Exista anumite persoane de care, cu tot respectul, ma feresc, pentru ca daca le dau liber in viata mea nu fac decat sa ma enervez, sa-mi toc nervii si sa ma pun in situatii neplacute. Iar vina ar fi numai a mea pentru ca i-am poftit de bunavoie si nesilita de nimeni in caminul caldut si primitor pe care l-am construit in jurul meu. Am sa incerc chiar sa-i insir in ordinea in care imi displac.

1. Negativistul. Oricat de  nasoale ar fi si celelalte personalitati, nimic nu ma scoate din pepeni mai tare decat omul vesnic deprimat, pentru care viata e intotdeauna o uriasa drama in care nimeni nu-l iubeste, toti sunt niste nemernici care-i vor raul, iar problemele cu care se confrunta nu au niciodata solutii. Dar nu-i asa ca il mai lasi sa se planga vreo 2 ore de soarta cea cruda? Si azi, si maine, si poate peste cateva ore, ca bietul de el clacheaza frecvent si are atata nevoie de tine. Mai ca ti-e si frica sa ii arati ca esti fericit si te bucuri de viata, pentru ca isi va iesi din minti de furie pentru el n-are norocul tau iar tu nu-l ajuti si pe el! Practic, langa asemenea personaje nici nu mai poti sa te bucuri de viata pentru ca nu ai cand si nu ti se permite, fiind prea ocupat sa plangi cot la cot cu el. Ingrozitor, imi vine sa fug numai cand ma gandesc la o asemenea inchisoare a depresiei.

2. Prefacutul. Genul de om in cazul caruia nu poti sti niciodata cand e sincer, cand joaca teatru sau cand urmareste ceva. Desigur, cu putina experienta si atentie ii poti dibui intentiile, dar este cu atat mai neplacut sa afli ce se afla in spatele aparentelor binevoitoare. De ce nu-mi place: pentru ca-mi cere prea multa concentrare. Practic in fiecare secunda trebuie sa-i deslusesc limbajul nonverbal, sa-l bag in contex si sa ma gandesc ce vrea de fapt. E incredibil de obositor, ca un examen perpetuu.

3. Nemultumitul. Omul vesnic nemultumit si excesiv de serios, caruie indiferent ce-i oferi nu va fi suficient. Nu stie sa aprecieze, nu stie sa faca haz de nimic, nu  ofera nici un feedback pozitiv niciodata si, prin urmare, este o risipa de energie si timp. De ce sa te obosesti cand stii din start ca indiferent cat te vei stradui, el nu va fi multumit?

4. Criticul. Pe acesta il intalnim peste tot si este foarte usor de observat in public, pentru ca se exprima tare si ferm, astfel incat sa fie siguri ca toata lumea aude ce are de spus. Iar ce are de spus e intotdeauna de rau. Va critica locul in care se afla, oamenii, serviciile, vremea, rudele, vecinii, peisajul, mancarea, hainele, magazinele, artistii, spectacolele, chiar pe Dumnezeu ca nu s-a straduit mai tare sa faca totul perfect. Nici nu vreau sa stiu cum ar fi sa auzi acel “taca-taca” de moara stricata 24/24.

5. Libidinosul. Sunt femeie, asa ca va trebui sa-mi permiteti o categorie care se refera exclusiv la sexul opus. Libidinosul se crede irezistibil, desi in 99,9% din cazuri iti intoarce matele pe dos numai cand te uiti la el. Vorbeste mieros, nu face economie la complimente si nu pierde nici o ocazie sa te atinga, in ciuda grimaselor ingretosate pe care le afisezi. Nu se jeneaza sa te invite in oras, luand la rand toate bauturile cunoscute si mancarurile posibile din meniuri, in ciuda refuzurilor ferme si repetate pe care le rostesti, din ce in ce mai putin diplomatic. Este ferm convins ca sarmul sau unic  te va da pe spate, iar refuzurile tale sunt doar un semn ca trebuie sa insiste mai mult, pentru ca joci tare. De-a dreptul insuportabili.

