Cutzu cutzu
- Later update: In intervalul 1 ianuarie – 30 iunie (2011), la Centrul Antirabic din Institutul National de Boli Infectioase “Matei Bals” s-au prezentat 6.712 persoane, din care 5.401 adulti si 1.311 copii. Totodata, din totalul celor care s-au prezentat la Centrul Antirabic, 5.205 erau din Bucuresti, iar restul din provincie. Statisticile institutului arata, de asemenea, ca 4.519 de persoane au fost muscate de caini fara stapan, 1.633 de caini care aveau stapan, iar 560 de alte animale. (Sursa: Mediafax)
Sunt o iubitoare de animale. Din totdeauna am avut macar un animal de companie, de la pui de gaina, papagali, broaste testoase, pesti, iepuri, chinchilla, (pentru o scurta perioada) caine si acum pisica. Nu suport macar ideea ca un animalut sa sufere si ma inmoi toata la filme emotionante cu animale. Da, cand vine vorba de animale sunt o lacrimogena. Dar aud sau citesc ineptiile asociatiilor pentru protectia animalelor debitate referitor la cainii vagabonzi imi sare tandara.
Cum e posibil ca unii oameni adulti si intregi la minte sa scoata pe gura asemenea tampenii, imi este greu sa imi imaginez. Totusi, de fiecare data cand autoritatile incearca sa solutioneze ODATA problema asta perpetua a animalelor fara stapan care traiesc pe strada, se trezesc subit toti marii iubitori de animale sa latre ca omoram bietele suflete nevinovate. Si sunt foarte constienta ca, scriind acest post, risc sa trezesc astfel de reactii chiar aici pe blog.
Totusi, sa nu uitam ca in tari mai “civilizate” oamenii nici nu cunosc macar conceptul de “caini vagabonzi”. Exact asa cum auziti, in Suedia spre exemplu, nu exista niciun animal pe strada, care sa fie al nimanui, abandonat, hoinarind aiurea pe strazi. In Franta, legislatia e atat de aspra cu cei care abandoneaza animale sau hranesc animale “comunitare”, sprijinind astfel de fenomene, incat nimeni nu-si permite luxul sa isi bata joc de soarta unui animal. Eu una nu am vazut nici un caine sau o pisica in perioada sederii mele in Paris.
La noi, cel putin in Bucuresti, in fiecare cartier, pe la fiecare colt de strada, te intampina cate o haita de 10 caini. In special noaptea! Cei mai putin norocosi au si de cate 20 de caini. Pe vremea cand locuiam in Militari, uneori imi era frica sa ies pe strada, din cauza cainilor vagabonzi. Nu o data mi s-a intamplat sa trec strada, pentru a nu fi atacata de haite. De doi ori am fost muscata si am facut la injectii in burta de mi s-a acrit. Sute de oameni sunt atacati de caini, unii desfigurati, altii decedati in urma acestor atacuri, iar al’ de Brigitte, care n-a vazut in viata ei un cartier bucurestean, se trezesc sa comenteze ca noi, cetatenii, victimele atacurilor acestor animale “dragalase”, suntem monstrii care sugruma destinele bietelor dobitoace. O invit pe tanti Brigitte si cei asemenea dumneaei la o plimbare prin Militari pe la 11 noaptea. Si ii urez mult succes.
Mai sunt unele opinii, conform carora omul este de fapt vinovat pentru ca este atacat de animal pe strada. INTOTDEAUNA! Oare? Haideti stimabililor domni si stimabilelor doamne sa va povestesc cum am ajuns eu sa fac injectii in burta:
- cazul 1: traversam parculetul din spatele blocului pentru a merge la scoala, cand un caine a sarit dintr-un boschete si si-a infipt coltii in piciorul meu. Daca nu sarea un vecin sa-l alunge si sa-i smulga piciorul meu din gura, nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi putut intampla. Cu ce am instigat eu acel caine la muscatura?
- cazul 2: ma plimbam cu prietenul pe strada in Cluj, cand, trecand pe langa o cladire in constructii, un caine iese pe sub gardul de protectie si, din nou, isi infige coltii in piciorul meu. De data asta, miseleste, pe la spate 
. Nici macar nu il vazusem pana nu i-am simtit coltii in picior. Noroc cu prietenul meu de atunci, care l-a luat pe “animalutul neajutorat” la suturi, ca sa ma lase in pace. Din nou, cu ce l-am invitat pe acel caine sa ma atace?
