Candva demult, adica aproximativ acum 6 ani, imi cumparasem o carte intitulata “Ma dau in vant dupa cumparaturi” (dupa care s-a facut ulterior si un film), cu intentia de a o citi in loc de revista pe tren. Cele 9 ore de la Bucuresti la Cluj m-au indemnat spre ceva mai voluminos decat o simpla revista. Da, recunosc, nu a fost nici pe departe un Saramago, dar m-a amuzat mult mai mult decat m-as fi asteptat, si asta mai ales pentru ca, dupa cum unii dintre voi bine stiti, eu sunt o persoana careia ii place foarte mult sa cumpere, asa ca ridicolul situatiilor in care se baga eroina cea shoppaholica mi-au mers direct la suflet .

Nu va speriati, eu nu sunt chiar o shoppaholica si nu intentionez sa va convertesc la shoppaholism. Departe de mine gandul. Totusi nu poate sa nu ma intristeze putin cand mai aud pe la amici, cunostinte, prieteni, ca nu pot sa sufere cumparaturile. Nu pot sa nu intreb pe jumatatea dezumflata… “de ceeee?” cum poate sa nu va placa? La fel de bine ma pot intreba si ei pe mine “de ce iti place porcaria aia?” Si nu sunt putini cei care zambesc cu subinteles cand imi vad luminitele din ochisori atunci cand incep sa vorbesc despre cumparaturi.

O scena simpatica din film se petrece atunci cand toate minciunile si scenariile pe care dom’soara cu pricina le construise ies la iveala, odata cu pasiunea ei arzatoare si dusa la extrem pentru cumparaturi. Cand este intrebata de ce a facut ceeace a facut, de ce a cumparat ca o maniaca pana a ramas fara nici un leu si ingropata in datorii pana in gat, ea raspunde: “Because when i shop, the world gets better”. Acum, lasand la o parte inconstienta pe care orice adult cu discernamant ar trebui sa o sesizeze, replica ei este cat se poate de adevarata.

Pentru ca tot am blog si, implicit, oportunitatea de a-mi exprima parerile prin intermediul ei, am sa argumentez in favoarea acelei replici . Nu, lumea nu devine mai minunata pentru ca cineva intra intr-un magazin si da cu cardul, copiii din Somania nu primesc automat mancare, SIDA nu e eradicata instantaneu si nici mai multe scoli nu sunt amenajate. Nu lumea in sine este cea care devine mai buna, ci lumea noastra, cea pe care fiecare si-o construieste si in care traieste, cea in care perceptia despre sine joaca un rol crucial in ceea ce tine de perceptia realitatii din interiorul si din afara lumii sale.

Ma refer la stima de sine, iubirea de sine, impacarea si multumirea. Personalitatile noastre mirifice si extraordinare nu circula singure pe strada, astfel incat sa se observe de la un kilometru ca sunt niste suflete deosebite. Ne place sau nu, ele sunt bine pozitionate in creier, care se afla in cap, care la randul lui se afla atasat la corpul nostru. Cu alte cuvine, ne place sau nu, trebuie sa avem grija de corp, pentru a avea grija de minte. In buddhism, corpul este considerat templul in care traim intreaga noastra viata, asa ca este de datoria noastra sa-l pretuim.

Pe de alta parte, un cadou valoros impachetat intr-o punga de Carrefour sau hartie de ziar nu lasa tocmai cea mai buna impresie, macar la prima vedere. O sa spuneti poate ca nu are importanta ambalajul, ci continutul. Partial de acord, partial nu. Da, bineinteles ca este continutul cel care conteaza, dar iti vine sa deschizi un pachet urat? Aparentele conteaza si ele intr-o anumita masura, la fel cum haina face pe om in anumite circumstante. Si aici as putea sa va dau multiple exemple. Poate sunt si unii oameni care ii trateaza pe toti in mod egal, dar majoritatea nu o fac, si de vor, pentru ca oamenii judeca. In functie de cum arati, asa te vor si servi.

