V-ati intrebat vreodata daca defectele pe care le vedeti la altii sunt cu adevarat defecte? Sau daca ce considerati drept calitate este de fapt un defect? Ei bine nici eu nu mi-am pus problema astfel pana azi cand o prietena mi-a povestit despre un defect al cuiva care in realitate era o mare calitate, dar privita prin anumite filtre poate aparea la fel de bine ca defect.

Unii apreciaza calitati pe care altii le vad ca defecte… Altii blameaza trasaturi de caracter care sunt in esenta pozitive. De aici apar atat de multe neintelegeri, certuri, relatii distruse, prietenii aruncate la cos, etc etc. Si fiecare isi sustine partea lui, evident, fiind convins ca are dreptate. Dar cat de relativa e si dreptatea asta… cu atat mai mult cand vorbim de oameni, care sunt in esenta imperfecti si subiectivi.

Problema este ca fiecare dintre noi privim realitatea din jur dintr-o perspectiva care tine de proiectia noastra in exterior, astfel ne e imposibil sa intelegem ceva ce iese din sfera experientelor sau personalitatii noastre. Asa ca tot ce noi consideram normal proiectam in exterior ca normal, la fel cum privim imaginea noastra reflectata in oglinda, rezultand ca orice nu se incadreaza/e deformat e anormal. Dar nu, nu e anormal, ci diferit. Uneori proiectia e gresita sau nici macar. De cele mai mulre ori existenta proiectiei in sine este greseala.

De unde atribuim pana la urma stampila de defect unui ceva diferit? De ce trebuie sa fie neaparat gresit daca este altfel? La fel cum de ce trebuie sa fie corect pentru ca suntem de acord cu ea? Dispretuim ceea ce nu intelegem si ridicam in slavi doar ceea ce intelegem. Atat si nimic mai mult. A mentine o minte deschisa este absolut esential daca vrem sa recunoastem in mod real valoarea. Dar chiar si cu o minte deschisa, e al naibii de greu, pentru ca noi suntem tot noi si ne privim in aceeasi oglinda greu de ignorat.

Care e trendul in materie de pungi de carat la serviciu zi de zi printre femeile din Bucuresti (pentru ca acolo locuiesc eu si nu cunosc ce se intampla prin alte orase)? Ah, nu stiati? Ei bine, daca nu ati aflat pana acum (desi ma indoiesc ca nu a mai observat cineva acest fenomen), am sa va spun eu – plasele de cumparaturi oferite de magazinele firmelor mari. Dar sa nu va imaginati ca plasele cu pricina contin produsele acelor magazine. Ooo nuuu… ele au cu totul si cu totul alt continut.

Astazi am zarit in metrou o plasa lucioasa, roz bombon, pe care era inscriptionat cu argintiu “Victoria’s Secret”. Primul gand… ooooh :X:X:X goodie bag! cine stie de lenjerie sexoasa e in plasa aia… prin mintea mea se succedau cu repeziciune zeci de modele care mai de care mai atragatoare… Chiar ma batea gandul sa dau si eu o tura pe acolo. S-a ales praful de fantezia mea plina de dantele, cand tipa cu plasa a scos din ea un sandwich de la McDonald’s si o carte groasa cat o caramida. Deja ma gandeam sa scoate si-o legatura de praz poate sau niste cd-uri.

Nu pot sa inteleg acest fenomen nici de-mi storc fiecare circumvolutiune a creierului. De ce trebuie sa-ti pui toate troacele zilnice pe care le cari la munca musai in plase de firme mari? Ca sa te lauzi ca ai cumparat de acolo? Ca sa vada tot poporul ca ai bani sa cumperi haine de firma? Ca esti mai tare ca toti dusmanii care vor muri pe loc orbiti de luciul si inscriptia pungii tale? Oare cand o sa se dezvolte si tara asta de tarani a noastra pana in punctul in care sa nu mai simta nevoia sa epateze pana peste orice limite ale vulgaritatii? Oare cand o sa capete si romanul putin bun simt si gust? Probabil nu in urmatorii 100 de ani. Poate nici dupa… probabil niciodata.

Muzica da culoare vietii. Nu stiu cati ar putea trai fara muzica si sa fie si fericiti. Eu personal sunt aproape melomana. Iau muzica peste tot unde merg si stiu ca viata n-ar mai fi nici pe departe asa frumoasa fara un fundal sonor placut in care sa se armonizeze toate elementele cadrului. Placut este, insa, un termen extrem de relativ. De gustibus non est disputandum, pana la urma. Totusi nu stiu cati realizeaza valentele terapeutice ale muzicii si importanta sa in autocunoastere. Ei bine da, muzica este poate cel mai la indemana instrument de autocunoastere si poate fi foarte bine folosita pentu a ne echilibra mental. In functie de starile noastre mentale, cautam muzica ce poate rezona cu ceea ce simtim in acel moment. Astfel reusim sa echilibram orice stare negativa, la fel cum putem accentua o stare pozitiva daca reusim sa gasim melodia potrivita. E lesne de inteles ca muzica pe care o ascultam e cea care ne reprezinta interiorul. Ca ne place sau nu sa recunoastem, suntem ceea ce ascultam.