Ok, poate ca exista oameni mai putin “prietenosi”, care manifesta o atitudine ostila la adresa cainilor de pe strada sau care ii agreseaza. In astfel de cazuri, de acord, omul si-o cam cere. Dar ce te faci cu 90% din victime: batranici, copii, oameni obisnuiti care ajung prin spitale cu plagi pe corp sau desfigurati, fara macar a fi reactionat in vreun fel la adresa cainelui? Unii le gasesc scuza ca vai draga, omul avea asupra lui ceva mancare. Dar stati putin, in ziua de azi nu mai ai voie sa iti cumperi sau sa transporti mancare, pentru ca risti sa ajungi in spital?
Din pacate, cea mai mare parte din vina pentru situatia cainilor vagabonzi sunt cetatenii. Mentalitatea si lipsa de respect pentru animale este cea care ne-a adus aici:
- cei care hranesc animalele de pe strada, fara a le adopta, din mila. Le iubiti, va e mila? Luati-le acasa sau castrati-le si ingrijiti-le. De ce nu le adoptati, daca vreti sa le ingrijiti? A aduce un castron cu resturi nu inseamna grija si consideratie fata de animalul care ramane pe strada si se hraneste necorespunzator din punct de vedere nutritiv , expus in continuare bolilor si pericolelor de pe strada.
- cei care refuza sa-si sterilizeze animalele, pe motiv ca “sa faca si ei cateva randuri de pui, sa fie si ei fericiti”. Aveti impresia ca a chinui un animal cu nastere (nu cred ca o catea sau o pisica se distreaza foarte mult in asemenea chinuri, iar procreerea se petrece datorita unor acte instinctuale, nicidecum din placere sau instincte materne, ca la om), batai intre masculi (e de ajuns sa auzi niste pisici in calduri si sa privesti ce bataie isi iau motanii, ca sa intelegi despre ce vorbesc), agresivitate fata de pui (nu degeaba femelele sunt singurele care au grija de pui), expunere la riscuri uriase de cancer (e demonstrat ca peste 80% din femelele necastrate vor dezvolta cancer la san sau organele genitale) inseamna a-i oferi sansa la fericire? Haideti sa fim seriosi. Si ce te faci cu generatiile de pui pe care nimeni nu-i vrea (pentru ca nu multi sunt cei care vor sa adopte animale care nu sunt de rasa, in special! caini) si tu ii arunci in strada pentru ca… nu mai poti sa-i tii?
- cei care cresc un animal si apoi il abandoneaza pe strada, pentru ca ori au ramas gravide, ori nu mai pot sa-i tina, ori nu mai au chef de ei. Oameni buni, un animal nu e jucarie pufoasa. E o mare responsabilitate. Aproape ca un copil. Nu poti sa te joci cu vietile lor asa, ca la bambilici. Eu am impresia ca multi din cei care isi iau animale sau le “multiplica” pentru propriul “amuzament” o fac pentru ca li se par dragute, ca si cum si-ar cumpara ursuleti de plus. Chestia asta tine la copii, care nu au suficient discernamant, dar adultii n-au nicio scuza.
Deci da, cetatenii au partea lor de vina pentru ca ne-am umplut de animale abandonate pe strazi, care se multiplica necontrolat incontinuu. Dar o masura trebuie luata. S-a incercat castrarea, dar nu s-a reusit cu toti cainii si nu au mai fost fonduri. Nici nu ma mir, la cate trilioane de caini avem pe strazi. S-a incercat si tinerea in adaposturi in vederea adoptiei, doar ca nimeni nu i-a adoptat. Chiar asa, voi marii iubitori de caini comunitari: de ce nu ati sarit imediat in ajutorul lor si in practica? Sau voua nu va place sa luptati pentru o cauza decat in teorie? Si atunci ce faci cu ei, cand nu reusesti sa-i castrezi si nici nu-i ia nimeni de pe strazi ca sa le ofere un camin iubitor? Pam pam… ii cam… eutanasiezi.
Oricat mi-ar displacea ideea ca bietii catei sa moara, imi pare rau pentru ei, dar prefer sa pot umbla linistita pe strada, in conditiile in care nu am nicio disponibilitate sa-i iau acasa. Iar experienta ultimilor ani mi-a demonstrat ca mai nimeni nu are aceasta disponibilitate.