Nu pledez pentru multumirea celorlalti, insa uneori cred ca oricine si-ar dori sa-si rezolve problemele mai repede si mai usor, fara sa fie ignorat, plimbat prin o mie de locuri sau luat peste picior. In cazurile astea, exteriorul conteaza. In plus, in viziunea mea, exteriorul ar trebui sa reflecte interiorul, iar daca nu o reflecta se vede. Atunci cand exteriorul reflecta interiorul, imaginea proiectata este armonioasa, altfel pune in umbra exact persoana, cadoul din interiorul ambalajului.

Cand cumpar, lumea mea devine mai buna, pentru ca primeste elemente de noutate, rupe rutina deja instalata sau pe cale de a se instala, se improspateaza si isi intareste acea armonie de care vorbeam mai sus. Implicit, imaginea despre sine se imbunatateste. Nu trebuie sa ai stima de sine joasa pentru a o imbunatati; intotdeauna este loc de mai bine Iar schimbarile in bine aduc mereu o gura de aer proaspat, incredere si chiar fericire. Grija fata de sine te determina automat sa te concentrezi pe tine, intre toate acele ore din zi in care te concentrezi pe orice altceva. E bine sa nu uiti de tine si sa te cinstesti ori de cate ori ai ocazia. Cineva m-a invatat de cand eram mica sa caut fericirea in lucrurile marunte, dar sa nu ma astept ca ea sa dureze, de aceea trebuie reimprospatata, fara sa traim cu iluzia ca ceea ce tinem in mana intr-o clipa prezenta va dura vesnic. Focalizandu-te mereu pe lucruri noi si mici din viata, ai sanse foarte mari sa traiesti o viata foarte fericita.

Asa cum in copilarie mirosul de mar copt cu scortisoara, ceaiuri de toate felurile, crema de zahar ars, prajituri si cate si mai cate imi mangaiau simturile, la fel se intampla acum cu miroul de piele noua, ciocolata calda aromata, un parfum si alte asemenea. Ele nu s-au pierdut, ci doar s-au completat si continua sa se completeze cu alte elemente noi. Cand eram copil ma bucuram de o papusa noua si alte jucarii pe care le primeam. Acum nu le mai primesc, ci mi le cumpar . In functie de buget, fiecare isi poate satisface mici placeri. Nu e nevoie sa ajunci cu bani in nestire pentru asta si nu incurajez cumparaturile doar de dragul cumparatului sau pentru ca nu te poti stapani. Asta da deja in patologie si se trateaza la psiholog. Cartea si filmuletul au fost dragute ele asa, insa gluma e gluma si realitatea e realitate.

Din cand in cand nu strica, totusi, sa iti amintesti cum e sa te indragostesti… de o  prajitura cu ciocolata, de un pantof frumos, de o crema parfumata, sau orice altceva . Eu iubesc cumparaturile pentru ca prin ele imi aduc de fiecare data cate un omagiu pe care simt ca-l merit, iar asta ma face sa ma simt excelent in pielea mea si-n lumea mea proprie pe care continui sa o innoiesc. Imi plac pana si cumparaturile curente pentru casa si mancare, din acelasi motiv. Ma folosesc de ele pentru a-mi satisface poftele si a-mi amenaja cat mai confortabil ciubul in care-mi duc existenta.

Am vazut la Rontziki o leapsa simpatica, desi cam indiscreta. Totusi voi trece peste secretomanie si am sa va prezint si eu ceea ce se cere in leapsa. Adica tot ce am in geanta Ca tot mureau de curiozitate unii colegi de-ai mei sa vada ce naiba pot sa care femeile in gentile alea mari… ei bine, dragii mei, acum aveti sansa sa aflati.

In primul rand, am sa va arat geanta in care imi car tiganiile in momentul de fata. (Ma scuzati, cum de la o vreme nu mai ajung acasa chiar pe lumina, am luat poza de pe net, nu am facut-o eu).