6.  Mitocanul. Este arogant peste masura, afiseaza o atitudine superioara si pe deasupra e si agresiv. Il puteti recunoaste dupa replicile scarboase, nepoliticoase si jignitoare servite complet gratuit. Daca il contrezi, afla ca are fitilul scurt si explodeaza pe loc. Abia asteapta sa-ti toarne o ploaie de insulte si sa-si verse tot amarul pe tine. De ce? Pentru ca existi si esti acolo

7. “Realistul”. Adica cel care nu crede ca se poate construi nimic in aceasta viata si orice vis trebui sa ramana la stadiul de vis, pentru ca niciodata nu va putea fi transpus in realitate. Se pretinde a fi realist, dar in realitatea e un pesimist extrem, care-si proiecteaza propria viziunea ingusta in ceea ce priveste viitorului asupra oricarei tentative de progres pe care ai putea-o avea. Dupa parerea lor, viata e doar o lupta continua in care te tarasti neincetat ca un vierme spre finalul tragic numit moarte. Oare poti fi mai pesimist de-atat?

8. Narcisistul. Este foarte greu sa comunici cu un narcisit, pentru ca nu va dura mult si vei constata ca vorbesti cu peretii. El vorbeste, ignora replicile tale si indreapta toata conversatia spre persoana lui, pentru ca el e soarele in jurul caruia ne invartim cu totii. Si daca iti faci sperante ca omul are o simpla zi proasta in care vrea sa-si verse naduful, te inseli amarnic. Narcisistul asa este prin natura lui. Nu numai ca nu te asculta, dar chiar nu il intereseaza ce ai de spus. Vorbeste cu tine doar pentru ca numai nebunii vorbesc singuri si pentru ca orice conversatie e un bun prilej de a demonstra ca e atotstiutor.

9. Manipulatorul. Ca si prefacutul, te solicita mult, pentru ca genul acesta de om nu urmareste decat sa te determine sa faci ce vrea el, imporiva vointei tale constiente, fapt care il face chiar periculos. In mod normal l-ai putea evita, insa exista situatii in care pozitia de care dispune iti poate prejudicia semnificativ optiunile de actiune. Eu caut sa evit cu orice pret asemenea persoane, pentru ca nu stiu de gluma si-ti pot face cu adevarat rau, cu implicatii adanci si pe termen lung.

10. Nesimtitul. Nu are cei 7 ani de acasa la nici un capitol. Se imbulzeste peste tine la autobuz, mai ca nu darama batranicile din jur ca sa stea el jos, vorbeste in gura mare cu amicii la fel de nesimtiti, urla tot felul de glume de autobaza, se ia de oamenii necunoscuti din jur facand glume de prost gust la adresa lor, rad ca cimpanzeii si asculta manele la telefon astfel incat sa se auda in toata incaperea, arunca gunoaiele pe jos si iti trantesc usa in nas cand dai sa intri dupa ei in restaurant sau in scara blocului. Cred ca e de prisos sa explic de ce imi displac.

Cu tot clasamentul pe care l-am facut, liniile de demarcatie sunt foarte subtiri. Poate sunt zile in care unii imi displac mai mult decat altii. E greu sa aleg. Accept sugestii, daca v-ati confruntat si cu alte personalitati toxice, decat cele pe care le-am mentionat eu. De asemenea, completarile sunt binevenite.

Poate are si Providenta ceva de-a face cu asta, dar am ajuns destul de devreme sa ma impac cu ideea ca totul in viata are un termen de expirare. Eu, tu, parintii, papagalii, pisicile, cateii si absolut orice altceva, inclusiv planeta pe care ne ducem veacurile. Te nasti cu o speranta de viata de X ani si stii ca nu vei putea depasi cu mult termenul nici in cele mai optimiste scenarii. Te duci la pet shop si-ti cumperi un animal despre care stii din start cati ani o poate duce. Evident, o pierdere e dureroasa, si cu cat e termenul mai indepartat, cu atat ne atasam mai profund. Totusi nu cred ca e cazul sa facem o drama infinita dintr-o simpla expirare de termen la care oricum ne asteptam. Viata nu cruta pe nimeni si continua indiferent daca ne place ideea sau nu, la fel cum inceteaza fara a ne cere parerea, uneori si inainte de termen.