Mai nou am ajuns sa-mi fie mai frica de ei decat de infractori.
corect, si eu i-as omori pe toti
semneaza o locuitoare a cartierului militari….
acolo chiar sunt foarte multi
de fapt, ce mai… sunt peste tot. si-n centru dai de ei
sunt, sunt… chiar saptamana trecuta a sarit unul la piciorul meu, din fericire nu m-a muscat. in singura data cand am fost muscata, a fost exact cum ai povestit tu (animal sarit la piciorul meu din senin, prin spate, nici nu il vazusem). din fericire nu a fost ceva grav, doar mi-a rupt blugii si m-a zgariat usor cu coltzii. o colega de la fostul loc de munca (mare iubitoare de animale) a inceput sa-mi spuna ca vai, poate se juca, ca nu mi-a facut nimic in fond… (asta in timp ce eu inca tremuram de frica). asa ca din partea mea pot face orice, numai sa scap de ei
doar ti-a rupt blugii si te-a zgariat cu coltii?
pai mie mi se pare destul de nasol si asa. ca doar nu-ti cumpara cainele alti blugi.
e o problema total idioata asta cu cainii. adica n-ar trebui sa existe. nicaieri in nici o tara nu ti-e teama ca vei fi atacat pe strada de un animal. ce naiba, nu suntem in epoca de piatra.
Eu nu stiu care-i cel mai periculos cartier insa cat am stat in Giulesti, in spatele parcului Crangasi, la 15 minute de Metrou, nu puteam sa trec prin parc dupa ce se insera fara un bat in mana. Nu numai ca erau destul de multi, am numarat oadat cand m-au atacat cam 20 dar erau cam 4 grupe din astea risipite pe diferite arii din parc, dar erau si foarte agresivi; probabil ca aglomerarea + incurajarea reciproca ii facea astfel. Imi amintesc ca am iesit intr-o seara la o plimbare prin parc sa admiram ‘prima zapada’ si ne-am trezit inconjurati cam de 20 de caini care latrau din toate directiile si doi dintre ei se repezeau la picioare. Ne-am inarmat cu crengi de prin copaci si-am inceput sa lovim in toate directiile pana ce am reusit sa ne indepartam de zona lor de control. Trebuie mentionat ca in parcul destul de mic erau amplasate doua gherete in care se aflau cate 2 gardieni publici care nu ieseau de acolo cand vedeau actiunile cainilor. Mai mult xhiar, am inteles ca tocmai de cand au fost ei instalati in parc au inceput sa se adune cainii pentru ca ei ii hraneau si ei au inceput sa se inmulteasca. Ce sa zic? Cred ca in parcul ala se afla raiul gangsterilor canini. Imi pare bine ca am parasit acea zona.
Cred ca ce spui tu e mai mult de at relevant pentru ce se intampla de fapt in bucuresti. Si nu esti singurul. In militari la piete era exact la fel, pentru ca erau hraniti si se inmulteau necontrolat. Practic, in toate locurile unde sunt hraniti se strang haite si se inmultesc. Din fericire, unde locuiesc acum am mai scapat, ca-s numai case si oamenii au propriile animale.
Imi pare rau ca nu esti complet informata. De ce spui ca s-a incercat castrarea si nu mai sunt fonduri? Stii ca sunt asociatii (chiar din afara) care s-au oferit sa castreze pe gratis si au fost refuzate? De ce? Fiindca rezolvarea problemei nu aduce nici un avantaj autoritatilor, principalii vinovati pentru situatia animalelor fara stapan. Au fost “cheltuite” milioane de euro pentru eradicarea problemei. S-au omorat legal sau ilegal sute de mii de caini in ultimii ani in Bucuresti. Vreo schimbare? Pentru cei “destepti” este o afacere f profitabila. Gandeste-te numai cati bani vor primi pentru eutanasiere. Cine va sti ca in loc de injectie cainele a primit o ranga in cap?
Tu crezi sincer ca un iubitor de animale vrea animale pe strada? Prada foametei, frigului, abuzurilor? Toata lumea normala la cap vrea o rezolvarea definitiva a problemei. Stii ce recomanda OMS si CE? Castrarea in masa a animalelor cu sau fara stapan. Asta plus un control strict al populatiei de animale si amenzi mari impotriva abandonului vor rezolva situatia uman si definitiv.
E adevarat, nu m-am informat extraodrinar de mult despre exact cat si cum s-au folosit fondurile si cine s-a aratat interesat. Imi amintesc doar ceea ce mai citisem prin presa. Dar indiferent de cine s-a interesat sau nu, eu ca cetatean nu vreau decat un singur lucru: sa merg linistita pe strada. Atat. Nu ma intereseaza ca ii fac injectie, ii dau cu ranga in cap, il sechestreaza sau ce ii fac. Si putem face asta ca oameni pentru ca suntem animalele (da, animale, nu suntem altceva) cele mai puternice din aceste orase si, in spiritul darwinist de supravietuire a celui mai puternic, vrem sa supravietuim. Nu cred ca oamenii aia (multi de altfel, statistice astea le-am vazut) daca ar avea acum ocazia, ar sta la negocieri pro sau contra injectii sau castrare.