Si acum sa vedem ce am prin ea… in ordinea in care le vad:

-  portofel cu abonamentele la metrou si RATB, carduri, carti de vizita, poza iubitului si, evident, bani;

- gel antibacterian, pentru ca sunt cam germ freak;

- pila de unghii, pentru ca sunt maniaca cu unghiile;

- o agenduta micuta de care depinde sanatatea bonsaiului meu, facturile si alte treburi esentiale, pentru ca memoria mea nu mai face de mult fata realitatii;

- manusi. Deh, e frig, iar eu sunt cumplit de friguroasa;

- ipod. Melomania… plus ca nu suport sa aud manelele tuturor cocalarilor sau pitzipoancelor de prin metrou;

- cheile cu o multime de brelocuri si cartela de la interfon. Mai multe brelocuri decat chei de fapt ;

- servetele;

- pixul “frumos”, adica singurul care arata bine si scrie bine in acelasi timp;

- actele mele, un calendar si un trifoi cu patru foi intre ele, pentru “noroc”;

- o mini crema de maini. Sunt maniaca si cu pielea fina;

- 2 balsamuri de buze cu aroma de zmeura si pepene galben. O alta manie de-a mea;

- un mini deodorant, ca sa nu put si eu, ca nu mai face fata metroul ;

- anticonceptionale ;

- o carte (Primavara neagra de Henry Miller). Desi nu citesc in mijloace de transport, se intampla sa existe situatii in care trebuie sa astept… si sa astept…. si cum nu imi place sa ma uit pe pereti sau sa ma holbez la oamenii din jur… bag nasul in carte.

- reteta pentru medicamentul anti-alergia mea la pisici, desi n-o folosesc decat o data la doua luni. Sau mai bine zis, pentru ca nu o folosesc decat o data la doua luni, astfel ca as uita-o garantat;

- bonul de comanda pentru noile lentile de contact pe care o sa-l arunc maine dupa ce intru in posesia lentilelor;

- un extras de cont, pentru monitorizarea elanului de shopping ;

- paracetamol sinus, pentru ca sunt vag racita de o luna;

- ochelarii cu tocul aferent. Mereu se gaseste inca un “chior” ca mine, cu aceleasi dioptrii, prin preajma se simte el…

- un stick cu diverse chestii pe el… (nici eu nu stiu exact ce)

Si… cam atat pare-se. Numai crocodilii lipsesc de acolo Culmea, n-am farduri si nici aparatul foto, desi intr-o vreme il tineam cu mine “in caz ca”… Daca eram barbat, poate il mai caram dupa mine, dar lipsa de rezistenta la greutate m-a determinat sa cedez, asa ca l-am scos din geanta. Cu tot regretul, spontaneitatea a lasat locul shooting-urilor planificate, cand nu car DECAT aparatul foto.

Sa o preia cine e mai putin secretoman .

Nu stiu ce se intampla in ultima vreme dar observ cum cuplurile pe care le cunosc (nu chiar toate, dar multe) se destrama, ceea ce ma duce cu gandul la fostele mele despartiri. O prietena imi spunea candva ca ma admira pentru felul in care am trecut atat de repede peste fiecare despartire. M-a uimit profund ceea ce mi-a spus, pentru ca ce-mi amintesc eu e ca durea crunt. Nu vad nimic admirabil in a suferi ca un caine dupa o relatie in care pusesem tot sufletul. Adevarul e ca durerea e inevitabila cand exista sentimente la mijloc. Deci in consecinta, acest post se refera strict la relatiile in care s-a investit si s-a pierdut, nu la cele in care nu s-a investit si, implicit, nu avea ce sa se piarda. Scopul lui este de a aduce un strop de lumina si speranta celor care trec prin momente grele si se simt pierduti.