La fel si relatiile interumane, doar ca aici problema se complica nitel, pentru ca termenul de expirare este o necunoscuta. Totusi, nici ele nu dureaza vesnic si daca ne straduim putin, ne putem chiar da seama cand ele incep sa stagneze, sa se disipeze, dupa care te trezesti ca iesi de unul singur din ele, sau avand alaturi pe alte persoane. E cursul firesc si merge numai inainte. Ce mi se pare anormal e ca trecutul sa apara subit in viitor, revendicandu-si o etapa demult incheiata. Sa nu fie cu suparare, dar sunt o persoana care crede cu fermitate in principiul supei reincalzite care nu mai are niciodata acelasi gust de altadata, ba mai mult, daca trece prea mult timp risti sa o mananci asa in putrefactie, te poti alege cu o adevarata toxiinfectie. Motiv pentru care nu sunt interesata sa resuscitez cadavre. Sa lasam mortii sa se odihneasca in pace.

Dar ar fi sa descriu pe scurt viata in societatea, as spune doar ca inot print-o mare a mediocritatii. Daca ma deranjeaza sau nu, tind mai degraba sa afirm ca nu, intrucat am invatat sa-mi dezvolt propriile mecanisme de conservare a propriului eu in ciuda mediului, cu riscul de-a fi etichetata drept “ciudata”, “salbatica” sau “neadaptata”. etc. Ba mai mult, din unghiul din care privesc ma simt privilegiata prin neapartenenta, avand o vasta panorama asupra intregii imagini de ansamblu, un circ grotesc cu bufoni ce se antreneaza zi de zi pentru o prestatie cat mai elogiata de un public legat la ochi. Clovnii-si ung zilnic fata cu masca de spectacol, astfel ca ma intreb daca isi mai amintesc ce se afla in spatele ei. Oare se sperie seara, cand se spala pe fata si intreaga tencuiala atat de atent aplicata li se scurge in chiuveta lasand la iveala adevaratele trasaturi? Oare elogiul publicului ii face cu adevarat fericiti, stiind ca prestatia lor, oricum ai da-o, este un simplu circ? Sau oare vad valoare in bufonerie?

Am invatat sa practic zambetul Mona Lisei in fata scenetelor teatrele, multumindu-mi in sinea mea pentru alegea de a nu ma inrola. Plimbandu-ma pe strazi, simt ca inot printr-un canal tv, unde muzica transformata in ritmuri scoase pe banda rulanta dupa o matrita de plastic ieftin urla in difuzoare de jur imprejur, sclipiciurile swarowski-urilor palpaie neincetat in toate culorile, ca luminitele din pomul de Craciun, iar sute si mii de sani si funduri se unduiesc si tremura de parca ar suferi de epilepsie in masa. Ce carnaval al decadentei! O decadenta a spiritului, din pacate. O societate construita in intregime pe sintagma “time is money”. Astfel ca, in lipsa timpului care preseaza, se face tot mai mult rabat de la valoare, standardizand “produsele”, extinzand “pietele” si manipuland bietele minti prea odihnite. Obsesia eficientei pune stapanire pe tot mai multi si stabileste standardele pentru urmatoarele generatii care sunt antrenate la randul lor inca din scoli, sa le urmeze sau se vor ineca. Sa devina superficiale, pentru ca profunzimea nu renteaza.

