii, indepartarea de credinta orbeasca din care se hraneste si-si mentine existenta. Iar cartile orientale si apartinand altor civilizatii de pe alte continente ne sunt destul de straine. Dar cine este curios poate cauta si se poate oricand informa, pentru ca stim prea putin din informatiile care exista dar care nu sunt la vedere, deoarece omul refuza sa conceapa ceva ce contrazice vechile tipare transmise din generatie in generatie, de teama sa nu-si piarda ingreaga fundatie pe care si-a construit modalitatea de gandire.

Cu ceva timp in urma, cel care emitea o ipoteza ce nu fusese deja dovedita era proscris, ars pe rug sau persecutat de Biserica. Acum, ipotezele prea indraznete sunt acoperite de tacere pe motiv ca ar contrazice teoriile in vigoare. Daca am fi perpetuat o astfel de gandire probabil ca inca am fi convinsi ca Pamantul este plat. In intreaga istorie, cei care au pus bazele descoperirilor stiintifice au reusit aceste mari performante tocmai pentru ca nu s-au limitat la ceea ce se stia deja. “Nu sta nicaieri scris in Biblie ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui. In consecinta, orice afirmatie de felul acesta este opera diavolului”.

Dovezile cu privire la “adevar” izvorasc intotdeauna din doctrina esentiala a fiecarei religii. De aici rezulta faptul ca gandim si credem in spiritul unei conceptii viciate in care suntem educati inca din copilarie. Fiecare generatie a trait si traieste cu convingerea ca este singura care detine “adevarul”. Fiind ceva mai modesti, spune Däniken, “noi consideram ca nu poti poseda “adevarul”. In cel mai bun caz, poti sa crezi in el. Cel care porneste efectiv in cautarea adevarului nu are dreptul sa respinga ipoteze noi sau indraznete, numai pentru ca ele nu se potrivesc modului sau de-a gandi. Acum o suta de ani nici nu se punea problema macar de navigatie spatiala. Strabunii nostri nu aveau, deci, nici un motiv sa se intrebe daca cumva stramosii nostri indepartati au fost sau nu vizitati de fiinte extraterestre”.

“Daca am apucat cu adevarat calea anevoioasa a cautarii adevarului, sa parasim cu curaj drumurile batatorite de pana acum si sa punem sub semnul intrebarii tot ce am considerat drept si adevarat.” Aceasta este singura cale spre cunoastere. Cunoastem inca prea putin despre trecutul nostru incat sa ne putem permite sa emitem judecati definitive.