Dar ar fi sa descriu pe scurt viata in societatea, as spune doar ca inot print-o mare a mediocritatii. Daca ma deranjeaza sau nu, tind mai degraba sa afirm ca nu, intrucat am invatat sa-mi dezvolt propriile mecanisme de conservare a propriului eu in ciuda mediului, cu riscul de-a fi etichetata drept “ciudata”, “salbatica” sau “neadaptata”. etc. Ba mai mult, din unghiul din care privesc ma simt privilegiata prin neapartenenta, avand o vasta panorama asupra intregii imagini de ansamblu, un circ grotesc cu bufoni ce se antreneaza zi de zi pentru o prestatie cat mai elogiata de un public legat la ochi. Clovnii-si ung zilnic fata cu masca de spectacol, astfel ca ma intreb daca isi mai amintesc ce se afla in spatele ei. Oare se sperie seara, cand se spala pe fata si intreaga tencuiala atat de atent aplicata li se scurge in chiuveta lasand la iveala adevaratele trasaturi? Oare elogiul publicului ii face cu adevarat fericiti, stiind ca prestatia lor, oricum ai da-o, este un simplu circ? Sau oare vad valoare in bufonerie?

Am invatat sa practic zambetul Mona Lisei in fata scenetelor teatrele, multumindu-mi in sinea mea pentru alegea de a nu ma inrola. Plimbandu-ma pe strazi, simt ca inot printr-un canal tv, unde muzica transformata in ritmuri scoase pe banda rulanta dupa o matrita de plastic ieftin urla in difuzoare de jur imprejur, sclipiciurile swarowski-urilor palpaie neincetat in toate culorile, ca luminitele din pomul de Craciun, iar sute si mii de sani si funduri se unduiesc si tremura de parca ar suferi de epilepsie in masa. Ce carnaval al decadentei! O decadenta a spiritului, din pacate. O societate construita in intregime pe sintagma “time is money”. Astfel ca, in lipsa timpului care preseaza, se face tot mai mult rabat de la valoare, standardizand “produsele”, extinzand “pietele” si manipuland bietele minti prea odihnite. Obsesia eficientei pune stapanire pe tot mai multi si stabileste standardele pentru urmatoarele generatii care sunt antrenate la randul lor inca din scoli, sa le urmeze sau se vor ineca. Sa devina superficiale, pentru ca profunzimea nu renteaza.

Totul e transformat in produs care vinde, si trebuie sa vanda cat mai scump. Ce atata lectura? Pierdere de vreme. “Stick to the target!” “Focus!” Ce nu se vinde nu mai e apreciat, iar un pret jos e echivalat non valorii. Ce valoare mai are un Mozart astazi? Lady Gaga il are la degetul mic. Cine mai cauta un Elliott Erwitt, cand tot ce se inghite e “advertising”? Poate va intrebati de ce dau exemple din trecut. “Pentru ca valorile sunt apreciate abia dupa moarte.” Sa fie in firea omului incapacitarea de a aprecia inainte de a pierde? Valorile reale nu vand, pentru ca nu mai e mai nimeni care sa le vada. Sunt aurul din noroi pe care lumea calca grabita, pentru ca nu e timp de privit in jur! Asa ca ingurgiteaza mecanic ce li se serveste persuasiv in ambalaje care iau ochii. Si nu pot sa nu ma intreb: “oare candva era mai bine”? “oare valorile s-au pierdut pe drum”? ” o fi globalizarea de vina”? Cumva ceva in mine spera ca raspunsul sa fie da. Tapul ispasitor ar fi direct responsabil de marea mediocritatii actuale. Dar totusi, as inclina spre un “nu”.

Privind in urma, marile valori au fost aproape intotdeauna denigrate sau in cel mai bun caz, ignorate. Cat de admirabili au fost si sunt acei oameni care au puterea sa-si dedice viata valorilor in care cred cu tarie, refuzand sa isi vanda sufletul circului, stiind ca risca sa fie aruncati la lei. Artisti precum Van Gogh nu au vandut aproape nici un tablou in timpul vietii si au murit singuri si neintelesi. Poeti ca Rimbaud au trait mancand resturi din tomberoane sau dormind pe strazi ori mansarde igrasioase. Poate acesta e pretul avent-gardei, pedeapsa de fi vizionar. Minus cei privilegiati de nasterea in familii instarite capabile sa le ofere sprijin financiar, valorile au trait si au murit in mizerie inca din cele mai vechi timpuri, semn ca prezentul nu e mai negru decat trecutul, asa cum ar putea parea la prima vedere. Poate e soarta societatii sa existe sub forma de circ, transformand in mancare pentru animale pe cei care nu se aliniaza. Marea mediocritatii exista, se pare, din totdeauna, si nu va seca prea curand, poate sunt pesimista, dar as zice ca niciodata.