Totul e transformat in produs care vinde, si trebuie sa vanda cat mai scump. Ce atata lectura? Pierdere de vreme. “Stick to the target!” “Focus!” Ce nu se vinde nu mai e apreciat, iar un pret jos e echivalat non valorii. Ce valoare mai are un Mozart astazi? Lady Gaga il are la degetul mic. Cine mai cauta un Elliott Erwitt, cand tot ce se inghite e “advertising”? Poate va intrebati de ce dau exemple din trecut. “Pentru ca valorile sunt apreciate abia dupa moarte.” Sa fie in firea omului incapacitarea de a aprecia inainte de a pierde? Valorile reale nu vand, pentru ca nu mai e mai nimeni care sa le vada. Sunt aurul din noroi pe care lumea calca grabita, pentru ca nu e timp de privit in jur! Asa ca ingurgiteaza mecanic ce li se serveste persuasiv in ambalaje care iau ochii. Si nu pot sa nu ma intreb: “oare candva era mai bine”? “oare valorile s-au pierdut pe drum”? ” o fi globalizarea de vina”? Cumva ceva in mine spera ca raspunsul sa fie da. Tapul ispasitor ar fi direct responsabil de marea mediocritatii actuale. Dar totusi, as inclina spre un “nu”.

Privind in urma, marile valori au fost aproape intotdeauna denigrate sau in cel mai bun caz, ignorate. Cat de admirabili au fost si sunt acei oameni care au puterea sa-si dedice viata valorilor in care cred cu tarie, refuzand sa isi vanda sufletul circului, stiind ca risca sa fie aruncati la lei. Artisti precum Van Gogh nu au vandut aproape nici un tablou in timpul vietii si au murit singuri si neintelesi. Poeti ca Rimbaud au trait mancand resturi din tomberoane sau dormind pe strazi ori mansarde igrasioase. Poate acesta e pretul avent-gardei, pedeapsa de fi vizionar. Minus cei privilegiati de nasterea in familii instarite capabile sa le ofere sprijin financiar, valorile au trait si au murit in mizerie inca din cele mai vechi timpuri, semn ca prezentul nu e mai negru decat trecutul, asa cum ar putea parea la prima vedere. Poate e soarta societatii sa existe sub forma de circ, transformand in mancare pentru animale pe cei care nu se aliniaza. Marea mediocritatii exista, se pare, din totdeauna, si nu va seca prea curand, poate sunt pesimista, dar as zice ca niciodata.

Nu exista veri perfecte, evident, dar cu siguranta ne-ar placea sa visam la una macar. Visurile nu costa si sunt perfect sanatoase atata timp cat nu ne incrancenam sa aducem perfectiunea lor in realitate. Si pana la urma, un vis e primul pas spre materializarea lui. Am vazut la Rontziki o leapsa care m-a purtat pe taramul viselor cu fiecare poza si descriere pe care a postat-o si pot spune ca, desi nici macar nu era fantezia mea proprie, m-a relaxat. Ce poate fi mai reconfortant acum, la inceput de toamna, decat sa ne lasam purtati de imaginatie si inspiratie si sa impartasim in imagini viziunea unei veri perfecte? Iat-o si pe a mea.

As privi un rasarit la mare

As trage vesela draperiile pentru a lasa primele raze ale soarelui sa inunde camera

As lenevi intr-un hamac pe o insula exotica

As inota pe acolo

As face scuba diving prin Marea Bariera de Corali

M-as bucura de o sedinta completa de spa intr-o statiune din Oceanul Indian

As face poze

As picta natura inconjuratoare

M-as juca cu niste pisicute pufoase

Mi-as  alinta iubitul in mijlocul unui camp inflorit

M-as plimba printr-o gradina japoneza

As urca pe munte

Si as admira panorama din varf

As face cumparaturi in Manhattan

As savura o lasagna delicioasa

Si ceaiul de dupa-amiaza

Cu niste prajiturele

In timp ce citesc o carte captivanta

Si privesc de la fereastra o ploaie racoroasa de vara

M-as intalni cu prietenele intr-un bistro fratuzesc

As bea un cosmopolitan

As vizita Parisul impreuna cu iubitul

Unde am lua cina

Intr-un local cu muzica live

As discuta despre arta si filosofie

As oferi iubire

Si as privi cerul printr-un telescop

Probabil mai sunt si alte lucruri, dar ar insemna sa nu ma mai opresc din scris in urmatoarele 2 saptamani, ca sa le pot insira pe toate.  Cine doreste, sa preia leapsa cu incredere.