Ca sa o luminez cu aceasta ocazie si pe prietena mea S. care ma admira, am incercat sa imi dau seama de ce spune asta. Sunt oameni care plang si stau distrusi si luni de zile dupa o despartire, pe cand mie imi lua cel mult 2-3 saptamani. O fi mult, o fi putin?… Eu n-as putea spune, pentru ca din punctrul meu de vedere si 2-3 saptamani reprezinta cam multicel. Nici nu cred ca e bine sa judeci si sa spui ca e aiurea sa suferi mai mult. Depinde de la caz la caz, de la om la om. Cert e ca pragmatismul din mine si gandirea rationala post-vindecare imi spunea de fiecare data un singur lucru. S-a terminat, deci orice zi in plus pe care o pierzi plangand dupa ceva ce nu mai este, e o zi pierduta din viata ta. Asa ca aduna-te, ca oricum nu ai incotro decat sa mergi inainte.

Pacat ca nu exista gandire pragmatica in suferinta, asa ca este cu atat mai greu sa te motivezi cand simti ca efectiv nu poti. Gresit, de putut, poti. Nu vrei. Si asta pentru ca nu alegi ca accepti. Cel mai dificil lucru posibil dupa o despartire este sa accepti ca relatia nu mai merge/ca el/ea nu te mai vrea ca iubit(a)/ca el/ea nu este ceea ce cauti de la un/o partener(a)/ca nu va potriviti suficient. Cea mai intalnita tendinta este imbatatul cu apa rece, ca poate e doar o faza, dar se va intoarce/ se va schimba/ ne vom impaca. Sunt si cazuri cand acest lucru chiar se intampla si despartirea nu face decat sa ofere un dus rece celor doi pentru ca intelege ca fac niste greseli din care pot invata, dupa care relatia se sudeaza si merge mai bine ca oricand. Dar astea sunt cazuri rare, iar exceptiile nu constituie regula.

Cel mai important pas ar fi acceptarea si rabdarea, care la unii vine natural, fiindca asa le e natura, la altii vine odata cu experienta, iar la altii nu vine niciodata, din pacate. In cazul meu, ele au venit odata cu experienta. Dupa o buna perioada de imbatare cu apa rece la finalul primei mele relatii, am bagat la cap si mi-am constituit o regula, care nu aveam de unde sa stiu daca este una universal valabila sau care se poate aplica numai in cazul meu. Asa ca am aplicat-o de una singura. Pe scurt, regula mea a fost catalogata drept egoista, nesimtita si mult prea dura, deci de neaplicat, evident.

Pe larg, regula mea suna cam asa:

1. Jelesti. L-ai iubit, te-a iubit, a fost frumos, si acum nu mai e N-ai chef sa mananci, nu manca. N-ai chef sa dormi, nu dormi. Ca pana la urma tot adormi pentru ca vei obosi de atat jelit. Si te vei satura sa stai ca o vegetala si vei incepe usor usor sa te aduni si sa mananci.

2. De indata ce esti in stare de un strop de ratiune, aminteste-ti ce nu mergea. Dar fii sincer, pentru ca sigur era ceva. De obicei, destul de multe cevauri. Diseca-le si accepta-le, pentru ca exista si nu iti sta in putere sa le schimbi. Nu lasa idealismul sa-ti sopteasca la ureche ca “hai ma ca poate totusi…” Nici un poate, nimic. Nepotrivirile exista.  Priveste-le in fata.

3. Repeta-ti in gand de cate ori poti pana pricepi cu adevarat, ca S-A TERMINAT. Dupa ce te plictisesti sa ti-o repeti si chiar accepti ceea ce-ti spui, treci la pasul urmator.

4. Rupe orice contact cu el/ea. Ai obiecte de la el/ea? Daca nu vrei sa le arunci pentru ca nu-l(o) urasti din varii motive, pune-le frumusel intr-o cutie si ascunde cutia undeva unde este 100% sigur ca nu vei avea acces la ea. Ca de exemplu la o prietena sau un prieten acasa. Ai mesaje de la eu/ea? Pune mana si sterge-le. PE TOATE! Il(o) ai in lista de messenger? Sterge-l(o). Il(o) ai pe facebook? Sterge-l(o). Aveti poze cu el(ea)? Stergeti-le. Sunt convinsa ca le aveti si numarul de telefon. Da, il stergeti. Nu va speriati, e doar o manevra provizorie pana cand nu veti mai fi tentat sa le scrieti mesaje lacrimogene sau idioate pe care le veti regreta amarnic pe urma si pana cand toata drama va disparea si veti fi in stare sa priviti un mesaj/un animalut de plus/niste fraze sau statusuri fara sa va apuce plansul sau sa le interpretati ca pe un fel de “vrea sa ne impacam, inca ma iubeste”. Si sa nu imi spuna cineva ca poate sa se uite pe pagina aia sau sa citeasca niste randuri de la X fara sa le interpreteze prin prisma sentimentelor, ca sa nu mai vorbesc de o conversatie la telefon sau face-to-face, ca n-am sa-l cred in vecii vecilor.