Despre castrare, ok, ar fi solutia ideala in teorie. Si as fi total de acord cu ea si as milita pentru ea cu tarie, daca nu am vorbi de luarea acestei masuri intr-o societate ca cea romaneasca, unde animalele de curte nu se sterilizeaza, toate sunt lasate sa umble aiurea si sa se impuieze pe unde apuca, (ca sa nu mai vorbim de cele abandonate) astfel ca ajung incontinuu noi animale pe strada. Castrezi o generatie. In cateva luni deja straile sunt pline de generatii noi de “comunitare”. Ce rezolvi? Crezi ca animalul castrat nu musca? Continuu sa le sterilizezi dar ele continua sa ramana pe strada. Si sa muste oameni. Arunci fonduri pe geam, iar problema persista.
Sunt curioasa daca cei anti-eutanasiere ar fi atacati pe strada cum am fost atacata eu sau “Child” sau daca ar fi desfigurati ar mai avea aceeasi parere pacifista despre cainii de pe strazi.
Atunci nu mai are rost sa mentionez ca sunt mai multe cazurile de oameni muscati de caini cu stapan. Repet, cei care iubesc animalele nu le vor in strada insa cum sa sustinem eutansia cand pe langa faptul ca e inumana e evident ca nu functioneaza (vezi si cazul Indiei). Niciodata nu vor prinde in acelasi timp toti cainii parasiti pentru ai omorai. De aceea teriroriul eliberat va fi imediat ocupat de alti caini comunitari sau abandonati. De aceea un control strict si sterilizarea cainilor parasiti dar si a celor cu stapan e singura solutie cu rezultate definitive.
Da-mi voie sa mai spun doar atat: e ipocrizia desavarsita sa afirmi ca esti o iubitoare de animale si ca te afecteaza durerea lor dar apoi sa adaugi ca nu te intereseaza cum mor (in chinuri groaznice ori ba). Cum poti privi asta ca pe o lupta pentru supravietuire? Oare nu suntem suficient de evoluati incat sa putem rezolva o problema care ne afecteaza pe noi fara a cauza suferinta inutila?
Nu e deloc o ipocrizie. E mai putin ipocrit sa hranesti caini vagabonzi cand mii de oameni mor zilnic in Africa de exemplu, si nimanui nu-i pasa? De ce nu se folosesc fondurile alea pentru a hrani oameni care mor de foame in loc sa sprijine proliferarea animalelor de strada? Sau ce te faci cu cei care hranesc caini pe la blocuri spunand ca-s mari iubitori de animale, dar strivesc paianjeni de pereti sau spun ca serpii sunt niste animale ingrozitoare? Cu ce e cainele mai presus de paianjen, sarpe sau altceva? De ce pe paianjezi nu au nici o jena sa-i omoare?
P.S. Am facut un update la postare, adaugand o statistica privind numarul de persoane muscate de caini comunitari si “aia mult mai multi” muscati de caini cu stapan. Daca tot discutam, sa o facem pe cifre si argumentat.
Si eu am fost muscata de un maidanez la viata mea si am facut injectii ulterior, dar parerea mea personala este ca a comite un masacru la cativa ani nu este solutia. Acesti catei nu cad din cer, ajung pe strada din vina noastra, pentru ca multa lume ii abandoneaza! Asa ca eu una militez pentru educarea corespunzatoare a populatiei si aplicarea de sanctiuni persoanelor care isi arunca animalele in strada, nu omorarea unor fiinte nevinovate, care sufera din cauza noastra!
Legat de acesti catei, e discutabil. Si eu locuiesc in Militari de peste treizeci de ani si nu am vazut catei agresivi, in zona mea toata lumea ii iubeste si are grija de ei, chiar si eu in decursul timpului am adoptat de pe strada 2 dintre ei si un pisic si nu am vazut suflete mai recunoscatoare.
Repet, ar trebui tratat cauza, nu efectul: cauza suntem noi, din vina noastra ajung in strada! E mai comod sa ii ucidem, dar omitem faptul ca, daca ii omoram acum, in 2-3 ani situatia va fi aceeasi!
Oana, ar fi tare tare bine daca am putea educa populatia. Daca ar fi posibil, clar as prefera varianta asta. Dar din pacate, mie mi se pare ca suntem o natie pierduta in sensul asta…
Off, tare as vrea sa te pot contrazice aici
, dar, din pacate, inclin sa iti dau dreptate. 
Bine, eu inca ma incapatanez sa mai cred si sa sper ca sunt si printre noi multe persoane care ar trebui sa fie un real exemplu pentru cei multi si ma ghidez dupa Dalai Lama: be the change you want to see in the world. 
Cine stie….
Asta e cea mai buna varianta
trebuie sa inceapa de undeva schimbarea si daca mai multi vor gandi asa, incet incet chiar se poate intampla ceva bun.