Cand plec la drum mai lung, se intampla sa iau cu mine ipod-ul, carti, reviste, un tovaras de drum… etc. Totusi se intampla sa le iau pe toate si sa nu folosesc decat una dintre ele pentru o perioada, apoi sa o iau pe alta drept companie, sau sa nu iau nimic. Uite asa. Ma uit pe geam si ma las purtata de amintiri sau imaginatie… sau pur si simplu inchid ochii si ma ascult pe mine. Cand plec la drum mai putin lung, se intampla sa iau cu mine ipod-ul, dar il folosesc doar uneori. In restul timpului nu ascult nimic, nu citesc nimic, nu ma uit pe nimic si nu incerc sa ma ocup cu nimic. Sunt spectator si ascultator al propriilor ganduri. A murit bateria la ipod? N-am nimic de citit la mine? Si ce daca? Nu depind de ele.

Cand eram in facultate, colegii mei (marea lor majoritate, dar nu toti) obisnuiau sa se intalneasca undeva pe drum pentru a merge cat mai multi impreuna spre facultate. Nu am inteles nimiodata de ce. Spuneau ca se plictisesc, dar eu nu puteam decat sa incerc sa ma gandesc cum naiba sa te plictisesti? Oare ce-o fi aia sa te plictisesti? Mai rau, sa te plictisesti in propria companie . Poate imi lipseste gena de “gasca”, dar recunosc ca niciodata n-am inteles termenul, ba chiar ma cam irita obiceiul ala idiot de a aduna toata gasca pe drum, ca sa stau sa fac conversatii in mare parte superficiale si pe teme care nici macar nu ma intereseaza. De ce trebuie sa faci chestii neaparat in grup? Daca le faci singur ce-are? Iti cade parul de pe cap? Ti se atrofiaza membrele?… Nu stai destul in compania altora cand iesi cu ei in oras sau in sala de curs?

Luand la puricat problema, initial m-am gandit ca poate unii se considera neinteresanti, pentru ca nu-mi puteam explica altfel fuga de a fi singur mai multe minute/ore intr-un mijloc de transport. Poate ceea ce mintea lor are de spus li se pare neinteresant si atunci cauta alte persoane mai spectaculoase… Dar nu, ulterior mi-am schimbat putin parerea. Cred ca totul e reduce in primul rand la dependenta. Dependenta de a fi mereu ocupat cu ceva. Nu stiu daca e ritmul impus de societatea actuala sau pur si simplu firea omului, dar unele persoane chiar nu pot sa stea pur si simplu sa se relaxeze in liniste. Chiar linistea si relaxarea ii oboseste. Pune-i sa stea pe o canapea fara tv, carti, reviste, mp3 player sau orice altceva cu care sa-si “omoare” timpul si veti vedea ca nu stiu ce sa faca cu el. Grea e linistea aia, inspaimantatoare rau, nu-i asa? si totusi, sunteti voi aia in compania carora nu puteti sta. Ce ziceti de asta? Poti sta langa “nea Costica” 3 ore si langa tine mai deloc? Sa fie eul mai neinteresant sau poate sunteti dependenti de “ceva”?

Si pentru ca am deschis subiectul dependentelor, ar mai fi cate ceva de mentionat. In general, persoanele care sunt predispuse la a face dependente, o fac in mod constant. Ca e o dependenta fata de dulciuri, fotbal, tigari, femei , jocuri pe calculator, seriale, etc, tot dependenta se cheama. Nu vad nimic rau in a-ti placea dulciurile, fotbalul, tigarile (atata timp cat nu fumezi langa mine sau la mine in casa), femeile , jocurile pe calculator, serialele etc. Dar atunci cand daca ti se suspenda o perioada accesul la acel ceva care iti place (trebuie sa tii regim, n-ai unde sa vezi meciul, n-ai voie sa fumezi o perioada, (la femei nu comentez), n-ai timp sa te joci pentru ca ai altceva mai important de facut, n-ai timp sa te uiti la serial sau nu mai ai serial din varii motive) si tu faci o ditamai criza, inseamna ca esti dependent, ca drogatul caruia ii iei doza si intra in sevraj. Daca te incadrezi in descriere, inseamna ca ai nevoie de ceea ce zice in titlu.

Esti dependent? Zici ca nu poti sa te lasi? Ei bine, minti De putut, poti sa le lasi, dar nu vrei. Unii vor zambi ca da, poate ca ar putea sa se lase, dar nu vor , ceilalti insa vor sustine ca efectiv NU POT. Aici e o buba mai mare… daca nu zambesti spunandu-ti ca ok, daca as vrea as putea dar hei, imi place, nu ma deranjeaza consecintele asa ca de ce sa ma obosesc? Probabil asta e genul de persoana care daca chiar ar da de belea din cauza dependentei nu ar avea mari probleme sa se debaraseze de ea cu putin disciplina. Ceilalti insa… ar trebui sa-si puna o mare intrebare… dar asa, in mod repetat. Sa-si lipseasca post-it-uri la vedere cu asta… “Cine conduce aici? Eu ? Sau dependenta ma conduce pe mine? Eu sunt cel care decide cand ii da voie sa se manifeste sau ea dicteaza, tarandu-ma dupa ea ca pe o carpa bleaga?”

Poate ar trebui ca fiecare din noi sa se gandeasca mai des la propria persoana si sa-si aminteasca cine pe cine controleaza. Noi pe mintea noastra sau ne conduce mintea pe noi? Ne conducem singuri dorintele/placerile/obiceiurile sau ne conduc ele pe noi? Daca ati raspuns ca mintea/dependenta/viciul va conduce si nu invers, e timpul pentru o reabilitare. Acel NU POT chiar nu exista.