5. Fii increzator in tine, in ceea ce meriti de la viata si in ceea ce esti. Nu fi deprimat ca nimeni nu te va mai iubi niciodata si viata s-a terminat pentru ca relatia AIA a esuat. Nu este nici pe departe sfarsitul lumii, iar daca nu a mers inseamna ca nu e el omul potrivit pentru tine si nu este nimeni de vina pentru asta. Nu cadea nici in extrema cealalta, incercand sa pozezi intr-o/un seducatoare plina de incredere, transformandu-te in ceva ce nu esti, implicandu-te in diverse aventuri sau relatii numai ca sa dovedesti ex-ului(ei) ca esti mai bun(a) decat el(ea) sau ca ai trecut peste mult mai repede decat el. Nu sunteti intr-o competitie.  Insasi intentia de a face asta demonstreaza ca inca nu ai trecut peste, ba chiar mai ai cale lunga. Despartirile dor, asa cum spuneam si la inceputul articolului. Este nevoie de ceva timp pentru ca rana sa se inchida. Aveti rabdare, nu va grabiti. Nu va aruncati in relatii-tampon cand inca inima va e data sau rupta in bucati si nu va folositi de un om care nu are nici o vina pentru rana voastra si de asemenea nu aveti ce sa-i oferiti. Nu ar fi nedrept doar sa cereti, cand nu aveti nimic de oferit? De asemenea, nu trageti concluzia ca toate femeile sau toti barbatii sunt la fel si e mai bine sa nu mai aveti incredere in nimeni, pentru ca fara suparare, e gresit. Fiecare om este diferit si unic in felul sau, la fel cum a invata din niste greseli nu este tot una cu a arunca toata vina pentru ele pe cealalta persoana. Nu uitati ca fara incredere nu are nici un sens macar sa incepeti o relatie.

6. Lasati un timp sa treaca si incercati sa nu aveti resentimente, pe cat posibil. Cand va veni ziua in care va veti veti putea gandi la omul acela alaturi de o alta persoana si chiar veti zambi si-i veti dori fericirea, atunci il puteti readauga in agenda, pe facebook sau pe unde il mai aveti, puteti scoate si cutia aia si folosi obiectele respective, pentru ca nici unul din ele nu va mai fi o bomba cu ceas gata sa va fata tandari. Puteti chiar sa iesit la o cafea amical, cu conditia ca ambele parti sa fi depasit ruptura.

Dupa un timp, desi regula functiona extraordinar de bine, am inceput sa ma intreb daca nu cumva sunt chiar asa de egoista, inumana si dura. Asa ca am incercat sa nu o mai aplic. A fost cea mai mare greseala pe care am facut-o in viata mea si daca ar fi sa aleg un anume moment de care mi-e rusine din viata mea, l-as alege cu ochii inchisi pe acela. Cum am procedat? Pai nu i-am mai sters pozele, bietul baiat, ca doar era asa de dragut… si vai ce aratos mai era, of ce ochi… ce muschi… si ce destept si cult mai era si iata cum ma focalizam numai pe partile bune, lasand in umbra exact motivele care au dus la ruptura! Nu i-ai sters nici mesajele ca ce frumos mai scria si cat dor ii era de mine.. acu o luna sau doua… Si nici numarul de telefon nu i l-am sters si ups cum m-am scapat sa-l sun, dupa care evident m-am simtit mai penibil ca oricand. Si nu m-am putut abtine nici sa-l pui intr-o cutie obiectele pe care mi le oferise cu atata drag, cum as putea sa le arunc undeva intr-un colt uitat de lume? Doar mi-s atat de dragi… Si iote cum ma busea plansul de fiecare data cand le luam in mana. Si nu puteam sa accept ca nu mai merge si nu ne vom mai impaca. Cum as putea cand ii vedeam toate statusurile care sigur faceau referire la mine! Sau ce scria pe blog sau statusurile de pe mspace… da, sigur se mai gandeste la mine Siiiiiigur ca da. Pana cand am slabit ca un schelet pentru ca nu mancam, am facut niste cearcane violete, si nu pentru ca era trendy movul, ci pentru ca nu mai dormeam si-mi inecam amarul in absint si ma plangeam prietenilor mei S. si T. care nu mai stiau bietii de ei ce sa faca sa ma readuca la realitate.