Unii dintre voi stiti deja, altii nu, dar mi-am luat animalut de companie. Nu, inca nu am pisica; pentru pisica mai am ceva tratament de facut (sunt alergica). Este un chinchilla dragalas pe care il cheama Raul si de care m-am atasat mult, cu toate ca va trebui sa-l pasez fratelui meu cand imi voi lua mult asteptata pisica.

Pot spune ca achizitionarea lui a fost un gest prea spontan ca sa stiu in ce ma bag. Vazut, placut, luat, dar odata ajuns cu el acasa mi-am dat seama ca nu stiu nimic despre chinchilla. A durat destul de mult pana am invatat ce nevoi are, ce-i place sa faca sau sa manance si trebuie sa recunosc ca are niste obiceiuri si nevoi destul de neobisnuite. Si pentru ca am observat ca exista multi doritori de un asemenea animalut, am sa va impartasesc rezultatele cercetarilor mele in domeniu.

In primul rand, este un animal nocturn, astfel ca el aproape toata ziua doarme sau se odineste in culcusul lui, ceea ce-l face un animal ideal pentru persoanele care sunt plecate toata ziua de acasa si nu au timp de joaca. Sunt foarte activi in timpul noptii, insa, si fac putina galagie pentru ca (cel putin al meu) au talentul sa-si rastoarne mereu vasul cu mancare sau sa tranteasca lemne si sa sara de pe o platforma pe alta. Nu scot sunete, insa, decat extrem de rar; sunt foarte silentiosi.

Daca nu ati pus inca mana pe un chinchilla pana acum si aveti ocazia sa o faceti, veti fi foarte surprinsi de cat de moale si groasa le este blanita. Sunt probabil cele mai fine animale din cate exista, nu degeaba blanita lor este extrem de scumpa si considerata de lux. Ca infatisare seamana la cap si bot cu iepurii si soriceii, iar la coada cu veverita. La modul in care se joaca seamana, de asemenea, tot cu veveritele. Sunt foarte agili, rapizi si le place sa se catere, sa se bage prin “scorburi” si sa sara. Motiv pentru care nu este recomanadat sa ii lasati liberi prin casa (si niciodata nesupravegheati) pana nu se obisnuiesc cu noul mediu inconjurator. Un alt motiv pentru care nu este indicat sa-i lasati liberi este faptul ca ROD. TOT, mai putin inoxul si oamenii (nu musca). Implicit, rod si plasticul, asa ca alegeti-i vase din inox.

Chinchilla este un animal foarte curat, care se spala singur. Pentru asta are nevoie de un vas suficient de mare incat sa incapa cu totul in el, in care trebuie sa-i puneti nisip special. Acest nisip ii mentine blana curata si frumoasa. In timpul “baii” este atat de adorabil! Se tavaleste in vas, se rostogoleste pe toate partile si se da peste cap cu o viteza uluitoare. Convingeti-va singuri, privind clipuletul de mai jos. Atentie mare daca nu se mai spala, asta e un semn ca chinchilla este foarte bolnav!

Cu ce se hraneste: Chinchillei ii place foarte mult fanul, de care trebuie sa beneficieze la discretie. El contine fibre si-l ajuta sa aiba o digestie sanatoasa. In afara de fan, mananca granule speciale “Chinchilla complete”, pe care le gasiti in pet shop-uri. Exista si alte tipuri de granule, dar lui Raul nu-i prea plac decat alea. Probabil sunt cele mai bune. Ce-i mai place lui foarte mult sunt batoanele cu vitamine. E in stare sa devoreze unu in cateva ore. Iar delicatesele supreme sunt stafidele. Ii plac extraordinar de mult, dar nu-i dati mai mult de 3 pe zi pentru ca se ingrasa. In general este bine sa ii supravegheati cantitatea de mancare, pentru ca el ar manca tot timpul, dar nu ii face bine (are tendinte de obezitate). Conform specialistilor, le mai puteti da alune (fara sare), nuci, seminte, morcovi sau mere. Lui Raul nu-i place nimic din ce am mentionat dar cine stie, altora le-o placea… Nu il hraniti niciodata cu ciocolata sau alte dulciuri. Il puteti omori! Apa de la robinet nu este deloc recomandata, asa ca dati-i doar apa plata.

