“Cand fiecare lucru e trait pana la capat, nu exista nici moarte, nici regrete si nici macar o falsa primavara; orice moment trait deschide un orizont mai larg, mai cuprinzator, din care nu e nici o scapare in afara de a trai.

Visatorii viseaza de la gat in sus, in timp ce trupurile lor sunt bine legate de scaunul electric. Sa imaginezi o lume noua inseamna sa o traiesti zilnic si in fiecare gand, fiecare pas, fiecare gest ucide si recreeaza, moartea aflandu-se mereu cu un pas inainte. A renega trecutul nu e destul. A proclama viitorul nu e destul. Trebuie sa actionezi ca si cum pasul urmator ar fi ultimul, si cu el moare o lume, inclusiv tu insuti. Suntem aici, ai pamantul nesfarsit si pamantul nu se termina niciodata, viitorul nu incepe niciodata, numai prezentul e pentru totdeauna. Lumea lui niciodata-niciodata pe care o tinem in mana si o vedem, dar in care totusi nu ne recunoastem. Suntem ceea ce ramane mereu neterminat, nicicand modelat pentru a fi recunoscut, tot ceea ce exista, dar nu intregul, iar partile sunt cu mult mai marete decat intregul, pe care Dumnezeu matematicianul le mai poate pune cap la cap.”

Henry Miller

Printre cele mai bune invataminte pe care le-am tras in toata viata mea pana acum  este aceea de a trai. Iar prin a trai nu inteleg simplul act de a respira aer zi de zi, ci de a decide in favoarea unei pozitii active, nu pasive, in fiecare clipa. Intelepciunea nu se invata de la distanta, nu se obtine din carti, nici din povestirile altora, nici din experientele altora si nici de pe internet. Poti citi despre ea, poti auzi povesti despre ea, dar nu o poti atinge efectiv in acest mod niciodata. Ea se obtine traind, actionand, chiar cu riscul de a gresi; ba mai mult, chiar gresind!

A trai este in sine un act de curaj, pentru ca neaga din start nevoia de siguranta a individului. A trai inseamna a miza pe clipa prezenta, fara a cunoaste dinainte rezultatul, iar uneori miza e mare. Poti castiga, cum la fel de bine poti pierde. Dar nimic nu poate egala partida in sine. Spectatorii nu fac decat sa se aleaga cu judecati preconcepute sau frustrari, ca niste suporteri in tribune la un meci de fotbal. Cand echipa lor favorita castiga, sunt euforici, dar ce bucurie e aia cand nu ai participat cu nimic la ea? Este o bucurie superficiala, care nu o va egala niciodata pe cea a autorului golului sau a antrenorului. Iar cand echipa pe care o sustin pierde, nu pot decat sa-si inece amarul in frustrare, pentru ca nu au putut sa intervina in nici un fel pentru a influenta scorul. Insa, spre deosebire de acei jucatori care au pierdut jocul, ei nu vor resimti acea tristete decat pentru o scurta perioada de timp. In fond ce conteaza? A fost doar un meci, al altcuiva, nu al lor, el nu reprezinta viata lor si nu face parte din ea decat indirect. Pana la urma, la bine sau la rau, raman doar niste spectatori.

Dupa multe experiente, unele minunate, altele ingrozitoare, unele de mandrie si altele rusinoase, pot spune cu mana pe inima ca modul meu “colorat” de a trai pe care l-am pus candva pentru un moment sub semnul intrebarii, a fost poate cel mai bun lucru pe care l-am putut face pentru mine. Da, am facut multe greseli. Da, am suferit. Da, am facut si pe altii sa sufere. Dar am trait cu fiecare celula din mine si asta nu voi regreta niciodata. La bine sau la rau, am fost acolo trup si suflet, am facut tot ce mi-ai fi putut dori. Ma uit in urma si nu depistez nici un lucru pe care mi-as fi dorit candva sa-l fac, dar am preferat doar sa mi-l doresc, fara a actiona. Motiv pentru care am avut si ocazia sa ajung sa imi cunosc multe fatete, calitati si defecte si sa invat multe lectii. Pe unele defecte le-am corectat, pe altele doar le-am ameliorat, iar pe altele inca le port cu mine in toata imperfectiunea lor. Dar pana la urma ce conteaza? Voi avea un lung metraj de privit la final si cu siguranta nu ma va plictisi. De un lucru sunt sigura – nu am lasat nimic de regretat. Am actionat. Uneori bine, alteori catastrofal, dar chiar din catastrofe am extras cele mai importante invataminte.

Intalnesc uneori parinti care incearca sa-si impuna copiilor lor vointa proprie, indemnandu-i chiar autoritar sa parcurga anumite drumuri pentru ca ei insisi au ratat acel tren candva si regreta, fie ca e vorba de hobby-uri sau cariere in toata regula. Asa ca incearca sa-si vada visurile implinite prin intermediul copiilor. Este un egoism dus la extrem care nu ar exista niciodata daca oamenii respectivi ar fi trait cu adevarat. Dar au ales sa fie spectatori si in continuare vor sa fie spectatorii copiilor lor, pentru ca au ratat clipa si nu le mai ramane nici o alta sansa. Eu va sugerez sa nu comiteti si voi aceeasi greseala. Copiii aceia nu sunt vinovati cu nimic pentru ca voi nu ati avut curajul sa traiti la momentul respectiv.

Teama de esec este o teama oarecum fireasca, pentru ca omul prin natura lui cauta sentimentul de siguranta. Dar siguranta nu exista, este o utopie. Nu vom avea niciodata nici o certitudine in absolut nimic. Asa ca tot ce putem face este sa indraznim, calauziti de intuitie si ratiune, precum si de lectiile pe care trebuie sa avem ochii larg deschisi sa le vedem pe parcurs. Cine a indraznit sa traiasca ar trebui sa stie ca in viata daca pastrezi ochii larg deschisi nu ai cum sa iti gresesti calea. Universul te va reirectiona intotdeauna spre calea cea corecta, fie ca iti place sau nu. Practic nu ai cum sa gresesti, asa ca bucura-te de drum si vei ajunge candva si la destinatie. Dar trebuie sa ai curajul sa actionezi si trebuie sa iti focaliezi atentia pe drum, nu pe destinatie, in special pentru ca destinatiile se mai si schimba, iar cand universul iti aplica un sut in fund trebuie sa-i intelegi sensul – poate ca destinatia pe care tu o urmaresti nu e ceea ce ti se potriveste, poate ca inca nu stii ce ti se potriveste, desi erai convins ca stii.

Lasati teama si traiti! Nu va agatati de un status-quo, consierand ca ati atins ceea ce ati cautat si cautarea s-a incheiat. Pentru ca poate cautarea pe care o aveati in minte s-a incheiat, dar viata continua si fiecare clipa aduce cu sine schimbare. Daca va agatati de un rezultat s-ar putea ca odata cu schimbarea din clipa urmatoare sa deveniti disperati pentru ca pierdeti ceea ce v-ati chinuit atat de mult sa obtineti. Invatati sa va recreati in permanenta status-quo-ul, sau veti cadea din depresie in plictiseala, rutina, disperate si tot asa. Va garantez ca, atata timp cat indrazniti sa va traiti viata activ, nu purtati ochelari de cal si constientizati ca fiecare clipa nu tine decat atat – o clipa – dupa care a murit, nu veti regreta nimic, nici cele mai crunte greseli.