Pana cand a venit si ziua cand am realizat ca ajunsesem mai jos decat fusesem in toata viata mea cumulat, ca sunt absolut penibila si m-am facut si de rasul curcilor. Mi s-a facut tare dor atunci de regula mea cea egoista, inumana si nesimtita. Vai ce-as mai fi dat in momentul ala sa fi fost cea mai egoista, nesimtita si inumana persoana de pe pamant. De preferat cu vreo 3 luni inainte. Cred ca nici pana in prezent nu mi-am iertat complet gafa. Dar in mod sigur am invatat un lucru. A dori sa-ti revii la viata nu e egoist, ci cel mai bun lucru pe care il poti, si trebuie! sa il faci pentru tine. A avea suficienta vointa incat accepti situatia si sa-ti doresti cu adevarat sa depasesti acel moment dificil nu e nesimtire, ci curaj. Iar a pune o relatie defuncta si un om fata de care nu poti fi rationala si obiectiva pe planul doi nu este inuman, ci necesar pentru a-ti pastra integritatea psihica.

Poate ca unii dintre voi vor considera, asa cum au facut-o si altii, ca regula mea e stupida si inumana si toate celelalte insirate deja. Dar din punctul meu de vedere este singura cale de a iesi cu capul sus din ceva care te-a zdrobit.

Morala adiacenta: nu derogati niciodata de la ideile si principiile in care credeti cu adevarat, indiferent cine ce parere are despre ele, pentru ca singurii care vor plati scump veti fi chiar voi.

Cine stie cunoaste… ca eu nu am ochi albastri, ci caprui Totusi vad foarte rar persoane purtand lentile de contact si nu prea imi explic de ce. Initital si eu am avut o retinere, auzind prin stanga si-n dreapta ba ca-s greu de aplicat, ba ca poti face infectii, ba ca una, ba ca alta. Dar lumea tot vorbeste… de multe ori prostii fara fundament Asa ca m-am gandit ca nu ar strica si niste informatii de la o persoana care poarta lentile, nu care a auzit ca nu stiu ce si nu stiu cum.

In primul rand, prezinta un mare avantaj – nu le simti pe ochi. Le poti aplica dimineata si purta toata ziua (desi aici depinde de lentila, pentru ca nu toate sunt concepute pentru purtare indelungata) fara nici o problema, spre deosebire de ochelari pe care ii cam simti, se mai aburesc, ii poti ciocni de diverse obiecte sau (clasica) te poti aseza pe ei din greseala .

In al doilea rand, prezinta un mare dezavantaj. Purtate in fata calculatorului iti fac ochii sa lacrimeze, asa ca necesita ochelari de protectie atunci cand stai la calculator.  Sau sa nu mai stai la calculator

Si acum sa intram in detalii si sa demontam cateva mituri.