Ce mai trebuie sa stiti este ca chinchilla este un animal dificil la capitolul socializare. Nu se intelege bine cu alte animale, nici macar cu alte chinchilla, decat daca este vorba de un partener de sex opus. Informatiile pe care le-am citit de pe internet spuneau sa sunt animale foarte iubitoare si afectuoase. Tind sa cred ca stapanii lor erau foarte atasati de animalute, astfel ca le-au oferit puteri departe de capacitatile lor reale. Nu ma intelegeti gresit, sunt absolut dragalasi si simpatici si e o placere sa te joci cu ei. Dar sunt niste rozatoare departe de inteligenta si capacitatea de intelegere a unui caine sau a unei pisici. Nu sunt mai afectuosi sau mai loiai ca niste broaste testoase . Nu sunt foarte sigura ca inteleg ei prea bine care le sunt stapanii si de la cine vine mancare. Probabil le mai dibuiesc dupa miros. Dar daca vreti afectiune, luati-va un caine!

In ceea ce priveste curatenia, o chinchilla are nevoie sa i se curete cusa cel putin o data pe saptamana, nu mai rar, iar dar defecarile trebuie indepartate zilnic. Parte buna este ca ele seamana cu niste boabe de orez si sunt complet solide si uscate, astfel ca nu pateaza, nu sunt gretoase si nu miros neplacut. De altfel, chinchilla nu miroase. Daca este ingrijita corect nici macar cusca lui nu miroase, spre deosebire de alte rozatoare. Vasul de apa si cel de mancare trebuie curatate zilnic. De asemenea, are nevoie de mancare proaspata si apa proaspata macar o data la doua zile. Nu ii dati fan uscat sau ranced, si el trebuie sa fie proaspat. Cusca trebuie sa fie din sarma, nu plastic si suficient de mare incat sa aiba spatiu de miscare, atat de verticala, cat si pe orizontala. Dimensiune minime ale unei custi trebuie sa fie de 40x40x50 cm. Cu cat mai mare, cu atat mai fericit va fi animalutul.

Inca un amanunt important de tinut minte este acela ca chinchila este un animal foarte usor stresabil. Nu se simte bine in curent, zgomote puternice sau daca i se schimba des mediul ambiant. Are, de obicei, nevoie de un spatiu unde sa se ascunda atunci cand ii este teama, asa ca este bine sa aiba o casuta a lui (de obicei din lemn sau blanita, se gasesc in unele pet shop-uri). Tolereaza, insa, bine diferentele de temperaturi, desi sufera pe canicula, pot muri la temperaturi prea joase si este de preferat sa fie tinute la o temperatura constanta de aproximativ 18°C. Au nevoie de afectiune si nu suporta sa fie vanati. Daca vreti sa nu aveti un chincilla salbatic, purtati-va cu blandete. Este usor de ademenit cu stafide sau alte bunatati care ii plac si revine mereu la cusca lui, asa ca nu este nevoie sa-l speriati fugarindu-l.

Un chinchilla traieste in medie 15 ani, dar multi depasesc si pragul de 20. Ca si alte animale de companie (si nu numai), el va poate face viata mai frumoasa, prin energia pozitiva pe care o emana si dragalasenia lui, absoarbind parca grijile si negativismul din om. Dar, ca orice animal, are nevoie de protectie si grija. Nu uitati ca un animal nu este o jucarie, ci o fiinta.