Si atunci nu pot sa nu ma intreb, de ce unii tin atat de mult sa para ceea ce nu sunt, refuzand sa se accepte pe sine? Cand este mai mult decat evident ca, cel putin in materie de muzica, nu ai cum sa te minti. Nu poate sa-ti placa ceva ce nu te defineste. Sunt tot mai multi “wannabes” in Bucuresti care incearca in permanenta sa para altceva, pentru ca li se pare interesant. Azi li se pare interesant sa fie rockeri, maine sa fie mari iubitori de jazz, iar cine stie… saptamana viitoare poate vor vrea sa fie hippioti. De ce o fi atat de greu sa accepte ca nu le place jazzul si nu il inteleg, ca nu le place metalul pentru ca e prea agresiv, jegos, satanist sau mai stiu eu cum, si ca nu vor fi niciodata hippioti pentru ca stilul si filosofia lor de viata e undeva la polul opus.

Cu toate astea, merg la concertele unor artisti a caror muzica nu o cunosc decat din auzite (pentru ca sunt artisti celebri cu renume mondial), ale caror versuri si mesaj nu le cunosc, stau “lemn” tot timpul concertului, incapabili de a fredona macar ceva, pentru ca nu se pot bucura de ceva necunoscut lor si a caror atmosfera le este straina, dar rezista pana la final pentru ca vor sa fie cool, deoarece prezenta lor acolo i-ar defini automat drept cool. Nu se simt bine, comentand apoi plini de aroganta pe diverse site-uri ca Joe Stariani e un chitarist obscur, publicul de la Slayer a fost prea violent sau Diana Krall e plictisitoare. Pana la urma cine ii obliga sa asculte un chitarist care nu le place? Cine ii pune sa asiste la un concert la metal agresiv cand nu suporta violenta si genul muzical in sine? Si cine ii tine pironiti de scauni ore in sir sa asculte jazz cand nu inteleg nimic din el? In timpul concertului Metallica, un tip din fata mea mi-a atras atentia ca-l lovesc cu parul pe fata Serios? Dar totusi de ce a venit atunci la un concert Metallica unde se da agresiv din plete, pentru a sta cu fundul la scena si cu fata spre mine? Intreb si eu…

Nenumarate exemple se pot gasi oriunde. Oameni care nu sunt impacati cu faptul ca nu vor fi niciodata asa cum tot incearca sa fie si prefera superficialitatea unor momente efemere care le aduc o apreciere iluzorie pret de cateva ore. Nu aprofundeaza nimic din ceea ce li se pare interesant, totusi se arata interesati in toate directiile care par cool. Vor apartenenta la anumite grupuri, fara a se integra catusi de putin in vreunul din ele. Si totusi… daca ar vrea, ar putea sa aiba curajul sa se orienteze spre sine si sa recunoasca sinceri fata de ei insisi exact cine sunt. Sa lase superficialitatea la o parte si sa aprofundeze ceea ce ii intereseaza in mod real. Sa aiba curajul si increderea sa fie! Sau traiesc cumva cu impresia ca ceea ce le place lor nu e suficient de bun? Implicit… ca cine sunt ei nu e suficient de bun? Asa se intampla cand stima de sine e scazuta, totul pare mai atractiv decat ce se afla in propria ograda. Si cand te gandesti ca ceea ce e cu adevarat interesant e intotdeauna autenticul, cu imperfectiunile sale cu tot, niciodata o copie…

Am facut putina curatenie prin blogroll si am sters blogurile pe care nu le mai vizitez sau pe care nu s-a mai scris de foarte multa vreme. Am lasat totusi in lista blogurile unde nu s-a mai scris de ceva timp, dar despre care sper ca nu au fost abandonate definitiv. Sa nu fie cu suparare, dar alegerile au fost, evident, subiective .

In alta ordine de idei, va anunt ca voi sterge pagina de fotografii de pe blog, intrucat intentionez sa le postez ulterior pe un site personal dedicat exclusiv lor. Pana cand va fi gata site-ul (probabil nu foarte curand), insa, veti putea gasi, oricum, pe blog, toate fotografiile mele, intrucat sunt plasate prin aproape toate posturile si vi le voi impartasi in continuare si pe cele pe care le voi face de acum incolo, deci nu ratati nimic.

O zi frumoasa si racoroasa tuturor!