1. Nu sunt greu de aplicat, decat daca nu le alegi bine sau nu le pui corect. Exista lentile mai moi si altele mai dure. Cele moi se aplica greu, pentru ca se pleostesc pe deget si nu au aderenta mare la ochi, ci la deget. Astfel ca te chinui si injuri de tot sfintii pana le pui pe ochi. Cele dure sunt mult mai usor de aplicat, pentru ca nu ti se inmoaie ca niste meduze pe mana, ci isi pastreaza forma si adera bine la ochi. In 2 miscari ar trebui sa le poti pune. Atingerea globului ocular nu este nici pe departe atat de neplacuta cum se vehiculeaza. Singura jena este data de lichidul relativ rece care intra in contact cu ochiul cald.

In clipuletul de mai jos puteti vedea exact cum se aplica.

2. Fiecare ochi are particularitatile lui, astfel ca nu orice lentila o sa mearga la fel de bine pe orice ochi. Asta am aflat-o pe pielea mea. Unii ochi au pupila mai mare, altii mai mica, unii sunt ei insisi mai mari, altii mai mici. Unii sunt foarte inchisi la culoare, altii deschisi. Astfel ca pentru cei cu pupile mici care doresc lentile colorate, sunt recomandate cele cu raza de curbura mai mica, altfel riscati sa se vada si o parte din irisul natural, pe langa cel al lentilelor.

3. Lentilele nu se cumpara pur si simplu ca pe sosete. Nu mergi la magazin, intinzi mana si iei. Intai si intai este absolut necesar un consult oftalmologic in urma caruia sa rezulte ca nu ai alergie la ele si nu te trezesti cu iritatii. Astfel ca, in mod normal si daca se respecta regulile (stricte) de igiena, nu vei avea nici o problema.

4. Machiajul nu afecteaza lentila, daca nu-ti bagi rimelul in ochi sau alte asemenea. Cu toate astea, e bine sa inchizi ochii atunci cand bate vantul si-ti arunca praf pe fata (nu la fiecare adiere de vant, ci chiar cand trec masini si-l ridica vizibil, sau e furtuna), pentru ca praful pe lentila o sa te deranjeze foarte tare.

5. Asta presimt ca va fi preferata barbatilor nu e bine sa plangi cu lentile, pentru ca ochiul se va irita si efectul va fi asemanator celui de la punctul 4. Vei fi nevoita sa le scoti urgent, sa le arunci si sa nu mai porti lentile vreo 2 zile. Nu de alta dar nu le vei suporta din cauza iritatiei.

6. Te poti scarpina la ochi si cand le ai pe ochi, dar cu grija.

7. Nu dormi niciodata cu lentilele pe ochi! In timpul somnului ochiul nu se mai umezeste si nu poate sa respire din cauza lentilei. Astfel ca te vei trezi cu cei mai uscati ochi din viata ta.

8. Lentilele au fata si spate. Daca le aplicati pe dos nu mai au nici un efect (valabil, evident, pentru cele cu dioptrii). La cele transparente nu va puteti da seama care e fata si care e spatele. Si iaca de ce nu port eu lentile transparente

9. Lentilele colorate sunt de doua tipuri: opace sau semi-transparente. Cele opace vor arata pe ochi exact asa cum le vedeti in sticluta, indiferent de culoarea naturala a ochiului. Cele semi-transparente vor da numai reflexii colorate ochilor. Ele merg foarte bine pe ochi deschisi la culoare, dar nu se vad pe cei caprui sau negri, asa ca aveti grija ce cumparati. Sunt multe culori foarte atractive dar pe care le puteti cumpara degeaba daca nu sunteti atenti. De asemenea, ele pot avea sau nu irizatii. Cele fara irizatii nu sunt recomandate decat pentru filme sau petreceri, pentru ca arata falt. Irizatiile sunt cele care le fac sa arate natural.

10. Cu exceptia lentilelor de unica folosinta, pe care le aruncati dupa fiecare purtare, celelalte nu sunt rezistente la apa. Daca intrati cu ele in piscina sau in mare le puteti arunca direct.

11. Lentilele se pastreaza in recipiente speciale cu lichid dezinfectant care trebuie schimbat musai dupa fiecare aplicare. Nu refolositi niciodata lichidul in care le pastrati. Lentila trebuie curata bine inainte de a fi introdusa in recipient. Evident, dupa ce v-ati spalat pe maini .

12. Nu le puteti pierde, ele nu cad de pe ochi. Niciodata. La fel cum nu aluneca in spatele ochiului. Asa ceva e imposibil. Ele raman la locul lor, in cel mai rau caz se misca putin de pe iris daca nu le-ati aplicat bine. Insa asa ceva nu se intampla la o persoana care stie sa le aplice, poate doar unui incepator in domeniu care se afla la prima sa pereche de lentile.

In concluzie, cu putina grija nu exista nici o problema la purtatul lentilelor. Este dificil pentru cineva care nu a purtat niciodata sa inteleaga exact cum trebuie sa le foloseasca, fara sa i se explice toate detaliile in prealabil, asa ca sper ca micul meu ghid va fi de ajutor.

LATER UPDATE: O precizare de-a Anei pe care eu am omis-o. Machiajul se aplica obligatoriu dupa ce iti pui lentilele. La fel incepi demachierea dupa ce scoti lentilele, pt ca substanta din demachiant ataca lentilele.

Ileana, ti-am promis ca preiau leapsa, dar nu a vrut sa o public inainte de a posta intai un nou articol. Asa ca iata in sfarsit si leapsa de la tine. Citind articolul tau mi-am amintit cu placere si de copilaria mea destul de indepartata, asa ca am sa impartasesc aici lucrurile de care imi amintesc mai cu drag, mai cu amuzament, mai cu rusine…

Ca toti copii am fost si cuminte, am mai facut si pozne, am avut multi prieteni cu care am avut peripetii memorabile, numai bune de povestit candva nepotilor in zile geroase de iarna.

Gustul copilariei mele este gust ceaiurilor aromate pe care-l beam impreuna cu bunica mea la o “sueta” ca intre fete, in timp ce depanam amintiri din vremea celui de-al doilea razboi mondial si alte intamplari din trecutul bunicii mele pe care le ascultam atat de fascinata. Este gustul prajiturilor cu visine facute de vecinele bunicii mele cu care vorbeam prostii si barfeam barbati la cafea. Este gustul gombocilor cu prune de care nu ma mai saturam, gustul pepenilor uriasi pe care-i lua tata de la piata in fiecare vara, gustul corcoduselor pe care le furam din copacii in care ma cataram alaturi de tovarasii mei de joaca, gustul prajiturilor cu foi si crema de vanilie pe care numai mama le putea face cu atata migala, mie nu mi-au reusit niciodata.

Parfumul copilariei mele este cel al dulapiorului bunicii mele, plin cu sticlute frantuzesti de ape de toaleta, parfumuri, oje si farduri, este parfumul merelor coapte cu zahar si scortisoara si cel de portocala combinata cu rasina brazilor de Craciun. Este parfumul filelor de carti vechi pe care le citeam in fiecare vacanta, mirosul de lemn si praf al pianinei mele, mirosul pudrei de talc si a cremelor Nivea cu care ma ungea mama dupa baie, mirosul de voal al rochitelor si fundelor cu care eram gatita sa ies in lume, mirosul rechizitelor noi pe care le cumparam in fiecare toamna la inceput de an scolar. Este mirosul specific salilor de gimnastica si saloanelor de la Opera, unde mi-am petrecut intreaga copilarie, mirosul de aer curat din varf de Parang si cel inghetat al zapezii uriase in care ma tavaleam iarna si construiam oameni de zapada. Este de asemenea si parfumul florilor din gradina fostei mele prietene Erzsi si mirosul de sare din lacurile de la Cojocna.

Sunetul copilariei mele a inceput cu Beethoven, Ceaikovski, Mozart si Vivaldi…

A continuat cu Queen, Guns’N'Roses, Bon Jovi…

Si s-a incheiat cu The Doors, Genesis, Pink Floyd si Iron Maiden. Zic “s-a incheiat” pentru ca deja dupa ce am descoperit Maiden nu mai puteam spune ca ma aflan inca in perioada copilariei.